Gramatica limbii romane, verbul in limba romana:

Verbul este o parte de vorbire flexibila: merg, mergi, mergeam, etc.

Cele mai multe verbe exprima actiuni ale obiectelor: Ileana scrie. Calul fuge. Tractorul ară.

Celalte verbe pot arata:

 stari ale obiectelor: Omul sta(sade) la umbra; In apropiere este (se afla, exista) un crang
 posesia unui obiect de catre alt obiect: Maria are o minge
 necesitatea unui obiect sau a unei actiuni: Imi trebuie un caiet; Trebuie sa scriu
 posibilitatea de a face o actiune: Pot sa-l ridic;
 vointa sau dorinta unei persoane de a obtine un obiect sau de a face o actiune: Vreau
(doresc) o floare. Vreau (doresc) sa vizitez muzeul.

Fiecare actiune, stare, etc are un nume care se exprima printr-o forma verbala nepersonala,
numita infinitiv. Infinitivul se deosebeste de celelalte forme verbale prin terminatia vocalica si
prin prepozitia “a”: a lucr/a, a vede/ea, a pun/e, a priv/i, a cobor/i etc. Cand vrem sa numim un
verb, ne folosim de forma infinitivului: “verbul a pune”.

Verbul este o parte de vorbire flexibilă care exprimă în general acțiuni ale

persoanelor/obiectelor (Mihai mănâncă. Ioana citește.). Celelalte verbe pot indica: stări ale
obiectelor (Mașina stă în parcare), posesia unui obiect de către alt obiect (Vasile are o
carte. Cartea are multe pagini.), necesitatea acțiunilor sau a obiectelor (Trebuie să
mănânc. Îmi trebuie o mașină.), posibilitatea de face anumite acțiuni (Pot să cânt la pian.),
voința sau dorința unei persoane de a face o acțiune (Vreau să merg la film., Doresc o
prăjitură.).
Atunci când se dorește numirea unui verb se folosește forma verbală, nepersonală a acelui verb,
numită infinitiv. Prin urmare se spune verbul a fi, a mânca, a fi, a vedea, a merge etc.

CUPRINS
Clasificarea verbelor
După capacitatea verbului de a forma singur predicatul, verbele se împart în: verbe predicative –
au înțeles de sine stătător și verbe nepredicative – nu au înțeles de sine stătător. Verbele
nepredicativ sunt de două feluri:verbe auxiliare și verbe copulative.

În funcție de persoană verbele pot fi: verbe personale – prezintă forme pentru toate persoanele
și verbe impersonale – acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane.

După relația verb – complement direct, verbele pot fi: verbe tranzitive și verbe intranzitive.

 Expresii verbale impersonale

Conjugările verbelor
În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv, verbele
pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a, conjugarea a IV-a.
CONJUGAREA I CONJUGAREA A II-A CONJUGAREA A III-A CONJUGAREA A IV-A
-a a mânca -ea a tăcea -e a face -i, -î a citi
a lucra a ședea a crede a veni
a alerga a vedea a duce a hotărî
a cânta a plăcea a pune a coborî

! ATENȚIE ! Următoarele verbe sunt de conjugarea I: a crea, a procrea, a recrea, a agrea, a
veghea, a îngenunchea
Flexiunea verbului
Verbul își schimbă forma în funcție de următoarele categorii gramaticale: diateză, mod, timp,
persoană și număr. Categoriile gramaticale specifice verbului sunt: diateza, modul și timpul.

În limba română verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Modurile verbului se împart în moduri personale (predicative) și nepersonale (nepredicative).
Cele personale își schimbă forma după persoane și sunt patru la număr: modul indicativ, modul
conjunctiv, modul condițional-optativ, modul imperativ. Modurile impersonale nu-și schimbă
forma după persoane și sunt formate din: modul infinitiv, modul participiu, modul
gerunziu, modul supin.

Momentul în care se îndeplinește acțiunea este exprimat cu ajutorul timpurilor. Atunci când

acțiunea se petrece în momentul vorbirii verbul este la timpul prezent. Când acțiunea se petrece
înainte de momentul vorbirii, verbul este la timpul trecut. Atunci când acțiunea se petrece după
momentul vorbirii, verbul este la timpul viitor.

Funcțiile sintactice ale verbelor

predicat, subiect, nume predicativ, atribut verbal, atribut adjectival, complement direct,
complement indirect, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de scop,
complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză

5 utilizări incorecte ale verbelor în limba română

Gramatica limbii române este considerată una dintre cele mai dificile și stufoase limbi. Spre
exemplu, verbul în limba română are patru conjugări, patru moduri personale și ale patru
nepersonale, timpuri verbale pentru anumite moduri, categorii gramaticale etc.

Chiar dacă nu cunoaștem toate regulile și toată teoria gramaticală, este de dorit sa începem să
evităm următoarele 5 greșeli.

 Verbul a vrea sinonim cu a voi

Cele două verbe similare, ce au sensul de a avea de gând, a intenționa sunt utilizate zilnic și
destul de frecvent cu forma lor greșită, atunci când vine vorba de conjugarea lor la modul
indicativ, timpul imperfect.

Varianta corectă de conjugare este:

A VOI A VREA

Eu voiam Eu vream

Tu voiai Tu vreai

El/Ea voia El/Ea vrea

Noi voiam Noi vream

Voi voiați Voi vreați

Ei/Ele voiau Ei/Ele vreau

Formele incorecte, rezultate din contopirea celor două conjugări ale verbelor

Eu vroiam/tu vroiai/el/ea vroia/noi vroiam/voi vroiați/ ei/ele vroiau.
 

 Formarea condiționalului-optativ, timpul prezent al verbelor a părea/a plăcea/a apărea.

În limba română, condiționalului-optativ, timpul prezent se formeză după următoarea regulă

Auxiliarele corespunzătoare fiecărei persoane: (eu) aș, (tu) ai, (el/ea) ar, (noi) am, (voi) ați, (ei,
ele) ar + infinitivul verbului (fără particula a).
Astfel, variantele corecte sunt:

CORECT INCORECT

Mi-ar părea Mi-ar pare

 Mi-ar plăcea Mi-ar place

Ar apărea Ar apare

În aceeași categorie sunt și verbele : a scădea, a dispărea.

 Dilema infinitivului a știi sau a ști
Varianta corectă, care se găsește și  în dicționar este a ști.
Confuzia se creează cel mai probabil din cauza formei de prezent(indicativ),

persoana a-II-a, singular- tu știi.

 Verbul a crea
Când vine vorba de verbul a crea, remarcăm problema și la conjugare dar și la formarea
substantivului. Astfel că substantivul creere nu este corect; forma corectă este creare.
În ceea ce privește conjugarea, confuzia apare din cauza faptului că verbul este considerat greșit
un verb de grupa a-II-a, deși el se încadrează în categoria verbelor de grupa I, sufixul fiind „a” ,
iar rădăcina „cre-”.
Pentru a evita conjugarea incorectă, este recomandat să se utilizeze modelul de conjugare (modul
indicativ, timpul prezent) al verbului a lucra, păstrând rădacina verbului și adăugând terminațiile
specifice ( -ez, -ezi, -ează, -ăm, -ați, ează)
A LUCRA A CREA

Eu lucrez Eu creez

Tu lucrezi Tu creezi

El/Ea lucrează El/Ea creează

Noi lucrăm Noi creăm

Voi lucrați Voi creați

Ei/Ele lucrează Ei/Ele creează

 Verbul a merita
Verbul a merita nu este un verb reflexiv, pentru a putea fi utilizat astfel:
Se merită să…
Varianta corectă și unica acceptată este :

Merită să…

**Verbele de conjugarea a IV-a ca acoperi, suferi se scriu și se pronunță la indicativ

prezent: (eu) acopăr, (eu) sufăr, (el, ei) acoperă, (el, ei) suferă (nu acoper, sufer, acopere
sufere), iar la conjunctiv prezent: (el, ei) acopere, (el, ei) sufere.

Unele verbe intrate recent în limba româna se scriu și se pronunță fără alternanța literelor din
alfabet o – oa în conjugare: invoc – invocă, să invoce (nu invoacă, să invoace), abrog – abrogă,
să abroge (nu abroagă, să abroage). Se scrie și se pronunță însă: covoc – convoacă, să
convoace, provoc – provoacă, să provoace.

Se pronunță cu accentul pe prima (litera din alfabet) silabă bàtem, bàteți, fàcem, fàceți, să bàtem,
să bàteți, să fàcem, să fàceți (nu se pronunță și nici nu se scrie bătém, bătéți, făcém, făcéți).

Verbul a scrie, fiind la conjugarea a III-a, se scrie și se pronunță la persoana I și a II-a plural a
indicativului și conjunctivului prezent: scriem, scrieți, să scriem, să scrieți, iar la persoana a II-a
plural a imperativului: scrieți (nu scrim, scriți); de asemenea la infinitiv: a scrie (nu a scri).

Formele de indicativ prezent pers. I sg. și I, a II-a, a III-a pl. ale verbului a fi se scriu: (eu, ei)
sunt, (noi) suntem, (voi) sunteți.

Verbele de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în –î, ca hotărî, posomorî, se scriu și se

pronunță la indicativ prezent: (eu,ei) hotărăsc (nu hotăresc), (tu) hotărăști (nu hotărești), (el)
hotărăște (nu hotărește), iar la conjunctiv prezent: (el, ei) să hotărască (nu să hotărească).

Unele verbe ca aprinde, arde, auzi, cădea etc. se scriu și se pronunță la persoana I sg. a
indicativului prezent și la persoana a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent: aprind – să
aprindă, ard – să ardă, aud – să audă, cad – să cadă etc. (nu aprinz – să aprinză, arz – să arză,
auz – să auză, caz – să cază etc.).

Unele verbe ca rămâne, spune, ține se scriu și se pronunță la pers. I sg. a indicativului prezent și
la pers. a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent: rămân – să rămână, spun – să spună, țin –
să țină (nu rămâi – să rămâie, spui – să spuie, țiu – să ție).

Unele verbe ca pieri, sări se scriu și se pronunță la persoanele I și a II-a sg. ale indicativului
prezent și la persoana a III-a sg. și pl. a conjunctivului prezent: pier – pieri – să piară, sar – sari
– să sară  (nu piei – să pieie, sai/sări – să saie).

Sunt la fel de corect formele verbului a vrea ca și cele ale verbului a voi (Vezi Dictionar –
Indexul de cuvinte).

Sunt neliterare formele: a vroi, eu vroi / vroiesc, tu voiești, am vroit etc., ca și formele de

imperfect vroiam, vroiai etc.
 Verbul a trebui se întrebuințează corect, ca impersonal cu forme numai pentru persoana a III-a
sg.: ind. prez. trebuie (nu trebuiește), imperf. trebuia, viit. va trebui, conj. să trebuiască (nu să
trebuie); când nu este impersonal, ci se construiește cu subiect, are forme și pentru pers. a III-a
pl.: cărțile acestea îmi trebuiau (trebuiră, trebuiseră, vor trebui), cărțile acestea ți-au trebuit.

Imperfectul verbelor de conjugarea a II-a, a III-a și a IV-a (în –i), cu excepția celor cu rădăcina
în –i, se scrie și se pronunță: tăceam – tăceai, duceam – duceai, primeam – primeai, iar verbelor
de conjugarea a IV-a în –î, la fel cu al verbelor de conjugarea I: hotăram, hotărai, hătărau etc.
(nu hotărăream etc.).

Imperfectul verbelor a căror rădăcină se termină în –i se scrie și se pronunță cu i: scriam,

suiam etc.

Imperfectul verbelor a da, a sta se scrie și se pronunță dădeam – dădeai, stăteam –

stăteai  (nu dedeam – dedeai, steteam – steteai).

Verbele la conjugarea a IV-a terminate în –i se scriu și se pronunță la persoana I a perfectului

simplu (eu) sfârșii, venii, iar la persoana a III-a (el) sfârși, veni.

Conjunctivul prezent al verbului a avea se scrie și se pronunță la persoana a III-a sg. și pl. să
aibă (nu să aibe).

Auxiliarul persoanei I sg. al modului condițional optativ se scrie aș (nu ași): eu aș citi.

Imperativul negativ al verbelor a duce, a face, a zice se scrie și se pronunță nu duce, nu face, nu
zice (nu nu du, nu fă, nu zi), dar imperativul pozitiv este: du, fă, zi.

Imperativul negativ al verbului a fi se scrie cu un singur i: nu fi supărat; imperativul pozitiv se

scrie cu doi i: fii atent.

Se scrie și se pronunță la infinitiv: a cădea, a părea, a plăcea, a prevedea  (nu a cade, a pare, a
place, a prevede), iar la viitor și condițional: va cădea – ar cădea etc. (nu va cade – ar
cade etc.).

Formelor tuturor verbelor de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în –î se scriu:

– fie cu litera î, dacă sunetul respectiv apare la finala cuvântului:

 la infinitiv prezent –a hotărî,

 la viitor – voi (vei, va, vom, veți, vor) hotărî,
 la condițional-optativ prezent – aș (ai, ar, am ați, ar) hotărî,
 la imperativ negativ, persoana a II-a sg. – nu hotărî!,
 la perfect simplu persoana a III-a sg. – (el, ea) hotărî.

– fie cu litera â, dacă sunetul respectiv apare în interiorul cuvântului:

 la indicativ prezent, persoanele I și a II-a pl. – noi hotărâm, voi hotărâți, 

 la perfect compus – am (ai, a am, ați, au) hotărât,
 la perfectul simplu (cu excepția persoanei a III-a sg.) – eu hotărâi, tu hotărâși, noi
hotărârăm, voi hotărârăți, ei/ele hotărâră,
 la mai mult ca perfect – eu hotărâsem, tu hotărâseși, el/ea hotărâse, noi hotărâserăm,
voi hoterâserăți, ei/ele hotărâseră,
 la viitor anterior – voi fi (vei fi, va fi, vom fi, veți fi, vor fi) hotărât,
 la conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a pl. – noi să hotărâm, voi să hotărâți,
 la conjunctiv perfect – eu (tu, el, ea, noi, voi, ei, ele) să fi hotărât,
 la condițional-optativ perfect – aș  fi (ai fi, ar fi, am fi, ați vi, ar fi) hotărât,
 la imperativ persoana a II-a pl. – (nu) hotărâți!,
 la infinitiv perfect – ar fi hotărât,
 la gerunziu – hotărând,
 la participiu – hotărât, hotărâtă, hotărâți, hotărâte,
 la supin– de/la/pentru hotărât.

Se scrie, de asemenea, cu â, gerunziul format cu sufixul –ând: cântând, având, făcând,

coborând  etc.