George Bacovia, este un poet simbolist, care imbina elemente simboliste cu cele moderniste, astfel

creand opere literare unice.

Priceperea acestuia de a reusi sa-si transmita gandurile si emotiile prin versuri, care la prima vedere
par usoare, dar au intelesuri foarte adanci gandite, contribuie la originalitatea sa creatoare. Bacovia
foloseste foarte mult simbolul in poeziile sale, la fel ca si light-motivul si repetitia. Majoritatea
poeziilor bacoviene incep si se termina simetric, insa cel mai important procedeu folosit de poet este
sinestezia. Un alt element original al poeziei bacoviene este cromatica. Poetul nu utilizeaza nuante
de culori ci doar culori puternice care ies in evidenta. Dintre aceste cateva culori mentionam rosul,
care reprezinta sangele, galbenul reprezinta deznadejdea, tristetea, verdele si violetul reprezinta
monotonie iar rozul si albastrul implica starea de nevroza. Temele poeziei bacoviene duc cu gandul la
o atmosfera comuna, fiind una macabră. Una din temele poeziei sale este existenţa cotidiană,cea de
zi cu zi.El exprimă un pustiu lăuntric, camera în care trăieşte poetul este plină de fantasme această
temă întâlnindu-se în poeziile ”Gri”, ”Singur”.

O alta tema de care se foloseste Bacovia in creatiile sale literare este tema mortii. In mediul în care
trăieşte acesta ,sentimental morţii este prezent, într-una din poeziile sale ”Plumb”. Senzaţia de
funebru este permanentă în lirica bacoviană. Moartea este o stare de disperare, de dezagregare a
materiei ,a fiinţei, a existenţei: “ Si flori de plumb si funerar vestmint , Stam singur lângă mort... si
era frig... “ (Plumb).

O alta tema semnificativa n creatiile Bacoviene este infernul citadin. Orasul la Bacovia este văzut ca
un târg de provincie, murdar, cu noroi, cu un aspect neîngrijit “Prin mahalale mai neagră noaptea
pare Şivoaie-n care triste inundară Şi auzi tuşind o rate-n sec amară Prin ziduri vechi ce stau
dărâmate.” (Sonet)

Poezia interbelică a lui Bacovia este adesea îmbibată cu un sentiment de pesimism și disperare.
Multe dintre poeziile sale reflectă aspectele mai întunecate ale experienței umane și adesea scrie
despre inutilitatea eforturilor umane. În același timp, însă, poezia sa reflectă și frumusețea și
potențialul lumii naturale și scrie adesea despre importanța găsirii consolării și a sensului în natură.
Eugen Lovinescu, in critica literara romaneasca, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza
unui sistem, gandind si creand in spiritul lui a fost E. Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin cenaclu
si revista Sburatorul, la intrarea literaturii noastre intr-o noua faza a de evolutie: o buna parte a
literaturii, mai ales moderniste, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului, va scrie el
in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel, modernismul lovinescian este unul
teoretic si consta intr-o bunavointa principiala fata de toate fenomenele de diferentiare literara.

În ceea ce privește diversitatea tematică, poezia interbelică a lui Lovinescu acoperă o gamă largă de
subiecte, inclusiv dragostea, natura și identitatea națională. De exemplu, poemul său "sufletul"
reflectă asupra relației dintre individ și univers, în timp ce poemul său "Lacul" (Lacul) celebrează
frumusețea naturii.

Din punct de vedere stilistic, poezia interbelică a lui Lovinescu se caracterizează printr-o puternică
utilizare a imaginilor și simbolismului. El folosește frecvent limbaj figurativ și metafore pentru a-și
transmite ideile și emoțiile, iar poezia sa este adesea infuzată cu un sentiment de mister și
introspecție.

Poezia interbelică a lui Lovinescu este adesea impregnată de un sentiment de optimism și speranță
pentru viitor. Multe dintre poeziile sale celebrează potențialul spiritului uman și importanța
perseverenței în fața provocărilor. În același timp, însă, poezia sa reflectă și condițiile politice și
sociale dificile din perioada interbelică, inclusiv ascensiunea regimurilor autoritare în Europa și
impactul Primului Război Mondial asupra poporului român.
Liviu Rebreanu, (a fost un romancier și dramaturg român, cel mai bine cunoscut pentru romanele
sale „Ion” și „Pădurea spânzuraților”. De asemenea, a scris o serie de poezii în perioada interbelică
(perioada dintre cele două războaie mondiale, aproximativ 1918-1939).

În ceea ce privește diversitatea tematică, poezia interbelică a lui Rebreanu explorează o gamă largă
de subiecte, inclusiv dragostea, natura și identitatea națională. De exemplu, poemul său „tara mea”
reflectă frumusețea și istoria României, în timp ce poemul său „dragostea” explorează complexitatea
relațiilor romantice.

Din punct de vedere stilistic, poezia interbelică a lui Rebreanu se caracterizează printr-o puternică
utilizare a imaginilor și simbolismului. El folosește frecvent limbaj figurativ și metafore pentru a-și
transmite ideile și emoțiile, iar poezia sa este adesea infuzată cu un sentiment de dor și nostalgie.

Din punct de vedere al viziunii, poezia interbelică a lui Rebreanu este adesea îmbibată cu un
sentiment de optimism și speranță pentru viitor. Multe dintre poeziile sale celebrează frumusețea și
potențialul României și adesea scrie despre importanța de a lucra pentru un viitor mai bun pentru
țară. În același timp, însă, poezia sa reflectă și provocările și luptele cu care se confruntă poporul
român în această perioadă, inclusiv urmările Primului Război Mondial și ascensiunea regimurilor
autoritare în Europa.
Bibliografie:

- www.academia.edu.com
/41814579//Poezia_interbelica_Diversitate_tematica_de_viziune_si_stilistica
- www.qreferat.com /referate/romana/DIVERSITATE-TEMATICA-STILISTIC621
- www.scritub.com/literatura-romana/DIVERSITATE-TEMATICA-STILISTIC12247.php
- www.preferatele.com/docs/romana/noi/poezia-interbelic--d1615128137.php