Riga Crypto şi lapona Enigel

de Ion Barbu
1.Încadrarea în curentul literar și context

Def modernism, trăsătiri- vezi lecțiile precedente

Publicată inițial în 1924, în ”Revista română”, inclusă apoi în volumul „Joc secund”
(1930), poezia „Riga Crypto şi lapona Enigel” aparţine celei de-a doua etape de creaţie a
liricii barbiene, numită baladică şi orientală.

2.Tema poeziei
Tema poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Fiind ”un
Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două
lumi (regnuri).

3. Semnificația titlului
Titlul este alcătuit din două nume proprii aflate în enumeraţie: apelativul „riga” (rege,
stăpân) sugerează o dimensiune arhaică; Crypto (în greacă = criptic, ascuns, incifrat); lapona
este locuitor al ţinuturilor nordice îndepărtate, iar Enigel, nume propriu exotic (în suedeză =
înger).

4.Structură și compoziţie

Mitul nunţii „dilematice” constituie nucleul baladei. Poezia este alcătuită din două părţi,
fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: a) una reală, consumată, împlinită şi b) una
iniţiatică, neîmplinită, imaginară.
Incipitul cuprinde dialogul dintre un „menestrel” (poet şi cântăreţ medieval), şi un
„nuntaş fruntaş”, dialog ce pune în evidenţă motivul „nunţii”, recurent în lirica barbiană.
Dialogul introduce prin tehnica povestirii în ramă, povestea celor două personaje din titlu. La
sfârşitul unei nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, menestrelul este rugat să „zică”
despre altă nuntă – „cu Enigel şi riga Crypto”. Epitetele „trist şi aburit” cu care este
caracterizat naratorul, denotă elegiacul din „zicerea” sa, şi-l degradează: este „mult
îndărătnic”, „mai aburit”. Cântarea menestrelului are sens parabolic, el trebuie să cânte,
repetând ca într-un ritual „Cu foc l-ai zis acum o vară / Azi zi-mi-l stins, încetinel ”.
La prima vedere balada este o liricizare a legendei despre originea ciupercilor:
otrăvitoare, trăiesc la umbră şi umezeală, simbolizând o existenţă hermafrodită (se înmulţesc
prin spori). Scenariul liric simbolizează iniţierea despre o nuntă neîmplinită. Scenariul epic:
Riga Crypto, simbol al increatului, iar pe alt plan al intelectului pur şi steril, aspiră nu la
înălţarea în regnul uman, ci să atragă fiinţa umană în hotarele sale, o capcană primejdioasă
pentru Enigel, care-şi urmează drumul spre „nunta” solară.
Epicul este susţinut de naraţiunea specifică baladei şi de unele secvenţe epice: tehnica
„povestirii în ramă”, prezenţa personajelor, portretizarea acestora, regele ciupercă este un
inadaptat, „sterp şi nărăvaş” în lumea lui umedă şi răcoroasă , ce nu vrea „să înflorească”, pe
când lapona Enigel, prezentată într-o mişcare de transhumanţă, „În noul an, să-şi ducă renii, /
Prin aer ud tot mai la sud ”, este „laponă mică, liniştită”. Întâlnirea celor doi se realizează în
vis, când lapona poposeşte în poiană „pe muşchiul crud”. Crypto îi face două oferte (fragi şi
pe sine însuşi), chemând-o în lumea vegetală, dar fata refuză. Refuzurile sunt motivate prin
două autoportrete: „eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”, şi aspiraţia spre
soare, patronul spiritual al lui Enigel şi al lumii umane („Mă închin la soarele înţelept”,
„Greu taler scump cu margini verzi/ De aur. Visu-i cercetează ”). Întârziind în dialogul cu
Enigel, soarele îl surprinde şi-l pedepseşte pe Crypto, transformându-l în ciupercă
otrăvitoare. „Peceţile roşii” trădează făptura demonologică, îndepărtându-l definitiv de
regnul uman, ca şi de increat, rămânând să nuntească „cu măselariţa mireasă”.
Înlănţuirea epică a poemului este uşor tulburată de faptul că „rama” din incipit nu
are corespondenţă în final, iar „visul” fetei nu are o încheiere clară. Presupunem că se
sfârşeşte atunci când fata plânge (în vis sau în realitate?). Această înlănţuire a planurilor
amplifică ambiguitatea textului, trăsătură specific modernistă. Aventura lui Crypto eşuează
în mod tragic. Trădându-şi condiţia paradiziacă prin degradare, riga devine inferior, deşi la
început putem vorbi despre superioritate prin prezenţa atât de intensă chiar şi în afara
visului. El este o natură singulară, superioară, „împărăţea peste bureţi”, cu ciudăţenii
faţă de ritmul comun al lumii din care face parte (el reprezintă geniul).
Lapona îl refuză pentru că nu acceptă sterilitatea. Aspiraţia erotică aparţine
factorului inferior. Peţirea are loc pe cale onirică. Crypto este solemn, grav, îmbiind-o cu
dulceaţă şi fragi (produse din lumea vegetală). Culegerea sa de către Enigel este amânată,
pentru că fata îi spune: „Lasă. Aşteaptă de te coace”. Crypto este un „geniu
degradat”.Coacerea este un verdict al morţii. Pentru el soarele „E roşu, mare”, este maculat,
cu „pete fel de fel”. Enigel este rugată să-şi părăsească existenţa solară, pe care Crypto o
refuză prin existenţa sa sterilă. De aici rezultă tragismul, care constă în imposibilitatea
atingerii unui echilibru ideal.
„Involuţia ” către increat, ca o chemare spre „răcoare” ar fi o posibilitate de salvare,
„somnul fraged” fiind identic cu preexistenţa. Evoluţia sub soare implică alterare, putrefacţia,
anularea. Soarele se întrupează în „visuri sute, de măcel”, Crypto o cheamă pe Enigel spre
puritatea increatului în „Somn fraged şi răcoare”, care însă nu corespund idealurilor laponei.
Soarele este simbolul descifrat al raţiunii, al intelectului, al dimensiunii apolinice
al fiinţei umane, Enigel, în opoziţie cu Crypto (ascuns, incifrat), dionisiac, prin tendinţa
de rupere a echilibrului. Astfel, Enigel este un personaj superior, fiind guvernată de
raţiune, iar Crypto este un personaj inferior, care reprezintă lumea simţurilor. Raţiunea şi
senzaţiile sunt diferite, de aceea se atrag. Soarele este tentaţia ultimă (al treilea cerc) al
existenţei barbiene. Superioritatea principiului feminin solar în dauna celui masculin steril, a
făcut pe numeroşi critici şă comenteze poezia lui Ion Barbu ca pe un „Luceafăr întors”.
Mircea Scarlat observa că „nebunia rigăi spân este condamnarea barbiană a aspiraţiilor
nejustificate”. Şi într-adevăr putem interpreta sfârşitul rigăi ca o pedeapsă pentru tendinţa de
a-şi depăşi condiţia. Ieşirea din echilibrul prestabilit este sancţionată ca un hybris, Crypto
este alungat spre regnul malign. Oglindirea soarelui în „pielea-i cheală”, de „zece ori” (zece
= simbol ermetic al creaţiei complete), constituie oglindirea rigăi în propria-i imagine.
Un alt simbol fundamental este cel al nunţii, care apare în poem ca o probă în
iniţierea laponei în drumul ei spre sud. În poezia „Ritmuri pentru nunţile necesare”, Ion
Barbu precizează trei trepte de iniţiere: cercul Venerei, (iubirea „ca energie degradată”
reduce omul la ipostaza de fiinţă instinctivă), apoi sufletul urcă spre cercul lui Mercur, al
intelectului, al raţiunii. Iniţierea completă are loc prin „nunta” trupului cu spiritul sub Soare,
simbolul cunoaşterii absolute.Astfel asistăm în „Riga Crypto şi lapona Enigel” la impactul
dintre raţiune (Enigel) şi instinct (Crypto), - „fiară mai bătrână” şi „făptură mai firavă”, care
se soldează cu victoria raţiunii asupra instinctului.
Al treilea simbol valorificat în poem este cel al oglinzii. Oglindirea soarelui în pielea
rigăi, îl metamorfozează.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o baladă cultă în care epicul, liricul şi dramaticul
se îmbină cu măiestrie. Specia baladă este justificată tocmai prin această îmbinare a genurilor
literare: dramaticul reiese din pasajele dialogate (strofele 6, 7, 8), precum şi din neputinţa
rigăi de a-şi atinge visul. Lirismul constă în prezenţa secvenţelor din dialog în care
personajele se autodefinesc (strofele15,16,17), din versurile sentenţioase (20, 25), din
rugăminţile incantatorii ale lui Crypto, din ultima strofă realizată în manieră arhaică,
populară.
Textul baladei actualizează un lirism obiectiv, o lirică a rolurilor.
Epicul este aici o formă de geometrizare (incifrare) a unor înţelesuri, poemul
actualizează un lirism al măştilor în care obiectivarea eului liric este mai atenuată. Poetul este
în spatele fiecărei măşti: el este menestrelul, dar şi Crypto, şi Enigel, pe rând, fiecare
personaj, în înlănţuire epică.
5. Relații de opoziție și de simetrie
Tensiunea lirică, specifică oricărui text poetic, este generată de ”gestionarea” relațiilor
de opoziție și de simetrie, identificabile la mai multe niveluri ale textului.
O evidentă relație de opoziție se remarcă încă din titlu 9la nivelul protagoniștilor) și se
distribuie pe trei direcții: nonuman-uman, masculin-feminin, regal-comun. O altă opoziție
majoră este cea dintre materie și spirit. Una dintre ipostazele materiei fragile și trecătoare se
confruntă cu o formă spiritualizată. În această reprezentare a formelor posibile de existență se
concentrează toate diferențele ireductibile dintre materie și spirit.
În ceea ce privește relațiile de simetrie, textul se deschide și se închide cu evocarea a două
nunți: cea umană și cea din lumea plantelor otrăvitoare (din epilog). Ele intercalează istoria
unei nunți ratate, imposibile între crypto și Enigel. Simetria are menirea de a dezvălui o lege
cosmică: nuntirea se poat realiza numai între cei care au același statut ontologic.
6. Concluzie
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o poezie modernă prin simbolurile folosite
(simbolistica dezvoltată a soarelui), prin împletirea limbajului arhaic şi popular cu cel
neologic, prin construcţia textului, (apar strofe inegale, catrenul, sextina, dar şi strofa
polimorfă), prin infuzia folclorului împletit cu romantismul german, care dau naştere unui
lirism impur.