VERBUL

Este partea de vorbire flexibilă, care arată acțiunea, starea sau existența.
Verbul are cinci conjugări, moștenite din limba latină:
1. Conjugarea I : sufix de infinitiv ”a“ – a cânta, a sta
2. Conjugarea a II a: sufixul de infinitiv ”ea“ – a vedea, a plăcea
3. Conjugarea a III a: sufix de infinitiv ”e“ – a crede, a spune
4. Conjugarea a IV a: sufixul de infinitiv ”i“ - a iubi
5. Conjugarea a V – a: sufixul de infinitiv ”î“ – a urî

Observație! Verbele ”a crea“ și ”a agrea“ sunt de conjugarea I, deoarece au

radicalul ”cre“ , ”agre“

Eu creez Eu agreez
Tu creezi Tu agreezi
El creează El agreează
Noi creăm Noi agreăm
Voi creați Voi agreați
Ei creează Ei agreează

Clasificarea verbului:

I. verbe predicative – pot alcătui singure predicat. Atenție: verbe predicative

sunt atât la moduri personale, cât și nepersonale!
II. verbe nepredicative – nu pot îndeplini funcția sintactică de predicat (la
moduri nepersonale): verbele copulative (care alcătuiesc un predicat
nominal numai împreună cu un nume predicativ, neavând sens deplin
singure) și verbele auxiliare (care ajută la formarea unor moduri și timpuri
compuse)

Modurile personale:

Se numesc moduri personale, cele care admit categoria gramaticală de

persoană și care îndeplinesc funcția sintactică de predicat.

I. Modul indicativ: exprimă o acțiune reală, sigură și are următoarele

timpuri:
1
1. prezent: ex.: arată că acțiunea se desfășoară în momentul vorbirii: eu
știu, tu știi, el /ea știe, noi știm, voi știți, ei știu, eu merg, tu mergi...
2. imperfect - arată că acțiunea a început înainte de momentul vorbirii și
încă nu s-a încheiat.
ex.: eu mergeam, tu mergeai, el mergea, noi mergeam, voi mergeați, ei /ele
mergeau
3. mai mult ca perfect - arată o acțiune trecută și încheiată cu mult timp
înainte de momentul vorbirii - sufixul ”se“
ex.: eu mersesem, tu mersesei, el mersese, noi merseserăm, voi merseserăți, ei
merseseră.
4. perfectul compus - se formează cu auxiliarul ”a avea“ (am, ai, a, am,
ați, au) + participiul verbului de conjugat
ex.: eu am mers, tu ai mers, el a mers....
5. perfectul simplu (timpul folosit de olteni) – arată o acțiune trecută și
încheiată cu puțin timp înainte de momentul vorbirii.
ex.: eu mersei, tu merseși,....
6. viitor – arată o acțiune, care se va desfășura după momentul vorbirii.
a. standard – are forme diferite pentru limba scrisă, alcătuite din
auxiliarul ”a vrea“ (voi, vei, va, vom, veți, vor) + infinitivul verbului
de conjugat și forme pentru limba vorbită, în care se folosește verbul
”a avea“ + verbul conjugat la conjunctiv (am să merg, ai să vezi) sau
“o” invariabil + conjunctivul verbului de conjugat (o să ascult, o să
vină); regional și familiar, se utilizează formele oi, ăi,, îi, oi, o, a, ăți,
ei, îți oți, or + verbul de conjugat la infinitiv (oi veni, ăi spune, or
scrie);
b. anterior - auxiliarul ”a vrea“ + auxiliarul ”a fi“ (invariabil) +
participiul verbului de conjugat (invariabil): eu voi fi scris, tu vei fi
venit
ex.: eu voi fi mers, tu vei fi mers, el va fi mers, noi vom fi mers.
c. viitorul în trecut – indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în
raport cu altă acțiune din trecut; este alcătuit din imperfectul
verbului a avea și conjunctivul verbului de conjugat: Abia după ce
am trimis scrisoarea aveam să înțeleg de ce se supărase.

II. Modul conjuctiv (să) – exprimă o acțiune care poate fi realizată,

posibilă
- se recunoaște ușor după marca gramaticală - conjuncția
subordonatoare ”să“ din componența sa. Are două timpuri:
a. prezent : ex.: eu să merg, tu să mergi, el să meargă...

2
 b. perfect: se formează din auxiliarul ”a fi“ (invariabil) +
participiul verbului de conjugat (invariabil)
ex.: eu să fi mers, tu să fi mers, el să fi mers, noi să fi mers, ei să
fi mers.
III. Modul condițional-optativ: exprimă o dorință, a cărei îndeplinire
depinde de o condiție. Are două timpuri:
a. prezent: auxiliarul ”a avea“ (aș, ai, ar, am, ați, ar) + verbul de
conjugat la infinitiv: eu aș merge, tu ai merge, el ar merge, noi
am merge, voi ați merge, ei ar merge.
b. perfect: auxiliarul ”a avea“ + auxiliarul auxiliarul ”a fi“ +
participiul verbului de conjugat: eu aș fi mers, tu ai fi mers, el
ar fi mers, noi am fi mers, voi ați fi mers, ei ar fi mers.

IV. Modul imperativ

- exprimă un ordin, o poruncă, un îndem, un sfat;
- este marcat ortoepic de semnul exclamării;
- nu are timpuri;
- are forme numai pentru persoana a II-a singular/plural;
- are formă – afirmativă sau negativă (se formează cu adverbul de
negație nu):
Formă afirmativă : Mergi!
Mergeți!
Formă negativă : Nu merge!
Nu mergeți!

Observație!

Verbul ”a fi“ se scrie la modul imperativ persoana a II-a, număr singular, formă
afirmativă cu doi ”i“, iar la forma negatic cu un ”i“.

Fii cuminte! (forma afirmativă)

Nu fi obraznic! (forma negativă)

Modurile nepersonale:

Se numesc moduri nepersonale, cele care nu admit categoria gramaticală de

persoană. Verbele la moduri nepersonale nu pot îndeplini funcția sintactică de
predicat.

3
 I . Forma nepersonală de infinitiv
– este numele verbului, forma pe care acesta o are în dicționar;
– exprimă o acțiune reală;
– are două timpuri:
a. prezent: a merge a – prepoziție
b. perfect: auxiliarul ”a fi“ + participiul verbului de conjugat.
Dacă sunt două verbe alăturate, al doilea poate fi infinitivul
(fără prepoziție): a fi mers
Pot merge (a merge - infinitiv)
Știi cânta la pian? (a cânta – infinitiv)

Are două forme:

a) forma scurtă – poate apărea:

 cu prepoziția a: a spune, a dansa
 fără prepoziția a: Știe cânta la pian. Poate scrie în chineză.
b) forma lungă – alcătuită cu sufixul re, formă veche și rară, apare în
forme inversate ale condiționalului-optativ (Închinare-aș și n-am
cui / Închinare-aș murgului). Aceste forme nu trebuie confundate
cu substantivele obținute din verbe, care pot fi articulate și pot fi
determinate de adjective: Sublinierea enunțului este importantă. /
Știu importanta precizare de ieri.

II. Forma nepersonală de gerunziu

- exprimă o acțiune în desfășurare, fără referire precisă la momentul
vorbirii;
- se recunoaște ușor după sufixele ”-ind“, ”-ând“: citind, cântând;
- are o formă afirmativă (auzind) și o formă negativă (necrezând);
- când se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat,
gerunziul devine adjectiv, construcția numindu-se GERUNZIU
ACORDAT: buzele tremurânde, lumina pâlpâindă, vocea tremurândă,
oamenii suferinzi

III. Forma nepersonală de participiu

– exprimă o acțiune suferită de un obiect sau de o persoană;
4
 – se recunoaște după sufixele specifice, cu realizări diferite în funcție de
conjugare: ”-t“, ”-s“( citit, scris);
– ex.: văzut, suferit, citit, mers
– ca formă nepersonală sau nonfinită intră în componența unor moduri
și timpuri compuse, când este precedat de un auxiliar: am vorbit, voi fi
spus, să fi știut, aș fi scris
– când apare independent, participiul devine adjectiv provenit din verb
la participiu și îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival
( cartea citită, compunerea terminată) sau de nume predicativ
(Amintirile sunt plăcute);
– forma negativă a participiului se obține prin adăugarea prefixului
negativ ne- (necitit, neauzit, nevăzut). Uneori, între prefixul negativ
ne- și participiu, se poate intercala semiadverbul mai: nemaiauzit,
nemaivăzut

IV. Forma nepersonală de supin

– Este o formă verbală nepersonală care denumește acțiunea, la fel ca
infinitivul și care exprimă scopul acțiunii;
– se formează din prepozițiile ”de“, ”la“, ”după“, ”pentru“, ”din“,
”în“ + participiul verbului de conjugat
– ex.: de citit, la scăldat, pentru scris;
– are o formă afirmativă ( de înțeles) și o formă negativă (de neînțeles)

VERBELE AUXILIARE
Se numesc verbe auxiliare, cele care ajută la formarea unor moduri și
timpuri compuse.

I. A avea
a. predicativ (= a deține, a poseda): Am trei portocale.
b. auxiliar: când ajută la formarea următoarelor moduri și
timpuri:
- indicativ, perfect compus: Am citit cartea.
- condițional optativ: prezent, perfect (aș, ar, am) ex.: Aș vrea o
limonadă. Aș fi vrut o limonadă.

5
 II. A vrea
a. predicativ (= a dori): ex.: Eu vreau (=doresc) la mare!
El vrea (=dorește) bomboane.
b. auxiliar: când ajută la formarea următoarelor moduri și timpuri:
- indicativ, viitor (voi, vei, veți, vor) ex.: Vei afla adevărul. Va fi spus
adevărul.

III. A fi – singurul verb trifuncțional din limba română.

a. predicativ: când are următoarele sensuri:

- a exista: În parc sunt bănci noi (= există).
- a se afla: Pe masă erau trei bomboane (= se aflau).
- a costa: Cât e ceapa? Cât sunt prunele? (= costă).
- a indica, arăta: Cât e ceasul? (= cât indică, arată ceasul).
- a se produce: Accidentul a fost dimineață. (= s-a produs).
- a proveni: El e din Brașov (= provine).
- a se afla pe punctul de: Era să cad. ( = mă aflam pe punctul să...)

b. auxiliar: ajută la formarea următoarelor moduri și timpuri:

- indicativ, viitor anterior: Vei fi ajuns deja.
- conjuctiv, perfect: Să fi venit mama?
- condițional-optativ, perfect: Aș fi băut un ceai.
- infinitiv, perfect: A fi reușit la examen – asta era problema.

c. copulativ: nu are sens de sine stătător, ci numai împreună cu un

nume predicativ, alături de care formează un predicat nominal.
Tata e medic. e - verb copulativ
medic – nume predicativ ( e purtătorul de sens al
predicatului): e medic = predicat nominal