UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

FACULTATEA DE PEDAGOGIE

REFERAT LA FORMAREA
COMPORTAMENTULUI TOLERANT

„Toleranța- baza comunicării pedagogice

învățător-elev”

Elaborat de: Platon Liuba, gr.43

Verificat de: Pavlenco Lilia
 „Pentru a practica toleranța este nevoie de oameni
educați, cu o solidă cultură umanistă, cu un subtil
simț al valorilor și cu dorința fermă de
autoperfecționare conținuă”

I.Grigoraș

Într-o lume marcată de probleme sociale și conflicte este nevoie să aducem în atenţia copiilor,
viitorul de mâine, care sunt toate aspectele sensului unor cuvinte precum: toleranţă, înţelegere,
îndulgenţă, cooperare, comunicare etc., fapt ce poate reprezenta primul pas spre schimbarea
mentalităţii, a atitudinii față de semeni. Toleranţa este un comportament destul de vag. A tolera
înseamnă a suporta, a îndura, a refuza, refuzul a ceea ce este considerat a fi întolerabil pentru o
societate sau individ. Ceea ce este întolerabil este uşor de identificat: rasismul, xenofobia,
violenţa sau discriminarea etc.
Toleranța este armonia în diferenţe. Ea nu e doar o obligaţiune de ordin etic; ea e, de asemenea,
şi o necesitate politică şi juridică. Toleranţa e o virtute care face ca pacea să fie posibilă şi care
contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii. Toleranţa nu e nici concesie, nici
condescendență ori îndulgență. Toleranţa este atitudinea activă generată de recunoaşterea
drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În nici într-un
caz, toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Se
afirmă că prin acţiunea educativă, ar trebui cantracarate înfluenţele negative care conduc la
intoleranță, violenţă, excludere şi marginalizare
Toleranţa, ca atitudine şi comportament, se învaţă, se însuşeşte pe bază de modele de la cea mai
fragedă vîrstă, şcoala devenind laboratorul principal pentru practicarea / exersarea acesteia, dar şi
un agent de integrare socială şi un centru cultural al comunităţii. Afirmăm cu certitudine că
pedagogia toleranţei este destinată nu doar şcolii, ci întregii societăţi, această problemă fiind una
mondială/globală. Crearea unei societăţi, cu adevărat tolerante constituie un ideal educaţional
internaţional. Şcoala este mica societate, unde ar fi bine să se conştientizeze fenomenul şi să se
înveţe a se practica în multiple împrejurări şi relaţii. Sau, sentimentul dat nu se moşteneşte prin
naştere, el se dobîndeşte prin educaţie, dar pentru aceasta avem nevoie de un arsenal impunător
de cunoştinţe şi de formarea unei mentalităţi noi.

Școala are un rol extrem de important în formarea copilului, iar profesorul ocupă un loc
central În această evoluție. Meseria de profesor se obține cu ușurință dar maiestria pedagogică și
experiența se dobândesc în timp prin interacțiunea constantă cu copiii. Un profesor bun este
considerat a fi unul care deține mai multe cunoștințe decât cele prevăzute de programa școlară,
cunoaște și înțelege psihologia elevilor săi, are o atitudine binevoitoare și deține tactul
pedagogic.

Fiecare persoană vrea să fie înțeleasă și acceptată așa cum este. capacitate profesor  la
acceptarea necondiționată a copiilor - aceasta este, în primul rând, luând în considerare
personalitatea copilului. Nevoia de iubire, adică nevoia altuia, este una dintre nevoile
fundamentale ale omului. Satisfacția ei este o condiție necesară pentru dezvoltarea normală a
copilului.

Noile realități ale educației cresc complexitatea activităților pedagogice profesionale asociate cu
stresul intelectual și emoțional, depășind dificultățile psihologice. Schimbările din domeniul
educației sunt însoțite de extinderea funcțiilor profesionale ale profesorului, al cărui „repertoriu”
de comportament este completat de funcțiile de consultant, proiectant, cercetător și altele. Studiul
literaturii pedagogice și psihologice a relevat că cea mai mare parte a zilei de lucru a profesorului
(66,2%) este tensionată, iar situațiile de comunicare profesor-elev sunt cele mai stresante, astfel
încât problema dezvoltării toleranței ca valoare profesională a unui profesor modern pare a fi cea
mai semnificativă.

Dezvoltarea toleranței este unul dintre cele mai importante aspecte ale pregătirii cadrelor
didactice, deoarece ajută la stabilirea relațiilor armonioase cu colegii, studenții, oamenii din toată
lumea și întreaga lume și creează condiții pentru creșterea stabilității emoționale și bună
bunăstare psihologică.

Toleranța profesorului se manifestă în raport cu copilul ca persoană care se caracterizează atât

prin trăsături bune, cât și rele, acceptându-l pentru cine este. Prin urmare, sarcina profesorului
este să-și construiască activitatea, dezvoltându-i cele mai bune trăsături la copil și slăbit,
limitându-i pe cei negativi. Toleranța nu este posibilă într-un stil de comunicare autoritar. Prin
urmare, una dintre condițiile pentru dezvoltarea toleranței nu numai în rândul elevilor, ci și în
rândul cadrelor didactice, este stăpânirea de către un profesor a principiilor umaniste de
comunicare cu copiii și părinții lor în organizarea procesului educațional.
Activitatea profesorului în formarea de relații tolerante constă în dorința și capacitatea de a intra
în dialog, împreună cu ceilalți, de a căuta adevărul și de a raporta rezultatele căutărilor lor într-o
formă înțeleasă pentru toți cei care au nevoie de acest adevăr.

Profesorul este sufletul procesului educațional. Așa cum sufletul oferă corpului energia vitală
necesară, tot așa, învățătorul le oferă elevilor energie să învețe valori și să înțeleagă esența
relației. Educația pentru pace și toleranță depinde de prezența unei atmosfere de cooperare în
clasă și școală. Și o astfel de atmosferă este creată de profesori toleranți și pașnici. Prin urmare,
toleranța este una dintre principalele competențe ale unui profesor. Dacă profesorul este tolerant,
încrezător, deschis, non-directiv, prietenos, acționează ca un îndrumător, asistent al studentului,
acesta va avea un impact pozitiv asupra celorlalți. Refrazăm binecunoscuta zicală „Copiii iubesc
cu dragoste reflectată” în real pentru noi: „Copiii se comportă așa cum ne comportăm”.
Manifestarea unei atitudini tolerante sau intolerante față de copii este determinată de modul în
care profesorul rezolvă contradicția dintre cerințele pe care le impune copiilor în conformitate cu
standardele acceptate și măsura implementării lor reale de către copii. O atitudine intolerantă față
de copii din partea profesorilor apare cel mai adesea atunci când un copil dintr-un motiv sau altul
nu îndeplinește cerințele, iar acest lucru provoacă iritare și agresivitate. La rândul său, un
profesor tolerant este capabil să-și depășească iritarea, să înțeleagă adevăratele motive ale
comportamentului unui copil care provoacă o reacție negativă și, în cele din urmă, fiind pacient,
acceptă copilul, înțelege faptul că procesul de educație și formare nu dă un efect unic, iar
rezultatele pot manifestă după mulți ani. În același timp, aproape orice profesor înțelege
importanța și importanța răbdării și toleranței în procesul pedagogic.

Pentru formarea cu succes a atitudinilor tolerante la nivel de personalitate, este important să

cunoaștem care sunt diferențele principale dintre personalitățile tolerante și cele intolerante.
Psihologii consideră că o persoană intolerantă se caracterizează prin ideea propriei sale
exclusivități, dorința de a transfera responsabilitatea în mediu, anxietatea ridicată, nevoia de
ordine strictă, dorința de putere puternică.
O persoană tolerantă este o persoană care se cunoaște bine pe sine și îi recunoaște pe ceilalți.
Manifestarea simpatiei, compasiunii este cea mai importantă valoare a unei societăți tolerante și
a unei trăsături a unei persoane tolerante.
Principiile de bază pentru practicarea toleranţei în şcoli şi, respectiv, pentru edificarea unei
pedagogii a toleranţei ar fi:
 asumarea de către şcoală a responsabilității de a educa prin şi pentru toleranţă;
 abordarea pozitivă a diversităţii sociale, culturale, etnice, religioase;
 dezvoltarea unui mod pozitiv de a gîndi despre ceilalţi;
 integrarea educaţiei culturale şi interculturale în şcoală;
 concentrarea permanentă asupra similitudinilor, asupra lucrurilor care ne unesc şi ne fac să ne
simţim bine împreună;
 combaterea naţionalismului şi a rasismului
 crearea unei atmosfere pozitive şi cooperante în şcoală

Toleranța are ca scop:

 să cultive copiilor şi tinerilor un spirit de deschidere şi de înţelegere faţă de alte popoare, faţă
de diversitatea culturilor şi a istoriei lor, faţă de profundele asemănări care ne apropie şi fac din
noi, toţi împreună, o omenire unică;
 să-i învețe cît este de important să refuze violenţa şi să adopte mijloace paşnice de soluţionare a
diferendelor şi a conflictelor;
  să educă generaţiilor următoare sentimente de altruism, de deschidere şi de respect, faţă de
celălalt, de solidaritate şi de participare, bazate pe încrederea în propria lor identitate şi pe
capacitatea de a recunoaşte multiplele aspecte ale personalităţii umane în contexte culturale şi
sociale diferite.

Toleranţa nu este doar începutul, prima etapă a unui proces mai îndelungat, mai profund de
dezvoltare a unei culturi a păcii. Este calitatea esenţială minimală a unor relaţii sociale care
refuză violenţa şi constrîngerea. Fără toleranţă pacea nu este posibilă. În condiţiile toleranţei
poate fi urmărit procesul de realizare a unei serii de posibilităţi umane şi sociale pozitive,
inclusiv evoluţia unei culturi a păcii şi convieţuirea comunităţilor care o integrează pe acesta.

Educaţia pentru toleranţă reprezintă capacitatea de a accepta diversitatea culturală, lingvistică,

etnografică, nutriţională etc., în sens social, însă, nu presupune acceptarea nonvalorii, a
fanatismului, a agresivităţii etc
Toleranța pedagogică crează premise pentru dezvoltarea culturii toleranței în context social care
„se instaurează în condițiile respectării principiilor toleranţei pedagogice: al responsabilizării
școlii în vederea educației pentru toleranță; al atitudinii pozitive în raport cu elevii, principiul
educației multiculturale și al creării climatului pozitiv”. Dinamica dezvoltării toleranței
pedagogice se explică prin acumularea experiențelor profesionale și a influenței factorilor de
mediu profesional ce acționează asupra cadrelor didactice, idee care ne permite să considerăm că
pregătirea inițială este perioada favorabilă pentru dezvoltarea toleranței pedagogice, acest proces
continuând în perioada formării continue.
Toleranța pedagogică poate fi interpretată ca o caracteristică integratoare a personalității ce
determină potențialul individual de a soluționa pozitiv situații problematice de criză pentru
recuperarea echilibrului neuropsihologic, pentru neadmiterea confruntărilor și pentru dezvoltarea
unui sistem de raporturi sociale constructive cu sine și cu alții. Din aceste rațiuni competențele
afective, între care apare și toleranța, întrunite în cultura emoțională, devin imperativ necesare
pentru a înțelege specificitatea toleranței pedagogice a cadrelor didactice.