VERBUL

Verbul este partea de vorbire flexibilă care arată acțiunea, starea sau existența.
Verbele sunt:
a. predicative, când pot să alcătuiască singure predicatul.
b. nepredicative, când nu alcătuiesc singure predicatul.
Verbele nepredicative sunt cele copulative şi auxiliare.

Verbele auxiliare intră în alcătuirea unor moduri și timpuri compuse. Ele sunt:
1. A avea: indicativ, perfect compus (am lucrat); condițional-optativ, prezent (aș lucra) și
perfect (aș fi lucrat).
2. A vrea: indicativ, viitor standard (vei lucra) și viitor anterior (vei fi lucrat).
3. A fi: indicativ, viitor anterior (Vor fi aflat vestea deja); conjunctiv, perfect (Ce bine era
să fi plouat!); condițional-optativ, perfect (Aș fi venit să te ajut dacă mă rugai.).

Verbele copulative sunt asociate obligatoriu cu un nume predicativ, formând împreună un

predicat nominal; ele fac legătura între subiect și numele predicativ:
Exemple: Sunt elev în clasa a VII-a. Felicia este isteaţă.
Verbele copulative cele mai frecvente sunt:
• a fi, când are alt sens decât „a se afla“, „a exista“, „a dura“ etc.: El este perseverent. Ana este
pictoriță.
• a deveni, care este întotdeauna copulativ: A devenit profesor. Ea a devenit obraznică.
• a ajunge, a ieși, a se face când înseamnă „a deveni“: A ajuns faimoasă. S-a făcut inginer. A
ieșit paramedic.
• a însemna, când nu are sensul „a nota“ și arată legătura dintre subiect și numele predicativ:
Prietenia înseamnă respect necondiţionat.;
• a părea, când în propoziția din care face parte există subiect: Ei păreau veseli.
• a rămâne, când are sensul „a-și păstra calitățile, însușirile“: El a rămas nedumerit.

Locuțiunea verbală este grupul de cuvinte, sinonim cu un verb, care are întotdeauna în
componență un verb. Locuțiunile verbale îndeplinesc în propoziție funcția sintactică de predicat
verbal.
De exemplu:
a da de-a dura = a se rostogoli
a da socoteală
a spăla putina – a fugi
a face din țânțar armăsar
a lua la rost

Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acțiunea
(realizată, posibilă, dorită, poruncită).
Cele patru moduri sunt:
1. Indicativul arată o acțiune sigură, reală. De exemplu: Ei au plecat în excursie.
2. Imperativul arată o acțiune posibilă, realizabilă, exprimă un ordin, un îndemn, un sfat.
De exemplu: Plecați mai repede!
3. Conjunctivul arată o acțiune posibilă, realizabilă. De exemplu: Vreau să plec acasă.
 4. Condiționalul-optativ arată o acțiune posibilă, a cărei realizare depinde de o condiție.
De exemplu: Aș pleca la munte.

Indicativul este singurul mod care are forme pentru toate timpurile (prezent, trecut și viitor).
1. Prezentul arată desfășurarea acţiunii în momentul vorbirii.
Exemple: cântăm, păreți, oferim, coborâm, lucrez, lucrează, povestesc, povestești,
hotărăsc, hotărăști. Prezentul este folosit în enunțuri cu valoare de adevăr universal, în
proverbe (Leneșul mai mult aleargă.) sau în enunțuri care se referă la adevăruri
științifice (Sistemul nostru solar este parte a galaxiei Calea Lactee.).
2. Trecutul arată desfășurarea acţiunii înainte de momentul vorbirii.
Are patru forme:
a. imperfectul exprimă o acţiune trecută, desfășurată în paralel cu o altă acţiune trecută;
sufixele de imperfect sunt -a- și -ea- (cântam, cântai, cânta, cântam, cântați, cântau;
păream, păreai, părea, păream, păreați, păreau);
b. perfectul compus indică o acţiune trecută, terminată în momentul vorbirii; este alcătuit
din forme specifice ale verbului auxiliar a avea (am, ai, a, am, ați, au) + participiul
verbului de conjugat (lucrat, apărut, mers)
c. perfectul simplu arată o acţiune trecută și terminată în momentul vorbirii, fiind timpul
povestirii la persoana a III-a; sufixele de pefect simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-, aceste
sufixe depind de conjugarea verbului. De exemplu: lucrai, lucrași, lucră, lucrarăm,
lucrarăți, lucrară. ˟Desinenţele notate cu roşu indică persoana verbului.
d. mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută, terminată înaintea altei acțiuni trecute;
este alcătuit din sufixul de perfect simplu (a-u-se-i-â) + sufixul -se- de mai-mult-ca-
perfect + desinența ce indică persoana: m-şi-Ø-răm-răţi-ră.
Exemple: lucrasem, păruseși, dansase, veniserăm, hotărâserăți, citiseră.
3. Viitorul arată o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Are trei forme:
a. viitorul standard, cu forme diferite pentru limba scrisă, alcătuite din verbul auxiliar a
vrea + infinitivul verbului de conjugat (voi veni), și pentru limba vorbită, unde se
folosește verbul a avea + verbul de conjugat la conjunctiv (am să ascult) sau o
invariabil + conjunctivul verbului de conjugat (o să ascult); regional și familiar se
utilizează oi, ăi (ei, îi, oi), o (a), om, ăți (eți, îți, oți), or + verbul de conjugat la
infinitiv (oi veni, ăi veni, or veni);
b. viitorul anterior, care exprimă o acțiune viitoare, terminată înaintea altei acțiuni viitoare;
este alcătuit din verbul auxiliar a vrea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de
conjugat (va fi venit);
c. viitorul în trecut, care indică o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în raport cu altă
acțiune din trecut; este alcătuit din imperfectul verbului a avea și conjunctivul
verbului de conjugat (aveam să înțeleg de ce mi-ai recomandat cartea aceea.)
d. viitorul în limba vorbită (popular): am să plec; oi pleca
Modul imperativ exprimă o poruncă, acest mod nu are timp.
- Are forme doar pentru persoana a II-a, singular și plural.
- Are formă afirmativă (Vino! Veniți!) și formă negativă (Nu veni! Nu veniţi!).
- Forma negativă, la persoana a II-a, singular, este alcătuită din adverbul nu + verbul de
conjugat la infinitiv (Nu veni!), iar la persoana a II-a, plural, din adverbul nu +
imperativul afirmativ (Nu veniți!). La persoana a II-a, singular, verbul a fi are formele
fii (Fii vesel!), respectiv nu fi (Nu fi trist!).
Modul conjunctiv arată o acțiune posibilă, realizabilă.
- Marca gramaticală a modului conjunctiv este conjuncția să.
- Modul conjunctiv are două timpuri:
a. prezent – arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul vorbirii;
este alcătuit din conjuncția să + forme identice cu cele de indicativ prezent ale
verbului de conjugat, cu excepția persoanei a III-a, singular și plural (să vin, să vii,
să vină, să venim, să veniți, să vină);
b. perfect – arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; este alcătuit din
conjuncția să + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat; are aceeași
formă la toate persoanele, la ambele numere (să fi venit).
Modul condițional-optativ arată o acțiune posibilă, condiţionată. Acest mod are două timpuri:
a. prezent – care arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul
vorbirii; se formează cu verbul auxiliar a avea + infinitivul verbului de conjugat (aș
veni, ar veni, ar veni, am veni, aţi veni, ar veni);
b. perfect – care arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii; se formează cu
verbul auxiliar a avea + verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat (aș fi
venit).

Atenţie! Verbele plasate la formele de infinitiv, supin, gerunziu, participiu nu au funcţia

sintactică de predicat.

Infinitivul denumește o acțiune sau o stare și reprezintă forma din dicționar a verbului.
Infinitivul are două forme:
• forma scurtă, care poate apărea:
- cu prepoziția a: A ajuta este o dovadă de generozitate. Am preluat ideea lui de a face
voluntariat.
- fără prepoziția a: Pot rezolva toate exercițiile.
• forma lungă, cu sufixul -re, care este învechită și rară, apare în forme inverse ale condițional-
optativului („Închinare-aș și n-am cui/Închinare-aș murgului“ – balada Toma Alimoș).
Infinitivul are sufixe diferite pentru fiecare conjugare a verbului:
conjugarea I: a lucra
conjugarea a II-a: a vedea
conjugarea a III-a: a râde
conjugarea a IV-a: a vorbi
conjugarea a V-a: a hotărî
Verbele la infinitiv pot îndeplini următoarele funcţii sintactice:
• subiect: A visa este minunat. (ce este minunat?)
• nume predicativ: Pasiunea lui este de a explora culturi diferite.
• complement direct: Pot învăța din greșeli. Învață a scrie corect! (ce?)
• complement prepozițional: Se gândește la a da un mesaj. (la ce?)
• atribut verbal: Andrei este mereu cuprins de teama de a vorbi în public.(care teamă?)

Participiul arată o acțiune terminată, suferită sau îndeplinită de o ființă sau de un lucru.
Participiul intră în componența unor moduri și timpuri compuse, când este precedat de un verb
auxiliar: indicativ, perfect compus (am vorbit); indicativ, viitor anterior (voi fi vorbit);
conjunctiv, perfect (să fi vorbit); condițional-optativ, perfect (aș fi vorbit).
Când apare independent, participiul devine adjectiv provenit din participiu și îndeplinește funcţia
sintactică de atribut adjectival (cartea citită, prietenei apropiate) sau de nume predicativ
(Cărţile sunt citite.).

Gerunziul denumește o acțiune în desfășurare. Sufixele specifice de gerunziu sunt -ând (de
exemplu: apărând, lucrând, mergând, hotărând) și -ind (de exemplu: evidențiind, fugind,
muncind, subliniind). Gerunziul are formă afirmativă (de exemplu: auzind) și formă negativă
(de exemplu: neauzind), obținută cu prefixul ne-. Gerunziul poate primi forme pronominale,
care sunt atașate după verb, cu ajutorul unor cratime (de exemplu: văzându-mă, văzând-o).
Când se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, gerunziul devine adjectiv.
(de exemplu: A răspuns cu buzele tremurânde.).
Verbele la gerunziu pot îndeplini funcţiile sintactice:.
circumstanțial de mod: Cântă atingând clapele pianului cu grație. (cum?)
circumstanțial de timp: Trecând prin parc, a văzut-o pe Maria. (când?)
atribut verbal: Cu hainele fluturând, alerga spre pădure. (ce fel de haine?)

Supinul este o formă verbală nepersonală care denumește acțiunea, la fel ca infinitivul.
Supinul este alcătuit dintr-o prepoziție + forma de participiu a verbului.
Prepozițiile care pot intra în alcătuirea supinului sunt: de, din, după, la, pentru etc.
Supinul are formă afirmativă (de exemplu: Justificarea ei este de înțeles.) și formă negativă (de
exemplu: Justificarea ei este de neînțeles.).
Funcțiile sintactice ale supinului sunt de:
- subiect: De spus e ușor, de făcut e mai dificil.
- nume predicativ: Îndemnul lui este de urmat.
- atribut verbal: În supermarket se găsesc cartofi de copt, de prăjit și cartofi de fiert. (ce
fel de cartofi?)
- complement direct: Am terminat de citit, acum încep să scriu. (ce?)
- complement prepozițional: M-am plictisit de așteptat în stație. (de ce?)
Posibilități combinatorii ale verbului

Verbul poate îndeplini funcția sintactică de:

• predicat verbal, când este exprimat prin verb predicativ la un mod personal.
• predicat nominal, când un verb copulativ se asociază cu un nume predicativ.
Într-un enunţ dezvoltat, verbul la un mod personal se poate combina cu:
• numele predicativ, o poziție sintactică obligatorie în cadrul predicatului nominal;
• subiectul (exprimat sau neexprimat), aflat într-o relație de interdependență cu predicatul; El
scrie.
• diferite tipuri de complement, subordonate verbului:
- complementul direct: Am văzut un film extraordinar ieri. (ce?)
- complementul prepozițional: A apelat la voluntari. (la cine/ la ce?)
- complementul indirect: Preotul s-a adresat sătenilor. (cui?)
• diferite tipuri de circumstanțiale:
- circumstanțialul de loc: A intrat în biserică. (unde?)
- circumstanțialul de timp: Vine sâmbăta viitoare pe la noi. (cînd?)
- circumstanțialul de mod: Ea îi ajută cu prietenie pe toți colegii săi. (cum?)

Formele verbale nepersonale la infinitiv, supin și gerunziu pot îndeplini diferite funcții sintactice,
dintre care cele mai frecvente sunt:
• atributul verbal (dorința de a reuși, porumb de fiert, lacrimi șiroind); care?, ce fel de?
• complementul direct (Pot învăța din greșeli. Am terminat de învățat.); ce?
• complementul prepozițional (M-am plictisit de citit. Se teme de a repeta greșeala.). de ce?