Functiile metodelor didactice

http://www.scritube.com/profesor-scoala/Didactica-specialitatii-
Inform4532223.php

Ansamblul metodelor si procedeelor didactice de predare,

învatare si evaluare formeaza metodologia procesului de
învatamânt sau metodologia instruirii.

În procesul instructiv educativ, metodele didactice

îndeplinesc anumite functii, care vizeaza deopotriva cunoasterea
(asimilarea cunostintelor, gândirea), instruirea (formarea
priceperilor, deprinderilor, abilitatilor), cât si formarea trasaturilor
personalitatii:
- functia cognitiva, de dobândire de noi cunostinte;

30 functia normativa. Prin metodele de care dispune, profesorul

organizeaza, dirijeaza si corecteaza în mod continuu
procesul de instruire, în vederea optimizarii acestuia.

31 functia motivationala, potrivit careia, o metoda bine aleasa

poate stârni si mentine interesul elevului, curiozitatea,
dorinta de cunoastere si actiune;

32 functia operationala sau instrumentala, potrivit careia

metoda este un intermediar între elev si unitatea de continut;

33 functia formativ-educativa, care atribuie metodei calitatea de

instrument de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si
motorii, simultan cu însusirea cunostintelor, formarea
deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor,
sentimentelor si calitatilor morale.

În functie de mostenirea culturala, experienta individuala

sau cea dobândita prin activitatea practica de învatare, metodele
folosite pot fi clasificate în trei cate 353c222d gorii:
 - metode de transmitere si însusire de cunostinte:

34 de comunicare orala, expozitive (povestirea, descrierea,

instructajul) si conversative (conversatia euristica, discutia
colectiva, problematizarea);

35 de comunicare scrisa (lucrul cu manualul), lectura

explicativa, lectura independenta, etc.

36 metode de învatare dirijata sau nedirijata:

- metode de observare directa (observarea sistematica si
independenta, experimentul, studiul de caz);

37 metode de studiu cu ajutorul modelelor,

6.

In cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactica

trebuie sa fie consonanta cu toate modificarile si transformarile
survenite in ceea ce priveste finalitatile educatiei, continuturile
invatamantului, noile cerinte ale elevilor si societatii. Metodologia
se cere a fi supla si permisiva la dinamica schimbarilor care au
loc in componentele procesului instructive-educativ. Calitatea unei
tehnologii este data de flexibilitatea si deschiderea ei fata de
situatiile si exigentele noi, complexe ale invatamantului
contemporan.
O metoda nu este buna sau rea in sine, ci prin raportarea
ei la situatia didactica respective, criteriul oportunitatii sau
adecvarii la o anumita realitate fiind cel care o poate face mai
mult sau mai putin eficienta. In acelasi timp, nu numai adecvarea
externa constituie un indicator al pertinentei metodei, ci si
congruenta secventelor care o compun, precum si alternanta,
succesivitatea artificiilor metodologice, calitatea coordonarii si
articularii intre metode, intre un procedeu si o metoda.
Calitatea metodologica este un aspect ce tine de
oportunitate, dozaj, combinatorica intre metode sau ipostaze ale
metodelor; este o chestiune de articulare calitativa si mai putin de
preeminenta ori extensiune a unei metode in dauna alteia. A
spune aprioric ca o metoda este mai buna decat alta( sau ca o
metoda este de dorit ), fara a tine cont de contextul in care
metoda respectiva este eficienta, constituie o afirmatie hazardata
si chiar lipsita de sens.

Metodologia de instruire trebuie sa respecte o serie de

exigente si cerinte:
- punerea in practica a noi metode si procedee de instruire
care sa solutioneze

adecvat noile situatii de invatare; dezvoltarea in "cantitate"a

metodologiei, prin

adaptarea si integrarea unor metode nespecifice, din alte

spatii problematice, dar

care pot rezolva satisfacator unele cerinte(de pilda, folosirea

in invatamant a

brainstorming - ului, care este la origine o metoda de

dezvoltare a creativitatii);

crestarea cantitativa a metodelor nu este insa solutia cea

mai fericita;

38 folosirea pe scara mai larga a unor metode activ

participative, prin activizarea structurilor cognitive si
operatorii ale elevilor si prin apelarea la metode pasive
numai cand este nevoie; maximizarea dimensiunii active a
metodelor si minimalizarea efectelor pasive ale acestora;
fructificarea dimensiunii si aspectelor "calitative" ale metodei;
extinderea utilizarii unor combinatii si ansambluri
metodologice prin alternari ale unor caracteristici(in planurile
activitate-pasivitate, abstractizare-concretizare,
algoritmicitate-euristicitate, etc), si nu prin dominanta
metodologica; renuntarea la o metoda dominanta in
favoarea varietatii si flexibilitatii metodologice, care sa vina in
intampinarea nevoilor diverse ale elevilor si care sa fie
adecvate permanent la noile situatii de invatare;

39 instrumentalizarea optima a metodologiei prin integrarea

unor mijloace de invatamant adecvate care au un aport
 autentic in eficientizarea predarii-invatarii; nu este vorba de o
simpla adaugare a unui mijloc de invatamant, oricat de
sofisticat ar fi el, ci de o redimensionare, o pregatire a
acestuia in perspectiva metodologica; extinderea folosirii
unor metode care solicita componentele relationale ale
activitatii didactice, respectiv aspectul comunicational pe axa
profesor-elevi sau pe directia elevi-elevi; atenuarea tendintei
magistrocentriste a metodologiei didactice; intarirea dreptului
elevului de a invata prin participare, alaturi de altii;
accentuarea tendintei formativ educative a metodei
didactice; extinderea metodelor de cautare si identificare ale
cunostintelor, si nu transmitere a lor pe cont propriu,
cultivarea metodelor de autoinstructie si autoeducatie
permanente; promovarea unor metode care ii ajuta efectiv
pe elevi in sensul dorit; adecvarea metodelor la realitatea
existenta, "pragmatizarea" metodologiei.

Metodele de predare-invatare se clasifica din punct de vedere

istoric in:

1.Metode traditionale(clasice) cum ar fi:

-expunerea;
-conversatia euristica;

-observarea;
-demonstratia;
-exercitiul;
-lucrul cu manualul.

2.Metode moderne, de data mai recenta, cum ar fi:

-algoritmizarea;
-problematizarea'
-modelarea;
-metoda cazului;

-metode jocului;

-jocul de rol;
-invatarea pe simulatoare;

-metoda proiectului;

- instruirea programata;

-metode de stimulare a creativitatii(brainstorming-ul).

Expunerea consta in prezentarea de catre profesor a unor

cunostinte noi, pe cale orala, in structuri bine inchegate, ceea ce
garanteaza o eficienta sporita, prin transmiterea unui volum mare
de informatii intr-o unitate de timp determinate. In functie de
natura si amploarea deductiilor si argumentelor desfasurate, de
stilul discursive si de concretetea limbajului folosit, expunerea
cunoaste mai multe variante: povestirea, explicatia, prelegerea,
expunerea universitara, expunerea cu oponent.

Povestirea este o naratiune simpla, intr-un limbaj expresiv,

folosita cu precadere la clasele mici. Prin ornamentarea
discursului cu figuri de limbaj se realizeaza o participare afectiva
a elevilor, se stimuleaza imaginatia, se antreneaza noi motivatii si
disponibilitati de invatare. Cu acest prilej, se pun in miscare
operatii logice mai complicate precum inductia, deductia,
comparatia, sinteza, analiza, analogia. Accentul cade, totusi, pe
receptare si mai putin pe interpretarea cunostintelor.

III. Metode, tehnici si procedee didactice

Sarcinile didactice se realizeaza cu ajutorul metodelor,

tehnicilor si procedeelor didactice. Folosirea judicioasa a
metodelor are o deosebita importanta pentru reusita activitatii de
la catedra; pe de alta parte, continuturile fiecarei discipline si
obiectivele pe care si le propune sa le îndeplineasca, pretind
metode adecvate. Adoptarea si nu adaptarea metodelor de
predare ale unor discipline, la alte discipline pot conduce la
rezultate contradictorii.

Metoda, în limba greaca metodos (odos=cale, drum

si metha=spre), însemna calea de urmat în scopul atingerii unui
obiectiv sau modalitatea de cautare (si descoperire) a adevarului.
 Un proces instructiv-educativ eficient presupune un demers
adecvat realizat printr-o buna organizarea activitatii si o decizie
corecta în ceea ce priveste alegerea si aplicarea metodelor de
instruire.

Metodele reprezinta forme specifice de organizare a relatiei

profesor-elev si elev-cunostinte si cuprind o suita de procedee
care vizeaza cunoasterea, instruirea si formarea personalitatii.

Procedeul este forma de exprimare a metodei, modalitatea

de realizare practica a acesteia. Relatia metoda-procedeu este
dinamica, astfel încât o metoda poate deveni procedeu în cadrul
altei metode si invers. În aplicarea unor metode ca explicatia,
descrierea sau povestirea, prezentarea unei schite (demonstratia)
reprezinta un procedeu, cum în aplicarea metodei demonstratiei,
explicatia poate fi un procedeu, la rândul ei.

În literatura de specialitate, metoda este definita ca o maniera de

a actiona practic, sistematic si planificat, ca o tehnica de a atinge
un obiectiv prestabilit.

Modalitatea de abordare a procesului instructiv-educativ, prin

organizarea eficienta si combinarea optima a metodelor,
mijloacelor, tehnicilor si procedeelor didactice, se
numeste strategie didactica. Didactica specialitatii - Informatica
Curs 3 54

III. 1. Functiile metodelor didactice

Ansamblul metodelor si procedeelor didactice de predare,

învatare si evaluare formeaza metodologia procesului de
învatamânt sau metodologia instruirii.

În procesul instructiv educativ, metodele didactice

îndeplinesc anumite functii, care vizeaza deopotriva cunoasterea
(asimilarea cunostintelor, gândirea), instruirea (formarea
priceperilor, deprinderilor, abilitatilor), cât si formarea trasaturilor
personalitatii:

. functia cognitiva, de dobândire de noi cunostinte;

. functia normativa. Prin metodele de care dispune, profesorul
organizeaza, dirijeaza si corecteaza în mod continuu procesul de
instruire, în vederea optimizarii acestuia.

. functia motivationala, potrivit careia, o metoda bine aleasa poate

stârni si mentine interesul elevului, curiozitatea, dorinta de
cunoastere si actiune;

. functia operationala sau instrumentala, potrivit careia metoda

este un intermediar între elev si unitatea de continut;

. functia formativ-educativa, care atribuie metodei calitatea de

instrument de exersare si dezvoltare a proceselor psihice si
motorii, simultan cu însusirea cunostintelor, formarea
deprinderilor, dezvoltarea aptitudinilor, opiniilor, convingerilor,
sentimentelor si calitatilor morale.

În functie de mostenirea culturala, experienta individuala sau

cea dobândita prin activitatea practica de învatare, metodele
folosite pot fi clasificate în trei cate 353c222d gorii:

. metode de transmitere si însusire de cunostinte:

- de comunicare orala, expozitive (povestirea, descrierea,

instructajul) si conversative (conversatia euristica, discutia
colectiva, problematizarea);

- de comunicare scrisa (lucrul cu manualul), lectura explicativa,

lectura independenta, etc.

. metode de învatare dirijata sau nedirijata:

- metode de observare directa (observarea sistematica si

independenta, experimentul, studiul de caz);

- metode de studiu cu ajutorul modelelor, Didactica specialitatii -

Informatica Curs 3 55

- instruire programata si învatare asistata de calculator.

. metode bazate pe actiune

- metode de învatare bazate pe actiune directa (exercitii,
probleme, lucrari practice),

- metode de învatare prin actiune simulata (folosirea

simulatoarelor, a jocurilor didactice).

Metodele pot fi împartite dupa registrul în care actioneaza:

- registrul simbolic (modelarea logico-matematica, algoritmizarea,

analiza structurala, instruirea asistata de calculator, statistica,
exercitiul, etc.)

- registrul figural (descrierea, observarea, demonstratia)

- registrul actional (experimentul, lectura, lucrul cu manualul,

documentarea, proiectarea, investigarea, referatul, studiul
comparativ).

Rolul pe care îl joaca elevul în activitatea de instruire clasifica

metodele în urmatoarele categorii:

- cu rol pasiv (povestirea, descrierea, explicatia, prelegerea,

demonstratia, lectura, învatarea cu ajutorul mijloacelor audio-
video);

- cu rol semiactiv (conversatia euristica, observarea, dezbaterea,

problematizarea, discutia dirijata);

- cu rol activ (brainstorming-ul sau asaltul de idei, lucrarile de

laborator, exercitiul, rezolvarea de probleme, jocul didactic,
modelarea, modelarea logico-matematica, lucrul cu manualul,
algoritmizarea, instruirea asistata de calculator, dezbaterea,
ancheta, sondajul, referatul, proiectul, etc.)

...................................

În cele ce urmeaza se vor analiza metodele utilizate în

predarea informaticii: expunerea, conversatia, problematizarea,
modelarea, demonstrarea folosind materialul intuitiv, exercitiul,
învatarea pe grupe mici, lucrul cu manualul, jocurile didactice,
instruirea programata, învatarea asistata de calculator.
 III. 2. Adaptarea metodelor clasice la specificul
disciplinei

Crearea situatiilor optime de învatare presupune

cunoasterea, selectarea, aplicarea si chiar inventarea unor
metode mai eficiente. Disciplinele de informatica nu dispun
exclusiv de metode proprii, ci Didactica specialitatii - Informatica
Curs 3 56

recurg la adaptarea metodelor de predare de la alte discipline,

tinâd cont de:

- dinamica continuturilor si particularitatile metodice ale predarii

disciplinei,

- individualizarea învatarii informaticii, ca disciplina deschisa si

dinamica,

- activismul care pretinde o participare prioritara constienta a

elevului la procesul de autoinstruire,

- studiul informaticii atât ca disciplina autonoma cât si ca

instrument operational al altor discipline.

În tratarea acestor metode se va urmari cu predilectie

particularitatile specifice predarii disciplinelor de informatica si în
special, a aplicatiilor practice de laborator si contributia
informaticii la realizarea obiectivelor didactice ale disciplinelor în
învatamântul preuniversitar.

III. 2. 1. Expunerea sistematica a cunostintelor

Dintre formele pe care le îmbraca expunerea sistematica a

cunostintelor (povestirea, prelegerea si explicatia), informatica
utilizeaza cu precadere explicatia. Elementele explicative domina
procesul de instructie informatica, acestea fiind caracteristice
atingerii unor obiective care presupun formarea de deprinderi si
abilitati practice de utilizare a unor produse soft deseori
complicate si dominate de interfete neprietenoase
(netransparente).
..............

Expunerea, nici la disciplinele carora le este caracteristica ca

metoda, nu se desfasoara în conditii perfect univoce. La
informatica aceasta se întâmpla cu atât mai putin.

Elevul primeste în conditii univoce ce i se comunica în

functie de nivelul de cunostinte dobândit, de propriile-i
presupuneri, experienta sa practica, de nivelul sau de gândire, de
întelegerea codului de comunicatie, de gradul de receptivitate,
concentrare si atentie. Profesorul trebuie sa reproiecteze lectia
prin prisma posibilitatilor elevilor si cu mijloacele lor de gândire.
Accentul trebuie pus pe rationament, prin argumentari temeinice,
prin scoaterea în evidenta a modului în care trebuie sa se
gândeasca. Didactica specialitatii - Informatica Curs 3 57

..............

În informatica recurgem la metoda expunerii atunci când

tema este complet noua si printr-o metoda activa nu se poate
descoperi noutatea sau metoda activa este ineficienta din punct
de vedere al operativitatii. Dam în continuare câteva situatii în
care explicatia este recomandata ca metoda:

a) explicatia cu scopul întelegerii unor notiuni date prin definitie:

- introducerea notiunii de algoritm, caracteristici, reprezentare;

- introducerea tipurilor de date si a operatiilor cu acestea în

diferite limbaje de programare;

- prezentarea unor comenzi, functii si proceduri standard;

- introducerea notiunii de alocare dinamica, structuri de date

alocate dinamic (liste, stive, cozi, arbori, etc.)

b) explicatia cu scopul întelegerii unor rationamente sau metode

de memorare sau de prelucrare:

- metode de reprezentare a unor structuri de date,

- prezentarea unor algoritmi clasici,

- prezentarea unor programe utilitare, softuri de aplicatie, etc.

Asupra acestui ultim exemplu se cuvine a se insista prin

câteva precizari. Este cunoscut fatul ca, pentru prezentarea
editoarelor (de texte si grafice) sau a altor softuri pe care
programa scolara le prevede, inclusiv pentru prezentarea
comenzilor sistemelor de operare se poate recurge la diferite
"procedee" de predare, pe care le vom enumera:

a) expunerea (la tabla) cu desenarea meniurilor si prezentarea

functiilor fiecarei optiuni, urmând ca elevul în cadrul lectiilor de
aplicatii practice de laborator sa exerseze fiecare functie în parte,
individual sau în grupuri mici de lucru,

b) prezentarea (demonstrarea) meniurilor si functiilor fiecarei

optiuni simultan cu exersarea acestor functii în momentul
prezentarii lor, în cadrul orelor de aplicatii practice de laborator,

c) prezentarea meniurilor si functiilor fiecarei optiuni simultan cu

demonstrarea practica în momentul prezentarii lor de catre
profesor, sarcina elevului fiind numai aceea de a urmari si retine
modul de executare a operatiilor prezentate de profesor, urmând
ca elevul sa aplice cunostintele dobândite în cadrul orelor de
laborator, în aplicatii ample care necesita utilizarea în mod repetat
si în situatii diferite a functiilor fiecarei optiuni din meniul discutat.
Didactica specialitatii - Informatica Curs 3 58

..................

Pentru grupuri mici poate fi folosit numai calculatorul ca

atare, daca elevii pot fi asezati în preajma acestuia astfel încât
fiecare sa poata observa fara efort ecranul.

Indiferent de continutul lectiei, metoda expunerii nu se foloseste

decât foarte rar pe parcursul unei ore întregi, aceasta alternând
cu alte metode de predare.

III. 2. 2. Metoda conversatiei

Metoda conversatiei consta în dialogul dintre profesor si

elev, în care profesorul trebuie sa apara în rolul unui colaborator
care nu pune numai întrebari, ci si raspunde la întrebarile elevilor.
Prin metoda conversatiei se stimuleaza gândirea elevilor în
vederea însusirii, fixarii si sistematizarii cunostintelor si
deprinderilor, în vederea dezvoltarii spiritului de colaborare si de
echipa.

Metoda conversatiei este frecvent utilizata în învatarea

informaticii, determinând un dialog continuu între elev si profesor,
cu conditia respectarii unor reguli elementare de colaborare
constructiva, care sa nu determine diminuarea demersului
didactic, ci sa-l amplifice si sa-l consolideze. Conversatia
didactica poate sa îmbrace forme diferite în functie de anumite
criterii:

a) dupa numarul de persoane:

- individuala, când se poarta între un elev si profesor;

- colectiva, când întrebarile sunt adresate întregii clase, iar

raspunsurile vin de la diferiti elevi;

b) dupa obiectivele urmarite în diferite variante de lectii:

- introductiva, folosita în momentul captarii atentiei si reactualizarii

cunostintelor dobândite anterior, forma a conversatiei care
trezeste interesul pentru lectie,

- expozitiva, în timpul prezentarii noii lectii,

- pentru fixarea noilor cunostinte,

- recapitulativa, atunci când se urmareste recapitularea si

sistematizarea unor continuturi prezentate anterior,

- evaluativa, realizata pe parcursul procesului de verificare si

evaluare, etc.

............... Didactica specialitatii - Informatica Curs 3 59

Conversatia este importanta prin faptul ca ajuta la formarea

limbajului de specialitate, un instrument pretios si indispensabil
pentru dezvoltarea rationamentului, gândirii elevului.
 Dificultatile pe care elevul le întâmpina în formarea limbajului
de specialitate pot lasa urme în plan afectiv, se pot repercuta
asupra dezvoltarii inteligentei; de aceea se impune o analiza
amanuntita a cauzelor acestor dificultati, scoaterea lor în evidenta
facându-se prin examinari scrise, orale, reprezentari schematice,
utilizarea simbolurilor specifice.

................

Stapânirea limbajului se reflecta în rezolvarea problemelor si

întelegerea textelor si documentatiilor de specialitate,
nestapânirea lui provoaca inhibitie, imposibilitatea comunicarii
sau chiar o comunicare si o întelegere defectuoasa, facându-l pe
elev timid, incoerent sau chiar ridicol în exprimare.

III. 2. 3. Problematizarea si învatarea prin descoperire

Predarea si învatarea prin problematizare si descoperire

presupun utilizarea unor tehnici care sa produca elevului
constientizarea conflictului dintre informatia dobândita si o noua
informatie, determinând pe elev sa actioneze în directia lichidarii
conflictului prin descoperirea unor noi proprietati ale fenomenului
studiat.

Aceste situatii-problema pot sa apara între cunostintele

elevului si cerintele problemei de rezolvat, în momentul selectarii
dintre cunostintele anterioare a celor cu valoare operationala, în
momentul integrarii notiunilor selectate într-un sistem care este
perceput constient ca incomplet sau ineficient operational si prin
urmare, fara descoperirea unor noi proprietati el nu va conduce la
rezolvarea problemei.

Problematizarea are interferente cu conversatia, întrebarile

individuale sau frontale care se adreseaza gândirii,
rationamentului, nasc situatii conflictuale. Generarea acestor
situatii-problema trebuie produsa astfel încât întrebarile sa apara
în mintea elevului fara ca acestea sa fie puse de catre profesor.
Ca disciplina cu caracter formativ, nu numai informativ,
informatica îsi propune formarea unei gândiri algoritmice,
sistematice si riguroase, care sa promoveze creatia, sa stimuleze
imaginatia si sa combata rutina. Chiar daca aparent travaliul
informatic Didactica specialitatii - Informatica Curs 3 60

se sprijina pe anumite sabloane, acestea reprezinta numai

tendinte utile de standardizare.

................

Problematizarea si descoperirea care o însoteste, fac parte dintre

metodele formativ-participative, care solicita gândirea creatoare a
elevului, îi pun la încercare vointa, îi dezvolta imaginatia si-i
îmbogatesc experienta. În lectiile în care se aplica aceste metode
profesorul alege problemele, le formuleaza, dirijeaza învatarea si
controleaza munca depusa de elev în toate etapele activitatii.
Aceasta metoda este caracteristica unor lectii de aplicatii practice
de laborator, dar mai cu seama este evidentiata ca procedeu în
aplicarea metodelor active, de studiu individual.

III. 2. 4. Modelarea

Modelarea ca metoda pedagogica este definita ca un mod de

lucru prin care gândirea elevului este condusa la descoperirea
adevarului cu ajutorul modelului, gratie rationamentului prin
analogie.

Modelarea similara consta în realizarea unui sistem de aceeasi

natura cu originalul, care sa permita evidentierea trasaturilor
esentiale ale originalului. Aceasta metoda este frecvent întâlnita
în informatica, în elaborarea algoritmilor utilizând o anumita
metoda clasica de elaborare.

Modelarea analogica nu presupune o asemanare perfecta cu

originalul, ci numai o analogie.

Momentele cunoasterii în procesul modelarii sunt:

. trecerea de la original la model,

. transformarea modelului sau experimentarea pe model,

. transferul pe original a rezultatelor obtinute pe model,

. verificarea experimentala pe original, a proprietatilor obtinute pe
model.

Trecerea de la original la model se face prin simplificare. Se

impune ca simplificarea sa nu fie exagerata pentru a nu se omite
prin ea trasaturile esentiale ale originalului. Totodata trebuie sa nu
se scape din vedere ca valoarea modelului va fi apreciata prin
prisma eficacitatii lui, adica a posibilitatilor pe care le ofera pentru
atingerea scopului si ca Didactica specialitatii - Informatica Curs 3
61

noile informatii obtinute pe baza modelului vor fi transferate cu

grija asupra originalului, având în vedere diferenta dintre model si
original.

O clasificare a modelelor dupa natura suportului sub care se

vehiculeaza informatia, le împart în:

- modele materiale,

- modele ideale,

Folosirea modelelor ideale în învatare deschide pentru

informatica o impresionanta arie de aplicabilitate. Utilizarea
informaticii în predarea altor discipline, de la artele plastice
(muzica, pictura, sculptura) la cele mai diverse domenii ale
tehnicii, prin intermediul programelor de învatare, este o realitate
evidenta

III. 2. 5. Demonstrarea materialului intuitiv

Prin demonstratie se întelege prezentarea sistematica si

organizata a unor obiecte, procese, etc. sau producerea unor
experiente, fenomene în fata elevilor, cu scopul de a usura
întelegerea si executarea corecta a unor activitati.

În demonstratie un rol deosebit îl joaca intuitia, despre definirea

careia parerile sunt diferite:

- intuitia pare un fel de experienta mintala,

- o simpla observare si notare a unor fapte,

- un rationament de tip inductiv.

Intuitia realizeaza corelatia între imagine si cuvânt, fiind atât sursa

de cunostinte cât si mijloc de verificare. Cu toate ca exista pareri
care considera perimata predarea intuitiva în informatica,
experienta practica la catedra dovedeste ca ea este utila pentru
marirea accesibilitatii notiunilor de informatica, mai ales la clasele
mici. Informatica nu poate fi desprinsa decât artificial de bazele ei
intuitive si de extinderea ei în realitatea cotidiana. Convertirea
principiului intuitiei în metoda demonstratiei se realizeaza în
functie de materialul intuitiv: machete, grafica, film didactic,
televiziune scolara, softuri de învatare.

Materialul didactic folosit în informatica se sustrage de la

criticile la care este supus materialul didactic static, acesta fiind
conceput într-o dinamica a procesului pe care-l reprezinta prin
exploatarea facilitatilor oferite de afisarea pe ecranul
calculatorului a mai multor imagini succesive si nu prin desenarea
lor statica pe alte suporturi.

Este evident ca acest mijloc didactic nu poate înlocui (nici

macar suplini) exercitiul individual si nici cadrul didactic. Efortul
profesorului este cu totul special. Nu este suficient ca un elev sa
vada un material, el trebuie învatat "sa vada". Elevul trebuie sa
vada exact, precis si ordonat. Prin aceasta se realizeaza o parte
a obiectivului principal al învatarii informaticii si anume formarea
rationamentului si a gândirii algoritmice.

III. 2. 6. Metoda exercitiului

Exercitiile sunt actiuni efectuate în mod constient si repetat de

catre elev cu scopul dobândirii unor priceperi, deprinderi si
cunostinte noi, pentru a usura alte activitati si a contribui la
dezvoltarea altor aptitudini. Însusirea cunostintelor de informatica
este organic legata de exersarea utilizarii unor softuri de aplicatie,
de rezolvarea unor probleme de programare, etc. Nu exista lectie
în care sa nu se aplice aceasta metoda.

Avantajele metodei sunt concretizate în rezultatele aplicarii ei:

- formeaza o gândire productiva,

- ofera posibilitatea muncii independente,

- ofera posibilitatea analizei diverselor metode si solutii de

rezolvare a problemelor,

- activeaza simtul critic si autocritic si îi învata pe elevi sa-si

aprecieze rezultatele si metodele de lucru,

- ofera posibilitatea depistarii si eliminarii erorilor.

Este limpede ca aceasta metoda nu contribuie numai la formarea

priceperilor si deprinderilor de lucru cu calculatorul, ci aduce un
aport substantial la dezvoltarea unui rationament flexibil si
operant.

Pentru profesor, alegerea, formularea si rezolvarea

problemelor si apoi exploatarea rezultatelor obtinute constituie o
sarcina de importanta deosebita.

Utilizarea pe scara larga a acestei metode a condus la o

clasificare a exercitiilor si problemelor, clasificare ce are la baza
aportul capacitatilor intelectuale necesare rezolvarii lor:

. exercitii si probleme de recunoastere a unor notiuni, formule,

metode.

Spre exemplu, elevilor li se prezinta metoda backtracking si

utilizând-o, se genereaza permutarile, aranjamentele,
combinarile, apoi li se cere sa genereze toate functiile injective,
surjective, bijective definite pe o multime cu m elemente, cu valori
într-o multime cu n elemente.

. probleme si exercitii aplicative ale unor formule sau algoritmi

cunoscuti.

. probleme care permit însusirea unor notiuni.

În rezolvarea unei probleme de informatica (de programare)

este necesar sa se tina seama de urmatoarele etape:

- analiza initiala a problemei

- rezolvarea propriu-zisa a problemei

- verificarea solutiei sau solutiilor obtinute

Aceste etape cuprind în esenta:

- însusirea enuntului,

- discutarea problemei si stabilirea algoritmului de rezolvare,

- rezolvarea propriu-zisa,

- verificarea solutiilor.

Aceste etape se pot modifica dupa natura problemelor. Acolo

unde problema permite mai multe cai de rezolvare, profesorul
analizeaza toate aceste cai si selecteaza pe cele mai importante
propunându-le spre rezolvare pe grupe, comparând rezultatele,
avantajele si dezavantajele fiecarei metode în parte. Se va
evidentia în mod obligatoriu cea mai buna solutie.

Exemplu. Se cere elevilor determinarea arborelui partial de cost

minim asociat unui graf, prin algoritmul lui Kruskal.

III. 2. 7. Metoda învatarii în grupuri mici

Activitatea de învatare în grup se defineste ca o metoda în

care sarcinile sunt executate de grupuri mici de elevi, grupuri care
sunt autoconstituite si care se autodirijeaza.

Activitatea în informatica se desfasoara în echipa, travaliul

individual fiind o componenta a muncii corelate din cadrul unui
grup de lucru. Tehnicile de organizare a muncii, în unitatile de
informatica evidentiaza ca forma de organizare "echipa
programatorului-sef", echipa în care fiecare membru are sarcini
bine stabilite (de analiza, programare, implementare, exploatare),
sarcini corelate între ele. Este normal ca si activitatea didactica sa
recurga la metode de învatare colectiva, fara a neglija însa
munca individuala, ci doar privind-o pe aceasta ca o componenta
a muncii în echipa.
Profesorii recunosc eficacitatea unei astfel de organizari a
activitatii didactice si o integreaza în arsenalul metodic al predarii
disciplinei. Criteriile de formare a grupelor sunt în functie de
obiectivele urmarite (însusirea de noi cunostinte, rezolvare de
probleme, etc.):

- grupuri omogene, formate din elevi cu acelasi nivel de

cunostinte,

- grupuri eterogene, formate din elevi de toate categoriile (foarte

buni, buni si slabi), dar în proportii apropiate,

- grupuri formate pe criterii afective (prietenie, vecini de banca).

Etapele pretinse de aceasta metoda de învatare sunt:

- repartizarea materialului (problemelor) fiecarui grup,

- munca independenta a grupurilor sub supravegherea

profesorului,

- discutarea în plen a rezultatelor obtinute.

Activitatea profesorului se concretizeaza în doua etape; una

proiectiva în care pregateste materialul de repartizat pe grupe si
materialul suplimentar pentru elevii buni si alta, de îndrumare si
supraveghere si de animare a activitatii grupelor de lucru.

Este de asemenea gresit a se lucra mereu cu grupuri

constituite dupa aceleasi criterii, pentru ca fie ca sunt
suprasolicitati elevii buni din grupurile eterogene, iar elevii slabi
se bazeaza exclusiv pe aportul liderilor de grup, fie ca, în
grupurile omogene, elevii slabi se complac în postura în care se
afla si nu mai încearca sa scape de acest calificativ.

III. 2. 8. Metoda lucrului cu manualul si documentatia

Manualele scolare, purtatoare ale valentelor formative prin

deosebitul lor continut metodic si didactic, reprezinta o limita
impusa de programa scolara din punct de vedere al continutului
informativ. În informatica, mai mult decât în alte domenii,
manualul este supus perisabilitatii continuturilor prin frecventa cu
care disciplina este receptiva la noutatile domeniului.

Metoda lucruluii cu manualul este un aspect al studiului

individual si se introduce ca metoda, treptat sub directa
îndrumare si supraveghere a profesorului. Sunt discipline si
profesori care aplica în mod abuziv aceasta metoda. Pe lânga
efectele negative asupra învatarii, aceste abuzuri ascund si alte
aspecte care nu fac obiectul acestei lucrari.

Nu orice lectie se preteaza la a fi însusita din manual.

Metoda se aplica numai lectiilor care au în manual o redactare
sistematica si accesibila nivelului de vârsta si cunostinte ale
elevilor. Metoda poate fi aplicata pentru studiul unor aplicatii soft,
limbaje procedurale (de exemplu HTML) sau în studiul comenzilor
sistemelor de operare. Elevilor li se recomanda studiul temei
stabilite pentru acomodarea cu notiunile, apoi profesorul reia
prezentarea cu sublinierea aspectelor esentiale.

III. 2. 9. Metoda jocurilor didactice

Jocurile didactice au valentele lor educative. Ca metoda de

învatare, jocurile didactice dau rezultate deosebite în special la
clasele din ciclul primar si gimnazial, însa marele pericol care
planeaza asupra acestei metode de instruire îl constituie acele
aplicatii soft care au o încarcatura educativa redusa si prin
atractivitate captiveaza si retin atentia elevului, uneori ore în sir,
fara ca acesta sa dobândeasca cunostinte sau deprinderi
corespunzatoare cu efortul facut.

Un rol aparte se atribuie jocurilor manipulative,

Alte tipuri de jocuri, numite reprezentative,

Chiar daca aceasta metoda nu este caracteristica studiului

informaticii, la limita dintre jocul didactic si învatarea asistata de
calculator se situeaza o buna parte dintre softurile de învatare,
atât a informaticii cât si a altor discipline.
 III. 2. 10. Instruirea programata si învatarea asistata

Procesul de predare-învatare si verificare-evaluare

functioneaza pe baza principiului cibernetic comanda-control-
reglare (autoreglare). Instruirea programata, ca metoda didactica
presupune construirea unor "programe" de învatare, care prin
fragmentarea materialului de studiat în secvente realizeaza o
adaptare a continuturilor la posibilitatile elevilor, la ritmul lor de
învatare, asigura o învatare activa si o informare operativa asupra
rezultatelor învatarii, necesara atât elevului, cât si profesorului,
pentru autocorectare.

În elaborarea "programelor" de învatare se au în vedere

urmatoarele operatii:

a) precizarea obiectivelor operationale în functie de continut si

posibilitatile elevilor,

b) structurarea logica a continutului dupa principiul pasilor mici si

al învatarii gradate,

c) fractionarea continutului în secvente de învatare (unitati

didactice de continut) inteligibile si înlantuite logic,

d) fixarea dupa fiecare secventa a întrebarilor, exercitiilor sau

problemelor ce pot fi rezolvate pe baza secventei informationale
însusite,

e) stabilirea corectitudinii raspunsurilor sau solutiilor elaborate.

Aceasta se poate realiza fie prin alegerea dintre mai multe
raspunsuri posibile (trei, patru sau chiar cinci), iar în situatia în
care nu a fost ales raspunsul corect se recurge la întrebari
suplimentare, fie se elaboreaza un raspuns si se compara cu cel
corect.

Izolarea imputata învatarii programate poate fi contracarata

prin alternarea cu munca în grup sau chiar prin învatare
programata în grup, situatie în care grupul parcurge în colectiv un
program special conceput în acest sens.
 Departe de a-si fi epuizat resursele, învatarea programata
poate fi apreciata ca un sistem pasibil de perfectionare si
optimizare continua.

Perspectiva învatarii asistate de calculator este certa. Ea

ofera posibilitatea prezentarii programului, verificarii rezultatelor si
corectarii erorilor, modificând programul dupa cunostintele si
conduita elevului. Programul nu numai ca transmite un mesaj
informational, dar el poate mijloci formarea si consolidarea unor
metode de lucru, de învatare. Se poate afirma ca învatarea
programata nu numai ca învata elevul, ci îl învata elevul cum sa
învete. Prin aplicarea acestei metode de învatare nu se întrevede
diminuarea rolului profesorului; dimpotriva sarcinile lui se
amplifica prin faptul ca va trebui sa elaboreze programe si sa le
adapteze la cerintele procesului educativ. Oricât de complete ar fi
programele de învatare programata, profesorul ramâne cea mai
perfectionata masina de învatat.

Valente speciale ale metodei învatarii programate sunt

oferite de softurile moderne de învatare asistata de calculator.
Aceasta metoda moderna va constitui subiectul unui capitol
separat.

În cadrul sistemului educativ, metodologia didactica se cere

sa fie stabila si usor schimbatoare, în dependenta de miscarile ce
au loc pe plan educativ si social, în scopurile educatiei,
continuturile educatiei, cererilor noi a elevilor si comunitatii. E
necesar ca, metodologia sa fie flexibila la perturbatiile, ce au loc
în cadrul procesului educativ.

O tehnologie metodica este considerata calitativa, în cazul în

care este usor de schimbat, în cazuri si situatii noi, ale
învatamîntului modern.

Nu putem spune ca metoda respectiva este buna sau rea, ca

idee, ci numai în cazul în care nu da rezultate bune atunci cînd
este implantata la o realitare a vietii. Calitatea unei metodologii,
mai depinde de aspect, dozaj, combinatii ale procedeelor utilizate.
 Metodologia didactica, are forma unei caracatite, a carui
directii sunt:

- lansarea în practica a metodelor si procedeelor noi, care sa

rezolve cazuri noi de învatare;

- dezvoltarea metodologiei, prin schimbarea unor metode si

procedee, din alte directii problematice, dar care pot solutiona
unele cerinte;

- utilizarea mai larga a unor metodologii si procedee, cu aspect

activ si participativ.

- largirea folosirii unor combinatii de procedee, prin eliminarea

unor caracteristici, dar nu prin dominanta metodologica

- lipsirea de o metoda dominanta, în favoarea unei metodologii

flexibile si variate, sa fie un ajutor necesitatilor elevilor, sa se
modifice în dependenta de noile cerinte ale educatiei;

- instrumentalizarea corecta a metodologiei prin utilizarea unor

tehnici de învatare corespunzatoare, care au un aport în
dezvoltarea metodelor de predare-învatare;

- largirea utilizarii unei metode, care cere componente relationale

ale procesului educativ, cum ar fi, comunicarea dintre profesor-
elev, elev-elev;

- fixarea drepturilor elevilor de învatare prin participarea vizavi

fata de alti elevi;

- sublinierea tendintei de predare-învatare a metodei didactice;

- largirea metodelor de cautare si identificare ale cunostintelor;

- cultivarea metodelor de autoinstruire, autoeducare,

autoevaluare continua

- promovarea unor metode, care au scop direct de a ajuta elevii;

- adecvarea metodelor la mediul ambiant.

 Orice metoda didactica poate avea, note si caracteristici,
care îi vor da posibilitatea sa se încorporeze pe parcurs, în
clasele de metode existente.

Nici o metoda, nu exista în stare pura, ci sub aspectul unor

variante si stari diferite. Cel mai des metodele actioneaza
împreuna, Ele apar si se concretizeaza în variante metodologice
compozite, prin eliminarea continua a unor trasaturi, si prin
evidentierea uneia sau mai multor metode.

Sunt o serie de metode de baza, din care rezulta combinatii

de metode si procedee perfecte.