 POEZIA INTERBELICĂ

 MODERNISMUL
RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL (1930)
DE ION BARBU

Publicată în 1924, integrată apoi în volumul „Joc secund” (1930), poezia Riga Crypto și
Lapona Enigel face parte din a doua etapă a creației lui Ion Barbu, numită baladic-orientală,
etapă care indică orientarea poetului spre concretul lumii.
Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin: intelectualizarea emoției,
imaginar poetic inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare și cuvinte cu sonorități
neobișnuite, înnoiri prozodice, subintitulată „baladă”, Riga Crypto și Lapona Enigel pare o
stranie poveste de dragoste, cu un început de cântec bătrânesc de nuntă, dar care se
realizează în viziune modernă, ca un amplu poem al cunoașterii și ca un poem alegoric al
unei povești de iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează din specia tradițională schema
epică și personajele antagonice, însă evenimentele narate sunt de natură fantastică și
alegorică. Structura narativă implică interferența genurilor. Astfel, scenariul epic este dublat
de caracterul dramatic și de lirismul măștilor, personajele având semnificație simbolică.
TEMA poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Universul poetic
este construit cu ajutorul motivelor literare: al fântânii, al somnului, al trecerii timpului, ce
ajută la dezvăluirea existenței celor două tipuri umane: de geniu, care aspiră spre absolut și
care dorește depășirea condiției proprii, și de rând, care continuă viața alături de cei din
mediul său. Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în poem: al
soarelui, simbol al absolutului, al nunții și al oglinzii.
Riga Crypto și Lapona Enigel este o poezie de cunoaștere, caracteristică lui Ion Barbu, care
vede, dincolo de lucruri, ideea.
TITLUL este alcătuit din numele celor două ființe din lumi opuse: Riga-rege, Crypto-
ascuns, dar și care sugerează, în egală măsură, apartenența sa la familia ciupercilor
denumite științific „Criptograme”; Enigel-nume cu rezonanță nordică, „Angel” însemnând
înger. Acest titlu indică o temă a dragostei imposibile interzise, deoarece un persona face
parte din lumea izolată, retrasă a pădurilor, este un rege al ciupercilor, iar celălalt, o ființă
care aspiră să-și depășească limitele, părăsind lumea ei rece și îndepărtându-se spre lumină,
spre soare. De asemenea, prin titlu se sugerează marile povești de dragoste din literatura
universală, denumite după protagoniștii lor. La Ion Barbu, însă, membrii cuplului sunt
antagonici, făcând parte din regnuri diferite.
COMPOZIȚIONAL, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând
câte o nuntă. Una împlinită, cadrul al celeilalte nunți povestite, modificate, în final, prin
căsătoria lui Crypto cu măsălarița. Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă. Rama,
sugerată în prima parte a poemului, conturează mai mult o atmosferă, decât un cadru fizic,
accentul căzând pe reliefarea unei stări de spirit.
INCIPITUL este reprezentat de formula de adresare, folosită de nuntașul care încearcă
să convingă menestrelul să cânte povestea tristă, neîmplinită a regelui Crypto și a Laponei
Enigel. Cântărețul se hotărăște cu greu să divulge taina celor doi și face la sfârșitul
ceremonialului: „La spartul nunții, în cămară”. Atmosfera este de aplecare spre cântecul de
lume, care „zice” de tainele inimii. Nuntașul cere menestrelului o poveste pe care acesta a
mai spus-o și cu altă ocazie. Repetarea schimbă doar modul spunerii, nu conținutul. Zisă „cu
foc”, acum o vară, povestea va fi spusă din nou „stins, încetinel”. Prima poveste devine
cadrul celei de a doua. Așadar, la o nuntă reală, se spune o poveste despre o altă nuntă,
imaginară.
PARTEA A DOUA, nunta povestită, este realizată din mai multe secvențe poetice:
portretul și împărăția lui Crypto, portretul și locurile natale ale fetei, oprirea din drum a
Laponei Enigel, întâlnirea dintre cei doi, cele trei chemări ale Rigăi și refuzurile ei,
evidențierea relației dintre simbolul solar și propria condiție, încheierea întâlnirii și
pedepsirea Rigăi în finalul baladei.
Imaginarul poetic este reprezentat de spațiul definitoriu al existenței celor două
personaje. Pentru Crypto, acest spațiu este umezeala perpetuă și impură: „în pat de râu și-n
humă unsă”, în tip ce Lapona vine din „țări de gheață urgisită”, spațiul rece, ceea ce explică
aspirația ei spre soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care ocazionează popasul
în ținutul Rigăi. Povestea porpriu-zisă este fantastică și se desfășoară în visul fetei, la fel ca
în „Luceafărul eminescian”, doar că rolurile sunt inversate: ființa superioară este feminină,
iar cea inferioară, masculină.
Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste și, de tot atâtea ori,
Lapona îl respinge. Formulele de adresare, repetiția „Enigel, Enigel” și epitetul „Rigă
blândă” sugerează familiaritate, afecțiune caldă. Mai întâi, Craiul Crypto o îmbie pe fată,
oferindu-i lumea peste care domnește, iar refuzul Laponei îl pune într-o situație dilematică.
Cu toate acestea, opțiunea lui este fermă, mergând până la sacrificiu: „Enigel, Engiel,/Scade
noaptea, ies lumine,/dacă pleci să culegi,/începi, rogu-te, cu mine”. Refuzat a doua oară,
mai face o tentativă disperată de a o convinge pe Laponă, vorbindu-i de valorile supreme
ale lumii lui: „somnul fraged” și „uitarea”, care lecuiesc ființa de zbuciumul solar al căutării,
de eternul drum al regăsirii. Tentația este copleșitoare și Enigel și-o reprimă cu greutate,
fiind pusă și ea într-o situație dilematică: „Rigă Crypto, Rigă Crpyto,/ca o lamă de
blestem/vorba-n inimă-ai înfipt-o!/eu de umbră mult mă tem”. Explicația pe care o dă este
mai mult pentru sine decât pentru Crypto. Prin ea își deslușește mai bine natura și
responsabilitatea față de propriul ei destin.
FINALUL este trist, reprezentând o subtilă așezare în legendă a destinului plantelor
otrăvitoare, doborâtă de o aspirație mult prea mare față de mărginita lor putere. Riga
Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături de făpturi
asemenea lui „Laurul-Balaurul” și „măsălarița-mireasă”. Încercarea ființei inferioare de a-și
depăși limitele sete pedepsită cu nebunia. Pentru ființele inferioare, „pahar e gândul, cu
otravă, „ca la nebunul Rigă Crypto”, care, aspirând să-și depășească, prin iubire, condiția, a
intrat în spațiul ucigător al soarelui.
ÎN CONCLUZIE, Riga Crypto și Lapona Engiel, de Ion Barbu este o baladă alegorică ce
impresionează prin fondul de idei și originalitate.