Sunteți pe pagina 1din 1

George Bacovia se numara printre cei mai importanti poeti simbolisti români.

Stilul
său original, tonalitatea distinctă a versurilor sale, caracterizate de aşa-numita
atmosferă bacoviană, de o copleşitoare dezolare, limbajul precis, tăios, sobru, ironic
uneori, l-au impus pe Bacovia în rândul simboliştilor, el fiind considerat unul dintre
cei mai importanţi precursori ai poeziei române moderne.

George Bacovia – un poet pe care majoritatea oamenilor nu-l înțeleg, nu-i înțeleg cu
adevărat creația și îl condamnă pentru ceea ce a scris, ținând cont de faptul că trăim în
epoca în care sunt la modă cărțile de dezvoltare personală, cărțile care promovează
doar fericirea și optimismul, dar până la urmă și tristețea, pesimismul ca și fericirea
fac parte din viața unui om. Iar scriitorii transpun cel mai bine în operele sale tristețea
și fericirea, de ce ar trebui să citim doar cărți în care ni se vorbește doar despre
fericire? De ce nu ar trebui să ne placă și versurile triste, de ce să nu avem momente în
care să nu ne regăsim și în versurile lui Bacovia?

George Bacovia (n. 17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, București) este
autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura
română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La
început, văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare
favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist
român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

S-ar putea să vă placă și