CARACTERIZAREA PERSONAJULUI ILIE MOROMETE

Marin Preda aduce în prim plan condiția țăranului în istorie la confluența dintre două epoci, cea
de dinainte și cea de după cel de-al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza
valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării.
Primul roman ,,Moromeții’’ este alcatuit din doua volume, publicate la 12 ani distanță: 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Romanul lui Preda este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului romanesc in perioade de criza, in
preajma celui de-al Doilea Razboi Mondial (deceniile al IV-lea si al IV-lea).
Cel mai important personaj al literaturii lui Marin Preda, Ilie Moromete, îl are ca model pe
Tudor Călărașu, tatăl scriitorului, după cum mărturisește acesta în volumul ,,Imposibila întoarcere’’:
,,eroul preferat, Moromete, care a existat în realitate, a fost tatăl meu’’.
Personaj exponențial al cărui destin exprimă moartea unei lumi, el reprezintă conceptia
tradiționala fata de pamant și față de familie, țăran de mijloc, Ilie Moromete incearca sa pastreze
intreg, cu pretul unui trai modest, pamantul familiei sale, pentru a-l lasa baietilor mai apoi.
Criza satului arhaic se reflecta in constiinta acestui personaj confruntat, tragic, cu legile implacabile ale
istoriei, cu timpul nerabdator. Framantarile sale despre soarta taranilor, depinzand de roadele
pamantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevante pentru firea lui reflexiva.
Personajul este caracterizat in mod direct de catre narator, in debutul capitolului al X-lea, din
primul volum: ,,era cu zece ani mai mare decat Catrina ( contingent’911 facuse razboiul) si acum avea
acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea
cuiva’’. Autocaracterizarea (directa), în finalul volumului al doilea, scoate în evidență libertatea
individului, in ciuda constrângerilor istoriei: ,,Domnule (...), eu totdeauna am dus o viață
independentă’’.
Caracterizarea indirectă, care se desprinde din gesturile, faptele, vorbele și gandurile
personajului, din actiunile la care participa, dar si din relatiile cu celelalte personaje, evidentiaza
trasaturile lui.
In primul volum, Ilie Moromete este un om respectat în sat, are prieteni, pe Cocosilă și pe
Dumitru lui Nae pentru care opinia lui contează, este abonat la ziarul ,,Dimineața’’. Discutiile despre
politică nu încep decât în prezența lui, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza
evenimentele. Moromete este sfatos, ii place sa discute, iar acest lucru o deranjeaza pe Catrina, care se
revolta adesea.
Disimularea este trasatura lui esentiala. Semnificativa in acest sens este comedia pe care o joaca in fata
agentilor fiscali, care-i stricasera placuta discutie de duminica. Intrand in curte, trece pe langa cei doi
agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la biserica, si la un
Paraschiv inexistent. Le spune apoi ca nu are bani, le cere o tigara si numai dupa ce agentii sunt gata
sa-i ridice lucrurile din casa, Moromete se hotaraste sa scoata banii.
Ironia, puterea de a face haz de necaz, reprezintă o altă trasatură esențiala a lui Ilie Moromete, iar
exemple in acest sens sunt numeroase. Lui Niculae, care întarzia să vină la masă, ii spune la un
moment dat: ,, Te duseși in gradina sa te odihnesti ca pana acum stătuși!’’ Lui Nila i se adreseaza la fel
de sarcastic, atunci cand acesta il acesta il intreaba de ce taie salcamul : ,, Ca să se mire prostii!’’
Spirit contemplativ, ,,inteligent’’ Moromete priveste existența cu detașare, ca pe un miracol. De pe
stănoaga podiștei sau de pe prispa casei, Moromete vede lumea cu un ochi pătrunzător. Călătorind la
munte ca să vândă cereale, Moromete povestește la întoarcere niște fapte extraordinare.
Atitudinea sa față de pământ și aceea față de bani este legata de acest dar al contemplației. Spre
deosebire de taranul lui Rebreanu, Moromete doreste sa pastreze pământul, deoarece îi da posibilitatea
sa fie independent și libertatea de a se gandi și la altceva decât la ceea ce poate să aduca ziua de mâine.
Pămantul este facut sa dea produse, iar produsele să-i hraneasca pe membrii familiei și să acopere
cheltuielile casei. Lui Moromete nu-i place negustoria, iar în bani vede adversarii iluziei că poate
pastra modul traditional de viata, fundamentat pe munca pământului familie. De aici și conflictul cu fiii
cei mari, care au o dorinta nemasurata de castig si care cred ca tatal nu face nimic toata ziua, isi pierde
timpul stand de vorba cu prietenii lui: Cocosila si Dumitru lui Nae, in loc sa mearga la munte si sa
vanda cu un pret bun graul.
El are impresia ca familia îi intelege gesturile, ca poate comunica si ca nu trebuie sa le dea
explicatii spre a nu-si stirbi autoritatea. Desi isi iubeste copiii si le vrea binele, isi cenzureaza orice
manifestare fata de ei. Ilustrativa, in acest sens, este scena serbarii scolare, la care Niculae ia premiul I,
desi tatal, neinformat, se astepta sa ramana repetent. Stinghereala copilului, criza de friguri care il
cuprinde in timp ce incerca sa spuna o poezie, toate acestea ii produc lui Moromete o emotie puternica,
iar gesturile de mangaiere sunt schitate cu multa stangacie.
Lipsa unei reale comunicari cu familia reprezinta cauza dramei lui Moromete. Cand afla ca fiii
lui sunt hotarati sa-l paraseasca, Moromete trece printr-un zbucium launtric ce-si pune amprenta asupra
chipului sau: ,,Fata i se ascutise si se innegrise, iar in cele cateva minute parca se subtiase’’. Taranul
insa ramane lucid si ironic in discutia pe care o are cu Scamosu, consateanul care-i aduce la cunostinta
planul fiilor sai.
Momentul culminant al acestei crize este meditatia de la hotarul lotului de pamant, cand
suspune lumea unei judecati aspre. Monologul interior ilustreaza framantarile sufletesti ale
protagonistului. In conditii asemenatoare, eroul lui Rebreanu, Ion, savarsea un gest mitic, sarutand
pamantul.
In confruntarea finala, stapanirea de sine este arma lui Moromete, care spera pana in ultima clipa ca isi
poate intoarce fii de pe calea gresita. Dupa revolta lor fatisa, intr-o izbucnire teribila, Moromete aplica
o corectie inutila baietilor; ii bate cu parul; insa ei sparg lada de zestre a fetelor, iau banii si covoarele
si fug luând caii.
In volumul al doilea, Moromete se retrage in sine, isi pierde placerea vorbei, sociabilitatea,
fantezia si ironia. El intra intr-o zona de umbra, isi pierde prestigiul de altadata, autoritatea lui in sat se
diminueaza, familia nu-l mai asculta, vechii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi i se par
mediocri, incapabili sa poarte o discutie inteligenta. Schimbarea lui Moromete este surprinsa de fiul lui
Niculae, prin caracterizare directa: ,,il vezi cum ii ia altul vorba din gura, fara niciun respect si el lasa
fruntea in jos si nu mai zice nimic. De ce? Aici s-a intamplat ceva și nimeni nu o sa stie vreodata ce a
fost cu el. ‘’
In ciuda transformarilor sociale la care asistă, Ilie Moromete nu acceptă ideea ca rostul lui in
lume a fost greșit și că țăranul trebuie ,,să dispară’’.
In monologul de la sira de paie, el compara cele doua ordini ale lumii, cea veche si cea noua, de pe
pozitia ,, celui din urma taran’’.
Moartea lui Moromete din finalul romanului simbolizeaza stingerea unei lumi. Ultima replica a
personajului exprima crezul sau de viata, libertatea morala: ,, domnule,...eu totdeauna am dus o viață
independentă.’’
Romanul “Moromeții” surprinde dramatica iluzie a protagonistului că viața iți poate cotinua
cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria modifică relațiile de la nivelul vieții de familie și de la
nivelul comuntității rurale, schimbând chiar rostul celei mai vechi și mai numeroase clase, țărănimea.