GENUL EPIC

1. BASMUL CULT
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

I) Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-o tipologie,
într-un curent literar/cultural, într-o perioadă sau într-o orientare tematică.

a) Definiţia speciei
Basmul este o specie a genului epic, de întindere medie, în care este prezent
miraculosul, cu număr mediu de personaje care sunt reprezentate ale forţelor binelui şi ale
răului, aflate în conflict, binele învingând întotdeauna.
b) Anunţarea textului suport
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece întruneşte toate trăsăturile
specifice ale acestei specii literare şi poartă amprenta originalităţii lui Ion Creangă. Povestea lui
Harap-Alb, cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creangă, a fost publicat în revista Convorbiri
literare la 1 august 1877 şi a fost reprodus de Mihai Eminescu în ziarul Timpul în acelaşi an. A
fost tradus în limba germană şi publicat în Rumanische Revue in 1886, apoi transpus în italiană,
franceză şi engleză, încât a devenit foarte repede basm de circulaţie europeană.
c) Trăsăturile speciei
O primă trăsătură a speciei basmului cult este tema specifică basmelor-lupta dintre
bine şi rău, ceea ce dă textului o notă moralizatoare: aceea că ne maturizam doar prin trecerea
unor probe şi că, in ciuda greutăţilor, adevărul iese întotdeauna la iveală. În Povestea lui Harap-
Alb forţele binelui sunt reprezentate de Harap-Alb, Sfânta Duminică, Împăratul Verde, calul,
cei cinci prieteni fabuloşi, furnicile, albinele, iar forţele răului sunt reprezentate de Spân şi de
Împăratul Roş. Spre deosebire însă de basmul popular, unde forţele răului sunt întruchipate de
obicei de fiinţe fabuloase (zmei, căpcăuni, balauri), aici răul e reprezentat de fiinţe umane
(Spânul, Împăratul Roş) care nu deţin niciun fel de calităţi miraculoase.
A doua trăsătură este reprezentată de prezenţa clişeelor specifice basmului
(formule specifice): formula iniţială, formula mediană şi formula finală. Formula initială are
rolul de a lua cititorul din lumea reală şi de a-l duce în lumea ficţională; de asemenea,
funcţionează şi ca expoziţiune, moment al subiectului în care găsim raspunsurile la întrebările:
unde ? când ? şi despre cine? În Povestea lui Harap-Alb, formula iniţială este Amu cică era
odată într-o ţară un craiu, care avea trei feciori. Adverbul cică din această formulă are rolul de
a sublinia caracterul de invenţie al celor povestite şi caracterul necreditabil al naratorului, iar
adverbul odată plasează acţiunea pe o coordonată temporală mitică, într-un illo tempore.

Genul epic - Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă 1

 Formula mediană apare în interiorul textului şi marchează trecerea de la o probă la
alta, de la un episod narativ la altul. Un alt rol este acela de a menţine interesul cititorului
pentru evenimentele narate. În basmul cult ales formula este Dumnezeu să ne ţină ca cuvântul
din poveste, înainte mult mai este.
Formula finală are rolul de a lua cititorul din lumea ficţională şi de a-l duce în
lumea lui reală, tocmai de aceea, în textul ales, sunt două elemente care ţin de lumea
contemporană: bani şi pe la noi. Formula este şi a tinul veselia ani intregi şi acum tine incă;
cine se duce acolo bé şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea si mănâncă , iară cine nu, se
uita şi rabdă. Se subliniază şi finalul fericit, specific oricărui tip de basm.
II. Elemente de structură şi compoziţie
a) Acţiunea este organizată pe un singur fir narativ şi conţine trei mari secvenţe
narative. Acţiunea se constituie în scenariul unei aventuri iniţiatice, la sfârşitul căreia
protagonistul va cunoaşte împlinirea morală şi spirituală, va deveni vrednic. Protagonistul va
avea un traseu initiatic/de maturizare, ceea ce conferă textului caracter de Bildungsroman.
Împăratul Verde trimite carte Craiului prin care îl roagă să trimită pe cel mai vrednic dintre fiii
săi pentru a-i moşteni tronul deoarece el avea doar fete. După eșecul fraţilor mai mari, mezinul
reuşeşte, cu ajutorul Sfintei Duminici, să treacă probele pregătitoare (proba milei, pregătirea
obiectelor magice şi lupta de la pod cu tatăl său deghizat în urs). Spânul reuşeşte să îl
păcălească pe naivul mezin să intre în fântână, îi fură identitatea, îl pune să îi jure credinţă până
la moarte şi îi dă numele de Harap-Alb în botezul ritualic din fântână. Cele trei mari secvenţe
narative sunt reprezentate de cele trei probe la care este supus Harap-Alb de către Spân la curtea
Împăratului Verde: aducerea sălăţilor din Gradina Ursului, aducerea pietrelor nestemate de pe
pielea cerbului şi aducerea fetei Împăratului Roș. Deznodământul este reprezentat de moartea şi
învierea lui Harap-Alb şi de uciderea spânului de către cal. Nunta dintre Harap-Alb şi fata
Împăratului Roş reprezintă finalul fericit al acţiunii. Conflictul dintre bine şi rău este ilustrat pe
parcursul naraţiunii cu ajutorul unor motive specifice basmului: superioritatea mezinului,
plecarea de acasă, încercările, ajutoarele năzdrăvane etc. care capătă adeseori semnificaţii
simbolice, configurând un traseu cu caracter iniţiatic. Fiul de crai se bucură de la bun început de
protecţia Sfintei Duminici, personaj solar (în astrologie, duminica este tutelată de soare), ca şi
calul năzdrăvan care se împărtăşeşte din puterile focului (mănâncă jăratic). Un prim moment al
iniţierii protagonistului este acela când calul îl ridică în înălţimile cerului, făcându-l să atingă
„soarele/cu picioarele/luna/cu mâna”; acum eroul iese din câmpul de atracţie al pământului
(lumii materiale) şi pătrunde în acela al soarelui (spiritului). El este pregătit astfel să înfrunte
primejdiile drumului spre Împărăţia Verde şi trece cu bine prin încercarea de la pod. Podul este
un loc de trecere, evocând pătrunderea eroului într-un plan de existenţă superior, în timp ce
ursul e un „paznic al pragului” pe care protagonistul trebuie să-l învingă pentru a-şi putea
continua călătoria iniţiatică. Trecând cu bine prin această probă, fiul de crai îşi convinge tatăl

Genul epic - Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă 2

(care se deghizase în urs) că este capabil să ajungă în Împărăţia Verde şi primeşte în dar pielea
de urs sau, altfel spus, e învestit de tatăl său ca războinic, căci la popoarele nordice din vechime
(arăta Vasile Lovinescu) ursul este simbolul castei războinicilor. Eroul este totuşi abia la
începutul iniţierii sale. Pădurea prin care se rătăceşte şi unde îl întâlneşte pe Spân reprezintă
tocmai ignoranţa celui neiniţiat. Din cauza acestei ignoranţe, fiul de crai va fi ademenit de Spân
într-o fântână, va fi silit, sub ameninţarea morţii, să-şi schimbe identitatea cu acesta şi va primi
numele de Harap-Alb. Episodul de la fântână joacă un rol esenţial în aventura iniţiatică a
protagonistului; el este echivalentul „coborârii în infern” sau al călătoriei pe tărâmul celălalt,
sugerând moartea persoanei profane şi renaşterea ei, sub un alt nume, cu condiţia morală mult
ameliorată.
Vasile Lovinescu interpretează acest episod drept un analog al separaţiei din procesul de transmutare alchimică;
acum sunt separate cele două naturi morale (pozitivă şi negativă) ale eroului, amestecate la oamenii obişnuiţi, iar semnul
exterior al acestei separaţii este numele oximoronic de Harap-Alb. Ajuns în împărăţia unchiului său, eroul este pus de
Spân la noi şi noi încercări; trebuie să aducă salată din grădina ursului (simbolizând „ierburile de nemurire” din diverse
mitologii), pielea şi capul cerbului fermecat (piatra dintre coarnele acestuia reprezintă – după Vasile Lovinescu – piatra
filosofală a alchimiştilor) şi, în sfârşit, pe fata Împăratului Roş. Împărăţia Roşie e o lumea malefică, întemeiată pe magia
sângelui, iar fata de împărat reprezintă (Vasile Lovinescu) ceea ce această lume mai păstrează nealterat din tradiţia
primordială, ceea ce merită să fie salvat, merită să supravieţuiască. În această încercare, cea mai dificilă şi mai
primejdioasă, eroul beneficiază de ajutorul celor cinci uriaşi, al Crăiesei Albinelor şi al Crăiesei Furnicilor.
Uriaşii – preluaţi, cu excepţia lui Păsări-Lăţi-Lungilă, din recuzita basmului popular –
sunt consideraţi de unii comentatori stăpânii celor cinci elemente despre care vorbesc
învăţăturile hinduse tradiţionale: Flămânzilă este regentul pământului, Setilă – al apei, Gerilă –
al focului, Păsări-Lăţi-Lungilă – al aerului, Ochilă (care deţine „ochiul din frunte”, aşa-zisul
ochi al lui Shiva cu care este perceput invizibilul, imaterialul) – al eterului, element nevăzut, din
care provin celelalte patru. Cu ajutorul lor, al furnicilor şi albinelor, precum şi al calului
năzdrăvan, eroul reuşeşte s-o dobândească pe fata Împăratului Roş care refuză însă să se mărite
cu Spânul şi dezvăluie adevărata identitate a lui Harap-Alb. În acest moment, eroul trece prin
proba iniţiatică esenţială: moartea şi renaşterea. Ucis de Spân şi înviat de fata de împărat (cu
smicelele de măr fermecate, apa vie şi apa moartă aduse „de unde se bat munţii în capete”, eroul
e iniţiat în „marile mistere”. Se căsătoreşte cu fiica Împăratului Roş şi devine „rege al lumii”,
atingând perfecţiunea morală şi spirituală.
b) Conflictul dominant este specific basmului între reprezentanţii forţelor binelui şi ale răului,
tensiunea fiind gradată, finalul eliberând tensiunea acumulată de cititor prin moartea şi învierea
lui Harap-Alb. În basm există mai multe tipuri de conflicte: exterior (între Harap-Alb şi Spân),
interior (între acceptarea situaţiei şi revolta mezinului că nu a fost trimis) şi un conflict latent
(între Harap-Alb, frații săi şi crai).
c) Semnificatia titlului
Titlul este un element important care esenţializează conţinutul textual şi
avertizează lectorul asupra temei acestuia. Titlul textului ales este format din: substantivul

Genul epic - Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă 3

poveste, sinonim pentru basm cult, indică un text care prezintă maturizarea unui personaj,
evoluţia acestuia prin trecerea unor probe fizice şi psihice; substantivul harap provine din
cuvântul arab, persoană cu tenul mai închis, rob, sclav; simbolic, acest cuvânt se referă la
negru, arătând statutul mezinului de supus al spânului, pacatul, moartea, demonicul, tristeţea;
adjectivul alb sugerează statutul de fiu al craiului, divinitatea, libertatea, speranţa, credinta.

III. Evidentierea relației dintre personaje

Harap-Alb nu are puteri supranaturale și nici însușiri exceptionale (vitejia, dârzenia,
istețime). Povestea lui Harap-Alb contrazice într-o oarecare măsura asteptările cititorului de
basme.
Eroul basmului, mezinul craiului, Harap-Alb , nu este asemenea lui Făt-Frumosdin basmele
populare. El dobândeste valori etice (mila, bunătatea, generozitatea, prietenia, respectarea
juramântului, curajul, Caritatea Cosmică de care aminteste Vasile Lovinescu, înțelegerea față
de cei mai slabi decat el, simțul responsabilitații, al curajului, al prieteniei, capacitatea de a-și
respecta cuvântul dat/jurământul etc). Din acest punct de vedere, basmul poate fi considerat un
Bildungsroman. Tot el îl consideră pe Harap-Alb o întruchipare autohtonă a principiilor Yin-
Yang care are drept misiunea să refacă unitatea unei lumi căzute în haos scindate între puterea
craiului și a Împaratului Verde. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfânta Duminică:
Când vei ajunge și tu odată mare și tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede
celor asupriți și decăjiți, pentru ca știi acum ce e necazul. Numele personajului reflectă condiția
duala: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea
unei stări intermediare (inițierea) între starea de inocență/naivitatea (negru) și învierea spirituală
a celui ce va deveni împarat (alb). Inițial mezinul craiului este timid, rușinos, lipsit de curaj.
Când tatăl său îi mustră pe frații lui mai mari pentru a se fi întors din drum de frica ursului, el
nu are curajul să dea glas dorinței de a merge să-și încerce norocul acolo unde ceilalți au dat
greș. Reacția sa este evidențiată de narator prin intermediul caracterizări directe: Fiul craiului
cel mai mic, făcându-se atunci roș cum îi gotca, iese afară în grădină și începe a plânge în
inima sa, lovit fiind în adâncul sufletului de apăsatoarele cuvinte ale parintelui său și Fiul
craiului, boboc în felul său la trebi de aieste (caracterizare directă realizată de către narator). În
ceea ce priveşte modalităţile de caracterizare întrebuinţate, accentual cade pe indicii
fizionomici, gestuali şi lingvistici, personajele fiind percepute exclusiv din exterior, căci
preocuparea pentru psihologie este cu totul străină de specificul basmului. Dintre procedeele de
caracterizare indirectă se utilizează caracterizarea prin fapte, limbaj, relații cu alte personaje,
nume. Prima probă în care este supus este proba milsteniei. A doua probă la care este supus fiul
cel mic de crai este proba curajului atunci când trebuie să treacă podul. Iar a treia probă
prezentă este proba ispitei care este împărțită în trei grade de dificultate.

Genul epic - Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă 4

 Relaţia dintre Harap-Alb şi Spân este una conflictuală, de supunere. Spânul îl
păcăleşte pe mezin şi îi fură identitatea, sperând că el va ramâne moştenitorul Împăratului
Verde. Prin jurământul pe care îl face spânului, şi pe care îl respectă până la final, Harap-Alb
demonstrează ca este o persoană de cuvant, care poate accepta orice pentru a-şi păstra
cuvântul/onoarea. Spre deosebire de basmul popular, în care se întâlnesc personaje schematice
şi convenţionale, în povestea lui Creangă acestea cunosc un grad mai înalt de complexitate.
Astfel, portretul lui Harap-Alb nu se constituie din obişnuitele locuri comune care îl
caracterizează pe eroul de basm. El nu se remarcă prin calităţi eroice neobişnuite şi, prin
raportare la protagoniştii obişnuiţi al basmelor populare, apare mai degrabă în ipostaza
antieroului. Însuşirile care îl fac să reuşească în încercările sale sunt, în primul rând,
generozitatea şi modestia. El o miluieşte pe Sfânta Duminică, asigurându-şi de la început
protecţia acesteia, se poartă omenos cu furnicile şi albinele, îi ascultă pe uriaşi atunci când
aceştia îi cer să-i ia cu el în Împărăţia Roşie, deşi la început fusese ispitit să-i ia în derâdere din
cauza înfăţişării lor caraghioase. În unele împrejurări dă dovadă de naivitate, lăsându-se înşelat
de Spân şi evită o confruntare cu acesta, acceptând cu resemnare condiţia umilă de servitor, de
care reuşeşte să se elibereze doar la intervenţia fetei de împărat. Este, de asemenea, de remarcat
faptul că eroul reuşeşte în încercările sale, deşi nu respectă sfaturile tatălui său (să se ferească de
omul spân şi de omul roş), ba chiar s-ar putea spune că destinul său de excepţie e generat
tocmai de încălcarea învăţăturii paterne, valabilă pentru omul comun. Aceeaşi preocupare
pentru evitarea schematismului este vizibilă şi la alte personaje. Spânul are un grad mult mai
ridicat de complexitate decât personajele negative din basmul popular. Uriaşii, la rândul lor,
sunt portretizaţi minuţios, cu accent pe detaliile caricaturale, care servesc drept sursă de comic,
în felul acesta povestitorul îndepărtându-se vizibil de convenţiile basmului popular, de unde
preia totuşi motive şi personaje specifice.
În ciuda probelor dificile impuse protagonistului, aceastea nu au facut decat să îl
ajute să se maturizeze, să evolueze. Harap-Alb reuşeşte să ajungă de la statutul de boboc la
acela de vrednic prin trecerea unor probe atât fizice (lupta cu tatăl său deghizat în urs), cât şi
psihice (proba milei, proba răbdării, proba loialităţii). Trecerea probelor este posibilă doar cu
ajutorul sfaturilor primite din partea adjuvanţilor (calul, Sfânta Duminică). Din acest motiv,
trebuie să conştientizăm că nu putem reuşi dacă nu ajutăm şi nu suntem ajutaţi. Mesajul ajuns la
cititor este unul puternic moralizator: in ciuda probelor trimise de divinitate, trebuie să avem
credinţa că binele învinge întotdeauna .

Genul epic - Basmul cult - Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă 5