POVESTEA LUI

HARAP-ALB
Ion Creangă

BASM CULT
COMENTARIU
Secolul al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea
 Harap-Alb
de Ion Creangă

1. Specie
Basmul cult este o specie narativă de întindere medie spre amplă cu numeroase
personaje purtătoare ale unor valori simbolice. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin
victoria forțelor binelui. Reperele temporale și spațiale sunt vagi. Spre deosebire de basmul
popular, în cel cult, stilul este elaborat și poartă mărcile specifice unui autor .
2. Perspectiva narativă
Narațiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu și
obiectiv, deoarece Creangă intervine adesea prin comentarii sau reflecții.
3. Temă
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele specifice sunt: împăratul
fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria, labirintul, nunta.
4. Timp și spațiu
Coordonatele acțiunii sunt vagi: „Amu, cică era odată, într-o țară un crai care avea trei
feciori ... țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului și
crăia istuilalt la altă margine”.
5. Formule tipice
În basm sunt prezente fragmente tipice. Formula inițială este: „Amu, cică era odată”,
iar formula finală: „Și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă; cine se duce acolo be
și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uita și răbda”.
Formulele mediane realizează trecerea de la o secvență narativă la alta și întrețin
curiozitatea cititorului.
6. Construcția subiectului
Cartea primit de la Împăratul Verde, care are nevoie de un moștenitor la tron, perturbă
situația inițială și determină parcurgerea drumului inițiatic de cel mai bun dintre fii craiului
(motivul superiorității mezinului).
Destoinicia fiilor este probată mai întâi de crai, deghizat în ursul de la pod. Aceasta
este o probă a curajului, condiție obligatorie pentru cel care aspiră la tronul împărătesc.
Mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan care „dă năvală asupra ursului”.
Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept răsplată pentru milostenia
arătată Sfintei Duminici, mezinul primește sfaturi de la aceasta: să ia calul, armele și hainele
cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândii. Se sugerează astfel că tânărul va repeta inițierea
tatălui. Calul descoperit cu tava de jăratec va deveni tovarășul și sfătuitorul tânărului. Are
puteri supranaturale: vorbește și poate zbura. Întâmplările cu cerșetoarea și calul sugerează
naivitatea tânărului care nu face distincția între aparență și esență.

1
 Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea labirint, loc al morții și al
regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă și alta va începe: „De la un loc i se închide
calea și încep a i se încurca cărările”. Cele trei apariții ale spânului îl determină să încalce
sfatul părintesc și crezând că se află în țara spânilor, întocmește ca slugă. Încă naiv, „boboc în
felul său la trebi de aieste”, îi mărturisește ce l-a sfătuit tatăl și coboară în fântână, fără a se
gândi la urmări.
Coborârea în fântână simbolizează regenerarea, schimbarea numelui reprezintă
începutul inițierii spirituale. personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni
Harap-Alb, rob al spânului. Jurământul din fântână include și condiția eliberării: „Jură-mi-te
pe ascuțișul paloșului tău că mi-i da ascultare ... și atâta vreme să ai a mă slujii, până când
îi muri și iar îi învie”.
Trecerea probelor:
Ajuns la curtea Împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: aducerea salăților
din Grădina Ursului, aducerea pielii cerbului cu cap cu tot și a fetei Împăratului Roș pentru
căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici care îl sfătuiește
cum să procedeze și îi de obiectele magice necesare. A treia probă este mai complexă și
necesită mai multe ajutoare. Drumul spre Împăratul Roș, om cu inimă „haină” începe cu
trecerea altui pod. În drumul său, Harap-Alb de dovadă de bunătate și primește în dar de la
Crăiasa furnicilor și de la Crăiasa albinelor o aripă. De asemenea, fiind prietenos și
comunicativ, își găsește ajutoare în personajele himerice: Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă și
Păsări-Lăți-Lungilă.
La curtea Împăratului Roș, Harap Alb este supus la două serii de probe: casa de aramă
(proba focului trecută cu ajutorul lui Gerilă), ospățul cu mâncare și vin din belșug (probă
trecută cu ajutorul lui Flămânzilă și Setilă), alegerea macului de nisip (probă trecută cu
ajutorul furnicilor). Alte trei probe se aleg doar de fată: păzirea nocturnă și prinderea fetei,
ghicitul fetei și aducerea obiectelor magice de către turturica fetei și de către calul lui
Harap-Alb.
Ajunși la curtea Împăratului Verde, fata îl demască pe Spân care îl acuză pe
Harap-Alb ca a divulgat secretul și îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ, semn
că inițierea este încheiată. Calul este acela care distruge închipuirea răului: „Zboară cu
dânsul în înaltul cerului și apoi, dândui drumul de acolo, se face Spânul până jos praf și
pulbere”.
Harap-Alb este înviat de către farmazoană cu ajutorul obiectelor magice (trei smicele
de măr dulce, apă vie și apa moartă). Eroul reintră în poziția paloșului și primește
recompensa: pe fata Împăratului Roș și împărăția. Nunta și schimbarea statutului social
confirmă maturizarea eroului.
7. Personaje
Personajele din basm sunt purtătoare ale unor valori simbolice, binele și răul în
diverse ipostaze.
Harap Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri excepționale, dar dobândește,
prin trecerea probelor, o serie de calități necesare unui împărat. Sensul profund al basmului
este exprimat de Sfânta Duminică: „Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să
2
judeci lucrurile de-a fir a păr și vei crede celor asupriți și necăjiți pentru că știi ce e
necazul”. Numele personajului reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap) și de origine nobilă
(alb).
Spânul este un rău necesar, de aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca inițierea
eroului să se fi încheiat: „Și-i unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac
pe oameni să prindă la minte”. Naratorul și personajele par să știe ce scenariu inițiatic trebuie
să parcurgă protagonistul.
8. Limbajul prozei narative
Registrele stilistice conferă originalitate limbajului care diferă astfel de cel al
naratorului popular. Termenii orali și regionali se îmbină cu cei populari.
Umorul specific lui Creangă se realizează prin:
 exprimarea mucalită (Să trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri)
 ironia (Doar unui Împăratul Roș, vestit prin meleagurile acestea pentru bunătatea lui
cea nepomenită și milostenia lui cea neauzită)
 porecle și apelative caricaturale (Buzilă, mangoziți)
 diminutive cu valoare augmentativă (buzișoare, băuturică)
 caracterizări pitorești (portretele lui Ochilă și Gerilă: „avea niște urechi clăpăuge şi
niște buzoaie groase şi dăbălăzate. Şi când sufla cu dânsele, cea deasupra se răsfrângea
în sus peste scăfârlia capului, iar cea dedesubt atârna în jos, de-i acoperea pântecele”)
 scheme comice precum cearta dintre Gerilă și ceilalți încasa de aramă
 expresii populare (Dă-i cu cinstea să peară rușinea)
Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin diferite
mijloace:
 exprimarea afectivă, implicarea subiectivă a naratorului în propoziții interogative (Că
altă, ce pot să zic?) și exclamative (mă rog, foc de ger era: ce să vă spun mai mult!)
 inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochilă: frate cu Oribilă, văr primar cu
Chiorilă, nepot de sora lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă)
 versuri populare (De-ar știi omul ce ar păți, dinainte s-ar păzi)

9. Concluzie
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, având ca particularități: reflectarea
concepției despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea
personajelor, umorul și oralitatea. Însă, asemenea basmului popular, pune în evidență
idealul de dreptate, de adevăr și de cinste, fiind „o oglindire a vieții în moduri fabuloase”.
(George Călinescu)