Verbul

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiuni sau stări: a citi, a bea, a se
bucura, a vrea, a se întrista etc.

Tot valoare de verb au locuțiunile verbale (sunt grupuri de cuvinte cu înțeles unitar în
componența căruia intră un verb și se comportă morfologic și sintactic ca un verb): a face cu
ochiul – a clipi; a pune la cale – a plănui; a o lua la fugă – a fugi; a da ajutor (o mână de
ajutor) – a ajuta; a se da de-a dura – a se rostogoli; a duce dorul – a dori; a se face de râs – a
se compromite; a trage pe sfoară – a înșela; a-și băga mințile-n cap – a se cuminți etc.

Categoriile gramaticale ale verbului sunt: modul, timpul, persoana, numărul, diateza,
conjugarea.

Verbele personale sunt acele verbe care au un subiect exprimat sau neexprimat:
Citesc (eu). Cânți (tu). Mergeți (voi) în excursie. Tata mănâncă.

Verbele impersonale sunt verbele care nu au subiect și au o singură formă (persoana

a III-a singular).

Dintre aceste verbe, unele nu pot avea subiect, deoarece exprimă acțiuni ai căror
autori (subiect) este imposibil de determinat (plouă, tună, fulgeră, îngheață, se înserează, se
întunecă etc.), iar altele au un subiect presupus: se zice (cineva, oamenii etc.); se zvonește, se
spune, se aude etc. Aceste verbe se numesc unipersonale ca formă și impersonale ca înțeles.

În cadrul verbelor impersonale, un regim special îl au verbele: a fi, a însemna, a

rămâne, a ajunge, a trebui. Toate aceste verbe (în afară de a trebui) pot fi impersonale,
predicative, copulative, impersonal-copulative. Astfel verbul:

a fi poate fi:

- impersonal:Eu era să cad.

- impersonal copulativ: A învăța este a ști.

- copulativ: Cartea este interesantă. (predicat nominal)

- predicativ: Cartea este pe birou. (predicat verbal, diateză pasivă)

 - auxiliar: Cartea este citită de elev. (predicat verbal, diateză pasivă)

a însemna poate fi:

- predicativ: El a însemnat ceva pe carte. (predicat verbal)

- copulativ: Iubirea înseamnă sacrificiu. (predicat nominal)

- impersonal copulativ: Dacă n-a venit la școală înseamnă că n-a fost

anunțat.

a rămâne poate fi:

- predicativ: El a rămas la bunici. (predicat verbal)

- copulativ: El a rămas singur și fericit. (predicat nominal cu nume

predicativ multiplu)

- impersonal: Rămâne să mă interesez de rezultat.

a ajunge poate fi:

- predicativ: Tu ai ajuns la mare. (predicat verbal)

- copulativ: Tu ai ajuns inginer. (predicat nominal)

- impersonal:Ajunge cât ai vorbit.

Verbul trebuie este totdeauna impersonal de aceea la analiza sintactică a frazei se

separă de substantivul (sau substitutul) care îl însoțește.

Exemple:

Eu trebuie să plec la școală.

Copilul trebuie să asculte de părinți.

Fiecare trebuie să învețe.

Amândoi trebuie să răspundă.

Excepție:
 Verbul trebuie la persoana a III-a plural, când se acordă în persoană și număr cu
substantivul (sau substitutul acestuia), devine personal, ca urmare în frază cere completivă
directă.

Exemple:

Potecile trebuiau să aibă un capăt.

Voinicii vor trebui să străbată cale lungă până la cetate.

O clasificare a verbelor impersonale după diateze, ne arată faptul că

acestea se întâlnesc la toate cele trei diateze:

- activă: plouă, tună, fulgeră, pare, decurge, reiese, îngheață etc.

- reflexivă: se înnoptează, se întâmplă, mi se pare, îmi vine, îi este dat etc.

- pasivă: este știut, este dat, este cunoscut, este stabilit etc.

Toate aceste verbe pot fi însoțite de pronume personale în dativ și acuzativ, cu rol de
complement indirect: mi se pare, ți se cuvine, i-a venit (să…), mi se cade, îți trebuie etc.

Verbele auxiliare

Verbele auxiliare sau ajutătoare sunt verbele care ajută la formarea modurilor și
timpurilor compuse (perfect compus, viitor, viitor anterior, conjunctiv perfect, condițional
optativ) și a diatezei pasive.

Verbele auxiliare sunt: a fi, a avea, a vrea.

Verbul a fi în cadrul diatezei active formează următoarele moduri și timpuri:

- indicativ, viitor anterior: Voi fi văzut.

- conjunctiv perfect: Să fi văzut.

- condițional optativ perfect: Aș fi văzut.

 - prezumtiv prezent: Voi fi văzând.

- infinitiv perfect: A fi văzut.

La diateza pasivă, auxiliarul a fi intră în structura tuturor modurilor și timpurilor: sunt văzut;
să fi fost văzut; să fi văzut etc.

Verbul a avea, ca auxiliar, se întâlnește la toate diatezele, în formarea următoarelor moduri și

timpuri:

- indicativ, perfect compus: Eu am văzut.

viitor popular (perifrastic): Am să văd.

- condițional prezent: Aș vedea.

perfect: Aș fi văzut.

Verbul a vrea, ca auxiliar se întâlnește la toate diatezele, în formarea următoarelor moduri și

timpuri:

- indicativ: viitor, viitor anterior: voi merge, voi vedea, voi fi văzut

viitor popular (perifrastic): or să meargă, or să vadă.

- prezumtiv prezent: voi fi mergând, voi fi văzând, voi fi venind

Verbele unipersonale

Sunt în special onomatopeice și au subiect exprimat numai la persoana a III-a singular

(cu referință mai ales la animale): a grohăi, a măcăni, a lătra, a cotcodăci, a mieuna etc.

Verbele tranzitive și intranzitive

Noțiunea de tranzitivitate indică capacitatea unui verb de a avea un complement

direct, exprimat sau neexprimat. Spunem că verbul este tranzitiv, dacă acesta poate avea
complement direct.
Exemple:

Privesc de la fereastra mea. (verbul privesc are un complement direct neexprimat:

lumea, pomii, vecinii etc.).

Privesc de la fereastra mea trecătorii grăbiți.

El scrie lecția. Învață poezia. Îmbracă rochia.

Verbele tranzitive sunt singurele care pot forma diateza pasivă:

Lecția este citită de el.

Poezia este învățată de elev.

Rochia este îmbrăcată de ea.

Verbele intranzitive sunt verbele care nu pot avea complement direct (exprimat sau
neexprimat).

Exemple: a merge, a-și aminti, a se interesa, a colabora, a se teme, a ieși, a fugi etc.

Conjugarea

După terminația de la infinitiv, verbele limbii române se împart în patru mari grupe,
numite conjugări:

- conjugarea I cuprinde verbele care se termină la infinitiv în –a: a cânta, a

dansa, a spăla etc.

- conjugarea a II-a cuprinde verbele care se termină la infinitiv în –ea: a

bea, a vedea, a plăcea etc.

- conjugarea a III-a cuprinde verbele care se termină la infinitiv în –e: a

merge, a bate, a face etc.
 - conjugarea a IV-a cuprinde verbele care se termină la infinitiv în –i: a iubi,
a dori, a privi și în –î: a coborî, a hotărî etc.

Diatezele

Diateza este categoria gramaticală a verbului care indică raportul dintre acțiunea
exprimată de verb și obiectul asupra căruia se răsfrânge acțiunea.

Verbul are trei diateze: activă, reflexivă și pasivă.

Diateza activă arată că acțiunea este făcută de subiectul gramatical și suferită de un

complement: a citi, a dansa, a munci etc.

Exemplu:

El citește cartea. (El – subiect gramatical; cartea – complement direct).

Diateza reflexivă arată că subiectul gramatical face acțiunea exprimată de verb și tot el o
suferă. Verbele la diateza reflexivă sunt însoțite de pronume reflexiv în cazul dativ sau
acuzativ.

Exemple:

Eu mă spăl.

Tu îți amintești.

El își închipuie.

Când pronumele reflexiv are funcție sintactică (atribut pronominal în dativ, complement
direct, complement indirect) se spune că verbul este la diateza activă pronominală.

Exemple:

Eu mă spăl. (pe mine – complement direct, Acuzativ)

Tu îți imaginezi ceva. (ție – complement indirect, Dativ)

Luându-și paltonul, el a plecat. (-și (al său) – atribut pronominal în Dativ)

Când verbul la diateza reflexivă cu pronume reflexiv în cazul Dativ este urmat de un
complement direct ca obiect posedat de subiect, pronumele în dativ are funcție sintactică de
atribut pronominal.

Diateza pasivă. Verbul la diateza pasivă arată că acțiunea este săvârșită de un complement
(complement de agent, subiectul logic) și suferită de subiectul gramatical.

Exemplu:

Cartea este citită de elev. (cartea – subiect gramatical; de elev – subiect logic, rol de
complement de agent).

Verbul la diateza pasivă se construiește din verbul a fi ca auxiliar și participiul trecut al

verbului. Când verbul a fi este la un mod personal, formează împreună cu participiul verbului
un predicat verbal.

Atenție:

Verbul a fi ca verb copulativ formează împreună cu un nume predicativ (substantiv,

pronume, adjectiv, numeral etc.) un predicat nominal. Confuzia dintre predicatul verbal
exprimat prin verb la diateza pasivă și predicatul nominal se face mai ales când
complementul de agent nu este exprimat (dar el se subînțelege).

Exemple:

Poezia este memorată (de copil) cu ușurință. (predicat verbal, verb la diateza pasivă).

Poezia este memorată, tema este scrisă, copilul pleacă liniștit la școală. (predicate
nominale).

Verbele pot trece de la o diateză la alta, preluând caracteristicile noii diateze.

Exemple:

a lăuda (diateza activă): Eu laud meritele lui.

a se lăuda (diateza reflexivă): El se laudă în fața prietenilor.

a fi lăudat (diateza pasivă): El este lăudat de prietenele lui.

a mânca (diateza activă): Tu mănânci un măr.

 a se mânca (diateza reflexivă): Prăjitura se mănâncă cu mâna.

a fi mâncat (diateza pasivă): Șoarecele a fost mâncat de pisică.

Modurile

Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta cum consideră vorbitorul acțiunea:

- reală (indicativul)

- realizabilă (conjunctivul și condițional-optativul prezent, imperativul)

- ireală (conjunctivul și condițional-optativul perfect)

După felul în care sunt sau nu însoțite de persoane (eu, tu, el, …) în timpul conjugării,
modurile sunt personale și nepersonale.

Modurile personale exprimă persoana și formează predicatul, deci sunt și predicative.

Acestea sunt: indicativul, conjunctivul, condițional-optativ și imperativul.

Verbele la aceste moduri sunt verbe predicative, formând singur un predicat.

Există verbe care, deși se află la un mod personal nu pot forma singure predicatul. Este cazul
verbelor auxiliare și al verbelor copulative: a fi, a deveni, a se face, a ajunge, a rămâne, a
însemna, a părea etc.

În situația în care aceste verbe sunt copulative, nu pot forma singure predicatul , ca urmare au
nevoie de numele predicativ.

În propozițiile : ”Succesul este o recompensă a muncii”, ”Iubirea înseamnă sacrificiu”,

verbele ”este”, ”a însemna” sunt nepredicative, deși se găsesc la un mod și timp predicativ
(indicativ, prezent), deoarece nu pot forma singure un predicat. Împreună cu substantivele ”o
recompensă”, ”sacrificiu”, cu rol de nume predicativ, formează predicat nominal.

Modurile nepersonale nu exprimă persoana și nu pot forma predicatul, sunt deci moduri
nepredicative.

Modurile nepredicative sunt: infinitivul, gerunziul, participiul și supinul. Neputând

împlini funcția sintactică de predicat, aceste moduri au funcția sintactică de părți de
propoziție: subiect, nume predicativ, atribut, complement etc.

Între modurile nepredicative, gerunziul și infinitivul au regim special , deoarece pot fi însoțite
de subiect, de nume predicative sau complement.

Modul infinitiv, poate avea: subiect, complement direct, complement indirect, complement
de loc, complement de timp etc., împreună cu care formează o construcție infinitivală
absolută (care are propriul ei subiect) sau construcție infinitivală relativă (formată dintr-un
infinitiv și un pronume sau adverb cu diverse funcții sintactice față de infinitiv).

Construcția infinitivală absolută are funcția de complement circumstanțial pe lângă

predicatul propoziției iar construcția infinitivală relativă are rol de subiect sau de
complement direct.

Construcție infinitivală cu rol de subiect:

Exemple:

E necesar a interveni dumneata în această situație (”a interveni dumneata” –

construcție infinitivală relativă cu rol de subiect, formată din:

”a interveni” – verb nepredicativ, mod infinitiv, conjugarea a IV-a, forma afirmativă,

rol de subiect pe lângă expresia verbală impersonală, ”e necesar”

”dumneata” – pronume personal de politețe, persoana a II-a, singular, Nominativ,

funcția sintactică de subiect, al verbului la infinitiv ”a interveni”.

Funcțiile sintactice ale modurilor nepersonale

Modurile nepersonale, nu pot avea funcția sintactică de predicat. Ele îndeplinesc în propoziție
rol de părți de propoziție.
1. Infinitivul:

a) subiect: E necesar a citi cu atenție.

b) nume predicativ: Plăcerea lui este de a cânta la pian.

c) atribut verbal: Dorința de a citi este mare.

d) complement direct: El a învățat a scrie franțuzește.

e) complement indirect: Tu te bucuri de a avea atâtea împliniri.

f) complement de timp: El a plecat înainte de a veni tu.

g) complement de mod: Ai răspuns fără a gândi.

h) complement de scop: Ai învățat un an pentru a lua examenul.

i) complement de cauză: Ai fost pedepsit pentru a nu-ți fi scris tema.

j) element predicativ suplimentar: Tu vedeai planul de mărire a se împlini.

2. Gerunziul:

a) atribut adjectival: Mâinile tremurânde se înălțau spre cer.

b) atribut verbal: Păsări ciripind se roteau deasupra pădurii.

c) complement direct: Văd alergând copii.

d) complement indirect: Te-ai plictisit ascultând mereu aceeași muzică.

e) complement de timp: Intrând în casă a găsit hainele pe jos.

f) complement de mod: Copiii veneau cântând.

g) complement de cauză: Neștiind lecția, ai luat notă mică.

h) element predicativ suplimentar: Luca Moșneagul… se și aude zicând afară.

3. Participiul:

a) atribut adjectival: Cartea citită este interesantă.

b) nume predicativ: Copilul era grăbit.

 c) element predicativ: Eu te știu de citită, și că ai o bibliotecă mare.

d) complement de mod comparativ: Fiul ei era mai mult talentat decât instruit.

e) complement de cauză: N-a mâncat aseară de supărat.

4. Supinul:

a) subiect: E ușor de citit

b) nume predicativ: Exercițiul este de memorat.

c) atribut verbal: Lecția de învățat a fost ușoară.

d) complement direct: Tu ai de citit.

e) complement indirect: Noi ne temem de mers noaptea prin pădure.

f) complement de loc: Am dat o raită pe la scăldat.

g) complement de scop: Tata a fost în pădure la vânat.

Modul supin ca și participiul are valoare substantivală prin articulare cu articol hotărât și
nehotărât.

Exemple:

Am fost la pescuit. (complement de scop – verb la supin).

Am fost toți acolo pentru pescuitul păstrăvilor. (complement de scop exprimat prin
substantiv).