Doina este o creaţie a liricii populare, caracteristică folclorului românesc în care sunt

exprimate, cu sinceritate şi cu căldură sau cu vehemenţă sentimente de dragoste, de dor, de

tristețe, de regret, dar şi de revoltă, de nemulţumire prin intermediul sufletului românului,
proiectate în mediul rural si sunt interpretate pe o melodie tărăgănată.
CARACTERISTICI
-are caracter anonim (nu are un autor cunoscut);
-are caracter oral (s-a transmis din generație în generație prin viu grai);
-are caracter colectiv (este opera mai multor autori anonimi);
-are caracter sincretic (se îmbină muzica, poezia și dansul, poate fi cântată);
-are caracter tradițional;
-are caracter expresiv;
-exprimă direct, profund și intens o varietate de sentimente, idei, aspirații;
-are o tematică variată;
-se inspiră din viața poporului român, reflectă comuniunea omului cu natura,
atitudinea omului față de viață și de moarte, față de scurgerea timpului;
-elementele de versificatie: structura astrofică/monobloc; rima
monorimă/ împerecheată;măsura 7-8 silabe, ritmul trohaic;
-elemente de vocabular popular-diminutive cu valoare afectivă si elemente de
oralitate:constructia in V, formele pronominale la persoana a II-a si punctele de suspensie din
final.
Tipuri de doine
În funcție de sentimentele exprimate, doinele pot fi:
• de dor
• de jale
• de dragoste
• de înstrăinare
• haiducești
• păstorești
• de cătănie (militărie)
 DOINA POPULARĂ

Printre speciile literaturii noastre populare, doina ocupă, alături de basm şi baladă, un
loc aparte. În mitologia populară, doina este una din cele nouă zâne care-l însoțesc pe Sfântul
Soare în drumul său spre cer. Ea este zâna cântecului şi a poeziei, inspirându-l pe omul simplu din popor în
exprimarea propriilor sale sentimente de dragoste, de bucurie, de dor sau tristețe. În mitologia
dacă, ”daine” era imnul către zei al dacilor, ei adresându-se prin acest cântec
cerului. Marii noştri scriitori au cules doinele din popor și impresionați de frumusețea lor,
numeroşi poeți ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și mulți alții au realizat la rândul lor
doine, îmbogățind astfel, literatura română cultă.
Doina este o specie a liricii populare în versuri, în care sunt exprimate direct, profund
și intens o varietate de idei, aspirații, sentimente de dragoste, de dor, de tristețe, dar şi de
revoltă, de nemulţumire, prin intermediul eului liric, proiectate în mediul rural și pastoral,
printr-un limbaj expresiv, textul ei poetic fiind strâns legat de o melodie adecvată,
caracterizată prin tempo larg, tărăgănat.
În opinia mea, opera literară X, culeasă de Y are toate trăsăturile specifice unei doine
populare: particularități ale liricii populare, exprimarea directă, profundă şi intensă a unor
sentimente variate, structură astrofică( sau în catrene) cu elemente de versificație specifice.
În primul rând, exprimarea intensă, profundă a sentimentelor variate reprezintă o
primă particularitate a doinei populare, regăsită în acest text literar la nivel compozițional.
Sentimentul predominant exprimat într-un mod direct este de ..., fiind vorba despre o doină...
(de dor, de jale, de înstrăinare, dragoste) aşa cum o sugerează şi construcţiile ori cuvintele
care fac parte din câmpul semantic al respectivului sentiment”…..”.De dimensiuni reduse, ca
orice doină, opera ia forma confesiunii eului liric, aflat în ipostază de……, modul principal de
expunere fiind monologul liric. Astfel,deşi e o doină de dragoste, alte două sentimente
puternice răzbat în finalul ei: dorul de ….,p r e c u m ş i j a l e a / t r i s t e ț e a / b u c u r i a c ă …
Se remarcă preponderența verbelor la conditional-optativ ”…” prin care se exprimă
dorintele …... Aceste forme verbale ocupă aceeaşi poziție în cadrul versurilor, fiind
coordonate prin conjuncția”şi”, versurile devenind astfel simetric e, construite pe
acelaşi tipar, dar şi deosebit de muzicale. În popor doinele nu se recită, ci se cântă,
realizarea lor artistică implicând deci atât o formă literară, cât şi una muzicală.
Repetitia conjunctiei „si” la inceput de vers arata multitudinea gandurilor exprimate, dă
ritm poeziei și accentueaza impresia de armonie a textului.
Caracterul liric al acestui text popular este marcat prin prezența eului liric, aflat în
ipostază de ...și identificat la nivel textual prin mărci specifice. Astfel, ca mărci lexico-
gramaticale ale eului liric se regăsesc o serie de pronume/ verbe la persoana I:”…..” ori
interjecții ”….”, subst. în vocativ ”…”. Relația dintre eul liric și interlocutor este pusă în
evidență prin forme pron. și verbale la pers. a II-a:”….”. Caracterul subiectiv al discursului
liric mai este subliniat și prin mărcile afectivității: interogațiile retorice ”….”și exclamațiile
retorice ”….”, punctele de suspensie ”…”.
În al doilea rând, apar particularitățile literaturii populare. Autorul acestei opere este
un poet anonim, iar poezia s-a transmis până la noi pe cale orală, fiind culeasă şi publicată de
……..Fiind o doină populară, apar teme si motive specifice folclorului. Comuniunea dintre
om și natură e o temă care apare destul de des în literatura populară, autorul anonim trăind în
mijlocul unei naturi căreia îi cunoaște semnele și în mijlocul căreia se simte protejat. In doină
sunt prezentate în mod simbolic realități ale lumii rurale/ pastorale. Se remarcă aici cuvinte
care exprima îndeletniciri specifice satului: ….. sau elemente ale lumii pastorale:”…”. Se
constată o împletire a diferitelor motive folclorice:……….. (legătura om-natură, motivul
codrului, motivul haiduciei, al dorului, al norocului), dezvoltate prin procedee specifice
creației populare: paralelismul sintactic”…….”,acumulările verbale, gradarea ascendentă
a sentimentelor de……
 Expresivitatea operei literare este, așadar, și ea de factură populară. Pentru că doina este
o exprimare concentrată în profunde trăiri, figura de stil dominantă este metafora: cel iubit
este „….” reprezentând ………Apar de asemenea enumeratii si repetitii des de întâlnite in
creațiile populare (exemple și semnificația lor). Utilizarea regionalismelor ”…..”, a
interogațiilor retorice”….”, a interjecțiilor ”…”, a substantivelor în vocativ, accentuează
oralitatea textului.
În plus, se remarcă elementele specifice caracterului tradițional și la nivel de
versificaţie:structură astrofică/monobloc; rimă monorimă/împerecheată; măsură de ….
silabe;ritmul trohaic;elemente de vocabular popular-diminutive cu valoare afectivă ”…….”:
Relevante sunt acele formule specifice, prezente des în doine, exprimate prin niște expresii
populare deosebit de muzicale”……..”(de ex.”frunză verde de cicoare….” )
În concluzie, întrucât subliniază sensibil şi nuanţat cele mai profunde trăiri omeneşti
proiectate sugestiv în lumea satului românesc, textul X ilustrează trăsăturile unei doine
populare. Vasile Alecsandri, unul din cei mai importanți culegători, spunea că
poeziile noastre populare compun o adevărată avere națională, pe care noi tinerii suntem
datori să o prețuim și s-o transmitem mai departe urmașilor noștri.