Romanul modern, subiectiv,

psihologic Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

                                                                                                       Camil Petrescu

(tema și viziunea despre lume)

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman

modern ce se încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române
trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare

Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul

că trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu,
Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură citadină. Acțiunea romanului se
desfășoară cu precădere în atmosfera Bucureștiului din preajma Primului
Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre deosebire de eroii
tradiționali  de pînă atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi
intelectuali cărora le realizează o sondare interioară utilizând procedeul de
analiză psihologică. Pe lângă aceasta, autorul utilizează și tehnici existente în
literatura europeană de atunci (urmărind sincronizarea cu literatura
europeană), adoptând în mod special de la Marcel Proust fluxul conştiinţei
(literatura înseamnă consemnarea propriilor gânduri). Naratorii omniscienţi
creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real de a
cunoaşte este propria conştiinţă.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman

subiectiv prin naraţiunea este la persoana I, naratorul fiind şi personaj al
acţiunii, literatura propusă de Camil Petrescu fiind una autentică, bazată pe
sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea
ce aud, ceea ce înregistrează simţurile mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât
la persoana I.”
Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum
monologul interior, introspecția sau fluxul conștiinței și conferă romanului o
importantă dimensiune psihologică.

2. Tema

Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului, și în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere
trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă
rememorarea iubirii dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe front a lui
Ștefan din timpul Primului Război Mondial. Un episod reprezentativ ar fi cel din
primăvara lui 1916, când în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei, Gheorghidiu
asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui bărbat care își ucisese
nevasta pe motiv de infidelitate și fusese achitat stârnește în mintea lui amintirea
ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela. Un alt episod este acela al excursiei de la
Odobești, ce surprinde trăirile interioare ale lui Ștefan, măcinat de gelozie datorită
flirtului soției cu carismaticul domn G.

Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui Eugen
Lovinescu. Literatura sa este o expresie a spațiului urban și o imagine a intelectualului
modern,  spirit reflexiv cu preocupări filosofice și literare, accentul fiind pus pe
factorul psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez Marcel Proust,
pentru Camil Petrescu creația se conturează prin descrierea propriei conștiințe,
autenticitatea realizându-se prin exprimarea cu sinceritate a propriilor experiențe de
viață și prin refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil).

3. Elemente de structură

Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a

personajului prin folosirea termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul
constituie temele și domeniile de experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor
pe acesta.

Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul

personaj care prezintă acţiunea prin propriii săi ochi, având o cunoaştere
limitată, incertă, aceasta conferind relativitate romanului. Prezentarea faptelor
se realizează prin declanşarea memoriei involuntare după o discuţie de la
popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să prezinte coordonatele vieţii sale
familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Prin prezenţa naratorului
intradiegetic romanul capătă un caracter subiectiv.
Acțiune. Construcţia discursului epic. Incipitul este unul modern conţinând
mai multe intrări: Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la
fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând despărţirea eroului
de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două planuri narative
diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul
începe cu momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al timpului
prezent, înainte de începutul războiului, urmat de începutul poveştii de
dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram însurat de doi ani și
jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul iubirii
surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă,
relaţia problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale
iubirii domestice, secvenţa excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu
dansatorul și avocatul G. (Grigoriade) aprinde jocul geloziei. Episodul este
urmat de o succesiune de despărţiri, doruri  și  împăcări. În partea a doua a
romanului  planul iubirii este pus în umbră de încordarea  şi disperarea fiinţei
umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în  episodul primului asalt, apoi
în momentul trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig.
Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care  în ultima întâlnire cu
Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele, obiectele,
tot trecutul. 

4. Statut personaj Ștefan Gheorghidiu

Ștefan este personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în

acţiune, tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social.
Este student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate, în mare
parte reflectând personalitatea autorului. Sărac, orfan de tată, locuieşte la o
mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache. Mai are două
surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din
cauza moştenirii. Odată cu începerea războiului este concentrat şi primeşte
gradul de sublocotenent în armata română.

5. Trăsături personaj

O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă în acest

sens este scena cinei din familie în casa unchiului Tache, bătrân avar, bolnav.
Aici este pomenit în discuție tatăl lui Ștefan și stilul boem în care acesta a trăit,
preocupat de jurnalism și artă, murind plin de datorii și nereușind a lăsa
copiilor nicio moștenire. Ștefan răbufnește în fața rudelor, criticând obrazul
gros și șira spinării flexibilă a celor bogați. Această izbucnire de sinceritate îi
aduce o însemnată parte de avere din partea unchiului său, moment care va
schimba destinul său și al familiei sale. Tot din orgoliu nu dorește să intre în
rândul lumii mondene, să adopte comportamentul meschin al acesteia, nici
chiar să-și schimbe garderoba ci preferă stilul de viață simplu și plin de bucuria
și entuziasmul vieții de la început.

Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate  stările interioare pe care le

trăieşte. Ne sunt redate cu sinceritate părerile sale despre Ela ( sentimente de
iubire duioasă faţă de frumuseţea şi sensibilitatea femeii, bănuieli amare,
sentimente de dispreţ şi respingere) sau stări din război ( frica, disperarea
etc.). Astfel toate gesturile, faptele, privirile şi cuvintele soției capătă o
semnificaţie anume, ele însumate conducând la o dramă erotică trăită de către
Ştefan.

Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate

personajele lui Camil Petrescu. El are lumea lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu se
poate adapta în nici un fel lumii afacerilor reprezentată de unchiul Tache, Nae
Gheorghidiu. El este conştient de superioritatea sa intelectuală în raport cu
lumea mediocră din jur și nici măcar nu dovedește voință de integrare.

Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul

conștiinței, portretul său fiind realizat mai ales prin caracterizare indirectă
desprinsă din fapte, gesturi, gânduri, atitudini, limbaj dar și prin
autocaracterizare: „Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau „niciodată nu m-
am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit.”

SCHIȚA ANALIZEI

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman

modern ce se încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române
trasate în perioada interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare

Roman modern:
  trece de la tema rurală abordată până atunci de ceilalți
scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la o literatură
citadină
 creează eroi intelectuali
 face sondarea interioară a personajului – analiză psihologică
 utilizează tehnici existente în literatura europeană de atunci
– (sincronizare cu literatura europeană):
 fenomenologia- ( concept susţinut de Husserl)-
pune lumea exterioară sub semnul întrebării şi consideră
reală trăirea interioară a omului
 intuiţionismul ( Bergson) – se desconsideră
raţiunea, intuiţia este cea care stă la baza cunoaşterii
realităţii
 fluxul conştiinţei ( Marcel Proust)- naratorii
omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate
aşa că singurul mod real de a cunoaşte este propria
conştiinţă- nu te poţi cunoaşte decât pe tine
Roman subiectiv:

 naraţiunea este la persoana I, naratorul este şi personaj al

acţiunii
 literatura propusă de Camil Petrescu este una autentică,
bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a propriului eu: „ nu scriu
decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
Roman psihologic. Sondarea propriei conștiințe se realizează prin:

 monolog interior
 introspecție
 fluxul conștiinței
2. Tema: iubirea, războiul, condiția intelectualului în societate

 secvența 1- discuția de la popotă ce generează memoria

afectivă a lui Ștefan
 secvența 2- excursia de la Odobești-
Viziunea despre lume- modernă prin:

 descrierea spațiului urban și a intelectualului modern

 tehnica fluxului conștiinței
3. Elemente de structură
Titlul

 noapte: trăirile interioare misterioase, dramatice ale

personajului
 dragostea și războiul- temele romanului, experiențe
fundamentale ale lui Ștefan
Perspectiva narativă.

 naraţiunea este la persoana I

 Ştefan este naratorul personaj, subiectiv având o cunoaştere
limitată, incertă,
Acțiune. Construcţia discursului epic. 

 Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la

fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând
despărţirea eroului de tot trecutul său
 Momentul cantonamentului de pe valea Prahovei este unul
al acţiunii prezente, momentul războiului, urmat de începutul
poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut
 secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tatăl mort, mama
văduvă, relaţia cu unchii, moştenirea)
 frumoasele momente ale iubirii domestice
 secvenţa excursiei la Odobeşti- jocul geloziei, despărţirea,
dorul, împăcarea
  încordării şi disperării fiinţei în circumstanţele morţii
 episodul primului asalt
 episodul trecerii Oltului
 momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig
 secvenţa ultimului atac şi a rănirii
 secvenţa reîntâlnirii cu Ela şi a despărţirii definitive.
Structural romanul conţine două dimensiuni ce se interferează. Prima este cea
a realităţii obiective, exterioare, surprinzând societatea bucureşteană, mediul
studenţesc, lumea oamenilor de afaceri, a oamenilor politici. A doua, mai
dinamică, este dimensiunea conştiinţei naratorului personaj, viziunea unei
realităţi interioare, subiective unde se rememorează unele evenimente ce devin
radiografiate şi judecate după legile interioare ale personajului.

Personajele.

Ştefan Gheorghidiu
4. Statut 

 personaj principal al romanului

 are statut de narator personaj, povesteşte întâmplările şi
totodată ia parte la acţiune
 tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social
 student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la
Universitate
 nu este un personaj ce evoluează ci un simbol al
inadaptatului, al rănitului în dragoste
 în mare parte, Ştefan reflectă personalitatea autorului
 sărac, orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să
capete moştenirea
 mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se
degradează pe parcursul romanului din cauza moştenirii
 este concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent
5. Trăsături

 orgolios– episodul cinei din familie când apără cu

înverșunare imaginea tatălui sau refuzul de a se conforma
societății mondene pe care o disprețuia pentru superficialitate și
lipsă de valoare
  personaj foarte lucid-  analizează cu atenţie toate
evenimentele prin care trece şi toate stările interioare pe care le
trăieşte.
 personajul este un inadaptat societăţii în care trăieşte ca de
altfel toate personajele lui Camil Petrescu.