TESTAMENT

de Tudor Arghezi

1. Context
A apărut în 1927, în volumul „Cuvinte potrivite”, poezia „Testament” de Tudor
Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne, alături de „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii” de Lucian Blaga și „Joc secund” de Ion Barbu.

2. Artă poetică modernă

Este o artă poetică modernă deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre
arta literară și despre rolul artistului în societate, tratând o problematică specifică
modernismului: estetica urâtului.

3. Tema
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca
moștenire unui fiu spiritual.
Lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și prin
mărcile subiectivității (verbele de persoana I „nu voi lăsa”, pronumele de persoana I „eu”,
mărcile adresării directe: formele pronominale de persoana a II-a și vocativul „fiule”.

4. Titlu
Cuvântul „testament” poate avea 2 sensuri: sensul denotativ (act oficial prin care se
lasă moștenire în general un bun material) și sensul conotativ (este legat de sensul religios din
Vechiul și Noul Testament, învățături ale apostolilor pentru umanitate – bun spiritual). În
poezie apare sensul conotativ.

5. Organizarea discursului liric

Textul poetic este structurat în 6 strofe, cu număr inegal de versuri, încălcarea
regulilor prozodice fiind o trăsătură a modernismului. Discursul este organizat sub forma
unui monolog adresat :„Cartea mea-i, fiule, o treaptă”.

6. Elemente de recurență (care se repetă)

Metafora „carte” are un loc central în această artă poetică și este un element de
recurență: treaptă, hrisovul cel dintâi, cuvinte potrivite, Dumnezeu de piatră etc.
 7. Estetica urâtului
Estetica urâtului este un concept cheie al modernismului arghezian și se realizează
prin intermediul unor relații de opoziție:
 Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
 Făcui din zdrenţe muguri și coroane.
 Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
 Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
 Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.
 Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

8. Strofa întâi
Incipitul este conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual căruia îi
lasă moștenire un nume adunat pe-o carte.
Metafora seară răzvrătită face trimitere la trecutul zbuciumat al strămoșilor, care
comunică prin intermediul creației poetice cu generațiile viitoare: În seara răzvrătită care
vine/ De la străbunii mei până la tine.
Enumerația râpi și gropi adânci și expresia pe brânci sugerează drumul dificil al
cunoașterii.
Vocativul fiule resemnează un potențial cititor, poetul identificând-se în mod simbolic
cu un tată, cu un mentor al generațiilor viitoare.

9. Strofa a doua
În strofa a doua, cartea scrisă cu trudă de poet, este numită hrisovul vostru cel dintâi.
Cartea are pentru generațiile viitoare valoarea unui document fundamental asemeni bibliei
sau unei mărturii istorice, fiind un document al existenței și al suferinței strămoșilor: Al
robilor cu saricile pline/De osemintele vărsate-n mine.

10. Strofa a treia

În această strofă sapa, unealta folosită pentru a lucra pământul, devine condei, unealtă
de scris, iar brazda devine călimară. Această transformare sugerează că poetul muncește cu
cuvintele, la fel cum plugarii munceau pământul. Numai prin această trudă în cuvinte
potrivite. Efortul poetic presupune un timp îndelungat, idee sugerată de paralelismul dintre
munca fizică (sudoarea muncii sutelor de ani) și aceea spirituală (frământate mii de
săptămâni).
 În viziunea lui Arghezi, prin artă, cuvintele se transformă, păstrându-și însă forța
expresivă, idee exprimată prin oximoronul din versurile:
Veninul strâns l-am preschimbat în miere
Lăsând întreaga dulce lui putere

11. Strofa a patra

Strofa a patra debutează cu o confesiune lirică:
Am luat ocara, și torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Poetul poate face ca versurile lui să condamne răul din jur (să-njure). Opera literară
capătă valoare justițiară (face dreptate).
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

12. Strofa a cincea

În strofa a cincea apare ideea transformării socialului în estetic:
Durerea noastră surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un țap înjunghiat.
Arghezi consideră că orice aspect al realității poate constitui material poetic:
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și preturi noi.
Prin poezie este răzbunată suferința înaintașilor: Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte.

13. Strofa a șasea

Ultima strofă evidențiază faptul că muza (reprezentată metaforic în text de domniță)
pierde în favoarea meșteșugului poetic.
Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea.
Poezia este rezultatul inspirației (slava de foc), cât și rezultatul meșteșugului, al trudei
poetului (slova făurită):
Slova de foc și slova făurită
Împerecheate-n carte se mărită,
 Condiția poetului este surprinsă în versul Robul a scris-o, Domnul o citește. Artistul
este un rob aflat în slujba cititorului Domnul.
14. Nivel lexico-semantic
La nivel lexico-semantic se observă acumularea de cuvinte nepoetice, care dobândesc
valențe estetice: bube, mucegaiuri, noroi, ciorchin de negi.
Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea diferitelor straturi lexicale:
arhaisme (hrisov), cuvinte și expresii populare (pe brânci, plăvani), termeni religioși
(credință, Dumnezeu, icoane), neologisme (obscur).
15. Nivel morfo-sintactic
Singurul verb la viitor, formă negativă (Nu-ți voi lăsa) este plasat în poziție inițială și
susține caracterul testamentar. Utilizarea frecventă a verbelor la persoana I, singular, în
definirea metaforică a actului de creație sugerează rolul poetului: am ivit, am prefăcut, făcui,
am luat, iscat-am.
16. Nivel stilistic
 Abundența metaforică – toate metaforele care se referă la carte
 Comparația – Ca fierul cald îmbrățișat în clește
 Epitetul rar – seara răzvrătită, dulce putere, durere surdă și amară
 Oximoronul – Veninul strâns l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreaga dulce lui
putere
 Enumerația – bube mucegaiuri și noroi

17. Prozodie
Strofele sunt inegale ca număr de versuri, au metrică și ritm variabile, conservă rima
împerecheată.

18. Concluzia
Opera literară Testament este o operă poetică modernă în care poetul devine un
născocitor, iar poezia presupune meșteșugul, truda. Un argument în favoarea modernității
poeziei este faptul că Arghezi introduce în literatura română prin această creație estetica
urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a existenței și o modalitate de amendare a
răului.