Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Povestea lui Harap-Alb este o capodoperă a literaturii române, fiind un

basm cult.Opera a apărut în anul 1877 (1 august), în revista “Convorbiri
literare” și aparține marelui povestitor Ion Creangă, care, alături de ceilalți
mari autori clasici români, Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale, a
trasat “direcția nouă” în literatura română.Acești scriitori fiind afirmați
datorită Societății Junimea.
    Ion Creangă a fost recunoscut mai întâi ca autor de proză scurtă
(povești,povestiri:”Capra cu trei iezi”, “Cinci pâini”), apoi al romanului
autobiografic și al basmului Povestea lui Harap-Alb.
    Opera este reprezentativă pentru specia basmului prin trăsături specifice
precum prezența unor cifre magice cu valoare simbolică, formule fixe (inițială,
mediane, finală), tema literară specifică (confruntarea dintre bine și rău) și
inserția categoriei fabulosului.
    Basmul cult se diferențiază de cel popular prin formulele inițiale și mediane,
prin umanizarea personajelor, prin abundența dialogului sau inserția unor
simboluri.
    Titlul este format din două substantive.”Povestea”, sinonim al vieții, anunță
narațiunea întâmplărilor, astfel atestă apartenența operei la genul epic.”Povestea”
anunță și procesul de maturizare parcus de personaj,  denotă inserția fabulosului
și anunță un Bildungsroman.
Substantivul propriu “Harap-Alb” este format din cuvântul “Harap” cu
semnificația de slugă (sau negru) și “Alb” cu semnificația de nobil, acesta fiind
un oximoron. Deci, numele personajului sugerează condiția socială a acestuia ,
dar și condiția de învățăcel, supus transformării. Astfel, titlul reprezintă evoluția
personajului principal de la statutul de slugă, la statutul de nobil.
    Incipitul stabilește relațiile temporale și spațiale cu ajutorul formulei inițiale
“Amu cică era odată într-o țară…”.Adverbul “odată” sugerează un timp
îndepărtat, nedeterminat, specific basmului. Spațiul acțiunii este unul vag,
neprecizat, labirintic: “într-o țară”. De asemenea, formula inițială oferă
fabulosului o nuanță de real, naratorul punând, parcă, spusele pe seama cuiva.
Adverbul “cică” arată incertitudinea evenimentelor relatate și reprezintă o
diferența față de basmul popular.
În secvență inițială este redată situația echilibrată, Craiul care are 3 fii și fratele
acestuia, Verde Împărat, care are 3 fiice. Însă, în scurt timp, apare situația care
creează dezechilibrul. Craiul primește o scrisoare de la fratele lui, scrisoare prin
care Verde Împărat  cere un moștenitor pe unul dintre fii craiului. De aici reiese
umanizarea personajului prin faptul că acesta inaintase în vârstă, era bolnav,
acesta fiind motivul pentru care avea nevoie de un moștenitor.
   Acțiunea are în centru evoluția mezinului, statutul sau se modifică pe tot
parcursul acțiunii, fiind în strânsă legătură cu procesul maturizării. Astfel,
acțiunea conturează caracterul unui  Bildungsroman.
Ca orice basm, acesta are că tema literară confruntarea dintre bine și rău, în acest
caz fiind confruntarea dintre mezin și Span. Totodată, basmul are că tema literară
și tema destinului.
Construcția subiectului se realizează pe un singur fir narativ, respectând
stereotipia specifică basmului. Secvențele narative sunt prezentate prin tehinca
înlănțuirii;  această este susținută și de formule mediane precum “Și mai merge el
cât mai merge…”, “Și merg ei o zi, și merg două, și merg patruzeci și nouă…” cu
rol în depășirea secvențelor și trecerea la unele noi.
 Astfel, la primirea scrisorii, mezinul este cel care reușește să treacă peste
“proba” tatălui ajutat de o bătrână cerșetoare. Pleacă apoi în călătorie cu un sfat
de la acesta să se ferească de omul span.Însă, ajuns în pădure, spânul i se arată
sub trei identități diferite, iar mezinul acceptă să îl ia pe acesta ca și călăuză
văzând că nu reușește să iasă din pădure.
În drumul lor, spânul îl convinge pe mezin să coboare într-o fântână care, avea
doar o scară, pentru a se răcori.Aici, aspectul fântânii simbolizează dezechilibrul
dintre bine și rău, binele coborând, răul triumfând .După coborârea în fântână a
acestuia, spânul îl închide acolo și îl obligă să se supună.Astfel, identitatea
mezinului este schimbată în Harap-Alb,iar Spânul devine nobil.Ajunși apoi la
palatul Împăratului, Spânul îl supune la trei probe.La primele două probe este
ajutat de bătrâna care se dovesdeste că este Sf. Duminică.Prima proba, aducerea
salatelor din Grădina Ursului, îi oferă acestuia curaj.A doua, aducerea pietrelor
prețioase,îi oferă acestuia loialitate. Probele îl maturizează pe mezin,deci, acordă
spânului și caracter negativ și pozitiv.
Cea de-a treia proba, aducerea fetei Împăratului Roș’, este depastita cu ajutorul
unor personaje fantastice întâlnite pe drum: Gerilă, Flamanzilă, Setilă, Ochilă,
Păsări-Lați-Lungila, albinele, furnicile. Harap-Alb a ajutat albinele și furnicile
așa că, câștigă ajutorul acestora dar capătă și o fire milostiva.Împăratul Roș’ îl
supune și el la cinci probe: proba casei de aramă (ajutat de Gerilă), proba
ospățului (ajutat de Flamanzilă și Setilă) ,proba separării macului de nisip (ajutat
de furnici+Ochilă), proba dosebirii fetelor (ajutat de albine) și proba pazirii fetei
(ajutat de Ochilă și Păsări-Lați-Lungila). La terminarea acestor probe, fata
Împăratului a avut și ea o proba, aducerea smicelelor de măr dulce și apă vie și
moartă, proba depășită cu ajutorul calului.
Totuși, protagonistul basmului cult este umanizat, fiind temător, naiv, lipsit de
puteri supranaturale; la fel sunt și unele personaje care ilustrează tipuri umane
(Gerilă – omul moracanos, Setilă, Flămânzilă – oamenii petrecăreți, Ochilă-omul
înțelept, Păsări-Lați-Lungila – omul meșteșugar).
Pe drum spre Span, cei doi tineri prind drag unul de celălalt.Acțiunea atinge
punctul culminant atunci când aceștia ajung la palat și fata dezvăluie adevărata
identitate a lui Harap-Alb. Spânul, mânios, îi taie  acestuia capul, fiind salvat în
final de fata cu ajutorul smicelelor și apei.Calul văzând, îl ucide pe Span
aruncându-l din înaltul cerului.Fata și Harap-Alb se căsătoresc și Împăratul
Verde le da binecuvântarea și împărăția totodată.
   Finalul redă influența fabulosului prin reînvierea lui Harap-Alb. Odată cu
uciderea șpanului, identitatea și statutul de nobil ale lui Harap-Alb, îi revin
acestuia. Totodată, echilibrul este restabilit atunci când binele învinge, iar
spânul, răul ,coboară în scenă aruncării acestuia din cer.
Formulă finală “…cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și răbda.”
anunță  ieșirea cititorului din lumea fabuloasă și revenirea în plan real.
   Opera literară este reprezentativă pentru specia basmului prin umanizarea
fabulosului, individualizarea personajelor, tema literară specifică (lupta dintre
bine și rău).
   Creația literară scrisă de Ion Creangă se distinge prin arta narativă dominată
de oralitatea stilului (impresia de spunere a întâmplărilor în față unui public
care ascultă și nu pentru cititori):dialogul „-Razi tu, razi, Harap-Alb, zise
atunci Flamanzilă [...]”; exclamații, interogații, interjecții „- Mai, Păsărilă,
iacătă-o-i, ia!”, „Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi fără cap”.
Totodată, creația se distinge și prin  permanentă trecere între lumea fabuloasă
și cea reală. Criticul literar George Călinescu susține despre acest basm că se
situează între realism și fabulous.