1930 ~ROMAN MODERN DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ~

Ultima noapte de dragoste,

întâia noapte de război
Camil Petrescu

Camil Petrescu a fost un mare si cunoscut poet, prozator și dramaturg interbelic

modernist, creator al romanului subiectiv în literatura română, adept al sincronismului
lovinescian. Acesta preia tehnica memoriei involuntare de la scriitorul francez Marcel Proust.
Romanul este publicat în anul 1930, într-o perioadă de efervescență culturală, când în
literatura româna se manifestă două mari curente literare: modernismul și tradiționalismul.
Modernismul este un curent literar din perioada interbelică care apare ca o reacție
împotriva realismului. Aceste se caracterizează prin perspectiva narativă subiectivă și mediul
urban sau citadin, temele acestor opere fiind întrebările existențiale ale omului modern,
apelându-se la analiza psihologică. Romanul se încadrează în Modernism prin autenticitate,
substanțialitate, timp subiectiv, tehnica jurnalului, noul tip personaj și stilul anticalofil.
O primă trăsătură moderinistă a operei este prezența anticalofilismului. Camil Petrescu
este împotriva scrisului „frumos“, artificial fiind adeptul unicității și notațiilor precise.
O a doua trăsătură modernistă prezentă în roman este percepția timpului .Pentru a
evidenția timpului subiectiv în opoziție cu cel obiectiv, se folosește un artificiu compozițional
pentru a lega cele două părți ale romanului și anume discuția de la Popota Ofițerilor. Dacă
primul capitol „La piatra craiului în munte“ aparține planului războiului, celelalte capitole
dezvoltă planul iubirii prin tehnica flashback-ului.
Nu în ultimul rând, autenticitatea operei este o trăsătură modernistă deoarece aceasta
ilustrează realitatea prin propria conștiință, scriitorul însuși mărturisind „Singura realitate pe
care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic.
Tema o reprezintă condiția intelectualului superior ce trăiește două experiențe: iubirea și
războiul. El crede în dragostea absolută, dar realitatea nu permite atingerea acestui absolut.
Eroul înțelege că drama colectivă a confruntării cu moartea în război este superioară dramei
individuale.
O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează noul tip de
personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre o știre
conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Pentru el "O iubire mare e
mai curând un proces de autosugestie" și crede că "cei ce se iubesc au drept de viață și de
moarte unul asupra celuilalt".
A două scenă reflectă punctul culminant al suferinței din dragoste, căci eroul bănuiește că
Ela îl înșală cu domnul G. Ei pleacă la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele trei zile
petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate fiecare
gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția sa o acordă
celuilalt. El trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu durere că
iubirea absolută nu există. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că are dovada trădării,
ci pentru că nu o mai iubește.
RR
1930 ~ROMAN MODERN DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ~
Titlul anticipează cele două teme ale romanului .Numit inițial „Proces-verbal de dragoste
și război“ sugerează intenția autorului de a nota cu mare precizie faptele și trăirile în defavoarea
laturii artistice (stil anticalofil).Titlul următor surprinde și ideea incertitudinii eroului exprimate
prin repetiția cuvântului "noapte", dar și faptul că o experiență este depășită cu ajutorul celei de
a doua.
Perspectiva este subiectivă, ,,împreună cu”, faptele fiind relatate la persoană I de către un
narator intradiegetic, actorial, implicat în acțiune ca personaj. Focalizarea este internă și
ilustrează unicitatea perspectivei. Ștefan Gheorghidiu, personajul narator, un alter ego al
autorului, filtrează realitatea prin propria conștiință în căutarea unor certitudini și manifestă
ironie la adresa societății burgheze.
Romanul este structurat în două părți și 13 capitole cu titluri sugestive, surprinzând două
ipostaze existențiale: „Ultima noapte de dragoste“ care exprimă aspirația către sentimentul de
iubire absolută și „întâia noapte de război“ care ilustrează imaginea războiului tragic și absurd,
ca iminentă a morții. Prima parte reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate, iar a doua
parte, construită sub forma jurnalului de campanie, urmărește experiența de pe front.
Incipitul este unul modern conţinând mai multe intrări: Ştefan Gheorghidiu, proaspăt
sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar finalul este deschis, surprinzând
despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative conturează două planuri narative
diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se interferează. Romanul începe cu
momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al timpului prezent, înainte de începutul
războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram
însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul
iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei ( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia
problematică cu unchii, moştenirea). Apar apoi frumoasele momente ale iubirii domestice,
secvenţa excursiei la Odobeşti unde flirtul soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade)
aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de o succesiune de despărţiri, doruri și împăcări. În
partea a doua a romanului planul iubirii este pus în umbră de încordarea şi disperarea fiinţei
umane în apropierea morţii. Aceasta se descrie în episodul primului asalt, apoi în momentul
trecerii Oltului urmat de momentul obsesiv al îmbolnăvirii de frig. Secvenţa ultimului atac
provoacă rănirea lui Ștefan care în ultima întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil
lăsând în seama soției casele, obiectele, tot trecutul.
În romanul lui Camil Petrescu apare conflictul interior, din conștiința personajului
narator, Ștefan Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa ,Ela.
Acest conflict inetrior este generat de raporturile pe care protagonistul le are cu realitatea
înconjurătoare. Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relația
protagonistului cu societatea, acesta fiind plasat în categoria inadaptaților social.

RR
1930 ~ROMAN MODERN DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ~
Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se
concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză
psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul,
statul).Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi
introspecţie: „mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din
relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu
este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al
experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin complexitatea personajelor, prin
concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea interesului spre
estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de către
personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor
literaturii române.

RR