UMANISMUL

 Manifestă interes pentru cultura antica și cea occidentală, ca și pentru studiu (erudiția);
 Preocuparea cărturarilor umaniști pentru istoria neamului (scriu cronici) și originea latină
a poporului și a limbii române; pun bazele istoriografiei românești;
 Argumentează în scrierile lor originea comună a tuturor românilor, romanitatea poporului
și latinitatea limbii române, continuitatea elementului roman în Dacia, pe care le pun în
circuitul umanismului european;
 Susțin rolul educativ al cunoașterii istoriei;
 Cercetarea critică a izvoarelor istorice;
 În politica antiotomană, caută ajutor la țările creștine catolice;
 În scrierile lor, redau lupta comună, antiotomană a țărilor române;
 Umaniștii se implică în probleme religioase, fac cunoscută ortodoxia în spațiul occidental.

Reprezentanți ai umanismului românesc:

 Începutul pătrunderii umanismului (În secolul al XVI-lea): Nicolaus Olahus, lacob

Heraclid-Despotul, Petru Cercel;
 Istoriografia în limba română: Grigore Ureche, Miron Costin, Ioan Neculce, stolnicul
Constantin Cantacuzino;
 Mari erudiți cu biblioteci celebre: Udrişte Năsturel, stolnicul Constantin Cantacuzino;
 Poligloți și erudiți: Udrişte Năsturel, Dosoftei, Miron Costin, Nicolae Milescu, stolnicul
Constantin Cantacuzino;
 Personalitatea renascentistă de nivel european: Dimitrie Cantemir.

Umanismul românesc
Context istoric
Umanismul românesc s-a manifestat mai târziu decât cel european, mai precis în
secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, secolul al XVII-lea fiind considerat perioada de maximă
efervescență a acestui curent cultural în țările române.
Curentul umanist pătruns la noi prin scrierile in limbile greacă, slavonă și latină care
circulau în manuscris sau tipărite în provinciile românești, dar și prin studiile ce au înlesnit
accesul la cultură al unor fii de boieri, în țările din apusul Europei, în școlile din Liov,
Padova.
În secolul al XVII-lea apar primii cărturari cunoscători ai culturii clasice și ai limbilor
greacă şi latină.
Trăsături:

 Exponenții umanismului românesc reprezintă tipul curteanului: sunt domnitori sau boieri
care dețin dregătorii însemnate şi intervin în viața politică a țării, dar de multe ori sfârşesc
tragic;
 Tendința unor domnitori de a edifica o cultură românească se concretizează în dezvoltarea
tipografiilor (începând cu activitatea diaconului Coresi, la Târgoviște şi Brașov) şi
circulația tipăriturilor în limba română, dezvoltarea istoriografiei, a picturii, a școlilor
domnești de învățământ superior şi scrierea gramaticilor şi lexicoanelor, întemeierea
bibliotecilor la mănăstiri şi la curțile domnești, apariția unui stil renascentist în
arhitectură, stilul brâncovenesc;
 cărturarii umaniști aparțin în cea mai mare parte unor familii boierești, ceea ce le
facilitează accesul la o formare intelectuală de nivel european, în afara granițelor țării, în
Polonia, Italia sau la Constantinopol;
 cărturarii umaniști folosesc ca limbă de cultură latina (în Transilvania) şi slavona (în Țara
Românească şi Moldova, dar şi în Transilvania), care erau şi limbile cancelariei domnești
şi de amvon;