POVESTEA LUI HARAP- ALB

de Ion Creangă

-eseu cu privire la particularitățile de construcție a unui personaj –

-
1.Analiza, la alegere, a două componente de structură și de limbaj ale basmului,
semnificative pentru construcția personajului ales
Ion Creangă este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de M.
Eminescu, Ioan Slavici, I. L. Caragiale, autor al operei ,,Povestea lui Harap - Alb”, publicată
în revista ,,Convorbiri literare”, în 1877.
Opera literară ,,Povestea lui Harap - Alb” este un basm, specie a genului epic, de
obicei în proză, de dimensiuni reduse, cu un singur fir narativ și personaje cu puteri
supranaturale, în care binele triumfă asupra răului.
Ca tipologie, este un basm cult, deoarece are autor cunoscut, pe Ion Creangă, ce
pornește de la basmul popular, împrumutând elemente folclorice (tema, motive narative
specifice - superioritatea mezinului, supunerea prin vicleșug, probele, călătoria, izbânda,
căsătoria - , timpul și spațiul vagi, nedeterminate, formulele tipice, cifra trei, personaje cu
puteri supranaturale, obiecte cu puteri miraculoase), cărora le adaugă elemente de
originalitate, precum limbajul, umorul, arta povestirii, erudiția paremiologică, umanizarea
fantasticului.
Basmul lui Creangă este o sinteză de ,,realism și fabulos” (G. Călinescu). Un prim
argument ce ilustrează caracterul realist al operei este descrierea impersonală: mediul și
personajele sunt descrise impersonal, obiectiv. Un al doilea argument, pentru evidențierea
viziunii realiste a basmului, constă în caracterul tipic al personajelor, protagonistul fiind lipsit
de puteri supranaturale, având trăsături reprezentative pentru unele aspecte morale
Tema basmului este triumful binelui asupra răului, iar ilustrativă pentru temă este
chiar finalul basmului când Spânul este omorât de către cal, răul fiind astfel sancționat. O altă
secvență ilustrativă este cea în care Harap – Alb îi taie capul cerbului, protagonistul căpătând
aici rol prometeic.
Titlul basmului este alcătuit din substantivul comun ,,povestea” care face trimitere la
specia literară în care se încadrează opera și din substantivul propriu Harap – Alb, numele
protagonistului ce devine un personaj eponim. Numele Harap – Alb este un oximoron,
alcătuit din doi termeni contradictorii, ,,harap” însemnând rob, slugă, negru (condiția
protagonistului din momentul coborârii în fântână), iar ,,alb” face trimitere la condiția inițială
nobilă a feciorului de crai.
Naratorul este obiectiv, ominiscient, pentru că relatează la persoana a III-a, dintr-o
perspectivă obiectivă, auctorială și o viziune narativă ,,dindărăt”.
Acțiunea este lineară, deoarece urmărește un singur fir narativ, călătoria inițiatică a lui
Harap –Alb, respectiv formarea și maturizarea eroului și este, în același timp, continuă,
cronologică, pentru că evenimentele sunt prezentate în succesiunea lor, prin înlănțuire.
Incipitul basmului este ilustrat printr-o formulă inițială ,,Amu cică era odată într-o
țară un craiu…” ce are rolul de a introduce cititorul în lumea fabulosului, arătând că spațiul
și timpul sunt vagi, nedeterminate. Formula mediană ,,ca cuvântul din poveste înainte mult
mai este” face trecerea de la o secvență narativă la alta și menține interesul cititorului.
Formula finală ,,Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă; cine se duce
acolo bea și mănâncă…” aduce cititorul la realitate, realizând trecerea de la universul
ficțional imaginat de autor la viața cotidiană a fiecărui cititor.
2.Precizarea statutului social, moral și psihologic al personajului ales
Harap - Alb este protagonistul basmului, personaj eponim și pozitiv care luptă de
partea forțelor binelui, inițiatul ce are nevoie de ajutorul Spânului pentru a se maturiza.
 Din punctul de vedere al statutului social, protagonistul este inițial fecior de crai,
devine apoi sluga Spânului, iar, în final, va fi în ipostaza de împărat, dearece își recăpătă
condiția pierdută în fântână, refăcând astfel echilibrul inițial.
Din punct de vedere moral, Harap – Alb întruchipează tânărul neexperimentat,
imatur, dar cu simțul răspunderii, al respectării unor valori și principii, precum binele,
loialitatea, prietenia, familia, cinstea.
Din punct de vedere psihologic, putem adăuga faptul că protagonistul dă dovadă de
momente de slăbiciune, mai ales când Spânul îl supune unor probe, dar și de tărie de caracter
atunci când trebuie să ia hotărâri decisive.
3.Evidențierea a două trăsături ale personajului ales, prin raportare la două
secvențe din text
Portretul feciorului de crai este conturat atât prin caracterizarea directă (direct de către
autor, de către alte personaje, prin autocaracterizare), cât și indirect (prin fapte,
comportament, limbaj, relația cu alte personaje, nume).
O primă trăsătură a lui Harap – Alb este naivitatea de care dă dovadă în diverse
situații. De exemplu, în grădina craiului o judecă pe Sfânta Duminică după aparențe, arătând
imaturitate. La fel se întâmplă în cazul calului, ce-i va deveni prieten de nădejde în călătoria
sa inițiatică. Tot naivitate arată atunci când încalcă sfatul tatălui și-l angajează pe Spân ca
slugă.
O altă trăsătură de caracter care îl va sprijini în parcurgerea traseului existențial este
bunătatea, generozitate. O secvență ilustrativă în acest sens este cea în care îi dă un bănuț
pomană cerșetoarei sau atunci când cruță viața furnicilor.
De asemenea, feciorul craiului dovedește loialitate față de Spân, dragoste și respect
față de tatăl său, curaj în depășirea probelor. Deși este fecior de crai, se comportă ca un tânăr
țăran, plânge când îl dojenește părintele său, se lamentează în fața calului, se distrează pe
seama prietenilor săi de călătorie și, astfel, se justifică umanizarea fantasticului, o notă de
originalitate în acest basm.
Din punctul meu de vedere, scriitorul Ion Creangă a dorit să întruchipeze, prin acest
personaj, un tip uman, cel al tânărului imatur, neexperimentat care trebuie să parcurgă mai
multe etape pentru a se maturiza, basmul fiind un bildungsroman.