CHIMISTI

ROMANI
MEMBRII: CALIMAN NURIA , FLOREA ROBERTA ,
ION ADRIANA , MARES PATRICIA ,
PAUN ANA , PITIU ADELINA ,
SAVU BIANCA
CĂLIMAN NURIA - VASILE ABABI
Vasile Ababi a fost un inginer chimist, cercetător și profesor universitar, cunoscut în
special pentru contribuția sa la crearea școlii ieșene de inginerie chimică. El a absolvit școala
primară din Limbenii Noi, continuându-și studiile în cadrul Liceului „Ion Creangă‟ din Bălți.
Între 1936-1942 a urmat Facultatea de Chimie industrială din cadrul Institutului Politehnic
„Gheorghe Asachi‟ din Iași. În 1956 a obținut titlul de Doctor cu teza intitulată „Cercetarea
obținerii de cărbuni activi din reziduuri industriale și din coji de nucă. Comportarea acestora în
fenomenul de sorbție‟, fiind coordonat de profesorul Mihai Dima.
După susținerea doctoratului, Vasile Ababi a fost angajat în cadrul Facultă ții de Chimie
industrială din cadrul Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi ‟ din Ia și. În 1951 a devenit
profesor de Tehnologie chimică în cadrul Facultă ții de Chimie, Universitatea „Alexandru Ioan
Cuza‟ din Iași, când a și primit dreptul de conducere de doctorat. A fost o mare personalitate în
învăţământul chimic românesc şi a pregătit zeci de generaţii de specialişti. În paralel cu
activitatea didactică, Vasile Ababi a ocupat func ția de cercetător știin țific în cadrul Institutului
de Chimie „Petru Poni‟ din Iași. A publicat circa 130 de lucrări științifice în reviste de
specialitate naționale și internaționale şi a coordonat numeroase contracte de cercetare, multe
dintre acestea având drept rezultat implementarea în produc ția industrială.
Vasile Ababi a fost Decan al Facultății de Chimie din cadrul Universită ții „Alexandru Ioan
Cuza‟ din Iași și al Facultății de Chimie Industrială, Institutului Politehnic „Gheorghe
Asachi‟ din Iași. Unul dintre elevii săi îl descrie astfel: „Înzestrat cu o mare putere de muncă, a
fost un spirit pătrunzător, rațional, inovator și corect. Colaboratorilor săi le-a modelat pregătirea
cu pricepere și i-a făcut să înțeleagă că numai prin muncă și încredere în forțele proprii pot
atinge bucuria drumului străbătut‟.
FLOREA ROBERTA - LAZĂR EDELEANU
Lazăr Edeleanu (n. 1 septembrie 1861 București, Principatele Unite – d. 7 aprilie 1941,
București, România) a fost un chimist român, evreu de origine, autor al procesului de rafinare selectivă a
fracțiunilor de petrol pe baza solubilității specifice a diverselor clase de hidrocarburi în dioxid de
sulf lichid. Principalele direcții de cercetare au fost în domeniile derivaților acidului fenilmetacrilic si
fenilizobutiric, acizilor nesaturați din seria aromatică, acțiunii clorurii de sulf asupra anilinei, acțiunii
cloratului asupra oxiacizilor, sintetizării fenilizopropilaminei (benzedrinei), chimiei rafinării și chimizării
petrolului. În anul 1887 obține titlul de doctor în chimie cu cercetarea „Asupra unor derivați ai acizilor
fenilmetacrilici și fenilizobutirici”, în cadrul căreia descoperă fenilizopropilamina, cunoscută
în medicină sub numele de „benzedrină”, cu o importantă acțiune stimulatoare asupra sistemului nervos.
Efectul farmacologic psihostimulant al amfetaminei a fost descoperit mai târziu în anii 1920.
Anul 1908 este acela în care concepe cea mai însemnată dintre invențiile lui, cunoscutul „procedeu
Edeleanu”, constând în rafinarea produselor petrolifere cu dioxid de sulf lichid ca dizolvant selectiv, care
asigura extragerea selectivă a hidrocarburilor aromatice (benzen, toluen, xilen etc.). Procedeul a fost aplicat
mai întîi experimental în România la rafinăria Vega, apoi industrial în Franța (la Rouen, de catre German
Borsig Company) și ulterior în lumea întreagă. A fost director al rafinăriei Vega (1906-1910), iar în perioada
1900-1913 a reprezentat România la congresele și reuniunile internaționale legate de petrol de la Paris
(1900), Liège (1905), București (1907), Londra (1909) și Viena (1913).
În anul 1960, existau 80 de „instalații Edeleanu” în diferite țări ale lumii. „Procedeul Edeleanu,
sublinia Costin D. Nenițescu, a devenit și este astăzi încă, sub forma multiplelor sale variante, procedeul
de bază al fabricării uleiurilor de calitate superioară”.Edeleanu a obținut 212 brevete de invenții, în
România, dar și în SUA, Germania, Franța, Austria, Suedia, Olanda etc.
ION ADRIANA - ILIE G. MURGULESCU
Ilie Murgulescu este o distinsă personalitate a chimiei din țara noastră, fost pre ședinte al Academiei
Române și Ministru al Învățământului, întemeietorul școlii moderne de chimie-fizică din Facultatea de Chimie a
Universității București și a Institutului de Chimie Fizică al Academiei Române, institut care în prezent îi poarta
numele.
Academicianul Profesor Ilie G. Murgulescu s-a născut la 27 ianuarie 1902 la Cornu, în jude țul Dolj. După
absolvirea scolii primare din comuna natală urmează cursurile gimnaziului "Fra ții Buzesti" si liceului "Carol I"
din Craiova, cunoscând la vârsta adolescenței dificultă țile provocate de primul război mondial și de ocuparea
Olteniei. Urmează apoi cursurile Facultății de Științe din Cluj, făcând parte din primele promo ții de absolven ți
ai Universității Românești "Regele Ferdinand".
A început activitatea didactică și științifică în 1928 în laboratorul de Chimie anorganică, unde și-a pregătit
lucrarea de doctorat referitoare la complecsii cuprului cu anionul tiosulfat. După ob ținerea în 1930, cu "Magna
Cum Laude" a titlului de doctor în Chimie, efectuează un stagiu de cercetare între 1932 și 1933, la Universitatea
din Leipzig, în laboratorul de fotochimie condus de profesorul Fritz Weigert. Amplul tratat de chimie fizică
intitulat "Introducere în chimia fizică" constituie rodul viziunii sintetice, cele 7 volume având subtitluri care
definesc cu claritate fragmentul din disciplină la care se referă (Atomi, molecule, legătură chimică· Structura și
proprietățile moleculelor· Teoria molecular cinetică a materiei· Cinetica chimică și cataliza· Termodinamica
chimică· Nucleul atomic, reacții nucleare si particule elementare· Electrochimia).
Cercetările științifice efectuate de profesorul Murgulescu în domeniul chimiei fizice au cuprins un
domeniu larg: structură moleculară și spectroscopie, cinetică chimică, termodinamică chimică, electrochimie,
radiochimie precum și, în anii de început ai activității, chimie anorganică și analitică. Studii refractometrice ale
unor soluții apoase de electroliti l-au condus la obținerea unor noi metode pentru determinarea refractiilor
ionice individuale. În domeniul chimiei analitice, profesorul Murgulescu a stabilit noi metode pentru
determinarea mercurului și a altor elemente și a fost primul care a utilizat acidul ortoclorbenzoic în alcalimetrie
si acidimetrie. El a publicat studii privind punctul de echivalență în titrimetrie și determinarea poten țialului
normal de electrod.
Ca o recunoaștere a marilor sale realizări ca profesor, cercetător și deschizător de drumuri, Academia
Română a decis ca institutul de profil să-i poarte numele, iar Universitatea din Bucure ști a numit sala de curs în
care a predat chimia fizică timp de 23 de ani, amfiteatrul Acad. Ilie Murgulescu. La Craiova, unde mai de mult a
luat ființă o fundație cu numele său, Senatul Universității a hotărât ca Facultatea de Chimie să-i poarte numele.
MAREȘ PATRICIA - ECATERINA CIORĂNESCU-NENIȚESCU
Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu s-a născut pe 15 august 1909, la București. Ea a
urmat cursurile Facultății de Fizică și Chimie a Universității din București. În anul
1936 și-a susținut teza de doctorat în chimie cu titlul „ Sinteze cu clorură de aluminiu
în seria hidrocarburilor alifatice și aliciclice”, sub coordonarea profesorului  Costin
Nenițescu, căruia îi va deveni colaboratoare și mai apoi, soție. A debutat în
învățământul universitar ca și asistent, fiind prima femeie asistent la  Catedra de
chimie organică a Politehnicii bucureștene, unde devine șef de lucrări în anul 1941.
A urmărit elaborarea unor procedee de sinteză a unor medicamente și
intermediari pentru industria chimică organică, contribuind astfel la realizarea
industriei de medicamente de sinteză în România. A fost profesor de chimie
organică la Institutul de Petrol și Gaze din București, unde a înființat Laboratorul
de chimie organică. Este autoarea primului curs de sinteza medicamentelor, în 1957,
la o universitate românească și autoarea primului tratat românesc de medicamente
de sinteză.
În 1963 devine membru corespondent al Academiei Române, unde a ocupat mai
târziu funcția de director al Centrului de Chimie Organică, iar din 1971 este membră
a Academiei Tiberina din Roma și membră a Societății de Chimie din New York.
Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu a încetat din viață pe 23 ianuarie la București,
lăsând în urma ei o vastă bibliografie în domeniul chimiei organice și a
medicamentelor de sinteză.
 PĂUN ANA - MARIA BREZEANU 
Maria Brezeanu s-a născut pe19 martie 1924 la Râșnov,Brașov și a decedat
pe data de19 aprilie 2005Aceasta a fost un chimist român, membru titular
al Academiei Române.
A absolvit Facultatea de Chimie a Universității din Bucure ști devenind
doctor în 1956 și doctor docent în 1970. S-a afirmat în studiul
chimiei combinațiilor complexe în general și, în special, asupra chimiei
combinațiilor complexe polinucleare. A studiat liceul în Brasov, la liceul
Principesa Elena. A început studiile universitare 1944 la Departamentul de
chimie de la Universitatea București unde a absolvit în 1948. Titlul de doctor
a fost obținut în 1956 de la aceeași universitate în chimie anorganică.
În 1948 a început să lucreze ca profesor la Universitatea din București,
Departamentul de chimie, până în 1969. În 1991 a fost aleasă membru
corespondent a Academiei Române 1993. A fost președinte a Academiei de
științe chimice și membru al Comitetului executiv al societă ții chimice
române.
A fost premiată pentru cercetări științifice de Ministrul Educa ției în 1961
și 1963.Mai apoi, în 1990 a primit premiul Gheorghe Spacu al Academiei
Române.
P Î T I U A D E L I N A - NICOLAE TECLU
Nicolae Teclu (n. 18 octombrie 1839 ; d. 26 iulie 1916) - chimist român.
Nicolae Teclu s-a născut la Brașov, tot aici urmând studiile liceale pe care le-a
terminat la Viena. Tot la Viena continuă studiile la Institutul Politehnic, unde a
studiat chimia generală și apoi chimia analitică. Ulterior, urmează Academia de
Arte Frumoase de la München, secția Arhitectură.
În 1890 obține brevet în Austria pentru realizarea invenției sale, arzătorul cu
mecanism de reglare a raportului dintre aer și gaz. Arzătorul Teclu este folosit și
astăzi în toate laboratoarele din lume și este asemănător cu becul Bunsen.
Tot lui îi aparține o serie de aparate de laborator păstrate în prezent la
Universitatea din București. Cele mai importante sunt :aparatul pentru detectarea
metanului, utilizat pentru determinarea în orice moment a compoziției aerului din
mină în scopul evitării exploziilor, și aparatul pentru prepararea ozonului
utilizând curentul electric. Aparatul pentru determinarea transparen ței corpurilor,
inventat de el, a fost prezentat la Congresul Internațional de Chimie, organizat la
Viena, în anul 1898. Nicolae Teclu a inventat și aparate pentru prepararea
dioxidului de carbon solid, pentru sinteză și descompunerea apei, și pentru
înregistrarea exploziilor de gaze.
Nicolae Teclu a decedat la Viena.
SAVU BIANCA - CONSTANTIN I. ISTRATI 
Născut pe 7 septembrie 1850 la Roman, si decedat pe 17 ianuarie 1918 la Paris, Fran ța,
Constantin I. Istrati a fost un academician român, chimist, medic, membru titular (1899) și
președinte al Academiei Române în perioada 1913 – 1916.
Constantin I. Istrati a devenit doctor în medicină de la Bucure ști în 1877  și a fost colaborator al
lui Carol Davila, pe care îl suplinea uneori la cursul de chimie medicală. În 1885, Constantin I.
Istrati a obținut și doctoratul în chimie, la Paris. Prin decretul din 20 septembrie 1883, dr.
Constantin Istrati a fost numit profesor de fizică la Școala de Poduri și Șosele din Bucure ști, în locul
lui Emanoil Bacaloglu, care demisionase. La 1 aprilie 1889, profesorul Constantin I. Istrati a fost
ales membru corespondent al Academiei Române.
Constantin I. Istrati a fost numit comisarul general al organizării parcului Carol I, inaugurat
în 1906. A întemeiat școala de chimie organică de la Universitatea din Bucure ști, unde era profesor.
A făcut cercetări asupra bogățiilor naturale ale României (sare, petrol, chihlimbar, ozocherită, etc.).
Studiind derivații halogenați ai benzenului, a descoperit o nouă clasă de coloranți, pe care i-a
numit franceine. Pentru această invenție i s-a acordat Medalia de aur la Expoziția Interna țională de
la Paris, în 1889. A izolat din plută o substanță nouă, friedelina.
A fost autorul unui Curs elementar de chimie, pentru elevii de liceu și candida ții la
bacalaureat, apărut în 1891 și tradus în limbile franceză și spaniolă. Prin lucrarea Studiul relativ la o
nomenclatură generală în chimia organică (1913) a adus contribuții valoroase la fixarea
nomenclaturii științifice. Ca reprezentant al materialismului științific-naturalist, Constantin Istrati
a apărat concepția despre unitatea materiei. El a combătut energitismul și, în genere, idealismul
fizic și agnosticismul, generate de criza din fizică. Spre sfârșitul vie ții, concep țiile sale filozofice au
suferit o schimbare majoră, trecând de la ateism la fideism. Istrati a desfă șurat o intensă activitate
socială în domeniul medical, cultural și științific. El a întemeiat „Societatea română de științe”
(1890) și „Asociația română pentru înaintarea și răspândirea științelor” (1902).