Sunteți pe pagina 1din 1

Textul argumentativ

Imaginează-ți că trebuie să convingi un coleg să nu abandoneze școala. Redactează


un text argumentativ, de cel puțin 150 de cuvinte, despre rolul școlii, care să conțină două
argumente, un exemplu din experiența proprie și o urmare negativă a abandonului școlar
asupra persoanei care ia o astfel de hotărâre.

Educația reprezintă eticheta de valoare a unui om. Întregul proces educativ începe acasă,
încă din primii ani de viață, și se desăvârșește la școală.
În opinia mea, școala are un rol primordial în conturarea personalității fiecărui individ și
în formarea bagajului cultural care să adauge sens viitorului său.
În primul rând, frecventând școala, un copil are ocazia de a se cunoaște mai bine, de a-i
cunoaște pe alții, de a crea relații și conexiuni care să își dezvăluie importanța mai târziu. În
mijlocul semenilor, plasat în diferite situații de viață, ființa aflată la început de drum își dezvoltă
inteligența emoțională, reușind să-și gestioneze atitudinile, să-și tempereze reacțiile, să
dobândească abilitatea de a identifica rezolvări prompte în situații dificile. Astfel, o ființă socială
depășește mai ușor obstacole, are cui să comunice problemele pe care le întâmpină, găsind
soluții.
În al doilea rând, școala este deschizătoare de noi perspective prin universul pe care îl
înfățișează, conturând un orizont al cunoașterii ce poate fi exploatat la nesfârșit. Un elev care
abandonează școala își reduce șansele de afirmare, de evoluție și de integrare socială,
limitându-și opțiunile și cunoscând adesea eșecul în diverse împrejurări. De exemplu, un coleg,
care a renunțat la școală pentru o perioadă, a regretat această decizie odată cu trecerea timpului,
deoarece a realizat că multe neîmpliniri avute de-a lungul vremii au avut drept cauză abandonul
școlar.
În concluzie, frecventarea școlii este o componentă esențială a reușitei în viață, care se
definește prin atocunoaștere și prin mobilizarea eficientă a cunoștințelor, respectiv a
deprinderilor.

S-ar putea să vă placă și