O SCRISOARE PIERDUTĂ

Ion Luca Caragiale

COMEDIE
COMENTARIU
Secolul al XIX-lea
 O scrisoare pierdută
de Ion Luca Caragiale

1. Apariție
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” este a III-a dintre cele
scrise de autor și o capodoperă a genului dramatic.
2. Specie
Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din farsa electoral din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic care stârnește râsul prin surprinderea unor
moravuri a unor tipuri umane sau a nor situații neașteptate. Finalul este întotdeauna fericit.
Personajele sunt inferioare, iar conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparență și
esență.
3. Temă
Piesa reprezintă aspecte din viața politică (lupta pentru putere la alegerile pentru
cameră) și de familie (relația dintre Tipătescu și Zoe), a unor reprezentanți corupți ai
politicianismului românesc.
4. Titlu
Titlul evidențiază contrastul comic dintre aparență și esență. Lupta pentru putere
politică este de fapt o luptă de culise care folosește șantajul. Articolul nehotărât sugerează
banalitatea întâmplării și repetabilitatea ei.
5. Timp și spațiu
Acțiunea comediei este clasată „În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”,
adică la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un interval de 3 zile.
6. Actul I
Scena inițială din actul I are rol de expozițiune și prezintă personajele Ștefan
Tipătescu și Pristanda care citesc ziarul lui Nae Cațavencu și numără steagurile. Venirea lui
Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga
comediei. Convingerea soțului înșelat că scrisoarea este o plastografie și temerea că Zoe ar
putea afla de machiaverlâcul (răutatea) lui Cațavencu sunt de un comic savuros.
7. Actul II
Începe cu numerotarea voturilor cu o zi înaintea alegerilor. Grupul Farfuridi,
Brânzovenescu se teme de trădarea prefectului. Tipătescu îi cere lui Pristanda să-l aresteze pe
Cațavencu și îi percheziționează locuința pentru a găsi scrisoarea. Zoe, din potrivă, ordonă
eliberarea avocatului și îi promite acestuia sprijinul său. De la centru vine o depeșă
(scrisoare) care solicită alegerea altui candidat.
8. Actul III
Acest act corespunde punctului culminant. Acțiunea se mută în sala mare a primăriei,
unde are loc întrunirea electorală. Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu și vrea
s-o folosească pentru contrașantaj. Se anunță în ședință numele candidatului susținut de
comitet, Agamiță Dandanache. Încercarea lui Cațavencu de a vorbi public despre scrisoare
eșuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. În încăierare, Cațavencu pierde
pălăria în care era scrisoarea. Din nou, aceasta este găsită de către cetățeanul turmentat care
i-o duce destinatarei.
9. Actul IV
Conflictul este rezolvat pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune
condițiilor ei. Dandanache este ales în unanimitate și totul se încheie cu festivitatea condusă
de Cațavencu unde adversarii se împacă.
10. Încadrarea personajelor în tipologie
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. Pompiliu
Constantinescu vorbește despre următoarele tipuri în articolul „Comediile lui Caragiale”.
 Tipul încornoratului – Trahanache
 Tipul donjuanului – Tipătescu
 Tipul cochetei și a adulterinei – Zoe
 Tipul funcționarului – Pristanda
 Tipul demagogului – Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Brânzovenescu,
Trahanache, Dandanache

11. Mijloace de realizare a comicului

a) Comicul de nume
Numele devine mijloc de caracterizare indirectă, sugerând trăsătura dominantă:
 Zaharia – sugerează „zahariseala”, adică senilitatea
 Trahanache – derivat de la trahana care înseamnă cocă moale, ușor de modelat (pe
Trahanache îl modelează „enteresul”)
 Farfuridi și Brânzovenescu – nume cu rezonanță culinară ce sugerează prostia
 Cațavencu – derivat de la cață (pasăre gălăgioasă, dar și femeie guralivă), cațaveică
(haină cu doua fețe)
 Zoe – nume de mahala, sugerează moralitatea îndoielnică
 Agamiță – formă diminutivală de la numele eroului homeric Agamemnon, prin
diminutivare personajul devine derizoriu
 Dandanache – ne trimite cu gândul la dandana, care înseamnă boacănă
 Cetățeanul turmentat – nu este individualizat prin nume deoarece reprezintă o întreagă
categorie: cea a alegătorilor amețiți de promisiunile electorale
 Ionescu și Popescu – sunt niște „-escu”, adică lipsiți de personalitate
 Pristanda – este numele unui dans popular în care se bate pasul pe loc
 b) Comicul de limbaj
Și acest tip de comic are rol în caracterizarea indirectă. Trahanache stâlcește
neologismele din limbajul politic: dipotat, docoment, endemendent. Se exprimă confuz, cu
abateri de la normele limbii literare, ceea ce reflectă incultura. Truismul (adevărul adevărat)
„Unde nu e moral, acolo e corupție” și cacofonia „să vă zică că nu le are”. Ticul său verbal
„aveți puțintică răbdare” reflectă viclenia deoarece personajul, sub masca bătrâneții, caută să
câștige timp pentru a găsi o soluție.
Limbajul lui Cațavencu trădează incultura care contrastează comic cu pretenția de
erudiție. Pretinsa erudiție este trădată de formularea principiilor sale: „Scopul scuză
mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta” (de fapt Machiavelli). Cațavencu folosește incorect
neologismele: pentru el „faliți” înseamnă oameni de fală, iar „capitaliști” locuitori ai
capitalei. La același personaj apare truismul („un popor care nu merge înainte, stă pe loc, ba
chiar dă înapoi”), asociațiile incompatibile („Industria română este admirabilă, dar lipsește
cu desăvârșire”).
Pristanda, funcționar servil, aprobă mecanic afirmațiile șefilor prin ticul verbal
„curat”, până ajunge la asociații incompatibile cu efect comic: „curat-murdar”. Lipsit de
educație, utilizează greșit neologismele în limbajul său, fiind prezentă etimologia populară
(remunerație).
Vorbirea lui Dandanache este peltică și incoerentă, sugerând senilitatea:
„neicușorule”, „puicușorule”.
c) Comicul de moravuri
Vizează viața de familie (triunghiul conjugal) și viața politică (șantajul și corupția).
d) Comicul de intenție
Se referă la atitudinea scriitorului față de personaje. Personajele mai modeste în
pretenții sunt ironizate, ele pronunțând greșit neologismele. Ambițiosul Cațavencu, incult, dar
cu pretenții de erudiție este satirizat (ironie răutăcioasă). Deși pronunță multe cuvinte corect,
le atribuie sensuri greșite.
e) Comicul de situație
Susține tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute: scrisoarea este pierdută și
găsită succesiv. Dandanache o atribuie pe Zoe când lui Trahanache, când lui Tipătescu,
împăcarea din finalul piesei.
f) Comicul de caracter
Reliefează defectele generale umane pe care Caragiale le sancționează prin râs:
demagogia lui Cațavencu, prostia lui Farfuridi, senilitatea lui Dandanache.
12. Concluzia
 Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o categorie de ariviști (parveniți) care
acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”, urmărind dobândirea unui statut
nemeritat.