“ Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

Una dintre operele reprezentative ale lui Ion Creanga, înscrisă in proză de
inspirație folclorică, este basmul “Povestea lui Harap-Alb” publicată in revista
“Convirbiri literare” in anul 1877 și reprodus apoi in ziarul “Timpul” in mai
multe numere succesive. Deși basm cult, el pornește de la modelul celui
popular, cărui i se adauga anumite note originale.
O prima particularitate, care atesta caracterul de basm cult, are in vedere
timpul și spațiul acțiunii, acestea fiind imaginare, chiar dacă au elemente care
amintesc de universul obișnuit. Întâmplările se petrec “odată”, “cândva”,
“atunci”, adverbele sugerând un timp nedefinit, acestei temporalități
corespunzându-i imprecizia spațiului: “undeva”, “intr-o pădure”.
O alta trăsătura, specifica basmului cult, este prezenta formelor tipice: inițiale,
mediane și finale. Formula inițială (“Amu cică era odată un crai”) introduce
cititorul in lumea fantastica, in planul imaginar. Formulele mediane (“Și merg ei
o zi, merg doua și merg patruzeci și noua”, “si mai merge el cât m-au merge”)
realizează trecerea de la o secvența la alta și întrețin suspansul. Formula finala
(Și a ținut veselia ani întregi, și acum mai tine încă…”) are rolul de a-l readuce
pe cititor in planul realității și de a sublinia timpul festiv al basmului.
Tema basmului are sursa folclorică prezentând confruntarea dintre forțele
binelui și forțele maleficului, soldata cu victoria binelui. Pe lângă ideea de lupta,
întâlnită in toate basmele , se pune accent și pe probele mitice ale maturizării
celui care parcurge drumul de la stadiul de novice, condiția de sluga, la
atingerea treptei maxime a propriei aspirații, om maturizat, împărat, invațând,
in acest traseu de inițiere, sa-și înțeleagă supușii și sa-și exercite puterea cu
responsabilitate eroul central fiind provocat la formarea proprii personalități.
Una dintre scenele semnificative care susține tema operei este coborârea in
fântâna. Aceasta coborâre reprezintă pentru eroul basmului, Harap-Alb,
începutul sclaviei in slujba stăpânului, dar și începutul inițierii spirituale,
sugerând o noua naștere a eroului. Personajul intra in fântâna naiv fecior de
crai, devenind apoi Harap-Alb, robul Spânului. Acoperirea fântânii de către spân
cu un copac sugerează o moarte simbolica la care luptă pentru a-și câștiga
identitatea. Astfel, jurământul din fântâna reprezintă condiția eliberării,
sfârșitul inițierii: “jura-mi-te pe ascuțișul palosului tău ca mi-i da ascultare intru
toate…și atâta vreme ai a ma slujii, pana când îi muri și iar îi învie”. Spânul preia
identitatea feciorului de crai și ajunge, împreuna cu sluga sa credincioasa, la
curtea împăratului.
O alta scena care ilustrează tema basmului este moartea Spânului, fiind
momentul in care Harap-Alb este eliberat din sclavie. Fata împăratului Roș il
demasca pe Spân, spunând ca Harap-Alb este adevăratul nepot al împăratului
Verde. Turbat de furie ca a fost dat in vileag, Spânul se repede la Harap-Alb “și-i
zboară capul dintr-o singura lovitura de paloș”. Atunci calul lui Harap-Alb se
repede la Spân, il ia de cap și “zboară dansul in înaltul cerului”, de unde îi da
drumul și acesta se face “praf și pulbere”, iar in acest timp fata împăratului Roș
il învie pe Harap-Alb cu apa vie și apa moarta . Așadar, Spânul este demascat și
pedepsit in numele dreptății, procesul inițiatic al lui Harap-Alb se încheie,
acesta recuperandu-și identitatea.
Titlul textului este in directa relație cu conținutul și anticipează tema basmului,
lupta dintre bine su rău. Morfologic, titlul este alcătuit cu articol hotărât
“Povestirea” și substantivul propriu compus “Harap-Alb”. Asadar, titlul
evidențiază rolul central al personajului eponim, al cărui nume reprezintă un
oximoron (Harap-sluga, rob, de culoare neagră in contrast cu Alb-de viță
nobila). Perspectiva narativa aparține unui narator omniscient, care narează la
persoana a III-a, dar nu și obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii
sau reflecții adresate cititorilor (“Dar ia sa nu ne depărtăm cu vorba și sa încep
a depana firul poveștii”). De asemenea, se observa atitudinea naratorului față
de eroul naiv, acesta fiind cel care lasă impresia ca știe dinainte scenariul
călătoriei văzute ca un ritual inițiatic, prin jurământul pe care Harap-Alb il face
Spânului.
In concluzie autorul, deși pornește de la tiparul folcloric, se îndepărtează
fundamental de el atât prin modalități specifice de exprimare, cât și prin
modificările de la nivelul compoziției, al personajelor și chiar al semnificațiilor.

Caracterizarea lui Harap-Alb

Ca orice basm, “Povestirea lui Harap-Alb” ilustrează o alta lume decât cea reala,
personajele fiind Împărați și crai, animale și gâze fermecate, eroi cu trăsături
fabuloase, alături de personaje realiste aduse de Ion Creanga, ceea ce-i conferă
acestei Creații originalitate inconfundabila.
Personajul principal al operei este Harap-Alb, fiind un personaj rotund, pozitiv,
caracterizat direct de către narator și de alte personaje, iar indirect este
caracterizat din acțiunile sale și din relația cu celelalte personaje. Din punct de
vedere social Harap-Alb este fecior de crai, un Făt-Frumos din basmele
populare, curajos, fiind prietenos, cuminte și ascultător. Moral, el reprezintă
tipul omului naiv și inocent, care dintr-un statut superior decade, însă gratie
sufletului bun revine după multe încercări la statutul inițial.
Semnificația numelui reiese din sursa in care spânul îl păcălește pe fiul Craiului
sa între in fântâna. Naiv, lipsit de experiența și excesiv de credul, fiul craiului își
schimba statutul din nepot al împăratului Verde, in acela de sluga al Spânului.
Numele lui devine un oximoron, Harap-Alb putând însemna “negru alb”
deoarece “harap” înseamnă “negru, rob”.
Faptele eroului rămân in limita umanului, probele care depășesc sfera Realului
fiind trecute cu ajutorul celorlalte personaje, înzestrate cu puteri
supranaturale.
O scena unde reiese cinstea personajului este aceea când se întoarce spre
împărăției cu pielea și capul cerbului fabulos. “Piatra cea mare din capul
cerbului strălucea atât de tare, încât mulți crai și imparati îl rugată sa-i deie
bănet cât a cere el, altul sa-i deie fata și împărăția întreaga”, dar Harap-Alb și-a
urmat calea fără sa clipească, ducând bogăția întreaga Spânului. O singura data
a șovăit voinicul, atunci când, indragostindu-se de fata împăratului Roș, “nu-i
mai venea sa i-o ducă” Spânului.
Altruismul, sufletul bun al lui Harap-Alb, reiese din scenele in care le ajuta pe
albine și furnici când apar in drumul sau, chiar dacă nu a fost ușor sa le
ocrotească. Sigur ca binele pe care personajul in face se întoarce atunci când el
însuși se afla in impas, crăiasă furnicilor și cea a albinelor salvandu-i de
asemenea viața.
In mod direct, Harap-Alb este caracterizat la început de către narator, el fiind
unul dintre cei trei fii ai unui crai, cel mai mic fiu, numele de Harap-Alb fiind
menționat abia mai târziu, ca o consecință a neascultării. Caracterizat direct de
alte personaje, Harap-Alb este doar de verișoarele sale in momentul in care se
dădea drept el, ajung la împărăția lui Verde Împărat. Fetele vorbind între ele de
răutatea Spânului, spunând ca Harap-Alb are o înfățișare mai plăcută decât a
Spânului, semănând mai mult cu ele.
Caracterizarea indirecta a protagonistului este extrem de amănunțită,
caracteristicile ascunse ale sufletului ieșind însuși din acțiunile și probele de la
care este supus pe parcursul operei. Cele mai importante trăsături ale lui
Harap-Alb sunt bunătatea, curajul, dar și naivitatea, ce reies din primele probe
ale operei. Altruismul și maturitatea lui reies din drumul lui spre imparatie,
unde furnicile, Albinele sunt ajutate de el.
In final, reiese la iveală adevarul, Harap-Alb redevenind fiu de împărat peste
imparatie, cu mai multă experiența, maturitate și putere de decizie.
In concluzie, trecerea personajului prin încercări dificile, dar și experiența
condiției umilitoare de sclav care ajunge in slujba unui stăpân sever conturează
sensul educativ al basmului. Scriitorul promovează, prin intermediul acestora,
valori umane fundamentale, precum înțelepciunea, bunătatea , inteligenta,
altruismul, calități demonstrate de Harap-Alb pe tot parcursul basmului.
Relația dintre Harap-Alb și Spân
In basmul lui Ion Creanga, binele este reprezentat de mezinul Craiului,
(protagonistul) care este lipsit de forte supranaturale și care parcurge un
îndelungat proces de inițiere și maturizare. Răul este reprezentat de Spân,
(protagonistul) care nu cumulează numai trăsături negative. Personaj
demonizat, o posibila metamorfoza a diavolului, el este un rău necesar,
principalul agent formator al protagonistului.
Harap-Alb este caracterizat direct de către autor, la începutul basmului,
marcandu-i statutul social initial de fiu cel mic Craiului.
Trăsăturile ce-l caracterizează in plan psihologic sunt menționate din
perspectiva altor personaje: Sf. Duminica “luminate crăișorule” prin care se
dezvăluie inteligenta tânărului. Craiul ii recunoaște și el calitățile in urma probei
la care îl supune “tu ești vrednic de împărat”, iar Spanul, având rol de inițiator îl
considera “fecior de om viclean”. Din punct de vedere moral personajul
întrunește toate calitatile necesare unui viitor împărat: bunătatea, milostenia,
curajul, cinstea și demnitatea, pe care fiicele Împaratului Verde le remarca de la
prima întâlnire “semeață a fi mult mai omenos”.
Spanul poate întruchipa un ajutor in formarea și parcurgerea etapelor spre
maturizare, doboară fiind comportamentul sau ilogic și jurământul depus de
Harap-Alb in fântâna “pana vei muri si iar vei învia”. Statutul sau social și inițial
este cel de sluga, acesta întâlnindu-l pe fiul de crai in pădurea Labirint unde ii
cere acestuia să-l ia ca să-l ajute. Portretul sau moral iese la iveală in momentul
in care i se înfățișează de trei ori, sub aspecte diferită fiului de crai,
determinându-l să-l accepte ca sluga.
Răutatea Spânului îl va pune in situatii dificile pe Harap-Alb, mai întâi luându-i
identitatea prin proba fântânii unde îl puse pe fiul de crai să-i jure credință,
apoi supunându-l la o serie de probe precum cea a aducerii sălăților din grădina
Ursului, aducerea pielii cerbului bătută cu pietre prețioase sau aducerea fetei
imparatului Roș. Prin urmare, Spanul este întruchiparea răului, având și rolul
inițiatorului, cum afirma și calul “un rău necesar”. De aceea calul nu-l ucide
înainte ca inițierea eroului sa fie încheiata.
Probele la care participa cele doua personaje sunt relevante, atât pentru
caracterul fiecăruia, cât și pentru relația stabilă între cei doi. Una dintre cele
mai importante este proba in care fiul de crai isi dovedește inocenta, având
încredere in cuvintele Spânului, care îl Închide in fântâna, obligându-l sa jure
credință și modificandu-și statutul social și numele. Fiul de crai devine astfel
sluga Spânului purtând numele de Harap-Alb.
O alta scena ilustrativă pentru relația dintre cele doua personaje, este cea
finala, in care conflictul dintre cei doi ia sfârșit. După demascarea Spânului,
acesta îi taie capul lui Harap-Alb, eliberandu-l de jurământ, semn ca inițierea
este încheiata. Eroul învie însă, datorită ajutorul primit de la prietenii sai, semn
ca a știut sa fie un bun prieten, și primește împărăția și fata pe care o dorea.
Maturizarea eroului, la care Spanul contribuie in mod decisiv, este confirmată
de nunta și de schimbarea statutului social.
Acțiunea basmului se desfășoară liniar, succesiunea secvențelor narative fiind
redata prin înlănțuite. Coordonatele acțiunii sunt vagi “Amu cică era odată intr-
o țara de crai. Tara in care împărățea fratele cel mare era tocmai la o margine a
pământului și crăia istuilalt la alta margine.” Reperele spatiale sugerând
dificultatea aventurii eroului care trebuia sa ajungă la un capăt al lumii la
celălat, el părăsind lumea aceasta, și trecând dincolo de necunoscut.
In concluzie, relația dintre Harap-Alb și Spân se bazează pe principiul ca răul
poate avea și un rol constructiv, in sensul ca răufăcătorul contribuie la inițierea
și maturizarea protagonistului care isi descoperă calitatile și isi anihilează
defectele.