Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în

care vorbitorul consideră acțiunea. Ac țiunile sunt

considerate de vorbitor: sigure (a început); posibile,
realizabile, realizabile (Rămâneți!).
Modul care arată o acțiune sigură și reală este modul
indicativ.
Prezentul arată desfășurarea acțiunii în momentul vorbirii.
Modul indicativ este singurul mod cu toate timpurile.
Verbele au o parte relativ fixă, comună cu infinitivul.
Desinențele sunt sunetele sau grupurile de sunete care, în
cazul verbului, indică persoana și numărul. Mai jos, sunt
scrise cu roșu. Există și sunete sau grupuri de sunete care
indică timpul. Mai jos, sunt scrise cu litere mari. Există
desinență zero și pot lipsi sunete care indică timpul.
Absența unui sunet sau grup de sunete reprezintă o
informație gramaticală.
Ex. cânt, cânți, cântă, cântĂm, cântAți, cântă;
dispar, dispari, dispare, dispărEm, dispărEți, dispar;
aduc, aduci, aduce, aducEm, aducEți, aduc;
vin, vii, vine, venIm, venIți, vin;
hotărĂSC, hotărĂȘTi, hotărĂȘTe, hotărÂm, hotăr ți,
hotărĂSC.
Verbul cu infinitivul în –ia (ex:a tăia, a întârzia) și în –ui (fără
–esc în conjugare, ex. a sui) au terminația de persoana I
singular identică cu terminația de persoana a II-a singular:
eu tai/tu tai, eu întârzii/tu întârzii, eu sui/tu sui.
Verbele a suferi, a acoperi, a oferi au la persoana a III-a
singular și plural terminația (desinența)-ă suferă, acoperă,
oferă. Este de aceea incorectă forma (el) sufere. Forma (el)
îngroașe este incorectă, pentru că verbul a îngro șa are la
persoana a III-a singular și plural desinen ța –ă: îngroa șă.
Unele verbe au ezitat între două clase de conjugare, în –a
sau în –e, având astfel și două forme posibile de prezent, la
persoana a III-a. Norma actuală impune formele de infinitiv a
preceda și a succeda, deci și formele de prezent, persoana a
III-a singular și plural, (el/ei) precedă,(el/ei)succedă. Nu sunt
recomandate formele (el) precede, succede și (ei) preced,
succed.
Verbul a continua are la persoana I singular, potrivit normei
actuale, forma (eu) continui (ca la persoana a II-a, singular),
norma mai veche recomandă forma (eu) continuu.
Când nu suntem siguri de scrierea corectă a unei forme, e
de folos compararea cu alte verbe din aceea și clasă de
conjugare. Se fac adesea greșeli în scrierea formelor de
prezent ale verbelor a crea, a agrea (cu radicalul terminat în
-e-). Acestea se conjugă la fel cu a desena sau a lucra. Deci,
așa cum scriem (și rostim): desenez, desenezi, desenează,
desenăm, desenați (radicalul desen+ez, ezi, ează, ăm, a ți),
trebuie scris: creez, creezi, creează, creăm, crea ți (radicalul
cre-+-ez, -ezi,-ează,-ăm,-ați). Sunt greșite formele de
prezent:crează, creiază, creem, creiem etc.
În vorbirea populară din Muntenia, sunt identice formele de
persoana a III-a, singular și plural ale tuturor verbelor,
indiferent de clasa de conjugare: el zice=ei zice. Această
trăsătură, etichetată ca dezacord, este considerate o marcă
a vorbirii necultivate. Prezentul este folosit în mod prototipic
cu valoare deictică, pentru o acțiune sau stare care include
momentul comunicării. Ex: Acum vorbesc. Am doisprezece
ani.
Prezentul poate avea și alte valori temporale. Exprimă:
-trecutul (Mihai V. Câștigă bătălia de la Călugăreni în 1595);
-viitorul (Mâine, plec la munte);
-se poate referi la viitor, prezentat ca viitor (Mâine te sun)
-un adevăr general (,,Apa trece, pietrele rămân);
-o acțiune repetată în mod obișnuit (Avionul pleacă la opt).
Prezentul poate avea și o valoare modală, de imperativ, în
enunțuri rostite cu o intonație specifică (marcatră prin
semnul exclamării): Pleci imediat acasă!
Verbele la prezent pot indica în func ție de context, diferite
valori aspectuale, descriind acțiuni momentane (Cineva
apasă pe buton), durative (Apasă în continuare pe buton) sau
repetitive (iterative) (Din cinci în cinci minute apasă pe
buton).
În română nu există un tip de prezent durativ (progresiv) ca,
de exemplu, în engleză, unde se marchează opozi ția între be
reads și be is reading, ambele traductibile prin (el) cite ște.
Aspectul durativ (progesiv) poate fi exprimat în română cu
ajutorul unor adverbe, al unor verbe sau al unor repeti ții:tot
citește, citește în continuare, citește mai departe, continuă
să citească, citește și citește etc. Spre deosebire de multe
alte limbi (engleza, franceza etc.) româna nu are reguli de
concordanță temporală. În subordonare fa ță de un verb la un
timp trecut se poate folosi prezentul, în țelegându-se din
context că acesta se raportează la momentul trecut, nu la
momentul actual al comunicării-Nu știa că afară plouă.
Inventarul verbelor cu sau fără -EZ sau –ESC nu este clar
delimitat. Unele verbe au două forme specializate:-
manifest/manifestez (Manifest interes pentru
studiu-arăt/Manifestez pentru ocrotirea pădurilor-particip la
o manifestație) acord/acordez. (Îi acord un premiu-a da/Îmi
acordez vioara-a regla un instrument muzical). Alte verbe au
două forme, amândouă sunt acceptate: cheltuie/cheltuie ște.
Verbul A TREBUI are la indicativ prezent doar forma
TREBUIE, fiind greșită forma TREBUIEȘTE (învechită).
Indicativul prezent la persoana a II-a, singular de la verbele:
A SCRIE și A ȘTI este: SCRII, ȘTII.