VERBUL

Verbele nepersonale – care nu își modifică forma după persoană. Acestea nu îndeplinesc, în propoziție, rolul de predicat.
Una dintre formele verbale nepersonale este infinitivul, forma din dicționar a verbelor (a dansa, a vedea, a cere, a iubi, a
hotărî etc.) Verbele la infinitiv sunt însoțite de marca specifică a (Începe a ninge.). O excepție de la această regulă o
reprezintă situația în care verbul la infinitiv apare după verbul a putea (Mama lui Ioniță îl poate lăsa singur la magazin.).
Acțiunile exprimate prin verbe pot fi reale sau posibile, sigure sau presupuse, dorite, impuse etc. Forma pe care o ia verbul
pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acțiunea se numește mod. Verbele care exprimă acțiuni reale și sigure,
desfășurate în trecut, prezent sau viitor, se află la modul indicativ
Forma pe care o ia verbul pentru a indica momentul sau perioada desfășurării unei acțiuni se numește timp. Timpul
prezent al modului indicativ arată că acțiunea se desfășoară în momentul vorbirii. Prezentul se formează prin adăugarea, la
o parte din forma de infinitiv a verbului, unor sunete sau grupuri de sunete ce indică persoana și numărul (numite
desinențe). Unele verbe la timpul prezent al modului indicativ pot avea, în structura lor, elemente suplimentare: -ez/-eaz-,
-esc/-eșt- sau -ăsc/-ășt-.
În enunțurile imperative, verbele apar la un mod numit imperativ. Modul imperativ se folosește pentru a exprima o
poruncă, un îndemn, o rugăminte, un sfat sau o interdicție. Verbele la acest mod au forme doar pentru persoana a II-a
singular și plural
În limba română, trecutul modului indicativ are mai multe timpuri. Unul dintre acestea este imperfectul, care exprimă o
acțiune trecută ce se desfășoară în același timp cu o altă acțiune trecută. Imperfectul are o valoare durativă, pentru că
exprimă o acțiune începută în trecut și neîncheiată în momentul vorbirii.
Sunetele specifice imperfectului sunt -a- și -ea-. Sunetele finale (desinențele) indică persoana și numărul. Într-un text
narativ, timpul imperfect se utilizează, de obicei, în descrierea cadrului în care se va desfășura acțiunea.
La fel ca infinitivul, participiul este o formă verbală nepersonală. Terminațiile verbelor la participiu sunt -at, -ut, -s, -t, -it, -ât
(ascultat, făcut, scris, rupt, venit, hotărât). În limba română, participiul are: a. valoare verbală, atunci când intră în
componența unor moduri și timpuri compuse (Am împodobit bradul.); b. valoare adjectivală, atunci când însoțește un
substantiv (Admiram bradul împodobit.)
În limba română, verbele sunt: a. predicative, atunci când formeză singure predicatul unei propoziții (Am un prieten bun.);
b. nepredicative, atunci când nu pot forma singure predicatul unei propoziții (L-am văzut pe Andrei în parc.). Din categoria
verbelor nepredicative fac parte verbele auxiliare. Acestea apar pe lângă alte verbe, pe care le ajută să formeze anumite
moduri sau timpuri. În limba română, există trei verbe auxiliare: a avea, a vrea și a fi.
Într-o comunicare, timpul prezent exprimă acțiuni care au loc chiar în momentul vorbirii.
Verbele își schimbă forma după mod, timp, persoană și număr. Această modificare poartă numele de conjugare.
Verbul a fi a cunoscut, de-a lungul timpului, diverse forme (sînt), iar în unele contexte se folosesc și formele îs, îi. Forma
acceptată azi de limba standard este sunt.
Perfectul compus este un timp trecut, cu o formă compusă; se formează din verbul auxiliar a avea și forma de participiu a
verbului de conjugat, care se termină în -s sau -t.
Perfectul compus exprimă o acțiune desfășurată în trecut și încheiată în momentul vorbirii. Este alcătuit din verbul auxiliar
a avea și din forma de participiu a verbului de conjugat:

Perfectul simplu este un timp trecut care se folosește cu valori diferite în literatură și în comunicarea orală. În povestirile
scrise redă, la fel ca perfectul compus, o acțiune petrecută și încheiată în trecut.
În comunicarea orală, perfectul simplu se utilizează doar în anumite regiuni ale țării (în Oltenia, mai ales) și redă o acțiune
încheiată cu foarte puțin timp înaintea vorbirii.
Perfectul simplu exprimă o acțiune desfășurată și terminată cu puțin timp înainte de momentul vorbirii. Este un timp
trecut mai puțin folosit astăzi. Se regăsește, mai ales, în narațiunile ficționale și este des utilizat în zona Olteniei.
Sunetele care indică acest timp sunt -i (pers. I, sg.), -și (pers. a II-a, sg.), Ø (pers. a III-a, sg.), -răm, (pers. I, pl.), -răți (pers. a
II-a, pl.), -ră (pers. a III-a, pl.). Literele care transcriu aceste sunete se adaugă la forma de participiu a verbului, astfel: a. prin
eliminarea lui -t, în cazul verbelor care au forma de participiu terminată în această consoană: (a) asculta → ascultat → ⱦ →
asculta: (eu) ascultai, (tu) ascultași, (el/ea) ascultăØ, (noi) ascultarăm, (voi) ascultarăți, (ei/ele) ascultară Observație! La
persoana a III-a, singular, sunetul -a se transformă în -ă. b. prin adăugarea vocalei -e, în cazul verbelor care au forma de
participiu terminată în –s: (a) zice → zis + -e → zise: (eu) zisei, (tu) ziseși, (el/ea) ziseØ, (noi) ziserăm, (voi) ziserăți, (ei/ele)
ziseră
Mai-mult-ca-perfectul exprimă o acțiune trecută și încheiată înaintea altei acțiuni trecute. Acest timp se formează
adăugând grupul de sunete -se- la forma de participiu a verbului (după eliminarea lui -t, în cazul verbelor care au forma de
participiu terminată în această consoană, respectiv după introducerea vocalei -e, în cazul verbelor care au forma de
participiu terminată în -s) și sunetele specifice perfectului simplu: -m (pers. I, sg.), -și (pers. a II-a, sg.), Ø (pers. a III-a, sg.), -
răm (pers. I, pl.), -răți (pers. a II-a, pl.), -ră (pers. a III-a, pl.). Observație! La persoana I, singular, sunetul -i de la perfect
simplu este înlocuit, la timpul mai-mult-caperfect, cu sunetul -m. Exemplu: (eu) ascultasem (tu) ascultaseși (el/ea)
ascultaseØ (noi) ascultaserăm (voi) ascultaserăți (ei/ele) ascultaseră

Viitorul reprezintă o formă verbală compusă, formată din: z verbul auxiliar a vrea urmat de forma de infinitiv: voi veni, vei
apărea, va fugi, vom dormi, veți dori, vor îndrăgi (viitorul standard); z verbul auxiliar a avea urmat de o secvență de tipul să
+ verb: am să merg, ai să visezi, are să visezi (forme din limba vorbită); z verbul auxiliar a fi urmat de forma de participiu
(viitor anterior): voi fi venit; voi fi vorbit.
Viitorul exprimă o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii. Este un timp compus, alcătuit din verbul auxiliar a
vrea + forma de infinitiv a verbului de conjugat: (eu) voi hotărî, (tu) vei hotărî, (el/ea) va hotărî, (noi) vom hotărî, (voi) veți
hotărî, (ei/ele) vor hotărî. Acest timp verbal se folosește mai ales în varianta scrisă a limbii, unde se acordă o mai mare
importanță normelor.
Pe lângă viitorul literar, folosit cu precădere în scris, există și alte forme de viitor: a. viitorul de limbă vorbită: (eu) o să
hotărăsc, (tu) o să hotărăști, (el/ea) o să hotărască, (noi) o să hotărâm, (voi) o să hotărâți, (ei/ele) o să hotărască – cuvântul
o + să + forme specifice ale verbului de conjugat; (eu) am să hotărăsc, (tu) ai să hotărăști, (el/ea) are să hotărască, (noi)
avem să hotărâm, (voi) aveți să hotărâți, (ei/ele) au să hotărască – verbul auxiliar a avea la indicativ, prezent + să + forme
specifice ale verbului de conjugat; b. viitorul popular – alcătuit din forme specifice ale verbului a vrea (lipsite de v- inițial) +
forma de infinitiv a verbului de conjugat: (eu) oi hotărî, (tu) ăi/îi hotărî, (el/ea) o hotărî, (noi) om hotărî, (voi) ăți/îți hotărî,
(ei/ele) or hotărî.
Viitorul anterior indică o acțiune viitoare, încheiată înaintea altei acțiuni viitoare. Este alcătuit din verbul auxiliar a vrea +
verbul auxiliar a fi + forma de participiu a verbului de conjugat: (eu) voi fi hotărât, (tu) vei fi hotărât, (el/ea) va fi hotărât,
(noi) vom fi hotărât, (voi) veți fi hotărât, (ei/ele) vor fi hotărât. Este un timp care se folosește foarte rar în limba română.

Modul imperativ este forma verbală a adresării către interlocutor, pentru a-i cere să acționeze într-un anume fel. Exprimă,
de aceea, un îndemn, un ordin, o cerere directă, un sfat sau o rugăminte. Modul imperativ nu are timpuri verbale. Se
referă la acțiuni și stări încă nerealizate, realizabile într-un moment mai apropiat sau mai depărtat de cel al vorbirii.
Imperativul are forme doar la persoana a II-a: singular: în general, terminațiile sunt identice cu cele de la indicativ, prezent,
persoana a III-a, singular (El curăță cartofii. – Curăță cartofii, te rog!) plural: terminațiile sunt identice cu cele de la indicativ,
prezent, persoana a II-a, plural (Voi curățați cartofii. – Curățați cartofii, vă rog!) Verbele la imperativ pot apărea la: formă
afirmativă: Vino! Veniți! Du! Duceți! Fii (bun)! Fiți (buni)!; formă negativă: alcătuită, la persoana a II-a, singular, din marca
de negație nu + forma de infinitiv a verbului (Nu duce! Nu veni! Nu fi (rău)!), iar, la persoana a II-a, plural, din marca de
negație nu + forma de imperativ, afirmativ a verbului (Nu duceți! Nu veniți! Nu fiți (răi)!).
.Verbe predicative şi nepredicative:
 
Verbele sunt:
 
 Predicative când formează singure predicatul;
 
nepredicative-când nu formează singure predicatul.Verbele nepredicative care ajută la formarea unor moduri şi timpuri
se numesc verbe auxiliare

2.Verbele auxiliare
aavea  a vrea  a fi 

Verbul
A AVEA
 Este auxiliar când ajută la:  
Formarea timpului perfect compus  al modului indicativ: am citit;
Formarea modului condiţional –optativ aş citi.
Verbul
A VREA
 Este auxiliar când ajută la formarea timpului viitor  :vor  citi.

Verbul
A FI
este auxiliar când ajută la formarea modului conjunctiv timp perfect : să fi citit;
 formarea modului condiţional –optativ timp perfect  : aş fi citit.

ATENŢIE!!!
 
Verbele am avea vrei au înţeles de sine stătător. În propoziţii, ele sunt   predicate verbale

Verbele am, a şi veţi nu au înţeles de sine stătător.

Ele ajută la   formarea unor timpuri compuse
Eu am citit
Tu ai citit
El/Ea a citit

 Verbul a avea are formele de auxiliar:am,ai,a,am,aţi ,au

În exemplul dat ajută la formarea 
Noi am citit
 perfectului compus
Voi aţi  citit
Ei/Ele au citit
Eu aş citi
Tu ai citi
El/Ea ar  citi 

Verbu la avea are formele de auxiliar:

Aş ,ai, ar ,am, aţi ,ar 
În exemplul dat ajută la formarea 
Noi am citi
condiţional -optativului
Voi aţi  citi
Ei/Ele ar  citi
Eu voi citi
Tu vei  citi
El/Ea va citi
Verbul a vrea are formele de auxiliar: voi,vei,va,vom,veţi ,vor .
În exemplul Noi vom citi dat ajută la formarea timpului viitor 
Voi veţi  citi
Ei/Elevor  citi
 Verbul auxiliar

vb. aux. a fi
vb. aux. a vrea
vb. aux a avea
Verbele auxiliare sunt
Ajută la formarea unor
moduri și timpuri
verbale.
VERBUL AUXILIAR A AVEA
-modul indicativ,timpul viitor popular
-modul indicativ,timpul perfect compus

VERBUL AUXILIAR A VREA

-modul indicativ,timpul viitor 1
-modul indicativ,timpul viitor 2 (anterior)

VERBUL AUXILIAR A FI
-modul indicativ,timpul viitor 2 (anterior