POVESTEA LUI HARAP-ALB

de Ion Creangă

1. Incadrarea în epocă-

Ion Creangă aparține perioadei Marilor Clasici ai literaturii române,

alături de M. Eminescu, I.L.Caragiale și Ioan Slavici. Este considerat unul
dintre cei mai valoroși povestitori ai literaturii române.

2. Definiția speciei literare:

Basmul cult este specia narativă amplă, cu numeroase personaje

purtătoare ale unor valori simbolice, cu întâmplări reale ce se împletesc cu
cele fantastice înfăţişând drumul maturizării eroului. Conflictul dintre bine
şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajele secundare se
raportează la protagonist şi au diferite funcţii ca în basmul popular, dar
individualizate prin atribute exterioare şi limbaj. În basmul cult stilul este
elaborat, se îmbină naraţiunea cu descrierea şi dialogul: „Creangă nu dă
naraţiunii sale simpla formă a expunerii epice, ci topeşte povestirea în
dialog, reface evenimentele din convorbiri sau introduce în povestirea
faptelor dialogul personajelor.” (Tudor Vianu, Studii de literatura română).

3. Apariție. Incadrarea în specia literară:

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat

în ,,Convorbiri literare” la 1 august 1877. El respectă, în linii mari, structura
populară a speciei literare epice, în care acțiunea debutează cu o situație de
echilibru perturbată de un eveniment neașteptat, care declanșează o
acțiune desfășurată de protagonist în confruntarea cu antagonistul ,
deznodământul aducând o nouă situație de echilibru. Forma cultă constă în
reorganizarea elementelor populare sau completarea lor de către un
prozator cunoscut, care imprimă textului stilul personal.

4. Semnificația titlului:
Titlul enunță atât specia literară, povestea, cât și numele
protagonistului. Acesta cunoaște trei ipostaze de-a lungul propriei formări:
 fiul cel mic al craiului, Harap-Alb, ucenic al Spânului și Impăratul, capabil să
conducă o împărăție și să-și întemeieze o familie.

Harap- desemnează o persoană cu pielea și părul de culoare neagră

Alb- statut superior, fiu de crai

Asocierea celor doi termini opuși se numește oximoron.

5. Tema și motive literare-

Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar motivele
narative: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug,
muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria.
6. Perspectiva narativă

Naraţiunea la persoana a III-a e realizată de un narator omniscient,

dar nu şi obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii şi reflecţii.
Naraţiunea e dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea
digresiunilor şi a descrierilor. Dialogul are dublă funcţie, ca în teatru:
susţine evoluţia acţiunii şi caracterizează personajele. Astfel, spectatori ai
maturizării eroului sunt atât celelalte personaje cât şi cititorii.

7. Construcția subiectului urmează o schema simplă. Cei doi frați, craiul și

Verde-împărat, conduc, fiecare câte o împărăție la două capete ale lumii.
Verde-împărat îi scrie fratelui său să-I trimită pe unul dintre fii ca să-I
urmeze la tron, deoarece acesta nu avea decât fete. Proba curajului
demonstrează că mezinul este cel mai vrednic dintre fiii craiului. Trecând
prin diverse probe, mezinul își îndeplinește scopul de a deveni împărat,
căsătorindu-se cu fata lui Roș împărat.
8. Semnificația incipitului:
Incipitul basmului este o formulă initială și este în strânsă legătură cu
finalul care face trecerea de la universul fictional imaginat de autor la
realitatea cotidiană. În basm, identificăm formule specifice: formula iniţială
(„ Amu cică era odată într-o ţară un craiu care avea trei feciori.”) şi cea
finală („…şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă; cine se duce
acolo bea şi mănâncă. Iară pe la noi, cine are bani, bea şi mănâncă, iar cine
 nu, se uită şi rabdă.”). Formulele mediane („ Şi merg ei o zi, merg două şi
merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”) realizează
trecerea de la o secvenţa narativă la alta şi întreţin suspansul.
9. Coordonate temporale și spațiale:

Acţiunea se desfăşoară linear, iar succesiunea secvenţelor narative

este redată prin înlănţuire. Coordonatele acţiunii sunt vagi, nedeterminate,
caracterizate prin atemporalitate şi aspaţialitate: „Amu cică era odată într-
o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai
mare, care era împărat într-o ţară, mai depărtată…Ţara în care împărăţea
fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăiia istuilalt
la altă margine”. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit.
Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului de a ajunge de la
un capăt la celălalt al lumii ( de la imaturitate la maturitate).

La sfârşit autorul îşi dezvăluie identitatea de narator – povestitor, găsindu-

se printre invitaţii la nuntă: „Şi un păcat de povestitoriu / Fără bani în
buzunariu”. Cititorul este invitat să participe la nunta „care mai ţine încă;
cine se duce acolo, bea şi mănâncă.”

10. Acțiunea basmului este liniară, fiind alcătuită din mai multe secvențe
înlănțuite. Ea debutează ex abrupto cu elemental perturbator: Verde-
împărat îl roagă pe fratele său să-l trimită pe unul dintre feciorii săi să-i ia
locul la tron. După eșecul celor doi frați mai mari, mezinul craiului trece
proba podului, urmând sfaturile Sfintei Duminici. Astfel primește
binecuvântarea tatălui său pentru a porni spre Verde-împărat.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de

acţiuni: o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), un eveniment care
dereglează echilibrul (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea
probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).

Autorul porneşte de la modelul popular, reactualizează teme de

circulaţie universală, dar le organizează conform propriei viziuni, într-un
context narativ mai complex. Cele trei ipostaze ale mezinului corespund în
 plan compoziţional, unor părţi narative, etape ale drumului iniţiatic: etapa
iniţială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului – fiul craiului,
mezinul(naivul), parcurgerea drumului iniţiatic – Harap – Alb (novicele, cel
supus iniţierii), răsplata – împăratul (iniţiatul). Caracterul de
bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale(concretizat în trecerea probelor) şi modificarea statutului social al
protagonistului.

11. Probele: Eroul nu are de trecut doar trei probe, ci serii de probe. Răul nu
este întruchipat de făpturi himerice, ci de omul însemnat, de o inteligenţă
vicleană, în două ipostaze: Spânul şi omul roş. Nici protagonistul nu este un
Făt – Frumos curajos, voinic, luptător priceput, iar calităţile dobândite
aparţin planului psiho-moral.

„Cartea” primită de la Împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de

un moştenitor la tron (motivul împăratului fără urmaşi), este factorul
perturbator al situaţiei iniţiale şi determină parcurgerea drumului iniţiatic
de cel mai bun dintre fiii craiului( motivul superiorităţii mezinului).
Destoinicia fiilor e probată mai întâi de tată, care impune o condiţie iniţială
obligatorie celui care aspiră la tronul împărătesc. Podul simbolizează
trecerea la altă etapă a vieţii. Trecerea podului însă a fost pregătită
anterior. Drept răsplată pentru milostenia arătată Sf Duminici deghizată în
cerşetoare, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia calul, armele şi
hainele tatălui său pentru a izbândi. Astfel, tânărul va repeta iniţierea
tatălui. Calul, descoperit cu tava de jăratic după trei încercări, va deveni
tovarăşul şi sfătuitorul tânărului, dar are şi puteri supranaturale: vorbeşte şi
poate zbura. Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea
şi nepriceperea tânărului de a distinge realitatea de aparenţă.

Trecerea podului e urmată de rătăcirea în pădurea-labirint, loc al

morţii şi al regenerării, căci pentru tânăr se va încheia o etapă şi va începe
alta: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”. Cum are
nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce
sfatul părintesc şi, crezând că se află în ţara spânilor, îl tocmeşte slugă.
Naiv, îi mărturiseşte ce l-a sfătuit tatăl său şi coboară în fântână fără a se
gândi la urmări.

Coborârea în fântână reprezintă spaţiul naşterii şi al regenerării.

Schimbarea numelui marchează începutul iniţierii spirituale, unde va fi
condus de Spân. Personajul intră în fântână, ca un naiv fecior de crai pentru
a deveni Harap – Alb, rob al Spânului. Răutatea Spânului îl va pune în
situaţii dificile, trebuind să demonstreze calităţi morale. Jurământul din
fântână include şi condiţia eliberării ( sfârşitul iniţierii).

Ajunşi la curtea împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe:

aducerea sălăţilor din Grădina ursului, aducerea pielii cerbului şi a fetei
împăratului Roş pentru căsătoria Spânului. Primele două probe le trece cu
ajutorul Sf Duminici care-l sfătuieşte cum să procedeze. A treia probă este
mai complexă şi necesită mai multe ajutoare care au puteri supranaturale.
Drumul spre împăratul Roş începe cu trecerea altui pod. Astfel, dând peste
un alai de furnici, cruţă viaţa acestora, alegând să treacă înot o apă mare.
Drept răsplată , crăiasa furnicilor îi dă o aripă. Aceeaşi răsplată primeşte de
la crăiasa albinelor. Cel care va deveni cândva împărat dovedeşte
pricepere, curaj şi înţelepciunea de a ajuta popoarele gâzelor.

Pentru a-i da fata, împăratul Roş îl supune la o serie de probe, trecute

datorită puterilor supranaturale ale ajutoarelor: casa de aramă – cu ajutorul
lui Gerilă, ospăţul pantagruelic – cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă, alegerea
macului de nisip – cu ajutorul furnicilor, straja nocturnă la odaia fetei şi
prinderea fetei, transformată în pasăre – cu ajutorul lui Ochilă şi Păsări-Lăţi-
Lungilă, ghicitul fetei – cu ajutorul albinei. Cele cinci personaje miraculoase,
care duc la extreme trăsături specific umne, par a-l cunoaște pe Harap-Alb
și îl avertizează că, fără ajutorul lor, nu va reuși să ducă la bun sfârșit proba.

Fata împăratului Roş, „o farmazoană cumplită”, impune o nouă

probă: calul lui Harap-Alb şi turturica ei să aducă „trei smicele de măr dulce,
apă vie şi apă moartă de unde se bat munţii în capete”. Proba e trecută de
cal şi fata îl însoţeşte la curtea împăratului Verde. Pe drum, eroul se
îndrăgosteşte de fată, dar, credincios jurământului făcut, nu-i mărturiseşte
 adevărata identitate. Fata îl demască pe Spân care-l acuză pe Harap-Alb că
a dezvăluit secretul şi îi taie capul. În felul acesta îl dezleagă de jurământ,
semn că iniţierea s-a încheiat. Calul este acela care distruge întruchiparea
răului: „ zboară cu dânsul în înaltul ceriului, şi apoi, dându-i drumul de
acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere”.

Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii, având

semnificaţia coborârii în infern, a morţii iniţiatice. Învierea e realizată de
fată, cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal. Eroul reintră în posesia
paloşului şi se căsătoreşte cu fata de împărat, primind şi împărăţia drept
recompensă. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea
eroului. Deznodământul constă în refacerea echilibrului iniţial şi răsplata
eroului.

12. Personajele corespund tipologiilor specifice basmului:

Harap-Alb- eroul
Spânul- antieroul, mistagogul (formatorul)
Sfânta Duminica( mistagog), calul, cei cinci tovarăși- ajutoarele
Regina albinelor și cea a furnicilor- donatori
Harap-Alb- protagonist, fiu de crai, devenit slugă pe parcursul
drumului său inițiatic, se remarcă prin calitățile sale, pe care le probează
de-a lungul operei. Primele două etape ale destinului său dezvoltă procesul
maturizării eroului în vederea atingerii punctului maxim al propriei aspirații,
acela de a ajunge împărat.
a. La început- la curtea craiului, este doar mezinul, crescut în umbra
fraților săi, dar își dovedește superioritatea;
- Nu are puteri supranaturale;
- Este o fire seensibilă- atunci când merge în grădină, începe să
plângă în inima sa pentru că frații mai mari si-au dezamăgit tatăl;
- Ambițios și curajos – deși ceilalți nu aveau așteptări de la el, s-a
oferit să-și încerce norocul;
- Milostiv, bun, intuitiv, își dă seama că Sf. Duminică are intenții
bune și îi ascultă sfaturile;
 b. Pe parcursul călătoriei- este novice, păcălit de Spân pentru că
este naiv.
- Loial, respectă jurământul pe paloș, la care-l obligă Spânul,
deoarece consideră că este un act sacru, de care nu se poate
elibera decât prin moarte;
- Latura sa profund umană se dezvăluie prin lamentații, dar
dovedește curaj și perseverență, astfel reușind să treacă
obstacolele vieții;
- Sociabil, trăsătură care-l ajută în demersurile sale, pentru că, prin
comunicarea cu cei din jur, reușește să-și facă prieteni loiali;
- Mărinimos, ajută furnicile și albinele;
- Devotat Spânului chiar când se îndrăgostește de fata Împăratului
Roș.
C. Revenit la curtea Împăratului Verde, este inițiat, gata să-și
asume rolul de împărat.
Modalități de caracterizare:
a. Directă: făcută de narator sau de personaje- este considerat
boboc în felul său la trebi de aiestea, slab de înger, mai fricos
ca o femeie, naiv. Sf. Duminică i se adresează cu admirație:
Vedea-te-aș împărat, luminate crăișor, iar Spânul îl privește cu
dispreț, considerându-l slugă vicleană.
b. Indirectă: reiese din faptele sale, din vorbe, din atitudinea față
de ceilalți, din limbaj. In relația cu ceilalți se dovedește pacifist,
se străduiește să facă bine.