Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Tema și viziunea despre lume într-un basm studiat

Context
Ion Creangă face parte din generația marilor clasici ai literaturii noastre, alături de Eminescu, Slavici și Caragiale. Alături de
capodopera sa „Amintiri din copilărie” se pot situa și basmele care proiectează în fabulos lumea țărănească într-o manieră originală.
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri Literare”, în anul 1877.
1. Trăsături ale speciei
Apărut mai întâi in epica populară, basmul este o narațiune amplă în proză în care personaje supranaturale dar și reale trec
prin întâmplări fabuloase pentru a ilustra izbânda binelui. În formularea lui George Călinescu, basmul este „o oglindire a vieții în
moduri fabuloase”. Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică implicând fabulosul, cu numeroase personaje purtătoare ale
unor valori simbolice, întruchipând binele și răul în diversele lor ipostaze. Personajele îndeplinesc prin raportare la protagonist o
serie de funcții (antagonistul, ajutoarele, donatorii), unele având puteri supranaturale. Conflictul dintre bine și rău se încheie prin
victoria forțelor binelui. Reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate. Elementele de compoziție vizează clișee / formule
specifice, cifre și obiecte magice, procedeul triplicării.
În primul rând, în basmul cult, tema luptei dintre bine și rău e dublată de tema inițierii, a maturizării eroului, care parcurge
un drum inițiatic. Motivele tradiționale ale basmului se împletesc cu cele de circulație universală.
În al doilea rând, Creangă aduce și elemente de originalitate: întrepătrunderea planului real-fabulos (fabulosul e tratat în
mod realist), arta construirii personajelor (umanizate și individualizate prin felul lor de a vorbi și a se comporta), motive narative
diversificate, stil elaborat, îmbinarea narațiunii cu dialogul și descrierea.
2. Ilustrarea temei
Tema basmului este lupta binelui împotriva răului, încheiată prin triumful binelui. Această temă e dublată de tema inițierii
și a maturizării treptate a eroului, de aceea basmul poate fi citit ca un bildungsroman. Motivele narative specifice sunt:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria. La
acestea se adaugă motive de circulație internațională precum coborârea în infern, pădurea labirint, podul etc. Viziunea despre lume
a lui Ion Creanga este optimistă și umoristică. Autorul privește lumea cu jovialitate, manifestând înțelegere față de defectele umane.
Două episoade care evidențiază tema sunt: coborârea în fântână cu schimbarea statutului protagonistului și decapitarea lui
Harap Alb, restabilirea echilibrului inițial. Odată trecut de proba impusă de tatăl său, deghizat în urs, mezinul pornește la drum. Se
rătăcește în pădurea labirint unde se întâlnește cu Spânul. Crăișorul încalcă sfatul părintesc și acceptă tovărășia acestuia. Secvența
coborârii în fântână reprezintă o moarte simbolică a crăișorului și schimbarea identității, din fiu de crai în rob al Spânului, ce îl
numește Harap Alb. Finalul basmului constituie altă secvenţă semnificativă pentru ilustrarea temei, aducând victoria binelui. Fiica
împăratului Roş îl demască pe Spân, care îi taie capul lui Harap-Alb, acuzându-l că i-a divulgat secretul. Decapitarea eroului este
ultima treaptă și finalul inițierii, având semnificația coborârii în infern/a morții inițiatice. Astfel, îl dezleagă de jurământ, iniţierea
fiind încheiată. Înviat de fată, eroul reintră în posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata împăratului Roş si împărăţia. Nunta
şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului.
3.Prezentarea a patru elemente de structură și compoziție
Titlul enunță atât specia literară în care se încadrează textul, cât și numele protagonistului. Substantivul comun arap/harap
desemnează o persoană cu pielea și părul de culoare neagră iar epitetul cromatic alb sugerează identitatea nobilă ascunsă prin
jurământ. Oximoronul generat de simbolurile cromatice alb-negru sugerează evoluția spirituală de la ipostaza de neinițiat la cea de
prinț adevărat.
Perspectivă narativă/instanțele comunicării narative se evidențiază prin narațiune la persoana a III-a, realizată de un
narator omniscient, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecții, caracterizate prin umor sau oralitate
unele adresate interlocutorilor ipotetici (cititori sau ascultători). Discursul narativ îmbină original cele trei moduri de expunere:
narațiunea ce redă prin frecvența verbului înaintarea acțiunii; dialogul care individualizează personajele prin modul de a vorbi și
descrierea bazată pe portretizare.
Acțiunea basmului se desfășoară linear și respectă modelul structural stereotip. Situația inițială (expozițiunea) presupune
o stare de echilibru: un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate mai mare, Verde-împărat avea doar fete.Tulburarea
echilibrului (intriga) are drept cauză o lipsă relevată de scrisoarea lui Verde-împărat: absența moștenitorului de linie masculină
(motivul împăratului fără urmași). Craiul este rugat să i-l trimită pe „cel mai vrednic dintre nepoți”, ca să-i urmeze la tron. Vrednicia
trebuie însă dovedită prin trecerea mai multor serii de probe. Din acest moment începe acțiunea de recuperare a echilibrului/
desfășurarea acțiunii. Primele trei probe după încercările eșuate ale fraților îi aduc eroului dreptul de a porni în călătoria inițiatică
având drept cadru spațiul familiar al curții crăiești. Acestea sunt: proba milosteniei (întâlnirea cu Sf. Duminică), proba hărniciei
(hrănirea calului, pregătirea de drum) și proba curajului (înfruntarea ursului – craiul travestit). Dovedindu-și superioritatea mezinul
poate porni în călătoria explorativă și inițiatică marcată de motivul podului ce sugerează trecerea în alt orizont existențial.
Următoarea probă o constituie cea a labirintului. Rătăcind prin pădure crăișorul se întâlnește de trei ori cu spânul pe care îl va lua
drept călăuză. Întâlnim aici motivul încălcării interdicției paterne, motivul morții ritualice (coborârea în fântână) și motivul inversării
rolurilor (între Spân și H.A.). Ajuns sluga acestuia crăișorul mai are de trecut proba vredniciei și a înțelepciunii (confruntarea cu
ursul) și proba curajului și a răbdării (uciderea cerbului cu nestemate). Următoarea probă – aducerea fetei impăratului Roș se
dovedește cea mai dificilă și îi impune eroului o călătorie de verificare care va începe tot cu trecerea unui pod (trecerea spre
maturitate). El are de îndeplinit proba altruismului și a prieteniei ajutând furnicile și albinele, acceptând pe uriașii fabuloși care îl vor
ajuta în noile situații limită. Și la curtea împăratului Roș are de trecut mai multe probe (casa de aramă, ospățul pantagruelic, alegerea
macului din nisip), ca și acelea care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul/motivul dublului,
proba impusă de fată: aducerea de: „trei smincele de măr și apă vie și apă moartă de unde se bat munții în capete”).
Lichidarea înșelătoriei și acțiunea reparatorie, corespunzătoare punctului culminant, debutează la sfârșitul ultimei probe.
Harap-Alb se întoarce la curtea lui Verde Împărat cu fata Împăratului Roș, care dezvăluie adevărata identitate a Spânului. Acesta îi
taie capul lui Harap-Alb, gest ce semnifică întreruperea supunerii. Spânul este pedepsit prin moarte de către cal, iar Harap-Alb este
înviat de fata Împăratului Roș. Prin moartea și prin reînvierea sa (transfigurarea), Harap-Alb, va trece într-o altă etapă existențială, la
o altă identitate. Nunta și schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului. Deznodământul constă în
refacerea echilibrului inițial și răsplata eroului. Așadar, conflictul-lupta dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui. În
acest spațiu purificat de forțele răului va avea loc nunta împărătească, eroul își va recupera paloșul, va moșteni împărăția, fapt ce
dovedește că inițierea lui s-a încheiat.
Simetria incipit-final se realizează prin formulele tipice care marchează intrarea și ieșirea din lumea basmului. Incipitul
apelează la formula consacrată („Amu cică era odată” ) dar o personalizează prin regionalismul fonetic și prin suprimarea clișeului
„ca niciodată” ce proiectează eposul în fabulos. Formula finală se particularizează prin nota de umor și prin „coborârea în real” și
include o comparație între cele două lumi – a fabulosului și a realului. Formulele mediane, „Și merg ei o zi, și merg două și merg
patruzeci și nouă”, „și mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, realizează
trecerea de la o secvență la alta și întreține interesul cititorului. Acestea se repetă de șapte ori delimitând cele opt episoade narative.
Reperele spațio-temporale sunt greu de precizat. Acțiunea se caracterizează prin atemporalitate și aspațialitate. Reperele
spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan simbolic: de la
imaturitate, la maturitate). El părăsește lumea aceasta, cunoscută, și trece dincolo, în lumea necunoscută. Timpul este de asemenea
doar sugerat într-un trecut nedeterminat.
Creangă utilizează triplicarea, dar supralicitează procedeul de tehnică narativă specific basmului popular: a treia probă
(aducerea fetei) conține alte încercări impuse de Împăratul Roș și chiar de fată. Astfel că eroul nu are de trecut doar trei probe, ci
mai multe serii de probe. În basm, sunt prezentate numerele magice, simbolice: 3, 12, 24, și obiecte miraculoase, unele fiind
grupate câte trei. Pe lângă structura narativă a basmului, stereotipiile vizează și construcția personajelor, care îndeplinesc o serie de
rolurile tipice pentru basm: eroul, răufăcătorul, donatorul, ajutorul, fata de împărat (personajul căutat) și tatăl ei, trimițătorul, falsul
erou.
Personajele basmului sunt oameni dar și ființe imaginare, purtătoare ale unor valori simbolice corespunzătoare conflictului:
binele și răul în diversele lor ipostaze.
Harap-Alb este protagonistul basmului, un personaj surprins în evoluția de la naivitatea adolescentină până la dobândirea
calităților necesare unui împărat. Este un erou în formare, ceea ce dă poveștii caracterul de bildungsroman. El nu are puteri
supranaturale, nici însușiri excepționale, dar dobândește prin trecerea probelor o serie de calități necesare unui împărat. Spânul
(antagonistul) nu este doar o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului fiind „răul necesar”. Eroul este sprijinit de ajutoare și
donatori, ființe cu însușiri supranaturale (Sf. Duminica), animale fabuloase (calul, crăiasa furnicilor și a albinelor), cei cinci tovarăși
sau obiectele miraculoase (aripile insectelor, apa vie și apa moartă). Cu excepția eroului al cărui caracter evoluează pe parcurs,
celelalte personaje reprezintă tipologii umane reductibile la o trăsătură dominantă.
Limbajul lui Creangă îl individualizează printre ceilalți scriitori prin oralitate și umor, iar registrele stilistice, oral și regional îi
conferă originalitate.
Concluzia : În concluzie putem afirma că „Povestea lui Harap-Alb” este unul dintre cele mai valoroase basme culte din
literatura noastră prin specificul narațiunii, umanizarea fantasticului, nota comică și savoarea stilului.