DOINA populară

Folclorul reprezintă o componentă fundamentală a culturii poporului nostru, fiind prima sa

formă de manifestare artistică. Una dintre speciile reprezentative este și doina populară, specie a
genului liric în versuri, aparținând literaturii populare, creație anonimă, orală, colectivă,
sincretică în care sunt exprimate în mod direct puternice sentimente de dor, de jale, de tristețe,
de înstrăinare, de regret fată de anumite împrejurări ale vieții.
Opera literară ……..este o doină populară, deoarece prezintă particularitățile acestei specii
la nivel formal și de conținut.
În primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile acesteia: are autor anonim
și colectiv, caracter oral și sincretic, putând fi însoțită de o melodie adecvată. Caracterul
tradițional rezidă în temele și motivele abordate, limbajul poetic și elementele de prozodie
specifice.
Lirismul se reflectă în atmosfera plină de mister /farmec /tristețe /suferință /freamăt
/frenezie /frământare /neliniște /nostalgie, /armonie, /melancolie /pace / bucurie /veselie /dragoste
de viață /măreție /patos /revoltă, eul liric exprimându-și, în mod subiectiv, puternice sentimente
generate de lupta pentru libertate și dreptate / jertfa pentru creație / revolta / înstrăinare.
Acesta și face simțită prezența prin mărci specifice: pronume / adjective posesive la
persoana I si / sau a II- a ("....."citat), verbe la persoana I si /sau a doua ("....."citat); verbe la
imperativ (....citat); interjecții (....) substantive în cazul vocativ (.....). În plus, modalitatea
principală de expunere este monolog adresat, textul având un caracter confesiv.
Ținând cont de sentimentele transmise, opera literară …… este o doină de dragoste /de
jale /de tristețe / de haiducie iar titlul
 este reprezentat de o formulă introductivă specifică, „Frunză verde magheran”, Doină,
doină, cântic dulce...,, cu rol în crearea simetriei și a muzicalității, dar și în captarea atenției
cititorului.
 este format dintr-un substantiv comun nearticulat, (Dragoste) cu rol anticipator (vezi
titlu…).

Tema o constituie
 lupta haiducului pentru dreptate socială, în care se implică pe tot parcursul vieții sale.
 atașamentul omului fată de cântecul popular, prin intermediul căruia poate să-și exprime
profunzimea sentimentelor
 intensitatea sentimentului de iubire, care-și pune amprenta asupra ființei
Tema o constituie ….cu motivul…
 comuniunea om-natura cu motivele : transhumanta, testamentul, alegoria viată-moarte
 jertfa pentru creație cu motivul zidului părăsit, al surpării zidurilor, al visului, al soției
zidite, motivul lui Icar (balada Manastirea Argesului)
 tema iubirii cu motivul adorației, jeluirii, mândriei, blestemului(doinele)
 binele si râul, cu motivul învingerea binelui asupra râului, in basmele si poveștile populare
 dorul, o simțire românească unica, un sentiment complex care exprima iubire, durere, jale,
speranța
 jalea este exprimata mai ales in cântecele populare si este un cuvânt (ca si dor) intraductibil
 înstrăinarea, cu motivul dezrădăcinării, cuvântul „acasă” este specific romanilor, nu
înseamnă casa personala, ci o stare de spiritualitate, de asemenea unica
 revolta este o atitudine spirituala regăsita mai ales in doine, cu motive diverse ca: haiducie,
nenoroc, cătănie
  ireversibilitatea timpului este o tema filozofica a mitologiei romanești ilustrata in doine,
balade populare si care a fost preluata de cei mai mari poeți romani in poezia culta
(M.Eminescu,L.Blaga)

În al doilea rând, limbajul se caracterizează prin expresivitate, dobândită prin utilizarea

figurilor de stil. Dintre acestea se remarcă : epitetele ….( cel puțin 2 exemple din text ),
personificările … ( exemple ), construcții oximoronice … etc. Acestea compun sugestive
imagini artistice vizuale ( exemple ), auditive ( exemple ), olfactive …. , care emoționează
cititorul.
De asemenea, muzicalitatea și armonia lirică a versurilor este dată de măsură de 7-8 silabe,
rima împerecheată, ritmul trohaic, trăsăturile prozodice specifice literaturii populare.
Mesajul liric devine mai sugestiv, impresionant și prin bogăția motivelor specifice
folclorului: /al comuniunii om-natură, /al codrului, al dealului, /al văii, al drumului, /al frunzei,
al florii, /al izvorului, /al vântului, /al păsării, /al mândruței,/ al badelui, /al luptei pentru dreptate,
/al comuniunii om-animal, /al păsării, /al cucului, /al mierlei, puse în evidentă prin procedee
specifice creației populare: paralelismul sintactic, acumulările verbelor, gradarea
ascendentă a sentimentelor. Se remarcă prezenta unor forme populare [frunzi, maica, badea
gios, cântic) și a diminutivului voinicel.
Refrenul "...." indică faptul că această creație este cântată, ceea ce subliniază caracterul său
sincretic.

 Ținând cont de caracterul popular, profunzimea sentimentelor exprimate, elementele de

prozodie, modalitățile de realizare artistică, putem afirma că Frunză verde magheran...
este o doină populară /de haiducie.
 În concluzie, prin toate aceste caracteristici este evidentă apartenența creației la genul
liric, specia doinei dovedindu-se o minunată lecție de trăire artistică revărsată în cuvânt.
 Frunză verde magheran
Opera literară ……..este o doină populară, specie a genului liric în versuri, aparținând
literaturii populare, creație anonimă, orală, colectivă, sincretică în care sunt exprimate în mod
direct puternice sentimente de dor, de jale, de tristețe, de înstrăinare, de regret fată de anumite
împrejurări ale vieții.
În primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile acesteia: autorul este anonim
și colectiv, a circulat pe cale orală din cele mai vechi timpuri, are un caracter sincretic, fiind
însoțită de o melodie adecvată. Caracterul tradițional rezidă în temele și motivele abordate,
limbajul poetic și elementele de prozodie specifice. Ținând cont de sentimentele transmise, opera
literară ... este o doină de haiducie.
Tema o constituie lupta haiducului pentru dreptate socială, în care se implică pe tot
parcursul vieții sale. Textul are un caracter confesiv, eul liric exprimându-și, în mod subiectiv,
puternice sentimente generate de lupta pentru libertate și dreptate (sunt născut, și-s scăldat).
Titlul este reprezentat de o formulă introductivă specifică, „Frunză verde magheran”, cu
rol în crearea simetriei și a muzicalității, dar și în captarea atenției cititorului.
În al doilea rând, mesajul poetic este redat la nivel compozițional în șase strofe cu număr
variabil de versuri, care prezintă destinul unic al haiducului încă de la naștere. Astfel, în incipit,
sunt surprinse anumite ritualuri ancestrale, ce prefigurează relația puternică dintre om și natură:
„Sunt născut pe frunzi de fag, Şi-s scăldat de mic în Olt, Şi-s frecat cu busuioc”.
A doua strofă marchează trecerea la o altă etapă, detașarea de părinți și încercarea de a-și
urma chemarea, aceea de a deveni haiduc: „Ş-am ajuns un voinicel/ Cu inima de oţel”. Epitetul
metaforic „inima de oțel” sugerează curajul și bărbăția, însușiri pe care le pune în slujba dreptății.
Strofa următoare evidențiază afecțiunea haiducului fată de Tudor Vladimirescu prin
apelativul „badea Tudor” și dorința acestuia de a i se alătura.
Strofele următoare prezintă ipostaza maturizată a tânărului, care dobândește calități
deosebite în urma experiențelor prin care a trecut: „Un şoiman mehedinţel,/ Care ştie să
chitească/ Rândunica s-o iovescă,/ Şi mai ştie de călare/ Să se lupte-n fuga mare./ Şi mai ştie să
înoate/ Vâslind Dunărea din coate.”
Ca în orice doină, se remarcă motive folclorice: comuniunea om-natură, codrul, norocul
puse în evidentă prin procedee specifice creației populare: paralelismul sintactic1, acumulările
verbelor, gradarea ascendentă a sentimentelor.
La nivel prozodic, versurile au măsură este de 7-8 silabe, rima este împerecheată, iar
ritmul trohaic. Se remarcă prezenta unor forme populare [frunzi, maica, badea) și a diminutivului
voinicel.
Poezia exprimă într-o manieră expresivă sentimente puternice de entuziasm, forță
sufletească, voință şi capacitate de sacrificiu, care pot fi extrapolate la nivelul întregului popor.
Ținând cont de caracterul popular, profunzimea sentimentelor exprimate, elementele de
prozodie, modalitățile de realizare artistică, putem afirma că Frunză verde magheran... este o
doină populară de haiducie.

1
Paralelismul sintactic - reluarea mai multor cuvinte în aceeași ordine sau din construcția simetrică a două sau mai multe propoziții,
versuri sau strofe Fluieraș de fag Mult zicea cu drag Fluieraș de os Mult zicea duios
 Doină, doină, cântic dulce...
Folclorul reprezintă o componentă fundamentală a culturii unui popor, fiind prima sa formă
de manifestare artistică. Una dintre speciile reprezentative este doina populară, specie lirică, în
care sunt exprimate puternice sentimente de dor, de jale, de tristețe, de înstrăinare, de regret fată
de anumite împrejurări ale vieții. Consider că opera literară Doină, doină, cântic dulce... este o
doină populară, deoarece prezintă particularitățile acesteia la nivel formal și de conținut.
În primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile acesteia: are autor anonim
și colectiv, caracter oral și sincretic, fiind însoțită de o melodie adecvată. Caracterul tradițional
rezidă în temele și motivele abordate, limbajul poetic și elementele de prozodie specifice. Ținând
cont de sentimentele transmise, opera literară Doină, doină, cântic dulce... este o doină de
dragoste.
Tema o constituie atașamentul omului fată de cântecul popular, prin intermediul căruia
poate să-și exprime profunzimea sentimentelor. Textul este conceput, astfel, ca un monolog
adresat doinei asemănate unei ființe dragi.
Titlul este reprezentat de o formulă introductivă specifică, Doină, doină, cântic dulce...,
cu rol în crearea simetriei și a muzicalității, dar și în captarea atenției cititorului.
În al doilea rând, mesajul poetic este redat la nivel compozițional, prin intermediul
textului organizat într-o formă astrofică. Eul liric își exprimă puternice sentimente fată de această
formă de manifestare artistică, doina însoțindu-l pe tot parcursul existenței sale, indiferent de
anotimp: primăvara (Bate vânt de primăvară,/ Eu cânt doina pe afară), iarna (Eu cânt doina-
nchis în casă), toamna (Cade frunza gios în vale,/Eu cânt doina cea de jale).
Cântecul popular devine o formă de alinare a suferințelor, dar și de exteriorizare a
melancoliei, care-l cuprinde, odată cu moartea naturii (Doina zic, doina suspin,/Tot cu doina mă
mai ţin). Repetiția substantivului doină de paisprezece ori în text și a verbului cânt de cinci ori
ilustrează intensitatea sentimentelor și locul pe care îl ocupă aceasta în viața creatorului ei: Doina
cânt, doina şoptesc,/Tot cu doina viețuiesc.
Motivele folclorice, comuniunea om-natură, codrul, ciclicitatea anotimpurilor, sunt puse
în evidentă prin procedee specifice creaţiei populare: paralelismul sintactic, acumulările
verbelor, gradarea ascendentă a sentimentelor.
La nivel prozodic, versurile au măsură de 8 silabe, rima este împerecheată, iar ritmul,
trohaic. Se remarcă și prezentă unor forme populare (gios, cântic).
Ținând cont de caracterul popular, profunzimea sentimentelor exprimate, elementele de
prozodie, modalitățile de realizare artistică, putem afirma că Doină, doină, cântic dulce... este o
doină populară.
 Dragoste
Folclorul reprezintă o componentă fundamentală a culturii unui popor, fiind prima sa
formă de manifestare artistică. Una dintre speciile reprezentative este doina populară, în care
sunt exprimate puternice sentimente de dor, de jale, de tristețe, de înstrăinare, de regret fată de
anumite împrejurări ale vieții. Consider că opera literară Dragoste este o doină populară,
deoarece prezintă particularitățile acesteia, la nivel formal și de conținut.
In primul rând, fiind o creație populară, are toate trăsăturile acesteia: autor anonim și
colectiv, caracter oral şi sincretic, fiind însoțită de o melodie adecvată. Caracterul tradițional
rezidă în temele și motivele abordate, limbajul poetic și elementele de prozodie specifice. Ținând
cont de sentimentele transmise, opera literară Dragoste este o doină de dragoste.
Tema o constituie intensitatea sentimentului de iubire, care-și pune amprenta asupra
ființei. Textul este conceput ca un monolog adresat, prin care îndrăgostitul își exprimă tumultul
sufletesc.
Titlul este format dintr-un substantiv comun nearticulat, cu rol anticipator.
În al doilea rând, mesajul poetic este redat la nivel compozițional, prin intermediul
textului alcătuit din trei secvențe lirice. Poezia se deschide cu interjecția alelei, care anunță încă
din incipit pasiunea puternică ce a pus stăpânire pe întreaga fiinţă a îndrăgostitului: Alelei! amar
de mine,/ Frăţioare Constantine. Ineditul sentimentului reiese prin raportarea la alte trăiri specific
umane: Rele sunt frigurile,/ Mai rele-s dragostele!/ Frigurile te răcesc,/ Dragostele te-ameţesc.
Compararea acestuia cu o boală a trupului reiese şi din imaginea Şite-aprind, te scot din minte/Şi
te-ajung cu dor fierbinte.
Următoarea secvență sugerează, prin verbul m-au fermecat, că dragostea are o forță
transfiguratoare, care consumă ființa. Comparația amplă M-au uscat, m-au veștejit/ Ca stejarul
înfrunzit1 Când de brumă e atins conține o imagine vizuală semnificativă, prin care eul poetic
evidențiază puterea sa devastatoare: așa cum stejarul, simbol al rezistenței și al forței, se usucă
atunci când e atins de brumă, la fel și îndrăgostitul suferă de dorul după ființa dragă. Tensiunea
se accentuează gradat, în final îndrăgostitul dorind să se izoleze pentru a se vindeca.
Ca în orice doină, se remarcă motive folclorice precum osmoza om-natură, cifra trei,
puse în evidentă prin procedee specifice creației populare: paralelismul sintactic, acumulările
verbelor, gradarea ascendentă a sentimentelor. La nivel prozodic, versurile au măsură de 7-
8 silabe, rima este împerecheată, iar ritmul, trohaic.
Ținând cont de caracterul popular, profunzimea sentimentelor exprimate, elementele de
prozodie, modalitățile de realizare artistică, putem afirma că opera literară Dragoste este o doină
populară.