Sunteți pe pagina 1din 1

DOINA POPULARĂ

Ce te legeni, plopule…

Ca specie aparținând literaturii populare, doina reprezintă opera lirică în versuri, definită prin
caracterul oral, anonim, colectiv și sincretic, în care sunt exprimate sentimente profunde de dragoste, dor,
revoltă, înstrăinare etc.

Inclus în volumul Flori alese din poezia populară, îngrijit de Ioan Șerb, textul-suport este în mod
evident o doină, întrucât valorifică toate trăsăturile acestei specii lirice, atât la nivelul conținutului de idei,
cât și în privința formei.

O primă trăsătură specifică doinei se raportează la faptul că textul folcloric nu are un titlu
individualizat, acesta fiind reprezentat de primul vers: ”Ce te legeni, plopule…”. Opera este concepută ca
un dialog imaginar între eul liric subiectiv și codrul personificat care își exprimă astfel nostalgia, regretul
și tristețea, generate de constatarea trecerii ireversibile a timpului. Mărcile lexico-gramaticale ale eului
liric sunt formele verbale și pronominale la persoanele I și a II-a: ”te legini”, ”mă clatin”, dar și
substantivul în cazul vocativ ”plopule”, indice al adresării directe.

O altă caracteristică a doinei evidențiată în textul-suport o constituie mijloacele de expresivitate de


factură populară. Este vorba despre figurile de stil, precum personificarea elementului natural care stă la
baza transmiterii mesajului poetic, epitetele „nădușit”, „amărât” sau repetiția cu rol de refren, sugerând
îngânarea monotonă, ca o jelanie „Fără ploaie, fără vânt”.

Nu în ultimul rând, se remarcă elementele de limbaj popular , regional „te legini”, „unde-s
păsărele”, diminutivul cu valoare afectivă „vălurele” sau substantivul în cazul vocativ ”plopule”, care
conferă oralitate stilului. Prozodia respectă schema metrică a doinei populare, cele 17 versuri ale textului
fiind dispuse într-o singură strofă de tip monolit, unite prin rimă pereche, cu ritm trohaic și măsura de 7-8
silabe.

În concluzie, prin gama de sentimente pe care le transmite într-un limbaj expresiv, autentic
popular, ca și prin valorificarea dialogului și a elementelor de prozodie menite să creeze o muzicalitate
tânguitoare în consonanță cu conținutul emoțional, opera literară Ce te legeni, plopule… ilustrează
admirabil specia doinei populare.

S-ar putea să vă placă și