POVESTEA LUI HARAP- ALB

de Ion Creangă

- eseu cu privire la tema și viziunea despre lume –

1.Introducere (date despre autor, operă, apariție)

Ion Creangă este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de M.
Eminescu, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, autor al operei ,,Povestea lui Harap - Alb”, publicată
în revista ,,Convorbiri literare”, în 1877.
2.Încadrarea în gen literar, specie literară, tipologie, curent literar/ perioadă
literară
Opera literară ,,Povestea lui Harap – Alb” este un basm, specie a genului epic, de
obicei în proză, de dimensiuni reduse, cu un singur fir narativ și personaje cu puteri
supranaturale, în care binele triumfă asupra răului.
Ca tipologie, este un basm cult, deoarece are autor cunoscut, pe Ion Creangă, ce
pornește de la basmul popular, împrumutând elemente folclorice (tema, motive narative
specifice – superioritatea mezinului, supunerea prin vicleșug, probele, călătoria, izbânda,
căsătoria -) , timpul și spațiul vagi, nedeterminate, formulele tipice, cifra trei, personaje cu
puteri supranaturale, obiecte cu puteri miraculoase), cărora le adaugă elemente de
originalitate, precum limbajul, umorul, arta povestirii, erudiția paremiologică, umanizarea
fantasticului.
Basmul lui Creangă este o sinteză de ,,realism și fabulos” (G. Călinescu). Un prim
argument ce ilustrează caracterul realist al operei este descrierea impersonală: mediul și
personajele sunt descrise impersonal, obiectiv. Un al doilea argument, pentru evidențierea
viziunii realiste a basmului, constă în caracterul tipic al personajelor, protagonistul fiind lipsit
de puteri supranaturale, având trăsături reprezentative pentru unele aspecte morale.
3.Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar ilustrativ pentru temă este
chiar finalul basmului când Spânul este omorât de către cal, răul fiind astfel sancționat. O altă
secvență ilustrativă este cea în care Harap – Alb îi taie capul cerbului, protagonistul căpătând
aici rol prometeic.
4.Titlul basmului este alcătuit din substantivul comun ,,povestea” care face trimitere
la specia literară în care se încadrează opera și din substantivul propriu Harap – Alb, numele
protagonistului ce devine un personaj eponim. Numele Harap – Alb este un oximoron,
alcătuit din doi termeni contradictorii, ,,harap” însemnând rob, slugă, negru (condiția
protagonistului din momentul coborârii în fântână), iar ,,alb” face trimitere la condiția inițială
nobilă a feciorului de crai.
5.Structura basmului
Naratorul este obiectiv, ominiscient, pentru că relatează la persoana a III-a, dintr-o
perspectivă obiectivă, auctorială și o viziune narativă ,,dindărăt”.
Acțiunea este lineară, deoarece urmărește un singur fir narativ, călătoria inițiatică a lui
Harap –Alb, respectiv formarea și maturizarea eroului și este, în același timp, continuă,
cronologică, pentru că evenimentele sunt prezentate în succesiunea lor, prin înlănțuire.
Incipitul basmului este ilustrat printr-o formulă inițială ,,Amu cică era odată într-o
țară un craiu…”, ce are rolul de a introduce cititorul în lumea fabulosului, arătând că spațiul
și timpul sunt vagi, nedeterminate.
Formula mediană ,,ca cuvântul din poveste înainte mult mai este” face trecerea de la o
secvență narativă la alta și menține interesul cititorului.
Formula finală ,,Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce
acolo bea și mănâncă…” aduce cititorul la realitate, realizând trecerea de la universul
ficțional imaginat de autor la viața cotidiană a fiecărui cititor.
 Expozițiunea (partea de început a unei opere literare) prezintă timpul, spațiul (vagi,
nedeterminate) și principalele personaje: Craiul, cei trei feciori, Împăratul Verde.
Acțiunea basmului debutează ex – abrupto cu evenimentul care perturbă echilibrul
situației inițiale: Craiul este rugat de fratele său mai mare să-i trimită pe cel mai destoinic
dintre feciori ca să-i succeadă la tron (intriga). Tatăl testează curajul băieților prin proba
podului (se deghizează în urs și îi așteaptă sub pod), pe care cei doi băieți mai mari nu o
depășesc.
Desfășurarea acțiunii cuprinde probele pe care le trece protagonistul în călătoria
inițiatică pe care o întreprinde, un traseu existențial spre maturizare. Pentru că urmărește
formarea și maturizarea unui tânăr, acest basm a fost numit un bildungsroman.
Prima probă pe care o depășește mezinul în drumul său spre curtea împăratului Verde
este cea a podului, o probă a curajului, podul realizând trecerea de la o lume cunoscută,
protectoare la o lume necunoscută, plină de pericole.
Următoarea probă este cea a pădurii – labirint, în care feciorul craiului încalcă sfatul
tatălui și îl angajează pe Spân drept slugă, reușind astfel să găsească ieșirea din cărările
întortocheate ale pădurii. Din acest moment, Spânul devine inițiatorul, răul necesar de care
mezinul are nevoie pentru a se maturiza, el fiind inițiatul.
Proba fântânii este definitorie pentru traseul existențial al protagonistului, deoarece
este păcălit de Spân și primește numele de Harap - Alb, inversând astfel rolurile: Spânul
devine stăpânul, iar feciorul de crai - sluga acestuia. Căpătând o nouă identitate și un nou
statut social, Harap – Alb depune jurământ de loialitate față de Spân (mistagogul), iar fântâna
devine simbol al morții și al renașterii.
Cu rolurile inversate, Harap – Alb și Spânul ajung la curtea împăratului Verde, unde
protagonistul este supus de către inițiatorul său celor trei probe: aducerea sălăților din grădina
Ursului, aducerea capului de Cerb cu pietre nestemate (Cerbul face trimitere la capul
Meduzei din mitologie) și aducerea fetei împăratului Roș în vederea căsătoriei cu Spânul.
Dacă primele două probe, Harap – Alb le trece cu ajutorul sfaturilor și al obiectelor
miraculoase primite de la Sfânta Duminică (personajul deghizat – cerșetoarea din grădina
craiului), pe cea de-a treia, cea mai complexă, o depășește cu ajutorul furnicilor, al reginei
albinelor și al celor cinci prieteni: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsă – Lăți – Lungilă.
De remarcat este faptul că scriitorul dorește să reprezinte prin cele cinci apariții contrastul
dintre aspectul fizic grotesc și bunătatea sufletească sau ar putea fi oamenii ce doresc să-și
depășească propriile limite.
Punctul culminant este reprezentat de secvența în care Spânul îi taie capul
protagonistului, considerându-se trădat, iar deznodământul aduce învierea lui Harap – Alb de
către fata împăratului Roș. În acest punct ia sfârșit jurământul depus în fântână, iar Spânul
este omorât de către cal. Harap – Alb devine împărat și se căsătorește cu fiica împăratului
Roș. Așadar, finalul este unul de tip închis prin rezolvarea conflictului, binele triumfând
asupra răului.
Limbajul folosit de scriitor devine elementul de originalitate, Creangă folosind
termeni populari, regionalisme, expresii și locuțiuni, imprecații, viitorul popular, proverbe pe
care le ia din tezaurul de înțelepciune populară și le introduce în text prin expresia ,,vorba
ceea”.
O altă notă de unicitate a stilului său este umorul inconfundabil izvorât dintr-o serie de
mijloace: exprimarea mucalită (,,să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”), zeflemisirea
(,,tare mi-ești drag, te-aș vârî în sân, dar nu încapi de urechi”), poreclele și apelativele
caricaturale, situații comice, ironia etc.
În ceea ce privește arta povestirii, Creangă pune accent pe detalii, pe amănunte care
individualizează, iar, din acest motiv, personajele sale sunt de neconfundat.
 6.În opinia mea, scriitorul Creangă impune în acest basm viziunea sa moralizatoare
despre lume, fiind apărătorul unor principii și valori, precum prietenia, familia, binele,
loialitatea, cinstea, dreptatea.
În concluzie, opera literară ,,Povestea lui Harap – Alb” este un basm cult, ce aduce,,
oglindirea vieții în moduri fabuloase” (G. Călinescu)