TEMA SI VIZIUNE DINTR-UN ROMAN POSTBELIC

Context
Pregătit de proza scurtă din volumul de debut ,,Întâlnirea din pământuri" (1948) -
nuvelele ,,Dimineață de iarnă", „O adunare liniştită", „În ceată" sau schiţa ,,Salcâmul" - care prefigurează
motive, întâmplări și personaje, primul roman scris de Marin Preda, ,,Moromeții", este alcătuit din două
volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Incadrare
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu personaje numeroase şi
acţiune complexă, desfăşurată pe mai multe planuri narative şi dezvoltând conflicte puternice.
„Moromeții" este un roman realist de factură psihologică. El prezintă în mod veridic viaţa socială
dintr-un sat de câmpie, raportată la cazul particular al destrămării unei familii, dar care se extinde la
prezentarea întregii colectivităţi.
Ampla creaţie înglobează elemente specifice romanului tradițional, îmbinate cu cele moderne.
Perspectiva narativă obiectivă, a naratorulul neimplicat, care relatează la persoana a treia, este asociată cu
perspectiva personajelor-reflector, Ilie Moromete, în primul volum, şi Niculae, fiul acestuia, în cel de-al
doilea volum şi cu cea a personajelor-martor, care aduc lămuriri suplimentare despre ceea ce se petrece
dincolo de prim-planul acțiunii. Perspectiva subiectivă o dublează astfel pe cea a naratorului, diminuându-l
obiectivitatea.
Titlul si tema
Titlul romanului este reprezentat de numele unei familii, cu focalizare asupra membrilor ei,
exponenţi ai mediului rural, surprinşi în pragul unor prefaceri sociale radicale, de dinaintea celui de-al
Doilea Război Mondial, şi supuşi transformăritor istorice de după acest eveniment istoric marcant.
Romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională - a unei familii
dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumeşti. Evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru
transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii este şi o frescă a vieții rurale
dinaintea şi de după cel de-al Doilea Război Mondial.
O altă temă este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Mo- romete şi familia sa. Tema
timpului,,viclean", nerăbdător, a raportului tragic dintre individ şi istorie nuanțează tema socială. Există în
primul volum al romanului Moromeții câteva secvențe narative simbolice pentru tema destrămării familiei.
Compozitia
Compoziţia romanului se remarcă prin complexitate, maniera epică suferind modificări de la un
volum la celălalt. Primul prezintă destinul unui singur personaj, la care se raportează şi celelalte. Ritmul
narativ este lent şi creează impresia de stabilitate a vieţii sociale patriarhale. Volumul al doilea se axează
pe reliefarea unei întregi colectivităţi, supuse schimbărilor, iar ritmul epic devine alert. Cu toate acestea,
romanul constituie o unitate, prin surprinderea veridică a imaginii satului românesc, prin conturarea
destinelor personajelor centrale.
Simetria incipit-final
Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în incipit şi în paragraful
final al volumului. La început, pare îngăduitor,,,Se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii; viața se
scurgea fără conflicte mari", pentru ca enunțul din finalul volumului ,,timpul nu mai avea răbdare", să mo-
difice imaginea timpului, care devine necruțător. Imaginea timpului răbdător reprezintă doar o iluzie a lui
Ilie Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Conflictul
Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este vorba mai întâi despre dezacordul dintre
tată şi cei trei fii ai săi din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă şi Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a
înțelege lumea. Fiii cei mari îşi disprețuiesc tatăl fiindcă nu ştie să transforme în bani produ- sele economiei
rurale, precum vecinul Tudor Bălosu.
Cel de-al doilea conflict izbucneşte între Moromete şi Catrina, soția lui. Moromete vânduse în timpul
secetei un pogon din lotul soției, promiţându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor
mari care îşi urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cau- ză, femeia
simte,,cum i se strecoară în inimă nepăsarea şi sila de bărbat şi de copii", găsindu-şi inițial refugiul în
biserică. Criza se instituie în cel de-al doilea volum, când Catrina îl părăseşte pe Ilie, după ce află de vizita
lui la Bucureşti şi de propunerea făcută fiilor. Înstrăinarea este definitivă.
Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, care şi-ar fi dorit ca fratele rămas
văduv să nu se mai căsătorească pentru a doua oară. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui, să se
ocupe de gospodărie şi de creşterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Moro-
mete se recăsătorise şi că își construise o casă departe de gospodăria ei îi aprinsese ura împotriva lui, pe
care femeia o transmite celor trei fii mai mari ai lui Moromete.
Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete şi fiul cel mic, Niculae. Copilul îşi doreşte
cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează sau susține
că învățătura nu aduce niciun,,beneficiu". Pentru a-şi realiza dorința de a studia, băiatul se desprinde
treptat de familie. În volumul al doilea, acest conflict trece pe pri- mul plan, pentru că tatăl şi fiul reprezintă
două mentalități diferite. Astfel, Ilie Moromete ilustrează mentalitatea țăranului tradițional care vrea să-și
păstreze pământul, în vreme ce Niculae devine un susținător al comunismu- lui, al mentalității colectiviste
impuse de stat.
Actiune
Acţiunea primului volum, desfășurată pe parcursul verii, poate fi structurată în trei părţi, prezentând gradat
destrămarea unei familii, care anunţă schimbările ulterioare ale existenţei colectivităţii: scene din viața
rurală, cum ar fi cina, tăierea salcâmului sau întâlnirile din poiana lui locan, secerişul patriarhal, plecarea
băieţilor mai mari ai lui Moromete.
Volumul întâi prezintă, prin intermediul planurilor paralele, existenţa familiei numeroase a lui Ilie
Moromete, dar şi alte destine ale unor familii din Siliștea-Gumeşti, anume Bălosu, Boţoghină, Ţugurlan,
aflate în planuri secundare ale naraţiunii.
Volumul al doilea prezintă viaţa socială din Siliştea-Gumeşti de după izbucnirea celui de-al Doilea
Război Mondial, surprinzând momente istorice importante, cum ar fi reforma agrară din 1945 şi procesul de
colectivizare, început în 1949. Tehnica narativă se schimbă, devenind rezumativă; curgerea liniştită a
destinelor satului patriarhal este înlocuită cu prezentarea - într-un ritm epic alert, marcat de elipse sau
alternanță faptelor şi a personajelor noi, care asaltează cititorul, particularizând constatarea că timpul
răbdător este doar o iluzie.
Aflată în relaţie de simetrie cu acțiunea primului volum, cea din al doilea are tot trei părţi: cina
frugală din Bucureşti, la întâlnirea lui Moromete cu fiii săi, secerişul comunist şi moartea lui Moromete.
Scena cinei
Cu intuiţia unui mare romancier, Preda adună personajele planului principal în prima scenă
importantă a romanului, care prezintă cina în familia Moromete: „Moromeţii mâncau în tindă, la o masă
joasă și rotundă pe nişte scăunele cât palma." În timp ce Catrina şi copiii făcuţi cu Moromete, Tita, Ilinca şi
Niculae, stăteau „lângă vatră”, centru simbolic al unităţii familiei, Paraschiv, Nilă şi Achim, fiii lui Moromete
din prima căsătorie, „stăteau pe partea dinafară a tindei, ca şi când ar fi gata să se scoale de la masă și să
plece afară", detaliu semnificativ, care anticipează plecarea lor, ce are loc spre finalul primului volum.
Legea nescrisă a superiorității și autorităţii paterne este respectată prin locul privilegiat pe care îl ocupă la
masă liderul familiei: „Moromete sta parcă deasupra tuturor. Locul lui era pe pragul celei de-a doua odăi, de
pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare."
Scena taierii salcamului
O altă secvență epică având valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete este
nevoit să taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. De aceea,
răspunsul lui la întrebarea lui Nilă, care vrea să ştie de ce taie salcâmul, pare îndreptățit:,,Ca să se mire
proştii!" Tăierea salcâmului, duminică în zori, în timp ce în cimitir femeile îşi plâng morţii, prefigurează
destrămarea familiei, prăbuşirea satului tradițional, risi- pirea iluziilor lui Moromete:,,Grădina, caii,
Moromete însuşi arătau bicisnici". Apar ciorile, ca nişte semne rău prevestitoare, iar mama, care știe să
citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, e frământată de gânduri întunecate. Lumea
Moromeților se desacralizează. Odată distrus arborele sacru,,,axis mundi", ce stă de veghe la ordinea
lumii, a microcosmosului rural şi familial, haosul se instalează treptat.
Constructia personajelor
Personajul Ilie Moromete reprezintă un tip de țăran aparte în literatura română: un spirit reflexiv,
contemplativ, inteli- gent, ironic. Frământările sale despre soarta ţăranilor de- pinzând de roadele
pământului, de vreme şi de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexivă. Personaj exponențial, al
cărui destin ilustrează moartea unei lumi,,,cel din urmă ţăran" reprezintă concepţia tradiţională faţă de
pământ şi faţă de familie. Criza satului arhaic se reflectă în conşti- inţa acestui personaj confruntat, tragic,
cu legile implacabile ale istoriei, cu timpul nerăbdător.
Modelul de la care pornește Marin Preda în construirea personajului aparţine realității, fiind chiar
tatăl său, despre care afirmă că i-a marcat adânc conştiinţa. Dincolo de datele specifice realităţii propriei
familii, autorul creează un personaj exponential, cu o mentalitate aparte, întruchipând singurul ţăran cu
înclinaţil filosofice din literatura română.
Fire contemplativă şi comunicativă, exteriorizându-se, în special, prin ironie, acesta se remarcă prin
originalitate şi inteligenţă. Spectacolul vieţii reprezintă, pentru el, o bucurie imensă, completată de plăcerea
permanentă de a comunica: „Moromete stătea pe stănoaga podiștei și se uita peste drum. Stătea degeaba,
nu se uita în mod deosebit, dar pe faţa lui se vedea că n-ar fi rău dacă s-ar ivi cineva." Discuţiile din poiana
lui locan reprezintă o hrană spirituală indispensabilă unei existenţe măcinate de conflicte familiale, dar care
are nevoie de a dialoga permanent cu semenii săi.
Modalitatea predominantă de caracterizare a personajului este cea indirectă, trăsăturile sale
reieşind din fapte, vorbe şi atitudini. Personajul este caracterizat în mod direct de către narator astfel: „Era
cu zece ani mai mare decât Catrina şi acum avea acea vârstă între tinereţe şi bătrâneţe când numai
nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva." În mod sugestiv şi sintetic, personajul se
autocaracterizează la finalul romanului drept un om independent, având capacitatea superioară de a-şi
înţelege propria dramă: „Domnule, eu totdeauna am dus o viaţă independentă!".
Prin crearea personajului Ilie Moromete, Marin Preda dovedeşte, după cum nota Al. Piru, „că
ţărănimea nu e stăpânită, cum se credea, doar de instinct, că, dimpotrivă, e capabilă de reacţii sufleteşti
nebănuite."
Stilul
În ceea ce priveşte stilul, romanul se remarcă prin limpezime, precizie şi concizie, antícalofilism. De
asemenea, Marin Preda îmbină stilului direct cu stilul indirect şi indirect liber şi îşi construieşte personajele,
prin limbaj, prin utilizarea ironiei şi a oralităţii.
Concluzie
,,Morometii" este un roman al deruralizării satului, încadrându-se cu o vizi- une aparte în tematica
rurală, reprezentată în literatura interbelică prin roma- nele lui Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu.
Romanul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci:
cea de dinainte şi cea de după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor
morale, în criza unei familii, în criza comunicării.