Moromeții

Marin Preda

Marin Preda a fost un scriitor român de mare valoare pentru literatura română, nuvelist,
membru al Academiei Române. Se impune în literatură ca o adevărată conștiință, ca un autor
care a rezistat în epoca amenințată de cenzura comunistă, prin romanele sale(Risipitorii, Delirul,
Moromeții)
Primul roman postbelic scris de Marin Preda, pregătit de proza scurtă din volumul de
debut „Întâlnirea din pământuri“(1948), respectiv nuvelele „Dimineață de iarnă“, „O adunare
liniștită“ și „În ceață“, este alcătuit din două volume publicate la 12 ani distanță: volumul I-
1955, iar volumul II-1967. Modelul de la care a pornit autorul în vederea constituirii eroului
central, Ilie Moromete, a fost chiar tatăl său, acesta mărturisind „eroul meu preferat, Moromete,
care a existat în realitate, a fost tatăl meu.“.
Tema romanului o constituie destrămarea unei familii de țărani din satul Siliștea-Gumești
din Câmpia Dunării, în perioada de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Problematica
celor două volume este diferită, dar tematica este unitară, reconstituindu-se imaginea satului
românesc într-o perioadă de criză și înregistrând transformări ale instituțiilor și mentalităților.
Ilie Moromete este figura centrală a romanului "Moromeții", simbolizând tradiția și
rezistența în fața schimbării. Ca patriarh puternic și tradiționalist, el este profund legat de
pământ și de valorile rurale, dar rămâne deschis la idei noi și la schimbările aduse de
modernitate. Moromete se adaptează la provocările timpului său, păstrând totuși integritatea și
identitatea sa într-o societate în transformare.
Din punct de vedere social, Ilie Moromete ocupă o poziție respectabilă în satul său. Este
un fermier înstărit, proprietar de pământ și respectat de către ceilalți locuitori ai satului. Familia
sa trăiește într-o casă modestă, dar Ilie se străduiește să asigure un trai decent prin munca sa
asiduă și abilitățile sale de agricultor priceput. Totuși, statutul său social este afectat de
schimbările politice și economice din perioada interbelică și comunistă, care aduc noi presiuni
și provocări asupra vieții sale și a familiei sale.
Din punct de vedere moral, Ilie Moromete este un personaj integru și cu principii solide.
El este cinstit, muncitor și devotat familiei sale. Chiar și în fața tentațiilor și a presiunilor
sociale, Moromete își păstrează integritatea morală și încearcă să rămână fidel valorilor sale
tradiționale. Deși poate părea conservator în unele aspecte, este și deschis la idei noi și la
schimbare, demonstrând înțelegere și compasiune față de cei din jur.
Din punct de vedere psihologic, Ilie Moromete este un personaj profund și complex. El
are o legătură spirituală puternică cu pământul și cu natura, simbolizând înrădăcinarea sa în
tradițiile și valorile rurale. Totuși, este și conștient de schimbările din jurul său și de impactul
acestora asupra vieții sale și a familiei sale. Moromete se străduiește să își păstreze echilibrul și
să își mențină integritatea psihologică în fața provocărilor și presiunilor din lumea în continuă
schimbare în care trăiește.
Un element de structură semnificativ personajului îl constituie titlul. Titlul operei este un
substantiv propriu care, denotativ, face referire la membrii unei familii, iar acesta cuprinde
pluralul numelui propriu ,,Moromete”, sugerând faptul că în centrul acțiunii se află o familie
devenită deja personaj colectiv. Conotativ, titlul desemnează o comunitate în care mentalitatea și
modul de viață conduc, în feluri diferite, destinele umane: mentalitatea arhaică a lui Ilie
Moromete și cea nouă a viitorului satului. Autoritatea protagonistului reiese din titlu, numele
său dominând întregul roman.
Un alt element de structură și de compoziție semnificativ construcției personajului îl
reprezintă structura și compoziția operei. Structural și compozițional, primul volum al
romanului, alcătuit din trei părți, propune două conflicte principale, din care se dezvoltă în
manieră arborescentă și alte conflicte secundare. Acţiunea primului volum este structurată pe
mai multe planuri narative.
În prim plan, se află Moromeţii, o familie numeroasă, măcinată de nemulţumiri mocnite.
Ţăran din clasa de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu preţul unui trai modest,
pământul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieţilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete,
Paraschiv, Nilă şi Achim îşi doresc independenţa economică. Ei se simt nedreptăţiţi pentru că,
după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a căsătorit cu o altă femeie, Catrina, şi că are încă trei
copii. Îndemnaţi de sora lui Ilie , Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieţi pun la cale un
plan distructiv. Ei intenţionează să plece la Bucureşti, fără ştirea celorlalţi membri ai familiei,
pentru a-şi face un rost. În acest scop, ei vor să ia şi să vândă oile cumpărate printr-un
împrumut la bancă şi al căror lapte constituie principala hrană a familiei şi caii, indispensabili
pentru munca la câmp. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la Bucureşti, să le
pască în marginea oraşului şi să vândă laptele şi brânza la un preţ mai bun în capitală.
Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă si vinde o
parte din lotul familiei pentru a-şi putea plăti impozitul pe pământ, „fonciirea”. Însă Achim
vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraţilor. După amânări generate de refuzul lui Nilă de
a-şi lăsa tatăl singur în preajma secerişului, cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea surorilor.
Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru
a plăti „fonciirea”, rata la bancă şi taxele de şcolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.
După prezentarea micului univers, familia Moromeţilor, scriitorul se îndreaptă spre viaţa
comunităţii rurale. Alte istorii, aceea a lui Birică şi a Polinei, a bolii lui Boţoghină, a răzvrătirii
ţăranului sărac Ţugurlan, vin să coloreze viaţa unui sat de câmpie în care oamenii, trăind sub
ameninţarea unui timp capricios, continuă imperturbabil să se nască, să iubească, să treacă prin
întâmplări vesele și triste şi să moară în cele din urmă, lăsând locul altora.
În volumul al doilea, acţiunea se concentrează asupra a două momente istorice
semnificative: reforma agrară din 1945 şi transformarea socialistă a agriculturii după 1949,
percepută ca un fenomen abuziv. Satul tradiţional intră într-un ireversibil proces de disoluţie.
Volumul debutează cu o întrebare retorică: „În bine sau în rău se schimbase Moromete?”.
Foştii săi prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi (Matei Dimir, Nae Cismaru, Giugudel,
Costache al Joachii) îi par mediocrii.Vechile duşmănii se sting, Tudor Bălosu devine chiar
binevoitor faţă de vecinul său. Guica murise, fără ca relaţiile cu fratele său să se amelioreze, iar
acesta nu se duce nici la înmormântarea ei.
Moromete se apucă de negoţ, treburile îi merg bine, câştigă bani frumoşi, dar îl retrage pe
Niculae de la şcoală pe motiv că „nu-i aduce nici un beneficiu”. Toată energia tatălui se
concentrează în încercarea de a-i determina pe băieţii fugari să se întoarcă acasă. De aceea,
cumpără pământurile vândute odinioară si pleacă la Bucureşti pentru a-i convinge să revină în
sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nilă, ca portar la un bloc şi Achim care
avea un mic magazin de „Consum alimentar”, resping încercarea de reconciliere a tatălui.
Aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina îl părăseşte şi se duce să locuiască la Alboaica, fiica
ei din prima căsătorie. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război. Fetele se
căsătoresc, dar familia Moromete pare atinsă de un blestem,fiindcă soţul Tiței, deşi scapă de
război, moare într-un accident stupid în sat.
Niculae Moromete devine adeptul ideologiei socialiste şi se înscrie în Partidul Comunist,
prilej pentru numeroase dispute cu tatăl său. Tânărul este trimis la o şcoală de activişti şi se
întoarce în sat cu sarcina de a supraveghea buna desfăşurare a primelor forme colective de
muncă: strângerea cotelor şi predarea lor către stat. Dar se iscă o agitaţie agresivă în timpul
căreia un sătean moare înecat în apele râului de la marginea satului. Aşa că activistul Niculae
Moromete este destituit, se retrage din viaţa politică şi îşi continuă studiile.Romanul se încheie
zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol. La înmormântarea lui Moromete,
Niculae află de la Ilinca, sora lui, că tatăl se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. Chiar
dacă moartea lui Moromete lasă multe remuşcări în sufletul lui Niculae, în finalul romanului,
tatăl şi fiul se împacă în visul băiatului.
Personajul Ilie Moromete este, aşa cum aprecia şi criticul literar Nicolae Manolescu, ,,cel
din urmă ţăran”, este simbolul unui destin dramatic care nu poate supravieţui prin concepţia sa
despre viaţă schimbărilor aduse de timp. El reprezintă apusul lumii tradiţionale pe care s-a
întemeiat utopic o nouă lume, ce a înţeles că trebuie să se impună prin distrugerea unei
civilizaţii străvechi şi a unei înţelepciuni milenare.