Poveste lui Harap – Alb

de Ion Creanga

Perioada marilor clasici este guvernată de ideologia junimistă, caracterizată prin gustul
pentru clasic și academic. În această perioadă au fost descoperiți și promovați de către Titu
Maiorescu cei patru mari clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan
Slavici. Deși aceștia aparțin mai degrabă altor curente literare, precum romantismul, realismul,
naturalismul, ei rămân clasici prin valoarea incontestabilă și prin rezistența în timp.
Realismul este un curent literar și artistic dezvoltat începând cu a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva romantismului. Se caracterizeaza prin oglindirea
realitatii, realizarea unei monografii, prin conturarea unor tipologii umane, utilizarea tehnicii
amanantului care confera senzatia de verosimil, veridicitatea faptelor, obiectivitatea, cronologia,
mediul care influenteaza personajele, tematica specifica (in centru de multe ori se afla tematica
banilor).

Ion Creangă este un autor realist inclusiv in basmele sale care se caracterizeaza printr-un
fantastic antropomorfizat, umanizat (fantasticul de tip realist). Acesta se manifesta prin
atragerea fantasticului in realitate, prin crearea unor tipologii umane, specifice lumii
humulestene, prin localizarea fantasticului in Moldova medievala etc. ”Povestea lui Harap –
Alb” este basmul cel mai cunoscut si bine realizat al lui Ion Creanga. Acesta se inspira atat din
folclorul romanesc (mezinul care mereu invinge), cat si din unele basme poloneze (de exemplu
basmul ,, Omul fara barba” cules de Emile Legrande) sau din unele basme orientale, de exemplu
harapul.

Titlul, pe de-o parte, sugereaza destinul eroului reprezentat chiar de numele acestuia,
Harap –Alb, iar pe de altă parte, trimite la insasi succesiunea de intamplari povestite. Numele
eroului reprezinta dubla identitate a personajului, de fiu de imparat si sluga. Vasile Lovinescu
cosidera ca numele poate trimite si la complementaritatea Yin si Yang, deoarece personajul trece
prin extreme bine-rau, viata –moarte .
Tema este cea tipica de basm, si anume lupta dintre bine si rau, iar binele invinge. Fiind
basm cult, remarcam si tema initierii, basmul asemanandu-se cu un bildungsroman. Eroul
parcurge anumite probe pentru a se maturiza .
Perspectiva narativa este aparent obiectiva (este la persoana a III-a, cu narator
heterodiegetic), dar naratorul se simte in text prin adresarile catre cititor, prin simpatii si
antipatii.
Compozitional, este structurat asemenea orcarui basm, pe baza sabloanelor (situatii
tipice, precum imparatul fara urmas, probele, nunta de la final), intalnim si formulele specifice
(initiale, mediane si finale), usor modificate, deoarece este un basm cult .
Conflictul este specific basmului, intre bine si rau , dar noutatea consta in faptul ca nici
antagonistul, nici protagonistul nu au puteri supranaturale, iar confruntarea nu este directa .
Spanul il supune pe Harap –Alb unor probe cu scopul de a-l pierde. Relatiile spatio-temporale
fixeaza actiunea intr-o Moldova medievala, similara cu cea a ”Amintirilor” lui Creanga .
Ca specie literara ”Povestea lui Harap –Alb” se incadreaza basmului cult: basmul este
specia genului epic cu personaje cu puteri supranaturale, la care participa personaje aflate in
antiteza, reprezentand binele si raul, iar la final binele invinge. Fiind un basm cult, autorul este
cunoscut, este fixat in scris, reprezinta o constiinta individuala si este inovator. Astfel, pe langa
trasaturile intalnite in orice basm, vom cunoaste o serie de trasaturi specifice doar lui Creanga.
Ca orice basm, va avea in centru fantasticul miraculos si fabulos, actiunea se va centra pe lupta
dintre bine si rau. Remarcam prezenta animalelor personificate, a obiectelor magice (apa vie si
apa moarta) si a personajelor cu puteri supranaturale - cei cinci tovarasi, probele - a ursului, a
cerbului, a fetei de imparat -, nunta din final, cifrele magice: 3,12,24.
Creanga, fiind un autor cult, va aduce o serie de inovatii, precum fantasticul realist,
antropomorfizat, astfel observam ca personajul principal nu are puteri supranaturale, este un
personaj atipic, comportandu-se asemenea taranilor din Humulesti. O alta inovatie este
reprezentata de efectele mitologizante: calul se aseamana cu un pegas, cerbul cu Medusa antica,
Ochila cu un Ciclop, probele sunt asemanatoare cu cele ale lui Hercule, calatoria spre Imparatul
Roș aminteste de Iason in cautarea lanii de aur .
Personajul principal este un erou atipic de basm, un personaj rotund , aflat in evolutie,
reprezinta adolescentul in formare in sens larg. Inovațiile aduse în construcția lui sunt specifice
unui basm cult.
Este caracterizat direct de catre Sf. Duminica care il numeste ”luminate craisor”,
intarind inca de la inceput capacitatea fiului de crai de a devein un imparat luminat. Naratorul il
caracterizeaza in scena fantanii, ”boboc la trebi de aistea”, evidentiind tocmai faptul ca nu era un
initiat.
Accentul cade pe caracterizarea indirecta, numele ii desemneaza dubla natura, iar prin
fapte este urmarita evolutia fiului de crai, de la stadiul de neinitiat, la sluga spanului, Harap –Alb,
iar la final la initiat.
La inceput plange, se supara, insa cu ajutorul Sf. Duminici ia calul, hainele si armele
tatalui si, dupa botezul in lumina, pleaca la drum. Este pacalit de Span si devine sluga acestuia,
iar din acest moment va fi supus probelor: a ursului si a cerbului, in urma carora devine purtator
al crengii de aur. Ultima proba este a fatei Imparatului Ros, prin care castiga puterea si iubirea.
Numai astfel initiat, poate sa moara si sa invie ritualnic, pentru a-si recapata conditia si sa devina
imparat .
In relatiile cu celelalte personaje, definitoare este relatia cu Spanul .
In incipit, fiul de crai, inainte sa plece la drum, in scena cu podul primeste interdictia de a
insoti omul ros si omul span, insa ajuns in padurea labirintica, fiul de crai incalca interdictia si se
lasa condus de Span .
O scena reprezentativa este cea a fantanii, in care fiul de crai coboara ca in increat,
deoarece Spanul reuseste sa-l pacaleasca si astfel are loc un schimb de roluri, Spanul devine fiul
de crai si fiul de crai primeste numele de Harap –Alb, nume ce ii defineste dubla natura.
 Din acest moment Spanul va incerca sa scape de sluga si il va supune pe Harap-Alb unor
probe. Va incerca sa-l umileasca si sa-l controleze ca in scena in care il palmuieste pentru a nu
uita cine este stapanul .
In situatia finala, dupa ce ajutat de albine, furnici si de cei cinci tovarasi: Ochila, Setila,
Flamanzila, Gerila si Pasari-Lati-Lungila, lupta si reuseste sa o aduca pe fata Imparatului Ros,
acesta marturiseste ca de fapt Harap –Alb este fiul de crai, iar in acel moment Spanul ii taie capul
lui Harap-Alb . Fata il reinvie cu ajutorul apei vii, a apei moarte si a smincelelor de mar dulce.
Calul este cel care il ucide pe Span, iar in imparatie se organizeaza o mare nunta, ca in orice
basm.
În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este construită pe cel puțin două niveluri de
interpretare. Remarcăm, pe de o parte, registrul specific basmului, lumea fantastică a
personajelor fabuloase, a cailor înaripați. Pe de altă parte, însă, basmul poate fi tratat și ca un
bildungsroman – eroul suntem noi, tinerii ce trecem probe tumultoase ale vieții, ne întâlnim cu
spâni, în ale căror capcane cădem adeseori, suntem ajutați de prieteni, chiar dacă aceștia sunt
ciudați și inadaptați social. Drumul labirintic e drumul prin viață; spânul e proba de foc; ursul
este lecția de viață, pentru că puternici trebuie să fim și în interior; cerbul – maturizarea, pentru
că eterni nu suntem decât atunci când ne acceptăm moartea, iar fata împăratului Roș - iubirea,
pentru că fără ea nu suntem oameni.
Astfel, începem să citim „Povestea lui Harap-Alb” în copilărie și o înțelegem târziu,
sperând că nu cu puțin înainte de a ne decapita vreun spân, pentru că nu știm dacă lângă noi va fi
vreo persoana magica, asemenea fetei de împărat care să ne readucă la viață.

SUPLIMENTAR!!!!

O scena semnificativa pentru constructia personajului este trecerea podului. Podul reprezinta
trecerea de la copilarie la maturitate. Aici este supus unei probe de catre tatal sau deghizat in urs.
Fiul de crai isi dovedeste curajul si infrunta ursul, atunci tatal isi dazvaluie identitatea si il va
binecuvanta, dandu-i si o interdictie de a nu se alatura cu omul span sau cu omul ros. Interdictia
va fi incalcata odata cu intrarea in padurea labirintica, unde fiul se pierde, intrand in viclenia
spanului.

O secvență semnificativă din care reiese naivitatea personajului este momentul în care Harap-
Alb se rătăcește în pădurea-labirint (loc al morții, dar și al regenerării, căci pentru tânăr se va
încheia o etapă și va începe alta) și apare Spânul, care se deghizează de trei ori, pentru a-l
convinge pe acesta să-l ia cu el. Se observă naivitatea personajului principal și lipsa acestuia
de experiență, întrucât nu-și dă seama că este același spân, considerând că aceea este ”țara
spânilor”. De asemenea, Spânul dă dovadă de inițiere și de viclenie prin modul în care l-a
abordat pe fiul de crai, reușind, în cele din urmă să fie luat ca partener de drum. Harap-Alb iese
din ascultarea tatălui (mărturisindu-i chiar Spânului acest sfat, ceea ce-l face și mai vulnerabil),
care îi spusese să se ferească de omul spân și de cel roș. Cum basmul are un caracter de
bildungsroman, în acest episod este prezentat un novice în ale vieții, care pornește în călătoria sa
alături de inițiatorul său.

O altă secvență semnificativă este coborârea în fântână, aceasta din urmă simbolizând grota,
un spațiu al nașterii și al regenerării. Căpătarea unui nume (coborârea în fântână reprezentând
botezul) și a unei identități marchează începutul inițierii spirituale a protagonistului, avându-l
ca inițiator pe Spân (un pedagog deghizat involuntar). Personajul intră în fântână naiv, fecior de
crai, pentru a deveni Harap-Alb, rob al Spânului, trebuind să-i dea ascultare acestuia ”până când
va muri și iar va învia”. Jurământul din fântână presupune și condiția eliberării și asumarea
noului statut. Așadar, prima lecție învățată este anularea orgoliului și acceptarea umilinței de a
fi o slugă. Observăm, în acest episod, tema lumii pe dos, având loc un schimb de identități între
cele două personaje. Acest al doilea botez in intuneric (al coborârii în infern sau increat)
completeaza botezul in lumina, explicand numele pe care personajul il va primi, cel de Harap-
Alb. Schimbul de roluri este evident odata cu iesirea din fantana prin modul in care se deplaseaza
inspre imparatia Imparatului Verde, spanul merge inainte ca stapan, iar Harap-Alb in urma lui ca
sluga.