Sunteți pe pagina 1din 42

Alexandru Lapusneanul (Nuvela istorica posoptista de factura romantica ) Costache Negruzzi Nuvela Alexandru Lapusneanul apare in primul numar

al revistei Dacia literara, la 30 ianuarie 1840, fiind inspirata din articolul program Introductie, scris de Mihai Kogalniceanu, teoreticeanul romantismului romanesc. Acesta ii indeamna pe scriitori sa renunte la imitatii si traduceri, pentru a crea opera literare autentice. Ei se pot inspira din folclor, frumusetile patriei sau din istorie. Costache Negruzzi urmeaza povata lui Kogalniceanu si se inspira din cronica lui Grigore Ureche, prezentand a doua domnie pe tronul Moldovei a lui Lapusneanu, 1564-1569. Prozatorul imbina realitatea istorica cu fictiunea, realizand o nuvela istorica de factura romantica. Structura narativa este simetrica, riguros construita, avand un echilibru solid. Nuvela este alcatuita din patru capitole, fiecare avand ca titlu cate un motto. Este o nuvela obiectiva, in care naratorul povesteste la persoana a III-a, omniscient si omniprezent prin focalizare zero si viziune dindarat. Romantismul este prezentat prin antiteza, tragismul si psihologia personajului principal, iar realismul este dat de adevarul istoric. Relatiile spatiale plaseaza actiunea in Moldova, iar cele temporale, in timpul celei de a doua domnii. Apartenenta la nuvela este argumentata de concentrarea pe definitia personajului in defavoarea actiunii, precum si de organizarea discursului epic pe momentele subiectului. Incipitul explica evenimentele petrecute dupa fuga domnitorului, tradat de boieri in prima domnie. In locul sau pe tron se urca Despot-Voda, care este si el tradat si ucis de Tomsa, ce ii ia locul. Primul capitol are ca motto Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, reprezentand cuvintele domnitorului, atunci cand se intalneste la Tecuci cu o delegatie de boieri din care fac parte: Motoc, Spancioc, Stroici si Veverita. Domnitorul se intorsese cu o armata otomana sa isi recastige tronul. Boierii ii spun ca tara este saraca, nu-l vrea si nu-l iubeste, rugandu-l sa se intoarca. Replica lui Alexandru Lapusneanul devedeste hotararea, dar si mania daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si ma voi intoarce cu voia sau fara voia voastra. El se urca pe tron fara varsare de sange, dupa fuga lui Tomsa. Imediat incepe sirul razbunarilor ,la ce mai mica vina, sau presupusa vina, confisca averi, omoara boieri, le reteaza capetele si ii pune in stalpii gardului curtii domnesti, ca exemplu pentru alti tradatori. Motoc isi cere iertare domnitorului, promita sa devina omul sau si primeste protectia dorita. Alexandru Lapusnenul urmarea sa aiba o iscoada in tabara boiereasca si un boier care sa ii starnga darile. Al doilea capitol are ca moto Ai sa dai sama, doamna!..., reprezentand cuvintele vaduvei unui boier ucis adresate domnitei Ruxanda, sotia domnitorului. Femeia ii reproseaza ca nu-si tempereaza barbatul si il lasa sa faca omorurile, fiind vinovata alaturi de el. Fiica lui Petru Rares, nepoata lui Stefan cel Mare, Ruxanda este prezentata in antiteza fata de sotul curd, tiranic, razbunator si insetat de sange. Blanda, cucernica, iubitoare, femeia este inspaimantata de amenintarea vaduvei si intoarsa la palat, incearca sa-si tempereze barbatul.

Desi initial se manie, pentru amestecul nevestei in treburile domnesti, totusi Alexandru Lapusneanul ii promite ca de poimaine va inceta crimele, dupa ce ii va da un leac de frica. Este prezentata culoarea locala, imbracamintea, ceremonialul de la curte si descendenta sotiei in acest copitol, elemente ce sustin factura romantica. Al treilea capitol are ca motto Capul lui Motoc vrem Duminica, domnitorul merge la slujba la Mitropolie, imbracat in haine de gala. Se inchina la icoane, saruta moastele si asculta patruns slujba. Vine la sfarsit in fata altarului si cere iertare boierilor pentru cruzimea avuta, promitand ca va domni pacea si buna intelegere pe viitor. Drept dovada a bunelor sale intentii, ii pofteste la un ospat, la curte. Boierii rasufla usurati si vin veseli la masa. Spancioc si Stroici se sfatuiesc sa nu participle, simtind ca este o capcana. Spre sfarsitul ospatului, descries in detaliu, slujitorii intra si incep sa-i omoare pe boieri. Sunt astefel ucisi 47 de boieri. Cei batrani se inchina si mor, acceptand soarta. Cei tineri se lupta pana in ultima clipa, sperand sa se salveze. Scena omorului este tipic romantica. Vinul varsat din cupe se amesteca cu sangele din rani, chipurile sunt desfigurate de teama, iar intr-un colt domnitorul rade demonic, avandu-l alaturi pe Motoc, inspaimantat, incercand sa imite pe Lapusneanul. Vestea despre uciderea celor 47 de boieri se raspandeste si in fata portii se strange o masa de oameni, aceasta nuvela fiind prima in care apare ca persoanaj colectiv, multimea. Oamneii nu au venit cu un scop anume. Domnitorul este suparat ca a fost deranjat si vrea sa puna tunurile pe ei. Intrebati ce vor, ei nu au revendicari clare. Se aude o voce care cere capul lui Motoc, cel care stangea darile si deodata toti se unesc intr-un glas. Boierul il roaga sa puna tunurile pe ei Au murit atatea boieri, ce mai conteaza niste prosti?, dar ironic, Alexandru Lapusneanul raspundeProstii, dar multi. Considerand ca ar fi pacat sa omoare atatia oameni pentru unul singur si este iritat de lamentatiile boierului. Motoc este dat multimii care il linseaza. Vazand ce au facut, oamenii se impastie inspaimantati. Multumit ca a rezolvat situatia si a scapat si de Motoc, domnitorul se intoarce, da ordin sa fie retezate capetele boierilor ucisi si face o piramida din acestea dupa rang. Acesta este leacul de frica pentru sotie. Femeia tipa si lesina la vederea piramidei spre dezamagirea barbatului, ca nu se bucura de moartea atator dusmani ai sai. Al patruleaa capitol are ca motoDe ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu. Apare o elipsa narativa, in care faptele urmatorilor ani de domnie sunt redate pe scurt. Alexandru Lapusneanul isi respecta promisiunea si nu mai omoara, dar schingiuie, taie maini, picioare, scoate ochi pentru setea de sange. Ne aflam in ultimul an de domnie, la Cetatea Hotinului, unde domnitorul, grav bolnav de friguri, se teme ca va muri. Se gandeste la cele sfinte si ii spune nevestei si mitropolitului, ca atunci cand I se apropie moartea, sa fie calugarit . Cade in inconstienta si este calugarit. Dupa cateva zile isi revine miraculous, se trezeste imbracat in rasa calugareasca si veghiat de frati. Se infurie, considerand ca a fost tradat pentru a fi urcat pe tron fiul sau, Bogdan. Ii ameninta pe toti cu moartea. Dupa uciderea celor 47 de boieri, Spancioc si Stroici fug din tara si refuza sa se intoarca in ciuda promisiunilor domnitorului ca nu sunt pericol. Ei promit insa ca vor reveni in Moldovaa inainte de moartea sa. Afland ca este grav bolnav, se intorc si se intalnesc cu Ruxanda, dupa ce sotul isi revenise. O

sfatuiesc sa-l otraveasca si chiar ii dau otrava, iar femeia inspaimantata o foloseste, avand acordul tacit al mitropolitului. Dupa ce ii da sa bea paharul cu otrava, fuge ingrozita. Cei doi boieri patrund in iatac. Ii desclesteaza domnitorului dintii cu pumnarul si ii toarna restul ramas in pahar. Il privesc cum agonizeaza spunandu-i sa invete a muri, el, care stia doar omori. Este o scena romantica care descrie zbaterile si spasmele muribundului. Otravirea, calugarirea sunt motive romantice, asemenea destinului schimbator. Domnitorul moare si este inmormantat la manastirea Slatina, ridicata de el, unde va fi urmat de ceilalti membri ai familei. In locul sau pe tron urca fiul sau, Bogdan. Astfel spune autorul se incheie o pagina de sange in istoria Moldovei. George Calinescu considera ca opera lui Costache Negruzzi s-ar fi putut bucura de aceeasi recunoastere international, precum Hamlet , al lui Shakespeare daca ar fi beneficiat de o limba cu circulatie internationala. Georgica a IV-a (poezie interbelic, postmodernist) Mircea Crtrescu

Postmodernismul sau Generatia '80 cuprinde scriitori incepand cu anul 1980 pana in zilele noastre, promovati prin reviste studentesti si cenacluri literare. Ei definesc o alta relatie a artistului cu lumea, printr-o poezie coborata in strada, in cotidian, deoarece cred ca nu mai poate fi spus nimic nou, cu adevarat important fata de inaintasi. Este folosit procedeul intertextualitatii, adica preluare unor sintagme si structuri din autori cunoscuti si texte celebre, pe care le introduc in creatiile proprii. Operele au un spirit critic, ironic, fiind satirizate evenimente si trasaturi ale vietii si societatii. Cel mai important reprezentant al postmodernismului este Mircea Cartarescu, adept al lui Umberto Eco, care considera ca "trecutul ne conditioneaza, ne apasa si ne santajeaza si trebuie revizuit cu ironie si candoare". "Georica a IV-a" face parte din volumul de debut "Faruri, vitrine, fotografii", aparut in 1980, iar titlul este preluat de la poetul latin Vergiliu, autorul "Georgicelor". Poezia reflecta in maniera postmodernista interesul artistului pentru cotidian, o critica ironica a societatii socialiste, a mentalitatii epocii, a limbajului standarizat, de tip sablon. Originalitatea consta in faptul ca poezia nu este structurata in strofe, nu are rima, ritm si masura unitara, este lipsita de semne de punctuatie si toate cuvintele sunt scrise cu litera mica, atat substantivele proprii, cat si inceputul propozitiilor. Este o ironie la taranul socialist, o imagine inventata de comunisti, care si-a pierdut esenta si a devenit o ipostaza tragica. Inceputul poeziei arata efectele electrificarii, cu care epoca comunista se lauda. Astfel taranul "intelege cum stau lucrurile pe planeta" si in mijlocul campului, este indignat de razboiele civile din Cipru si Liban. Se intereseaza de satelitii artificiali, lansati in jurul pamantului, de aparatura electronica, bateriile solare, fiind implicat in mecanismul civilizatiei industriale. Totusi mananca "la chindie" conserve

de fasole cu carnaciori, produse la Fetesti si stie de crema Gerovital, care face sa dispara "ridurile ca-n palma". Este o ironie ascutita, indreptata impotriva mentalitatii comuniste. Universul taranesc este ilustrat doar prin trei expresii populare tipice "la chindie", "dati in caini" si "dati-i zor cu porumbul", care reprezinta un ramas bun, o plecare"pe lumea cealalta". Finalul poeziei ilustreaza intertextualitatea, poetul preluand un citat din Tudor Arghezi, care exprima viziunea taraneasca despre moarte sub forma unui joc "de-a v-ati ascunselea". Parintii, in dorinta de a-si proteja copiii de suferinta, imagineaza moartea ca un joc in care se ascund si vor fi gasiti atunci cand, la randul lor, copiii se vor ascunde si ei "dragii mei copchiii mei ce sa-i faci/asa e jocul/arza-l-ar focul". Dincolo de aparenta persiflare si sarcasm apar sensurile profunde prin prezentarea conditiei tragice a taranalui, care si-a pierdut identitatea, este ratacit si confuz in acest univers. Lexicul poeziei contine cuvinte si expresii din limbajul curent, cotidian, ceea ce il incadreaza in neomodernism. Inovatia este adusa de modul de redactare fara ritm, rima, semne de punctuatie sau majuscule, sugerand monotonia si obtuzitatea sistemului. Malul Siretului (Poezie lirica, pasoptista, pastel) Vasile Alecsandri Poezia" Malul Sireltului " apare in revista " Comvorbiri literere" , in 1869, fiind unul dintre cele mei reusite pasteluri ale scriitorului. Pastelul este o creatie lirica, in versuri in care este descris un tablou din natur, fata de care poetul ii exprim direct sentimentele trite in faa peisajuluii vzut. El folosete un limbaj bogat in imagini artistice si figuri de stil care l individualizeaz. Dei apar spre finalul preromanitsmului, pastelurile lui Alecsandri se inscriu n spriritul paoptist prin ilustrarea frumuseilor patriei si utilizarea in exces a figurilor de stil. Ele nu apartin romantismului, deoarece exprim un sentiment stenic fata de eterna regenerare a naturii. Titlul "Malul Siretului" prezint malul rului Siret, un loc mirific care l-a inspirat pe poet. Rul curge in apropierea moiei de la Mirceti, a scriitorului. Este surprins momentul zorilor, cnd poetul ii exprim direct admiraia pentru frumuseea i perfeciunea naturii. Structural, poezia este alctuit din patru catrene, avnd prozodia specific autorului: rim mperechiat, msura de 15-16 silabe si ritm trohaic. Poezia mbin lirismul obiectiv (strofele 1, 3) cu lirismul subiectiv( strofele 2, 4). Strofa I descrie momentul incert al diminetii, cnd ntreaga natur pare nc adormit, iar deasupra luncii plutesc "aburii uori ai nopii" (epitet), comparai cu "fantasme". Planul cosmic se armonizeaz cu

cel terestru, construind un peisaj de o frumusee aparte. Rul personificat este comparat cu "un balaur" care mic n curgerea sa "solzii lui de aur"(metafor). Poetul este ncntat de reflectarea primelor raze ale dimineii n undele rului, imaginea apei fiind asemnat cu un balaur mitologic ce erpuiete printre copaci. Strofa este realizat in lirism obiectiv, dovad fiind verbele la persoana a III-a: "se despic", "mic". Strofa a II-a descrie natura terestr n lirica subiectiv, fiind prezente mrcile lexica-gramticale ale eului liric, verbe si pronume la persoana I: "eu m duc", "m aez", "privesc". Eul liric, aezat pe "malu-i verde" (epitet cromatic), privete ncntat curgerea continu a apei pe "prundiul lunecos". Personificat, rul "adoarme la bulboace" i sap "malul nsipos". Strofa a III-a continu prezentarea n lirism obiectiv a rului. Umbrit de "o salcie pletoas", el curge. "O mrean" salt din unde dup "o viespe sprintioar", iar un crd de rae slbatice umbrete pentru o clip "apa-ntunecat", ca "un nour trecator"(comparaie). Lirica obiectiv este susinut prin verbe la persoana a III-a "se coboar", "se abat", "salta". Ultima strof accentueaz ideea c acest pastel nu descrie doar un perisaj extern, natural,ci i un peisaj interior al sufletului, redat n lirism subiectiv. Meditativ, eul liric privete fascinat natura din jurul su. El se gndete la curgerea apei pe care o pune in relatie cu trecerea ireversibili a timpului. Din aceast meditaie, el este atras de apariia unei "oprle de smarald"(metafor) care curioas l privete "int". Mica vieuitoare l amuz prin curiozitate, dnd o not de umor finalului. Expresivitatea textului este realizat prin verbele la prezent care permanetizeaz, eternizeaz natura, prin bogaia figurilor de stil i a imaginilor aristice. Pastelul descrie un spectacol al naturii care ncnt eul liric mbinnd lirismul obiectiv i subiectiv i armoniznd planul uman-terestru, cu cel universalcosmic. Considerat creatorul pastelului n literatura roman, Vasile Alecsandri atinge prin aceste creaii cea mai deplin maturizare a talentului su. Enigma Otiliei (Roman modern obiectiv, balzacian clasicizant, realist, citadin, interbelic) George Calinescu

"Enigma Otiliei" apare in 1938, imbinand realismul clasic cu trasaturi moderne, in dorinta de a realiza un roman citadin de atmosfera moderna. Balzacianismul este prezent prin tema care ilustreaza viata burgheziei bucurestene, dezumanizate de influenta banului, la inceputul secolului al XX-lea, prin tehnica detaliului in redarea personajelor, locuintelor si a relatiilor interfamiliale conflictuale, in care banul este stapan absolut. Motivul literar al mostenirii, relatiile intre membrii aceleiasi familii, ideea paternitatii reprezinta nucleul epic al romanului. In opera, Calinescu descrie in detaliu lupta care se da pentru averea lui Costache Giurgiuveanu, realizand personaje tipologice.

Elementele realiste sunt date de prezentarea veridica a atmosferei interbelice in care avarul, parvenitul, demagogul reprezinta tipuri umane specifice inspirate din realitate. Autorul introduce elemente romantice prin antitezele intre personaje, Felix-Titi, Otilia-Aurica, Costache-Pascalopol, prin descrierile de natura in registrul fantastic si prin folosirea motivului "orfanului", Felix si Otilia fiind orfani. Romanul este clasic prin simetrie si personaje dominate de o trasatura de baza. Prin ansamblul acestor elemente precum si datorita introspectiei analizei psihologice, numarului mare de personaje, tehnicilor narative, romanul se inscrie in modernitate. Este o opera epica in proza, de dimensiuni mari, cu o intriga complicata, mai multe planuri de actiune, personaje numeroase, bine individualizate, intre care se nasc conflicte puternice. Modul de expunere predominant este naratiunea la persoana a III-a, facuta de un narator obiectiv, omniscient si omniprezent prin focalizare "zero" si viziune "dindarat". Autorul foloseste un narator martor, un mediator intre naratorul obiectiv si cititorul fictiv, in persoana lui Felix Sima, deoarece prin ochii sai ne sunt prezentate celelalte personaje, strada si casa lui Costache. Initial, romanul trebuia sa aiba titlul "Parintii Otiliei", insa autorul realizeaza ca sunt slab reprezentati si alege "Enigma Otiliei", pentru a ilustra enigmaticul feminin, natura contradictorie a sufletului fiecarei femei. Otilia reprezinta un amestec de energie si farmec juvenil, puritate si veselie, imbinate cu o profunda si matura judecata in momentele importante. Practic romanul nu are un fir epic, ci se desfasoara pe doua planuri care se intrepatrund si se determina reciproc, urmarind istoria unei mosteniri si destinul lui Felix care parcurge criza erotica iminenta adolescentei si isi construieste o cariera stralucita. Reperele spatiale plaseaza actiunea in Bucuresti, Baragan, ca spatiu real deschis si in sufletul si mintea personajelor, conturand trairilor acestora, ca spatiu interior imaginar inchis. Reperele temporale prezinta cronologic evenimentele in ordinea desfarsurarii lor, pornind "Intr-o seara de la inceputul lui Iulie 1909, cu putin inante de ora 10" si urmarind personajele pe parcursul a mai bine de 10 ani. In prezentarea perspectivei temporale si spatiale, autorul foloseste tehnica detaliului in precizarea timpului si descrierea strazii Antim, pe care soseste de la Iasi, Felix Sima, proaspat bacalaureat. Baiatul doctorului Sima vine sa locuiasca dupa moartea tatalui cu tutorele sau, Costache Giurgiuveanu, care a fost casatorit cu sora doctorului. Desi nu au tinut o legatura starnsa, dupa moartea sorei sale, totusi Iosif Sima stie ca este un om serios, bogat si prosper. Pana la majoratul de 21 de ani, unchiul sau se va ocupa de gestionarea averii lui Felix. Baiatul observa casele de pe strada, una amestec de stiluri arhitectonice, grosolan finisate, incarcate, dorind sa arate opulenta, bogatia si bunul gust, insa reusind sa para un kitch. Suna la usa unchiului si este surprins sa vada un batranel "cu o chelie de portelan", cu ochi bulbucati, ce clipesc des, cu voce ragusita, balbait si saracacios imbracat, care ii spune "nu stiu, nu cunosc. Aici nu locuieste nimeni". Se aude pe scari un pas usor si in usa apare Otilea Marculescu, care il cearta dragastos pe "papa" si il pofteste pe Felix in casa. In sufrageria incarcata de fum, tanarul ii cunoaste pe Leonida Pascalopol, prieten din tinerete al lui Costache si al celei de a II-a sotii, decedate si ea, mama Otiliei,

precum si pe membrii familiei Tulea. Aglae Tulea, nevasta lui Simion si mama Olimpiei, Auricai si a lui Titi, este sora lui Costache, care locuieste in casa din spatele sau. Rea si invidioasa, urmareste cu hotarare averea lui Costache, considerand ca le va asigura fericirea copiilor ei. Se opune cu vehementa ca Giurgiuveanu sa o infieze pe Otilia sau sa ii deschida un cont in care sa treaca suma cuvenita dupa moartea mamei. Vaduva, doamna Marculescu, avand-o pe Otilia din prima casatorie, isi incredinteaza averea lui Costache, fara a perfecta un act. Acesta fructifica banii in afaceri si amana sa regleze situatia fetei. Dupa moartea mamei, Otilia locuieste cu Costache, intre cei doi fiind o iubire sincera. Costache este tipul avarului, umanizat de dragostea pentru fata, insa iubirea banului este mai puternica decat sentimentul patern. Felix se inscrie la Medicina si Otilia incepe studiul pianului la Conservator. Baiatul se indragosteste de Otilia, insa este temperat, fata spunandu-i ca trebuie sa isi faca mai intai o solida cariera profesionala. Bombardata cu jigniri si rautati din partea clanului Tulea, Otilia sufera, insa nu le da satisfactia de a arata. Ea reprezinta enigmaticul femin al romanului, in timp ce Aglae este baba absoluta fara cusur in rau. Sotul ei, Simion este tipul senilului care coase perne si picteaza copiind imagini, fara creativitate si fantezie. Titi, baiatul de 22 de ani nu si-a putut termina liceul si da bacalaureatul, ramanand corigent la limba latina, este considerat geniul artistic al familiei si inscris sau audieze cursurile de la arte plastice, desi repeta tiparul tatalui cu stereotipie in gandire. Cunoaste un coleg, il viziteaza acasa si este prins sarutandu-se cu sora lui. Familia fetei il obliga pe Titi sa o ia de nevasta, lucru pe care il face, insa infantil, nu se poate adapta vietii conjugale si este divortat de Stanica. Aurica este fata batrana, obsedata de ideea casatoriei, care vede un pretendent in fiecare barbat si il asasineaza cu insistentele. Olimpia, fata cea mare traieste in concubinaj cu Stanica Ratiu, avocat fara procese, tipul parvenitului si demagogului. Acesta refuza sa o ia de nevasta pana in momentul in care Simion trece o casa ca zestre pe numele fetei. Cuplul are un copil, Relisor, care moare la cateva luni, cazand din pat si lovindu-se la cap, din cauza nepasarii parintilor. Olimpia, indifernta, placida, se simte eliberata de grija copilului, iar Stanica joaca cu dramatism rolul tatalui indurerat, pentru a mai scoate ceva bani de la rude, motivand chelutuielile de inmormantare, platite de fapt de Aglae. Pascalopol este o prezenta vie in casa, atasat de familia pe care nu reusise sa o aiba el insusi. O ia la Paris pe Otilia, ceea ce trezeste invidia familiei Tulea si barfe ca il descumpanesc pe Felix. La intoarcerea fetei, Felix ii cere sa ii interzica lui Pascalopol vizitele in strada Antim, lucru pe care fata il face. Leonida il intalneste pe strada pe Felix si il invita acasa, interiorul locuintei contrastand cu cea a lui Costache. Obiecte de arta, mobile elegante, fac un decor placut ce arata nobletea mosierului spiritual , educat si cultivat. Cu sinceritate, Pascalopol ii marturiseste ca o stie pe Otilia de mica, nutrind initial o dragoste paterna pentru ea. In timp, transformandu-se in adolescenta si maturizandu-se, sentimentele sale sunt confuze intre iubirea masculina si cea paterna. Totusi ii garanteaza ca nimic din comportamentul sau nu a depasit limita bunei cuvinte fata de fata. Felix regreta interdictia si il roaga sa reia vizitele, prilej de bucurie pentru toata lumea, mai ales ca mosierul venea incarcat cu bunatati si delicatesuri, se lasa inselat la table , carti si facea diverse servicii tuturor membrilor. Pascalopol chiar ii invita pe Felix si Otilia sa petreaca cateva saptamani la mosia sa din Baragan, prilej pentru scriitor de a face descrieri de natura de o mare sensibilitate, tipic romantice.

Costache stie ca are o datorie morala fata de Otilia si alege ca modalitate de implinire sa ii construiasca o casa in propria curte. Zgarcit, nu angajeaza un arhitect, considerand ca poate face singur planurile si foloseste ca materiale pe cele stranse de la demolari. Speriat ca hotii ar putea fura din materiale, le muta din curte in casa si acest efort, varsta si caldura ii pricinuesc primul atac cerebral. Este dus in casa si imediat, familia Tulea se instaleaza, asteptand cu nerabdare sa moara si sa puna mana pe avere. Este sinistra scena in care bolnavul agonizeaza pe canapea si familia Tulea mananca vesela la masa oala cu sarmale, adusa de acasa, facand planuri de viitor. Doctorul adus de Pascalopol ii prescrie un tratament si il asigura pe batran ca va scapa. Daca initial, Costache intentioneaza sa ii dea lui Leonida un pachet de bani, sa il puna pe numele fetei, afland ca scapa, amana acest lucru, neputand sa se desparta de ei. Cu dragoste si fara urma de repulsie, fata il ingrijeste pe batran. Incapatant, se apuca iarasi de constructie si sufera al doilea atac. Medicul afirma ca se va vindeca si acum. Costache o roaga pe Otilia sa ii faca un saculet in care sa puna banii si sa-i aiba cu sine in pat. Il roaga pe Felix sa stranga din diferite ascunzatori din casa pachetele de bani si sa-i aduca. Felix gaseste un caiet in care batranul tinea evidenta cheltuielilor si este surprins sa constate ca a furat si din mostenirea sa. A scazut bani pentru carti si aparatura medicala, haine, excursii, plus pentru constructia casei, motivand ca la parter va exista un cabinet medical. Nu discutase cu Felix acest lucru, iar banii decontati erau ireali. Se jeneaza sa ii spuna Otiliei. Stanica spioneaza pe la geamuri si observa miscarile stranii pe sub plapuma ale bolnavului, realizind ca are bani ascunsi in pat. Profita de un moment cand bolnavul este singur, intra si ii cauta banii ascunsi, spre disperarea bolnavului. Ii smulge saculetul si Costache are al treilea atac cerebral, care il ucide. Este inmormantat, singura care il plange intristata fiind Otilia. Fata decide sa se mute si sa-si duca pianul, singura amintire de la mama, la o colega de conservator. Imediat Aurica incepe sa planga, spunand ca nicio fata, astazi, nu se mai poate marita fara pian. Generoasa, dar si satula de clanul Tulea, Otilia renunta si la pian. Felix, care devenea major intr-o luna, ii propune sa se lase de facultate, sa isi caute un serviciul si sa se casatoreasca. Seara, Otilia vine in camera lui Felix sa i se daruiasca, insa onest, tanarul vrea sa astepte pana dupa casatorie. A doua zi Otilia pleaca la Paris cu Pascalopol si se casatoreste cu acesta, spre stupoarea lui Felix si invidia familiei Tulea. Tanarul primeste o scrisoare prin care fata ii explica ca va putea gasi in sufletul sau puterea de a trece peste aceasta dezamagire si isi va continua studiile, in implinirea visului de a ajunge medic. In momente importante, cand trebuie sa ia decizii capitale, Otilia da dovada de o matura judecata. Ea realizeaza ca renuntand la facultate, Felix va regreta in timp, se va simti ratat profesional si nu va putea sa fie fericit. Autorul face o elipsa narativa, prezentand peste ani destinele personajelor. Stanica se desparte de Olimpia, se insoara cu Georgeta, care are protectori importanti si devine proprietarul unui bloc de locuinte, patronand "tripouri si cercuri de morfinomani". Olimpia se intoarece la familie, iar averea primita nu aduce fericirea sperata de Aglae pentru copiii ei. Felix termina facultatea, ajunge un medic renumit, autor de tratate medicale, profesor universitar si se casatoreste stralucit, intrand in lumea

buna a capitalei. El il intalneste in tren pe Pascalopol, care mai batran, dar la fel de elegant, ii povesteste ca s-a despartit dupa cativa ani de Otilia, nedorind ca fata sa se plictiseasca din cauza diferentei de varsta. Este in relatii bune cu ea, isi scriu si scoate o forografie a Otiliei cu actualul sot, un conte argentinian. Felix priveste imaginea si vede "o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta", aflata langa un barbat cu un aer exotic. Nimic din aerul femeii nu ii aminteste de fata de care fusese indragostit. Chiar Pascalopol afirma"A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e o enigma.". Otilia ramane o enigma atat pentru cei care o iubesc, cat si pentru cei ce o urasc. Manat de amintiri, Felix reface intr-o Duminica drumul pe strada Antim, ca in momentul sosirii in Bucuresti, dupa bacalaureat. Casa lui mos Costache esteinegrita de vreme, cu tencuiala cazuta, curtea plina de buruieni si gardul ruginit, legat cu lant. Ii revine in minte figura unchiului sau si ii rasuna in urechi replica acestuia"aici nu sta nimeni!", care i se pare adevarata. Tipurile de personaje, dominate de o caracteristica definitorie si inspirate din societatea bucuresteana sustin realismul operei, dovedind talentul de prozator a lui George Calinescu.

Leoaic tnar, iubirea (art poetic neomodernist, poezie liric subiectiv, postbeliv) Nichita Stnescu
Neomodernismul sau Generaia '60 cuprinde scriitori ntre 1960-1980 care aduc o revigorare a poeziei, o ntoarcere la metafor i imagine artistic, la reflecii filozofice. Limbajul este ambiguu, subtil, intelectualizat, aducnd o libertate de expresie, o autonomie a esteticului dupa o perioad de dogmatism ideologic. Nichita Stnescu este un reprezentant de frunte a neomodernismului, care prin metaforele sale reuete s dea o nou expresie i estetic cuvntului. Poezia "Leoaic tnr, iubirea" apare n volumul "O viziune a sentimentelor" , n anul 1964 i reprezint art poetic erotica. Arta poetic definete un ansamblu de trsturi ce compun concepia artistica a unui scriitor despre lume i via, condiia omului n lume, menirea artistului i a operei sale ntr-un limbaj artistic care l definete. Nichita Stnescu realizeaz prin aceast poezie un imn inchinat iubirii n lirism subiectiv, fiind prezente mrcile lexico-gramaticale de persoana I ale verbelor i pronumelor "mi-am dus", "m", "ntlnii". Poezia este structurat n trei secvente lirice inegale, ce corespund strofelor de 6, 8 i 10 versuri. Tema o constituie consecinele pe care iubirea intens le are asupra sensibilitii poetice, asemenea unui animal de prada ce nvleteasupra eului liric. Este o confesiune liric, o art poetica erotic, in care eul liric este puternic marcat de intensitatea sentimentului de iubire.

Titlul exprim prin metafora leoaicii, imaginea iubirii, ce apare neateptat i atac argesiv sensibilitatea eului liric. Prima strof vizualizeaz sentimentul de iubire ca o leoaica tnar, ce atac eu liric, i sare" n fa", i nfige "colii albi n fa" i l muc "de fa". Animalul l pndise mai demult i l-a atacat agresiv. Elementul de recuren "fa" este un laitmotiv, care pune n eviden pierderea integritii sufletului atacat de iubire. Strofa a II-a accentueaz efectul psihologic al ntlnirii neateptate cu iubirea, care aduce n sufletul ndragostitului o emoie puternic, necunoscut, o energie omnipotent. Eul liric se simte centrul universului, are senzaia ca totul se reorienteaza n jurul su, n cercuri concentrice. Privirea i auzul se nal lng curcubeu i ciocrlii, trind un sentiment de triumf, de izbnd cereasc, de fericire nesperat Si deodata-n jurul meu, natura/ se facu un cerc de-a dura. Ultima strof revine la motivul iniial al "leoaicei armii, cu micari viclene" care apare ca un animal agresiv i devorator. Sinele poetic , ndragostit nu se mai recunoate, este confuz i bulversat "Mi-am dus mna la sprncean/la tmpl i la brbie/dar mna nu le mai tie". Iubirea apare "pe-un desert n strlucire", adic dup o perioad tern i trist, aducnd o fericire strlucitoare. Ea este viclean, imposibil de anticipat i fr putin de a ti ct dureaz "nc-o vreme/ i-nc-o vreme...". Omul trebuie s accepte iubirea ca form a spiritului ce nvinge timpul i da energie i profunzime vieii, s nu se team de nesiguran sau de durata acestui sentiment. Perspectiva neomodernist a poeziei este susinut de sugestia creata prin metafora leoaicii, iubirea reprezentnd un sentiment puternic, agresiv i cu urmari devastatoare asupra sensibiliti eului liric. Ea aduce for i fericire, o stare de nlare i beatitudine, chiar dac are un viitor nedefinit i incert. Omul nu trebuie s se team de nesigurana i durata iubirii, ci s o triasc plenar, bucurnduse de ea. Sunt folosite verbe la perfectul simplu facu, tasni pentru a marca iubirea abia ivita neasteptat. Epitetele cromatice coltii albi, leoaica aramie, repetitia "nc-o vreme/ i-nc-o vreme, metafora iubirii ca animal de prada, comparatia Si deodata-n jurul meu, natura/ se facu un cerc de-a dura..ca o stranger de ape, contureaza limbajul artistic.

Moara cu noroc (opera clasica, realista, nuvela psihologica) Ioan Slavici

Unul dintre clasicii limbi romane, Ioan Slavici, este adeptul invaturilor lui Confucius care promoveaza respectul pentru adevar, dreptate, cinste, cumpatare, dragoste, fiind convins ca orice abatere de la aceste norme morale este aspru sactionata de viata.

Nuvela Moara cu noroc apare in volumul Novele din popor, tiparit in 1881. Este o nuvela realista pentru ca prezinta atmosfera de la sfarsitul secolului al 19-lea din Ardeal, unde afacerile necinstite impiedica omul simplu sa-si poata schimba statutul social. Este o nuvela psihologica, deoarece infatiseaza zbaterile din sufletul si mintea personajului principal, ce cade prada lacomiei de bani si isi modfica comportamentul, determinind destinul tragic. Nuvela este o opera epica in proza, cu un singur fir narativ, cu un continut concentrat, o intriga riguros construita, care prezinta fapte verosimile ce duc la conturarea personajului principal. Nuvela pune accentul pe construirea personajului in defavoarea actiunii. Exista o tendinta spre obiectivare, nuvela avand un conflict interior, psihologic in sufletul si mintea protagonistului si un conflict social, exterior care ii confera caracter psihologic si realist. Modul de expunere predominant este naratiunea, avand un povestitor care relateaza obiectiv, omniscient si omniprezent la persoana a III-a prin focalizarezero si viziune dindarat. Naratiunea este completata prin dialog, analiza psihologica, introspectie, autoanaliza, autointrospectie si monolog interior, ca moduril de expunere. Titlul reprezinta numele hanului inchiriat de protagonist pe trei ani. Este un loc malefic, bantuit de duhuri rele, construit pe o fosta moara, care macina parca destinele celor care locuiesc aici. Locul va fi purificat prin foc si se dovedeste cu noroc doar pentru castigul de bani necinstiti. Tema nuvele este de a reda consecintele dezastruoase pe care lacomia de bani le are asupra omului. Repele spatiale introduc un spatiu real exterior,al hanului in Ardeal, la Ineu, Arad, Oradea si un spatiu interior psihologic in sufletul si mintea personajului principal. Reperele temporale plaseaza evenimentele intr-un timp real, la sfarsitul secolului al 19-lea, cronologic, pe durata unui an, intre Sfantul Gheorghe(23 aprilie) si Pastele din primavara viitoare. Nuvela este structurata in 17 capitole, fiind realizata prin formula copertei, deoarece incipitul si finalul sunt simetrice si sunt rostite de batrana, soacra lui Ghita, atunci cand aude ca ginerele vrea sa ia in arenda hanul:Omul sa fie multumit cu saracia lui, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Cizmar intr-un sat din Ardeal, Ghita este nemultumit cu castigul sau. Oamenii merg mai mult desculti, doar duminica la biserica se incalta. Daca ploua, ei merg cu ghetele in mana si cizmarul nu prea are de lucru. Ghita decide sa ia in arenda pe trei ani hanul Moara cu noroc, sa starnga bani si apoi sa deschida la oras atelier de cizmarie cu calfe si ucenici. Famila se muta la han de Sfantul Gheorghe si prin harnicia, dragostea si intelegerea dintre soti, atmosfera locului se schimba si oamneii popsesc adesea aici. Eset o zona aflata la incrucisare de drumuri, strabatuta de porcari, banditi si hoti, persoane fioraose si care inspira teama. Expozitiunea a prezentat locul, timpul si a introdus personajul principal si famila sa. Intriga incepe odata cu venirea la han a lui Lica samadaul, seful porcarilor, simbol al raului, de teama caruia tremura toata valea. Autoritar, el ii cere lui Ghita sa devina omul sau daca vrea sa

ramana la han. Hangiul realizeaza pericolul si incearca sa se opuna prin cumpararea de pistoale, a unor caini fiorosi si angajarea unei slugi, Marti un ungur spatos. Totusi isi da seama ca Lica il domina si atras de castigul de bani, intra in afaceri cu porcarul. Desfasurarea actiunii prezinta gradat dezumanizarea hangiului, transformarea sa din omul deschis, vesel, iubitor si cinstit, intr-o persoana ursuza, vesnic manioasa, tacuta, care se indeparteaza de cei dragi. Ana, incearca sa-l previna asupra lui Lica, dar sotul o respinge si femeia crede ca n-o mai iubeste si ca nu are incredere sa ii spuna ce il framanta. Ghita are momente cand isi doreste sa nu aiba familie, sa se arunce fara teama in afaceri primejdioase si sa castige bani multi. Devine complice la hotie, talharie, crima, pentru ca in final sa ucida el insusi. Depune martuire si il scapa pe Lica in procesele in care este acuzat pentru talharirea arendasului evreu si uciderea femeii bogate, in doliu si a fiului acesteia, desi stie ca Lica este vinovat. Porcarul capata incredere in hangiu si ii marturiseste ca taria sa vine din faptul ca a ucis si ca nu este subjugat de iubirea pentru o singura femeie. Prima data a omorat pentru a acoperi un furt de porci, a doua oara din remuscare si dupa, de placere. Lica ii explica ca nu trebuie sa fie legat doar de o singura femeie. Nicio muiere nu merita dragostea si supunerea unui barbat. Chiar Ana l-ar trada, daca ar lasao singura cu Lica. Hangiul ar suferi, dar ar deveni un om tare. Sunt clipe cand Ghita realizeaza prapastia morala in care a cazut si prin monolog interior ii cere iertare Anei si copiilor. Incearca sa isi justifice lacomia, considerand ca asa la lasat dumnezeu, uraste acest defect, dar este asemenea cocsatului care trebuie sa=si poarte cocasa intreaga viata. La han vine si jandarmul Pintea, fost tovaras de hotie in tinerete cu Lica. Acesta isi platise greseala, devenise om cinstit si jurase sa il aduca pe Lica in fata justitiei. Hangiul ii marturiseste ca Lica il obliga sa ii schimbe o suma de bani si pun la cale prinderea in flagrant a porcarului. Ghita nu-I spune ca jumatate din suma este castigul sau. Batrana, Ana si copiii urmau sa plece in saptamana Pastelui la rude,la Ineu, iar Ghita sa soseasca in ziua de duminica. Ana decide sa vina impreuna cu Ghita si o trimite pe mama cu baietii inainte. Punctul culminant se construieste in jurul capcanei puse la cale de Ghita cu Pintea. Hangiul ii lasa o suma de bani nevestei pentru Lica si pleaca la Ineu sa-l anunte pe jandarm. Nu-i spune Anei de complot si femeia se simte ca momeala si ofranda, oferita porcarului de lasitatea barbatului. Ii cedeaza lui Lica, regreta si il roaga sa-o ia cu el, de rusine fata de familie, dar este respinsa. Deznodamantul prezinta intoarcerea lui Ghita, care realizeaza cele petrecute si o injunghie pe Ana, in ciuda rugamintilor femeii de a o ierta. Lica isi da seama ca si-a uitat chimirul la han, se intoarce cu Raut, omul sau, intrand in sala in momentul n care Gita o ucide pe Ana. Raut il impusca in ceafa si Lica ii da ordin sa caute banii hangiului si sa dea foc hanului, ca sa stearga toate urmele.

Lica pleaca, este ajuns de Pintea, vrea sa fuga trecand raul inot, insa nu poate, deoarce este umflat de zapada topita si ploi. Are calul obosit, vrea sa se intoarca la han sa-l schimbe, nu poate si fuge in padure. Realizeaza ca va fi prins, nu accepta sa fie judecat si inchis si se sinucide aruncandu-se cu capul in tulpina unui stejar. Jandarmul ii ia trupul si il arunca in rau. A doua zi, soarele cald si luminos de primavara contrasteaza cu ruinele fumegande ale hanului. Batrana plange impreuna cu copiii, soarte nefericita a fetei si a ginerelui. Finalul este compus tot din cuvintele soacrei, care ar vrea sa creada ca moartea si incendiu sunt din cauza unui fulgerse vede ca au lasat ferestrele deschise. Totusi ea stie adevarulstiam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat. In viziunea femeii, raul nu putea ramane nepedepsit, iar omul nu se poate opune destinului. Autorul isi penalizeaza personajele care incalca codul de legi morale, demonstrand ca viata nu accepta abateri de la etica. Ghita, personajul principal, rotund, mobil, complex, doveste degradarea umana si consecintele pe care lacomia le poate avea asupra omului. Viata exterioara a lui Ghita este subordonata trairilor sale interioare. Conflictul sau interior evuoleaza si il face sa se schimbe ajungand in final ucigasul sotiei. Ana, personajul secundar, este sotia lui Ghita si imparataseste acelas destin tragic, deoarece incalca moarala familei si loialitatea, cinstea fata de sot. Ea este pedepsita de autor si pentru ca nu reuseste sasi determine barbatul sa nu se implice in afacerile necinstite ale porcarului. Lica samadaul este un personaj negativ, malefic, static, om rau si primjdios, care exercita asupra celorlalti o imfluenta negativa prin forta sa interioara, prin ambitie si orgoliu nemasurat. Nu poate accepta judecata si inchisoarea si alege fara sovaire moartea. Autorul foloseste un limbaj popular, bogat in reginalisme pentru a sugera cat mai bine timpul si spatiul in care se petrec evenimentele. Fraza sobra, viguroasa, spontana, oralitatea si buna cunoastere psihologica, il recomanda pe autor drept un scriitor reprezentativ al literaturii romane.

Criticismul junimism " Junimea " si " Convorbiri literare"- Titu Maiorescu
" Junimea este o grupare culturala initiata de mai multi tineri intelectuali precum Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, avandu-l ca mentor pe Titu Maiorescu, care incepe initierea gruparii tot la 23 de ani, ca si varsta lui Mihail Kogalniceanu, cand editeaza "Dacia Literara". Societatea culturala " Junimea" apare la Iasi in 1863, iar in 1867 editeaza revista "Convorbiri literare." Ea are mai multe etape. Prima etapa, intre 1863-1874, functioneaza la Iasi si are mai mult un caracter polemic in domeniul limbii, literaturii si culturii. A doua perioada, intre 1874 si 1885 este consacrata marilor clasici ai literaturii romane, aparand operele de maturitate ale lui Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ion Luca Caragiale. Dupa 1885, revista se muta la Bucuresti si capata caracter academic, deoarece pe langa literatura, apar lucrari economice, filozofice, istorice, geografice. Obiectivele societatii sunt:

-Raspandirea stilului critic -Neatarnarea intelectuala a poporului roman -Originalitate in literatura si cultura -Impunerea valorilor natinale -Incurajarea literaturii nationale -Unificarea limbii romane -Educarea prin cultura Titu Maiorescu indeamna la aparitia unor "prelectiuni populare" prin care sa se educe masele, sa se trezeasca intereseul pentru literatura. El insista asupra unificarii limbii romane literare, inlocuind alfabetul chirilic cu cel latin. Sustine ca trebuie sa existe reguli clare ortografice, care sa normeze o limba fonetica. Revista "Convorbiri Literare" este la inceput bilunara si apoi lunara, fiind editata sub patronajul lui Iacob Negruzzi, fiul lui Costache Negruzzi. In paginile ei sunt promovate opere literare de o mare valoare, combatand imitatiile, plagierile, considerand ca nu reprezinta literatura. Din amintirile asupra sedintelor Junimii, aflam ca atmosfera era vesela, antrenanta insa in egala masura discutiile erau serioase si profunde. Titu Maiorescu a fost critic, estetician si mentor al societatii, o personalitate cu o vasta cultura, care a avut lucrari politice, filozofice, lingvistice si estetice. Ca estetician, el defineste poezia, sustinand ca trebuie sa indeplineasca o conditie materiala privind forma si una ideala, privind continutul. In studiul "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867", el arata ca poezia e chemata sa exprime frumoasul, fata de stiinta care exprima adevarul. Frumoasul cuprinde idei manifestate in materie sensibila. Poezia exprima mereu un sentiment, o pasiune, o stare emotinala. In lucrarea "Comediile d-ul I.L.Caragiale", Maiorescu explica raportul intre arta si relitatea sociala ilustarata in operele literare. El raspunde astfel criticilor aduse comediilor marelui dramaturg, explicand ca ele reflecta doar viata noastra sociala, sunt o caricatura a contemporanilor, deoarece arta are rol moralizator. In studiul "Eminescu si poeziile lui", criticul apreciaza marea personalitate a poetului, firea sa melancolica si visatoare si intuieste geniul literar. Este incredintat de talentul nativ al lui Eminescu si afirma eternitatea acestuia. Alte studii critice se refera la Andrei Muresanu, Octavian Goga, Ioan Slavici si Mihail Sadoveanu. In studiul "In contra directiei de astazi in cultura romana ", criticul explica legatura intre traditie, originalitate, fond cultural autohton si inovatie, civilizatie moderna. El arata "teoria formelor fara font "

imprumutate din Occident, care duc la imitatii ridicole si nocive pentru spiritualitate. Este ingrijorat si de modul in care evolueaza invatamantul, afirmand " mai bine sa nu facem scoala deloc, decat sa facem o scoala rea". Forma trebuie creata in armonie cu fondul deja existent. Trebuie atent selectate ideile si formele occidentale preluate, urmarit felul in care ele sunt introduse in structurile noastre culturala. Daca aceste forme nu se potrivesc fondului cultural romanesc, ele nu doar ca nu functioneaza, dar reprezinta un mijloc de distrugere primejdios. Are senzatia ca este incurajata mediocritatea de catre clasele de sus, care accepta scriitori fara talent, opere stangace si nu sunt ferme in respingere. Un merit incontestabil il are Titul Maiorescu in domeniul lingvisticii, consolidarii si oficializarii limbii romane. El afirma ca romana este o limba fonetica care are nevoie de alfabetul latin, deoarece alfabetul chirilic ne franeaza si ne intoarce inapoi. Criticul este impotriva frazelor supraincarcate, pe care le considera o forma de a ascunde lipsa de idei. Se ridica impotriva avalansei de neologisme ce au invadat limba fara discernamant. Ctitor al cultruii romane nationale, primul estetician si critic literar roman, Titu Maiorescu este o personalitate exceptionala a timpului sau ce a influentat toatele domenile vietii culturale romanesti.

Dacia literara-periada pasoptista


Prima parte a secolului al XIX-lea este cea mai agitata periada de transformari sociale, culturale, politice, culminand cu Revolutia de la 1848. Este o perioada care antreneaza personalitati din cele trei state roamnesti in dorinta de a realiza initial o uniune literara si culturala, iar mai apoi o uniune teritoriala si politica. Perioada cuprinsa intre 1830 si 1870 se numeste perioada pasoptista, sau preromantism. Acum au loc manifestari ale idealului elibararii si unitatii nationale, sunt satirizate viciile feudale, se intensifica lupta sociala si au loc evenimente politice importante. Reprezentanti ai pasoptismului sunt in literatura: Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Heliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Andrei Muresanu. La 30 ianuarie 1840, apare la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, prima revista de literatura organizata"Dacia literara". In jurul ei se manifeste un curent national-popular si in primul numar este publicat articolul-program "Introductie" considerat manifestul romantismului romanesc. In program, Kogalniceanu, in ciuda tineretii sale, 23 de ani, evidentiaza principalele idei asezate ca fundament pentru crearea si orientarea literaturii romane. Autorul porneste de la diverse publicatii ale vremii si observa ca ele contin informatii politice, administrative, stiri locale, insa nu exista o revista de literatura, adresata scriitorilor din cele trei provincii romanesti. Dacia va uni aceste talente, iar directorul ii indeamna sa se inspire din trecutul istoric, din frumusetile patriei si folclor. Romanii trebuie sa aiba o limba si o literatura comuna, nationala. Revista se ridica impotriva traducerilor fara rost, deoarece nu reprezinta literatura nationala. Kogalniceanu critica tendinta de a

imita literaturile straine, fara legatura spirituala cu specificul romanesc, accentuand ca reprezinta o moda, o manie primejdioasa. Desi nu apare decat in trei numere, fiind interzista domnitorul Mihail Sturdza, revista este importanta prin scrierile valoroase publicate, un exemplu fiind nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul". Mai publica scriitori ca Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Alexandru Donici. Apar ca specii literare, fabula, nuvela, pastelul, ceea ce duce la imbogatirea valorii literaturi natinale. Revista urma sa aiba patru parti, bine structurate in care sa fie prezentate:" conpuneri originale" ale scriitorilor colaboratori, reproducerea unor articole interesante din alte publicatii, critica operelor aparute si a IV-a parte "Telegraful Daciei" sa contina informatii despre evenimentele culturale viitoare, opere in curs de aparitie. Kogalniceanu ii indeamna pe scriitori sa scrie aducand ideile lor, indiferent de provincia din care sunt. Critica trebuie sa fie obiectiva, nepartinitoare "vom critica cartea, nu persoana". El republica cronicile lui Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, indemnandu-i pe scriitori sa gaseasca subiecte in istoria neamnului, sa afle"ce suntem, de unde venim si unde mergem". Chiar daca nu a aparut decat in trei numere, fiind interzisa de domnitorul Mihail Sturza, revista este importanta prin scriitorii promovati, operele literare publicate, cresterea interesului pentru literatura, formarea unei culturi nationale sia unei limbi comune tuturor romanilor. Frumusetile patriei, folclorul si istoria isi gasesc implinire in opere literare de o mare sensibilitate. Acesta vor contribui la implinirea idealului tuturor romanilor, Unirea Principatelor.

Luceafarul (Poem lirico-epic, filozofic, romantic) Mihai Eminescu

Poemul "Luceafarul" este inspirat din basmul popular "Fata in gradina de aur", cules si publicat in Germania de folcloristul Richard Kunisch. Eminescu este incantat de frumusetea creatiei populare, versifica basmul, il imbogateste cu idei filozofice si ii schimba finalul. A cincea varianta versificata reprezinta poemul "Luceafarul". Basmul povesteste despre o pamanteanca, fata de imparat, indragostita de un Zmeu. Ea ii cere sa renunte la nemurire, daca vrea ca iubirea lor sa se implineasca. Fata reprezinta omul obisnuit, iar Zmeul este omul de geniu. Cei doi apartin unor lumi diferite, de aceea, iubirea lor este imposibila. Zmeul pleaca spre Creator sa ceara dezlegarea de nemurire, deoarece doar omul de geniu este capabil de sacrificiu suprem. Creatorul il refuza si il indeamna sa priveasca ce il asteapta pe pamant. O vede pe fata intr-un joc al iubirii cu un pamantean, Florin si manios rastoarna o stanca si o omoara pe tanara. De durere, Florin moare si el langa stanca sub care zace iubita lui.

Poetul considera razbunarea nepotrivita geniului, care trebuie sa se detaseze superior si dispretuitor de cele vazute, incat schimba finalul. Alte surse de inspirate sunt motivul Zburatorului, preluat din mitologia populara, in care sentimentul de iubire, in sufletul tinerelor este sadit de un zburator al noptii ce le viziteaza in vis. Este prezenta de asemenea conceptia antitetica a lui Arthur Schopenhauer, asupra conditiei omului de geniu si a celui obisnuit. Omul obisnuit, muritorul de rand se caracterizeaza prin mediocritate, subiectivitate, neputinta de a-si depasi sfera limitata in care traieste, dorinta oarba de a fi fericit, exces de socializare, lipsa unui ideal. Omul de geniu se distinge prin inteligenta profunda si meditativa, sete de cunoastere, aspiratie catre un ideal, putere de sacrificiu, obiectivitate, singuratate. In poem apar elemente din gandirea lui Platon, Aristotel si filozofia indiana. Poemul este citit in 1883 la cenaclul "Junimea", apare in revistele "Almanahul Societatii Academice Social-Literare Romania Juna ", in "Convorbiri literere", in acelasi an, iar in vara in prima si singura editie antuma "Poezii", ingrijita de Titu Maiorescu. Este un poem filozofic in care tema romantica a conditiei omului de geniu capata o stralucire desavarsita. Chiar Eminescu spune despre geniu ca "nu cunoaste moarte si numele sau scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant, nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fercit. El n-ar moarte, dar n-are nici noroc". Cunoasterea lumii este acesibila doar omului superior, capabil sa-si depaseasca imitele, subiectivitatea, sa se inalte in sfera obiectivitatii. O alta interpretare, apartinand lui Tudor Vianu foloseste o lirica a masitlor poetului intruchipat pe sine in mai multe ipostaze: Ca geniu, Luceafarul si Hyperion, ca barbat indragostit, Catalin, de forta universala, Demiurgul. Poemul este realizat pe structura basmului versificat, avand 98 de catrene, dominate de existenta a doua planuri, uman-terestru si universal-cosmic. Ele se interfereaza pe parcursul operei, prezentand ipostazele omului de geniu, in raport cu ipostazele ideii de femeie. Poemul este alcatuit din 4 tablouri, primul si ultimul, imbinand armonios cele doua planuri, al doilea, fiind dominat de planul uman-terestru, iar al treilea, de cel universal-cosmic. Primul tablou incepe prin formula initiala specifica basmului "A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata". Ipostaza geniului este simbolizata de Luceafar, iar femeia, e fata de imparat. Este o poveste de dragoste, fantastica, deoarece cei doi apartin unor lumi diferite, tocmai din acest motiv, iubirea lor este imposibila. Poetul o descrie pe tanara prin atribute care o fac unica "o prea frumoasa fata", "una la parinti", " mandra in toate cele", " cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele". Unicitatea fetei o ridica cat mai sus pentru ca povestea lor de iubire sa se poata implini. Legatura intre cele doua planuri se realizeaza prin intermediul ferestrei, al visului si oglinzii in care se reflecta Luceafarul. El apare in ipostaza angelica, ca fiu al cerului si marii si o cheama in lumea lui sa ii fie mireasa. Fata il simte "strain la vorba si la port", apartinand unei alte lumi, de care se teme. Ii spune " caci ochiul tau ma-ngheata". Antitezele arata ca cei doi apartin unei lumi diametral opuse si fetei ii este imposibil sa acceada in lumea superioara a cunoasterii "Dara pe calea ce-ai deschis/N-oi merge niciodata".

Dupa trei zile si trei nopti, cifra magica specifica basmului, Luceafarul o viziteaza iarasi in somn in ipostaza demonica, fiu al soarelui si noptii. El este atras de chemarea de patima a fetei, facuta ca si in serile precendente inainte de a se culca, prin care il roaga sa patrunda "in casa si in gand" si sa ii lumineze viata. Astrul o cheama in imparatia inaltului, dar fata il refuza si ii cere sa renunte la nemurire"fii muritor ca mine" daca vrea sa il iubeasca"cu crezamant". Doar omul de geniu este capabil de sacrificiu, de obiectivitate, de aspiratie spre cunoastere, spre ideal, profund, spre deosebire de omul obisnuit, muritorul de rand, limitat in gandire, dornic de fericire imediata, subiectiv, atras de socializare excesiva si incapabil de sacrificii. Luceafarul promite sa renunte la vesnicie, la nemurire, animat de un sentiment profund "cat te iubesc de tare ". El vrea sa cunoasca fericirea absoluta prin iubirea ideala. Tabloul al II-lea este o idila pastorala, desfarsurata intre doua fiinte ce apartin aceleiasi lumi. Fata capata infatisare, nume, Catalina si reprezinta ipostaza de femeie, Luceafarul ramanand doar o aspiratie. Planul uman terestru domina tabloul, fiind descris un cadru nocturn de o mare frumusete in care se infiripeaza iubirea intre Catalina si un tanar, Catalin "viclean copil de casa". Poetul ii face un portret usor ironic "indraznet cu ochii", "cu obrajei ca doi bujori", care o urmareste "panditor " pe fata si o atarge intr-un joc tandru de iubire. Dragostea lor pare o poveste intre doi tineri de la tara care traiesc sentimentul ocrotit de natura din jur. Numele comun al celor doi nu este ales intamplator, ci arata ca fac parte din aceeasi lume si iubirea lor se poate implini. Luceafarul a ramas doar o aspiratie, fata realizand ca nu va putea patrunde in lumea lui niciodata"in veci il voi iubi si-n veci /Va ramanea departe". Ea realizeaza compatibilitatea cu Catalin "Si guraliv si de nimic/Te-ai potrivit cu mine". Tabloul al treilea este un drum al cunoasterii, dominat de planul universal cosmic. Luceafarul devine Hyperion (pe deasupra mergatorul), iar fata este simbolul iubirii ideale, motivatia calatoriei. Tabloul este un pastel cosmic, un drum al cunoasterii si o meditatie asupra conditiei nefericite a omului de geniu. El valorifica tema spatiului si timpului, punand in evidenta capacitatea de sacrificiu a geniului si dorinta acestuia de implinire a iubirii absolute, de cunoastere a tainei fericirii. Demiurgul il refuza vehement, explicandu-i antitezele intre omul obisnuit si geniu, faptul ca poate sa isi determine propriul destin sau sa renunte la nemurire. Ironic, sarcastic, cu profund dispret, el concluzioneaza " moarte nu se poate " si il indeamna sa isi intoarca privirea "spre-acel pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta". Tablou al patrulea imbina , in simetrie cu primul, cele doua planuri, Hyperion redevenind Luceafarul, astrul noptii, iar fata fiind o muritoare obisnuita, care si-a pierdut chip, frumusete, nume, este o anonima, un "chip de lut". Luceafarul o vede pe fata in jocul tandru cu Catalin si la chemarea modificata a acesteia, prin care il roaga sa ii lumineze norocul, geniul ramane indiferent. Eliberat de patima iubirii, Luceafarul se detasaza de lumea stramta si meschina, superficiala a muritorilor, realizand incapacitatea acestora de a aspira la absolut. Finalul poemului este justitiar, o satira prin care arata distanta dintre cele doua lumi, conflictul dintre etern si efemer"Ce-ti pasa tie chip de lut /dac-oi fi eu sau altul?". Omul este supus norocului, iar geniul solitar, se retrage in lumea lui"nemuritor si rece ". El se distanteaza de o lume incompatibila, cu care nu poate comunica, avand concepte diferite despre iubire.

Limbajul artistic se remarca prin limpezimea clasica, avand putine figuri de stil, puritate, prin originea latina a cuvintelor si muzicalitate, rezultata prin imbinarea limbajului popular cu termeni neologici. In poezie apare tema timpului bivalent, a spatiului, a naturii, iubirii, folclorului si cea filozofica a conditiei omului de geniu. In poem se intalnesc toate cele trei genuri literare, epic prin inspiarera din basm, liric prin exprimarea directa a gandurilor si sentimentelor privind idealul de iubire si dramatic prin existenta mastilor, dialogul personajelor, drama omului obisnuit, neputincios sa acceada la ideal si drama omului de geniu, neinteles de societate. Ca specii literare, avem idila pastorala, pastelul terestru si cosmic, meditatia filozofica, satira, si elegia.

Aci sosi pe vremuri (Poezie traditionala, interbelica) Ion Pillat

Traditionalismul este un curent cultural care pretuieste, apara si promoveaza traditia ca o insumare a valorilor arhaice patriarhale si spirituale ale unui popor. Curentul manifesta o simpatie exagerata fata de taranul roman, de lumea satului, aparand credinta religioasa ortodoxa, miturile, si respingand orice influenta exterioara. Unul dintre reprezentantii de frunte ai traditionalismului este poetul Ion Pillat, intelectual de marca cu studii facute la Sorbona. Poezia "Aci sosi pe vremuri" este scrisa in 1918, publicata in 1923 in volumul "Pe Arges in sus". George Calinescu o considera o capodopera de o mare senisbilitate care face paralela intre doua secole. Titlul este original si inedit, fiind alcatuit dintr-o propozitie prin care se comunica ideea centrala a romanului, legatura intre trecut si prezent pana la identificare. Existenta umana se bazeaza pe experiente repetabile, reluate si retraite de fiecare generatie in parte, care simte ca traieste viata predecesorilor. Structural, ea este alcatuita din 19 distihuri "strofa de doua versuri" si un vers final, ca o concluzie a discursului liric. In prima parte este prezentat spatiul spiritual al stramosilor"casa amintirii cu-obloane si pridvor", unde paienjenii au tesut o panza, simbolizand trecerea timpului. Pare ca viata predecesorilor a ramas fixata in timp, avand o culoare nestearsa de timp. Casa pastreaza amintirea vremurilor zbuciumate, dar si a momentelor dragi. Este o lume apusa, in care poetul imagineaza povestea de iubire traita de bunicii sai. Este prezentata sosirea bunicii Calyopi, imbracata in crinolina, cu berlina, printre lanurile de secara. Nerabdator bunicul o asteapta si seara, sub luna ii recita versuri de iubire din poetii romantici. Fata il asculta vrajita "cu ochi de peruzea, cei doi avand senzatia ca iubirea poate sa opreasca timpul in loc.

Doar sunetul clopotului se aude batand "de moarte sau de nunta in turnul vechi din sat". Idila reflecta puritatea sentimentelor din vremurile stravechi, iar astazi bunica e batrana si bunicul mort. Umasii se identifica cu portretele stramosilor, in ciuda timpului necrutator. Poetul mediteaza apoi la propria existenta, utilizand persoana a II-a singular, ca si cum s-ar adresa unui interlocutor. Prima parte este scrisa in lirism obiectiv, folosind persoana a III-a singular. Poetul se gandeste la succesiunea generatiilor si se regaseste in portretele stramosilor, cutremurat de timpul necrutator, de ideea ca fiinta umana este perisabila, ramanand in urma ei doar amintirea. El face o paralela intre trecut si prezent, descriind venirea iubitei sale, cu trasura prin lanul de secara. Asemenea bunicului si el o asteapta emotionat si nerabdator si ii recita sub clarul lunii versuri simboliste. Fata il asculta "cu ochi de ametist", gingasa si emotionata. S-au schimbat doar personajele cuplului erotic, dar emotiile, iubirea, trairile din viata oamenilor si drumul lor raman la fel. Ultimul distih, ca un refren ideatic, amplifica tristetea poetului, privind neputinta umana in fata timpului si a mortii. Acelasi clopot vechi din sat suna vestind nunta si moartea. Viata si moartea sunt doua valori esentiale ale existentei umane, experientele de viata fiind repetabile. Timpul bunicilor se scurge in timpul nepotilor care iau totul de la inceput in forme imperceptibil modificate. Astfel trecutul se contopeste cu prezentul.

Morometii (Roman postbelic, realist, social, obiectiv) Marin Preda

Tema preferata a lui Marin Preda o reprezinta satul romanesc din Campia Dunarii, supus unor transformari istorice, accentul cazand asupra familei de tarani, care traieste o adevarata drama. Romanul "Morometii" este alcatuit din doua volume ce apar la distanta mare unul de celalat, in 1955 si 1967. Ca orice roman, este o specie epica in proza , de mare intindere, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri narative, la care participa mai multe personaje, bine individualizate si realist construite. Principalul mod de expunere este naratiunea la persoana a III-a, facuta de catre un narator obiectiv, omniscient si omniprezent prin focalizare "zero" si viziunea "dindarat", ceea ce confera caracterul obectiv. Perspectiva temporala prezinta cronologic evenimentele incepand cu vara anului 1937 pana in anii '60, dupa venrtea comunistilor la putere si cooperatizare. De fapt ,primul volum se desfasoara doar pe parcursul verii anului 1937, mai bine de jumatate din valum avand loc de sambata dupa-amiaza, pana duminica noaptea. Reperele spatiale descriu un spatiu real, deschis al satului Silistea-Gumesti, locul natal al autorului. Exista si un spatiu imaginar, inchis care pune in evidenta trairile i terioare din mintea, sufletul si

constiinta personajelor. Planurile de actiune sunt paralele, destinele nu se intersecteaza si nu se determina reciproc, ca in romanul "Ion", scris de Liviu Rebreanu. In centru este planul familiei Moromete, celelalte familii si destine evolueaza in paralel si completeaza fresca satului. Actiunea primului volum se desfasoara sub axa timpului, rabdator cu oamenii la inceputul operei, cand viata "se scurge fara conflicte mari ", deoarece oamenii respecta legile traditiei, moralitatii si totul se desfasoara in acelas ritm de generatii. Incipitul fixeaza locul, satul Silistea-Gumesti, timpul, sambata dupa amiaza, cand familia Moromete se intoarce de la camp. Este o familie hibrida, avand copii din mai multe casatorii, lucru care genereaza conflicte intre membri. Ilie Moromete, tatal, cu 10 ani mia mare decat sotia lui, Catrina, venise in a doua casatorie vaduv, avand trei baieti: Paraschiv, Nila, Achim. Dupa moartea sotiei, Ilie o aduce pe sora lui, Maria Moromete, zisa Guica, necasatorita, sa aiba grija de copii si casa. Aceasta este neobisnuita cu o familie numeroasa si Ilie realizeaza ca trebuie sa se insoare. Catrina, a doua sotie, era si ea vaduva, avand o fata din prima casatorie. Barbatul ii murise acasa, de plamani, in timpul Primului R. M, dar datorita unei aventuri a femeii cu primarul, fusese trecuta ca vaduva de razboi si improprietarita cu pamant. Aventura cu primarul, dupa moartea primului sot, inrautateste relatiile cu fostii socri. Catrina realizeaza ca trebuie sa gaseasca o solutie sa plece si casatoria cu Ilie reprezinta o cale de compromis. Isi lasa fata din prima casatorie sa fie crescuta de fostii socri, deoarece stie ca o iubesc, barbatul ei fusese unicul copil si se temea de razbunarea acestora, daca isi ia fata. Impreuna, Ilie si Catrina fac inca trei copii: Ilinca, Tita si un baiat de 12 ani, Niculae. Primul volum este construit din mai multe scene antologice, prima fiind scena cinei. In jurul mesei rotunde, joase, din lemn, asezata " in tinda" stau adunati la masa membrii familiei Moromete, pozitia fiecaruia aratand tensiunile existente si anticipand evenimentele viitoare. Baietii cei mari stau asezati spre partea dinafara a prispei, prevestind fuga la Bucuresti, Catrina se afla langa oale, avand in jurul ei, copiii din a II-a casatorie, parca protejandu-i. Autoritatea familei, Ilie sta "deasupra tuturor" supraveghind familia si stapanind "cu privirea pe fiecare". Atmosfera este tensionata, toti avand nemultumiri mocnite. Baietii cei mari ii reproseaza tatalui ca s-a recasatorit, a mai facut inca trei copii si astfel partea de pamant a fiecaruia s-a micsorat. De asemenea, ei au impresia, ca Ilie trage chiulul si ii munceste numai pe ei. Din munca lor se aduna zestre in lazi pentru fete si mai nou a aparut problema scolii lui Niculae, vazuta ca o cheltuiala inutila. Instigati de Guica, baietii se afla in conflict cu tatal, mama vitrega si fratii din a doua casatorie. Un alt conflict este intre Ilie si Catrina. Femeia vanduse in primul an de casatorie, un lot de pamant, deoarece era seceta si nu aveau ce sa manance. Sotul ii promisese sa treaca o parte din casa si gospodarie pe numele ei, lucru pe care nu-l respectase. La reprosurile ulterioare, Ilie o ironizeaza, afirmand ca nu o sa moara inaintea ei. Catrina eset nemultumita si de lipsa de recunostinta a fiilor mari, crescuti cu grija si se teme de razbunarea acestora in cazul mortii lui Ilie. Achim insista ca tatal sa-l lasa sa plece cu oile la Bucuresti pe timpul verii. Sufocat de datoria la banca, plata foncierii si viata zilnica, Ilie accepta, atras de speranta unor castiguri suplimentare. Practic Achim complotase cu fratii sai sa fuga cu

oile si caii.

O alta scena antologica este taierea salcamului, care reprezinta primul semn al declinulul familiei Moromete si a satului traditional. Salcamul pare o protectie, un element pastrator al traditiei si datinilor, prin disparitia sa, locul ramanand parca comun, plat, pierdut in imensitatea campiei. Ilie vinde lemnul vecinului sau, Tudor Balosu, in incecarea de a face rost de bani. In poiana lui Iocan, fierarul satului, se strang duminica gospodarii satului"nici bogati, nici saraci", citesc ziarul, comenteaza articolele, emit pareri cu umor. Cocosila, Dumitru al lui Nae si Moromete sunt nelipsiti, iar o adunare fara comentariile politice ale lui Ilie este lipsita de farmec. O alta scena este cea a foncierii, in care agentul fiscal Jupuitu vine in curtea lui Ilie, ameninta ca ii ia toalele din casa, ii taie chitanta pe 3000 de lei, pentru ca in final sa primeasca dar 1000 si sa fie amanat cateva saptamani. Scena secerisului, care aduna intregul sat este un moment important, o monografie de obiceiuri si ritualuri, stabilite din strabuni. Este un moment de bucurie, deoarece se aduna roadele unui an intreg si oamenii sunt fericiti, mai ales pentru ca productia este mare si spera ca surplusul de grau sa aduca plata tuturor datoriilor. Fiecare membru al familiei are sarcini clare. Baiatul cel mare masoara"statiile", le imparte celorlalti si porneste secerisul. Tatal leaga snopii si ii pune in clai, iar femeile se ocupa cu mancarea, multumind ui Dumnezeu pentru recolta buna. Este insa supraproductie, preturile scad si taranii evita sa vanda, gandind ca ies in pierdere. Ilie asteapta ca Achim sa-i trimita bani, incearca sa imprumute si afla de complotul fiilor sai. Are o altercatie cu Paraschiv si Nila, care ii nesocotesc autoritatea, ii bate si cei doi fug cu caii, toti banii din casa, covoarele si alte lucruri din lazile de zestre ale fetelor. Ilie vinde lui Balosu un lot de pamant si locul din spatele casei, achita impozitul funciar, datoria la banca, cumpara doi cai si plateste taxa de scoala a lui Niculae. Este insa o rezolvare temporara a problemelor. Fuga baietilor, nesocotirea legilor satului traditional, fac ca in final timpul sa nu mai aiba rabdare cu oamenii. Monografia satului este completata prin prezentarea destinelor altor familii din sat. Tudor Balosu vrea s-o marite pe fata lui, Polina cu un barbat batran, dar bogat. Fata fuge si se marita cu Birica, pe care il iubeste, chiar daca e sarac. Incearca sa-si obtina zestrea cuvenita, nu reuseste sa se inteleaga cu tatal si in final ii da foc la casa. Vasil Botoghina se imbolnaveste de plamani, vrea sa vanda pamant si sa mearga sa se trateze. Nevasta lui, Anghelina, se opune, convinsa ca nu se vindeca de plamani. Ea se teme ca pierde si pamantul si barbatul. Vasile se trateaza, vine acasa ameliorat, insa nu respecta perioada de convalescenta si se apuca de munca. Boala recidiveaza si moare. Tugurlan facuse sapte copii si ii murea in fiecare an cate unul, ceea ce il face agresiv si certaret. Se cearta, se bate cu familia primarului, cu seful de post si ajunge la inchisoare.

Al doilea volum, aparut la 12 ani de primul, reia personajele principale din toamna anului 1937 si le duce pana in deceniul al VI-lea, dupa venirea comunistilor la putere. Incipitul este dat de o interogatie retorica "In bine sau in rau se schimbase Moromete?. Ilie nu mai mergea la adunari, pierduse placerea vorbei din fata casei, se instainase de prieteni si parca se inchisese in sine. Se apucase de negot, castigase bani buni, cumparase inapoi pamantul vandut si in vocabulary ii aparuse un nou termen, beneficiu. Pe Niculae nu l-a mai dat la scoala, considerand ca nu are niciun beneficiu de pe urma invataturii lui. Despre baietii cei mari nu se discuta in casa, dar in sat se stie ca lucreaza ca maturatori, dupa ce terminasera banii pe oi si cai. Primesc o scrisoare de la cei trei cu o poza, alaturi de trei fete. Sunt primele vesti dupa fuga. Nila eset portar la Bloc Algiu , Parschiv e sudor la tramvaie si Achim lucreaza la un magazin de Consum alimentar. Ilie se duce cu gandul sa ii aduca acasa, insa se loveste de refuzul baietiilor, se supara, le vorbeste pe acelasi ton autoritar si pleaca. Incepe al Doilea Razboi Mondial, Nila si Paraschiv mor, primul pe front si al doilea de plamani, iar vestea deceselor este resimtita profund de parinte. Se instraineaza cu totul de sat, de familie, vorbeste doar cu sine insusi si cauta un raspuns pentru destramarea familei sale. Niculae ajunge activist, insa este dezamagit si renunta la politica, se intoarce spre studiu si devine inginer horticultor. Catrina se muta la fata din prima casatorie si il lasa pe Ilie in grija Ilincai, dupa casatoria Titei Moromete. Ultimele capitole prezinta sfarsitul lui Ilie, ultimul taran filozof, autentic, fara zbucium si patetisme, ci ca un final normal al existentei, la 80 de ani. Doctorului adus, el ii imparatseste crezul sau "domnule, eu totdeauna am dus o existenta independenta ". Moartea lui Ilie este povesteita lui Niculae la priveghi de catre Ilinca si mama. Ilie nu are fata de pamant atitudinea lui Ion din romanul lui Liviu Rebreanu. Pamantul nu reprezinta o obsesie si un scop in sine, ci o garantie pentru siguranta si independenta familiei. Intreaga filozofie este concentrata pe stabilitatea celor dragi, personajul fiind coplesit de risipirea familiei. In primul volum autorul se identifica cu satul traditional, cu atmosfera acestui, pe cand in volumul al doilea se manifesta critic si ironic fata de colectivizare, de satul de tip nou, o groapa fara fund cu oameni care nu au nimic din codul moral al taranului authentic, insusit prin traditie si spiritualitate.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (roman modern subiectiv, de analiza psihologica, al experientei, erotic-mitul iubirii si motivul cuplului) Camil Petrescu
Eugen Lovinescu, teoriticeanul modernismului romanesc, sustine ca trebuie sa existe un spirit al veacului, care sa sincronizeze literatura romana cu celelalte literaturi mai dezvoltate din Europa. Camil Petrescu este considerat cel mai stralucit reprezentant al modernismului romanesc, care introduce noi

categorii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, si relativismul. Este adeptul personajului inspirat din intelectualitate,citadin, al naratorului- personaj. Este o scriere subiectiva, bazata pe analiza psihologica, redand drama intelectualului lucid, insetat de absolut, dominat de sentimentul de incertitudine, care se salveaza de esecul in iubire prin constientizarea unei drame mult mai profunde, aceea a razboiului absurd, o iminenta a mortii. Este o opera epica de mare intindere, in proza, cu o actiune complicata, conflicte puternice, intriga complexa, numar mare de personaje, puternic individualizate. Principalul mod de expunere este naratiunea confesiva, imbinata cu dialogul, monologul interior, descrierea, introspectia psihologica. Naratiunea se fae la persoana I, din perspectiva unica si moderna a unui narrator- personaj prin focalizare interna, "impreuna cu", ceea ce confera caracterul subiectiv al romanului. Perspectiva psihologica este construita prin monolog interior, introspectia, analiza, autointrospectie, autoanaliza, flashback, ce pun in evidenta zbuciumul si framantarile protagonistului. Romanul, aparut in 1930, este structurat in doua parti, care segmenteaza titlul, avand impreuna 13 capitole, cu titluri sinteza semnificative. El exprima aspiratia spre iubire absoluta in prima parte si imaginea razboiului tragic si absurd in partea a doua. Daca prima parte este fictiune, deoarece scriitorul nu traise o drama in iubire si casatorie, pana in momentul scrierii romanului, a doua parte se bazeaza pe experienta proprie ca ofiter in timpul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din acest motiv el reprezinta un roman al experientei in iubire si razboi. Persepctiva temporala este discontiuna, romanul pornind in timp obiectiv, cronologic, in primavera anului 1916 si apoi prin flashback si memoria afectiva, evenimentele se intorc in timp subiectiv, psihologic, cu doi ani si jumatate in urma. Persepctiva spatiala este una reala data de Bucuresti, Odobesti, Campulung, Valea Prahovei si una interioara, imaginara inchisa in constiinta personajului. Romanul este un monolog liric, deoarece autorul se destainuie, se analizeaza cu luciditate, se framanta intre certitudine si incertitudine in dorinta de a intelege iubirea si razboiul. Este tipul intelectualului lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere care se confeseaza permanent. La baza scrierii sta jurnalul de campanie tinut in care sunt relatate experientele traite. Titlul are in componenta repetat cuvantul "noapte", care sugereaza incertitiudinea, indoiala, irationalul si absurdul firii umane in analiza iubirii si razboiului. Incipitul romanului il prezinta pe Stefan Gheorghidiu, ca tanar sublocotenent concentrat in primavara anului 1916 pe Valea Prahovei, pentru realizarea liniilor de fortificatie, Romania urmand sa intre in razboi. La popota, ofiterii discuta asupra unui articol din ziar despre achitarea unui barbat, desi isi ucisese sotia prinsa in adulter. Parerile ofiterilor adunati in jurul mesei sunt diferite, autorul caracterizand diferite tipologii umane. Cei mai conservatori considera ca sotul a avut dreptate, ca femeia si-a necinstit familia, iar cei mai romantici incearca sa ii gaseasca justificari in iubire. Stefan este convins ca "doi oameni care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt". Discutia ii declanseaza propria incertitudine legata de fidelitatea sotiei sale, Ela.

Naratiunea se intoarce in urma cu doi ani si jumatate, in Bucuresti, cand Sefan era student la Filozofie. Este surprins sa constate atentia pe care i-o acorda una dintre cele mai frumoase studente de la Litere, Ela, care vine la cursurile sale, inceara sa citeasca cartile care il preocupa, il asteapta rabdatoare ore intregi la intalnirile, de care Stefan uita. Treptat se indragosteste si el de fata, se casatoresc si traiesc o poveste magica, in ciuda saraciei. Sunt inviatati la masa de ziua unchiului Tache Gheorghidiu, fratele cel mare al tatalui lui Stefan. Batran, necasatorit, zgarcit, rautacios, batranul ii jigneste pe cei adunati de ziua sa, stiind ca nimeni nu va comenta, pentru a nu fi exclus din testament. Cand il ironizeaza pe tatal mort al tanarului, Stefan riposteaza vehement spre uimirea tuturor, acestia fiind convinsi ca nu va mai primi nimic la moartea unchiului. Tache moare in scurt timp si la deschiderea testamentului se constata ca cea mai mare parte a averii ii revine lui Stefan. Rudele ameninita cu proces, iar Stefan, considerand dezagreabil sa se judece cu cei dragi, renunta la o parte din mostenire in favoarea acestora spre nemultumirea sotiei. Stefan este uimit ca Ela este preocupata de asemenea lucruri materiale, considerand ca se afla deasupra lor. Averea primita schimba cu totul viata cuplului. Ela se adapteaza foarte usor, devine preocupata de moda, de viata mondena, de escapade si serate, unde il taraste pe Stefan, impotriva dorintei sale. Barbatul nu intelege atractia sotiei fata de o lume falsa, de o societate superficiala, inculta, lipsita de principii. Verisoara lui Stefan, Anisoara, se imprieteneste cu Ela si o introduce in lumea mondena a capitalei de la inceput de secol al XX-lea. Fire reflexiva si pasionala, Stefan diseca si analizeaza cu luciditate comportamentul sotiei, acumuland progresiv nelinisti si indoieli interioare. La Anisoara, il cunosc pe domnul G., presupus avocat, bun dansator, persoana a carui prezenta este adorata de femei. Cu tristete sfasietoare, Stefan constata ca in cercul femeilor in care se invart in jurul domnului G. se afla si Ela, vrajita de acesta. Excursia la Odobesti il sfasie, traind un zbucium interior, cauzat de comportamentul Elei. Aceasta traieste doar pentru domnul G., se aseaza la masa mereu langa acesta, isi permite gesturi familiare cu el si ii asculta cuvintele cu aceleasi priviri adoratoare, pe care Stefan credea ca le are doar pentru el. Barbatul analizeaza fiecare cuvant, gest, inflexiune a vocii sotiei in dorinta de a avea o certitudine asupra iubirii acesteia. Prin monolog interior si introspectie psihologica, ne sunt redate chinurile naratorului personaj, suferinta acestuia in dorinta de a sti adevarul. Intra in afaceri, insa realizeaza ca firea sa nu se poate adapta la mediul respectiv, renunta, se intoarce spre studiul filozofiei, dar se convinge ca nu il satisface pe deplin si ajunge la concluzia ca idealul il poate atinge doar in iubire si in cuplu. Pleaca cu treburi la Azuga si se intoarce mai devreme. Ela nu este acasa, iar servitoarea este incurcata in explicatii. Stefan este nelinistit, o cauta cu telefonul la toti prietenii, insa nu afla nimic. Orele se scurg, vine noaptea si Ela nu apare. Este convins ca il inseala, cauta intreaga casa in dorinta de a gasi o dovada si traieste un cosmar. Dimineata, cand sotia se intoarce, ii spune ca vrea sa divorteze, o izgoneste, fara a-i dea sansa unei explicatii. Traieste cateva saptamani de neliniste, in care pozeaza in omul linistit pentru ceilalti, dar in sufletul sau se macina. Gaseste pe birou un bilet trimis de Anisoara si datat in ziua disparitiei sotiei, prin care o cheama sa doarma la ea. Gheorghidiu accepta explcatia biletului, desi rascolise intreaga casa pana atunci. In sufletul sau, ramane insa eventualitatea unui complot intre sotie, verisora si servitoare.

Sotii se impaca, traind intr-o relativa acalmie. Ela isi cenzureaza viata mondena, iar Stefan incearca sa isi domnine suspiciunea. Este concentrat pe front, pleaca pe Valea Prahovei si decide impreuna cu Ela ca sa se mute pe timpul verii la Campulung pentru a fi mai aproape de Stefan in timpul permisiilor. Este surprins ca Ela accepta cu usurinta sa stea intr-un orasel de provincie fara viata sociala, cand majoritatea lumii bune din Bucuresti alegea Sinaia, Brasov, Predeal. Traiesc o periada de fericire asemanatoare inceputului de casatorie. Setfan chiar isi face reprosuri ca a exagerat in acuzatiile sale. Singura umbra este data de insistenta sotiei de a trece pe numele sau o parte din avere, in eventualitatea mortii lui. Stefan este ranit de lejeritatea cu care Ela face planuri pecuniare de perspectiva. In una dintre permisii il vede pe strada pe domnul G. si afla ca acesta alesese tot Campulung pentru petrecerea verii, spre surprinderea tuturor, care il considerau o persoana mondena. Stefan este convins ca e amantul sotiei si decide sa-i omoare pe amandoi. Nu isi poate duce la indeplinire planul, deoarece este luat pe sus de locotenent-colonelui regimentului, care nu accepta nicio explicatie. Romania semnase intrarea in razboi, toate permisiile erau intrerupte si ofiterii trebuiau sa se prezinte pe linia frontului. Cartea a doua prezinta experienta razboiului, o confruntare care are ca rezultat pierderi de vieti omenesti, o imagine de groaza, o iminenta a mortii. Critic si ironic, autorul prezinta o armata dezorganizata, lipsita de startegie, de ofiteri competenti, fara dotare, in care ordinele sunt adesea ilogice si duc la pierderi de vieti omenesti inutile . Mizeria, foametea, bolile, marsurile istovitoare aduc lipsa de entuziasm si eroism. Oamenii sunt confuzi, speriati si isi doresc doar ca totul sa se termine si sa ajunga acasa. Sunt descrise scene groaznice in care din cauza unor ordine contradictorii mor oameni in conditii cumplite. Stefan este ranit, spitalizat si lasat la vatra. Se intoarce la Bucuresti, unde Ella il asteapta si il inconjoara cu atentie exagerata. Stefan este insa indiferent, i se pare o straina, nu-i pasa "chiar daca e nevinovata" si se mira ca ar fi putut ucide pentru ea. O vede ca pe o femeie oarecare, obisnuita si realizeaza ca nu o iubeste. Decide sa se desparta, ii lasa lirele din banca si casele de la Constanta cu "absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret, la carti...de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul". Prima experienta traita este cea a iubirii, constientizata sub semnul incertitudinii, deoarece faptele, gesturile, privirile si cuvintele Elei se reflecta in constiinta naratorului personaj. A doua experienta traita este cea a razboiului tragic si absurd, care reuseste sa-l faca pe Stefan sa realizeze ca drama sa in iubire este neimportanta fata de tragedia razboiului. Protagonistul romanului, Stefan Gheorghidiu, este personaj narator si analizeaza cu luciditate experientele prin care trece. El traieste o drama a singuratatii intelectualului lucid si refelxiv care realizeaza ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Se vindeca de o drama personala prin constientizarea unei drame mult mai pofunde. Ela , personaj feminin reprezinta idealul de iubire spre care aspira protagonistul. Femeia este prezentata exclusiv prin ochii sotului, fara a i se da sansa de a se confesa sau disculpa. Registrul stilistic este clar, sobru, cu fraze scurte si nervoase, analitic, intelectualizat si anticalofil, ceea ce ii confera originalitate operei.

Nu te-ai priceput (Lirica postromantica-prelungiri ale romantismului si clasicismului, lirism subiectiv) George Cosbuc

Poet, pubicist si traducator, George Cosbuc a ramas in literatura romana mai ales prin poezia idealizata, infumusetata de optimism, inchinata satului ardenelesc. Compozitional, el foloseste un lirism obiectiv al mastilor, ascunzandu-si sentimentele in spatele unor masti, baiatul si fata indragostiti, deci atitudinea sa ramane lirica. Poezia "Nu te-ai priceput" apare initial in revista "Tribuna " din Sibiu in un 1889, fiind apoi cuprinsa in volumul "Balade si idile", aparut in 1893. Poetul foloseste lirica mastilor, deoarece eul liric isi manifesta sentimentul de iubire prin intermediul unei masti, fata indragostita de Sorin, un flacau din sat. Monologul confesiv al tinerei inscrie textul in lirism subiectiv prin verbe si pronume la persoana I-a: "mi", "eu", "ma", " fugeam","n-as fi vrut", dar si la persoana a II-a in adresare directa:"tu","sa spui","te-ai temut". Tanara imagineaza un dialog cu iubitul, insa vorbeste doar cu sine insusi, tehnica numita monolog dialogat. Fata isi varsa durerea pentru nepriceperea iubitului si ii reproseaza ca nu a avut curajul sa isi invinga teama si sa implineasca astefel iubirea lor. Titlul este o adresare directa imaginara sub forma unui repros in care verbul la negativ este adresat iubitului. Fata este total nemultumita si regreta nepriceperea lui Sorin. Titlul este reluat ca vers de mai multe ori in poezie, sub forma unui laitmotiv la inceputul si chiar uneori la sfarsitul strofelor, exceptie facand ultima strofa. Tema reprezinta un adevarat document sufletesc, de o mare sensibilitate, in care patima iubirii se confrunta cu capriciile femeiesti si ezitarea masculina. Compozitional, poezia este alcatuita din patru strofe lungi, de 11 versuri, ce acumuleaza argumente si nemultumiri impotriva tanarului nepriceput. Prima strofa reia in incipit titlul, ca laitmotiv si accentueaza sentimentul de iubire al fetei ce isi mustra alesul pentru ca nu intelege dragostea. Fata este indignata ca Sorin nu o intreaba direct "Ma vrei tu, fata?" si se conduce doar dupa fandoselile ei "fugeam de tine ". Convinsa ca si baiatul o iubeste, tanara sufera"plangeam de suparata" pentru ca Sorin nu a intuit sentimentele adevarate si s-a luat doar dupa aparente. In urmatoarea strofa fata rememoreaza reprosurile facute de baiat. El o crede mandra si indiferenta la vorbele lui dragastoase, insa nu observa ca ea cauta sa ii iasa in cale si sa se imprieteneasca cu el. Ii reproseaza ca a fost sfios si nu a inteles ce este in sufletul ei.

A treia strofa continua lamentatiile tinerei, care ii explica "am fost rea si n-as fi vrut /sa te las ca alta fata". Fata regreta amarnic ca nu s-a lasat sarutata si imbratisata, nu pentru ca nu ar fi vrut, insa s-a temut ca baiatul sa n-o creada frivola. In sufletul ei, isi dorea apropierea de barbatul iubit. Manioasa ar fi vrut ca el sa insiste, deoarece nu putea sa faca ritualul iubirii de la sine putere, fiind ca ar fi calcat cutumele satului. Ultima strofa ilustreaza nervozitatea fetei, care ii reproseaza baiatului ca a ezitat s-o ceara de nevasta, temandu-se de un refuz. Ea il considera nepriceput, fricos si lipsit de initiativa in relatia cu ea, anuland astfel sansa implinirii iubirii lor. Finalul este persiflant si suna ca un blestem "Tu cu painea si cutitul/Mori flamand, nepriceput!" Ideile lui Cosbuc, reflecta un cuplu rural, o dragoste pura, iar personajele, mastile sunt incarcate de farmec, au temeri copilaresti si chinuitoare, aspiratii erotice. Ele sunt scrise intr-un limbaj popular in care masura versurilor este de 5-7 silabe si rima imperecheata. Registrul stilistic al limajului contine cuvinte si expresii populare"ti-am fost draga", "catam". Sugestia este realizata prin epitete "sfios","suparata","draga", care dau o frumusete aparte liricii poetului.

Comedia O scrisoare pierduta (Comedie de moravuri politice) I.L.Caragiale

Ion Luca Caragiale este considerat cel mai mare dramaturg roman, un fin si lucid observator al societatii din timpul sau, un adevarat creator de oameni si mentalitati. Folosind satira si sarcasmul, el ilustreaza moravurile societatii romanesti contemporane lui , conturand personaje memorabile, tipologii unice , dominate de o tara morala. Intentia autorului este de a indrepta aceste defecte umane prin ras, demascand prostia, incultura, demagogia. Opera se joaca cu succes pe scena Teatrului National din Bucuresti in Decembrie 1884. Prin intreaga opera, Caragiale este considerat unul dintre clasicii literaturii romane, alaturi de Ioan Slavici, Ion Creanga si Mihai Eminescu. Piesa este structurata in 4 acte, alcatuite din scene, iar personajele sunt numite de catre autor "persoane" in tabla de personaje. El specifica numele si statutul social, pe care il au in piesa. Relatiile temporale fixeaza actiunea cronologic la sfarsitul secolului al XIX-lea, "in zilele noastre ", aratand ca astfel de intamplari pot avea loc oricand si oriunde. Relatiile spatiale sunt reale si deschise "in capitale unui judet de munte", generalizarea avand rolul de a arata ca oameni politici corupti sunt pretutindeni.

Titlul semnifica motivul care decanseaza conflictele. Prima scrisoare de amor este trimisa de Stefan Tipatescu, prefectul judetului si membru marcant al partidului de guvernamant, amantei sale ,Zoei Trahanache, sotia presedintelui partidului, coleg si prieten cu Stefan. Cealalta scrisorica de amor este a unei doamne din inalta societate bucuresteana catre o persoana insemnata si gasita de Dandanache, care o foloseste ca arma politica de santaj. Tema piesei, care este o comedie realista de moravuri politice, o reprezinta lupta de parvenire a burgheziei si manevrele facute in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei dintre partidul de guvernamant, reprezentat de Tipatescu, Trahanache, Farfuridi, Branzovenescu si opozitia, reprezentata de Catavencu, intelectualii independenti si adeptii lor, se nasc personaje ridicole, puse in situatii comice cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii. Este o satira virulenta a oamenilor politici demagogi, inculti, parveniti, care se lupta pentru obtinera de avantaje prin functiile castigate necinstit. Expozitiunea prezinta casa lui Stefan Tipatescu, dimineata, in timp ce prefectul bea cafeaua si citeste indignat un articol din ziarul "Racnetul Carpatilor", al carui director este Nae Catavencu, avocat si presedinte al partidului de opozitie. Stefan este suparat pentru criticile din articol, fiind facut "vampir". Ghita Pristanda, politaiul orasului, tipul slujbasului umil si lingusitor, il asculta pe prefect si intareste spusele acestuia prin cuvantul"curat" ,"curat misel", "curat caraghioz", "curat bampir". Politaiul se plange de venitul mic si familia mare pe care o are "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Razand, Tipatescu ii aminteste de episodul cumpararii celor 44 de steaguri, prin care Ghita reusise sa fure, achizitionand doar 14-15 bucati. Politaiul incearca sa adune gresit, sa repete locurile, insa in final recunoaste. Dupa, el ii povesteste lui Tipatescu despre misiunea avuta in seara precedenta. Pus sa spioneze opozitia, Ghita afla ca Nae Catavencu are un document care ii va asigura victoria in alegeri. Intriga este realizata de intalnirea dintre Zaharia Trahanache si Tipatescu. Presedintele vine agitat acasa la prefect sa se planga de "sotietatea corupta ", in care domneste"enteresul". Il citeaza pe fiul sau din prima casatorie, student la Bucuresti "unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are". Trahanache ii povesteste despre intalnirea avuta cu Nae Catavencu, care i-a aratat o scrisoare de amor, a prefectului catre Zoe, sotia lui Trahanache. Comicul de situatie este magistral, deoarece sotul inselat il calmeaza pe amantul revoltat de o astfel de acuzatie. Trahanache o considera un fals, dar afirma ca Nae ii santajeaza, amenintand ca va publica in ziar documentul, daca nu va fi sustinut sa iasa deputat. Desfasurarea actiunii prezinta intlnirea lui Tipatescu cu Zoe, amanta sa. Speriata, femeia vine la Stefan si ii povesteste ca a fost si ea chemata si amenintata cu santajul de Catavencu. Este hotarata sa sprijine candidatura lui si cere concursul prefectului. Este suparata ca Stefan a trimis politaiul sa-l aresteze si perchizitioneze pe Catavencu. Scrisoarea pierduta de Zoe fusese gasita de Cetateanul turmentat, caruia ii este furata de Catavencu. Branzovenescu si Farfuridi vad desele intalniri ale lui Trahanache, Zoe si Tipatescu cu Catavencu, se tem de tradare si trimit o telegrama superiorilor de la Bucuresti, dar din lasitate nu o semneaza. Telegrama nu pleaca, fiind oprita de Tipatescu care conduce cu mana forte judetul.

Zoe, tipul cochetei, reprezinta femeia abila, inteligenta care a facut o casatorie din interes, obtinand o pozitie inalta , insa si-a ales un amant care sa o implineasca sufleteste. Este singurul personaj feminin din opera si singurul personaj feminin din toate comediile lui Caragiale, care nu apartine lumii mahalalei. Desi tipul senilului, al incornoratului simpatic, Trahanache gaseste o polita falsificata de Catavencu prin care furase 5000 de lei de la o fundatie fictiva "Aurora Economica Romana", pe care Nae o patrona. Branzovenescu, Farfuridi si Trahanache verifica listele de alegatori, insemnand cu rosu simpatizantii si cu albastru pe opozanti. Suntem in perioada votului cenzitar, dupa avere, iar membrii partidului de guvernamnt nu se sfiesc sa falsifice listele, incercand sa-si protejeze sustinatorii. Candidatul partidului de guvernamant este avocatul Farfuridi, care se dovedeste incult, mecanic in gandire, arogant si lipsit de inteligenta. Zoe reuseste sa isi convinga barbatul si amantul sa sustina pe Catavencu, speriata de eventualitatea unui scandal, declansat de publicarea scrisorii in ziar. Cand calmul pare instalat, vine o telegrama de la Bucuresti, prin care se indica ca domnul Agamemnon Dandanache sa fie ales deputat. Punctul culminant se petrece in sala cea mare a primariei, unde are loc adunarea electorala de dinaintea alegerilor, cand candidatii tin discursuri in fata alegatorilor, incercand sa-i faca sa ii voteze. Discursul lui Farfuridi straluceste prin comic de limbaj, pus in evidenta de ridicolul frazei, nonsensuri, incoerente. Nae Catavencu rosteste un discurs demagogic si lacrimogen, face parada de sentimente patriotice, insa se dovedeste la fel de prost, incult si ipocrit. Realizand incapacitatea lui Dandanache de a putea rosti cateva fraze coerente, Trahanache il pune pe Pristanda sa porneasca o incaierare, dupa ce anunta candidatul de la Bucuresti. Se isca o imbranceala cu huiduieli si fluieraturi intre sustinatorii celor doua partide, in care Catavencu isi pierde palaria. Ea este gasita tot catre Cetateanul turmentat, care ii rupe captuseala, deoarece ii este mica. Gaeseste scrisoarea Zoei si onest o inapoiaza. Catavencu dispare, speriat de consecintele politei falsificate si Dandanache este ales dupatat, fiind mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu. Se lauda cu abilitate santajului, cu faptul ca nu va inapoia scrisoarea, cum promisese si o va pastra pentru un al santaj. Incult, sasait, balbait, incoerent, incapabil sa formuleze o idee, Agamita imvinge prin viclenie si ipocrizie. Catavencu vine la Zoe, ii cere iertare si o roaga sa il protejeze, iar aceasta ii promite sa uite de polita falsificata, fiindu-i mai util ca aliat devotat. Drept multumire Catavencu va organiza sarbatoarea in cinstea noului deputat ales. Deznodamantul aduce in scena toate personajele, este fericit, ca in orice comedie si prezinta banchetul in cinstea castigatorului. Agamita incearca sa tina un discurs, uita dupa cateva balbaieli motivul prezentei si este intrerupt de urale si ciocniri de cupe. Se inchina in cinstea prefectului, pentru fericirea prietenilor, pentru alegeri corecte si democratice, fanfara canta si personajele se saruta usurate. Ironia si sarcasmul pun in evidenta contrastul intre esenta si aparenta, ridicolul moravurilor, si duplicitatea, secondata de prostie si incultura a politicienilor.

Povestea lui Harap-Alb (basm cult, clasic al literaturii romane) Ion Creanga
Impresionat de frumusetea creatiilor folclorice, Ion Creanga, unul dintre clasicii literature romane , scrie el insusi basme si povestiri, preluand din elementele populare. Povestea lui H.A apare in 1877 in Convorbiri literare , apoi in ziarul Timpul. Este un basm cult, cu autor unic si cunoscut, care are o forma fixa si se raspandeste prin tiparire. Opera imbina armonios realul cu fabulosul, ilustrand fantasticul si arta, lupta dintre bine si rau, finalizata cu victoria binelui. La Creanga fabulosul este profund umanizat, naratiunea ampla, cu un ritm saltaret, cu umor, jovialitate si placere de a povesti. Personajele par desprinse din satul copilariei, eroul pozitiv parcurgand un drum initiatic, presarat cu probe, care trebuie sa-l maturizeze si sa dovedeasca celorlalti ca este capabil sa preia conducerea imparatiei. Modul de exprimare predominant este naratiunea care se imbina cu dialogul si uneori cu descrierea. Este prezent un narator obiectiv, omniprezent si omniscient care povesteste la persoana a III-a prin focalizare zero si viziune dindarat. Evenimentele sunt redate cronologic in ordinea desfasurarii lor. Titlul, ce contine numele personajului, principal eponim, este un oximoron, harap fiind rob, negru, sclav, iar alb reprezentand libertatea, adevarul, puritatea. Basmul debuteaza cu formula initiatica Amu cica era odata, ce plaseaza evenimentul intr-un timp mitic, neprecizat, indepartat. Un crai care are trei feciori locuieste la o margine de pamant. Fratele sau, Verde-Imparat, care locuia la o alta margine a pamantului, ii scrie sa-l roage sa ii trimita pe unul dintre baieti, ca sa il urmeze la tron, el avand trei fete. Distanta mare dintre cei doi frati justifica faptul ca verii nu se cunosc. Cei doi fii mai mari ai craiului pleaca, dornici sa ajunga imparati, dar tatal prevazator ii testeaza, imbracat intr-o blana de urs la capatul unui pod. Baietii cei mari se sperie si fac cale intoarsa spre dezamagirea tatalui. Mezinul ar vrea sa-si incerce puterile, dar se teme sa nu-si dezamageasca si el parintele. Miluieste o batrana cersetoare , care este Sfanta Duminica deghizata si aceasta il invata sa ceara tatalui sau, inainte de a pleca calul, hainele si armele cu care a fost mire, reprezentand respectul pentru traditie si stramosi. Asteptat de tata la pod, el ridica palosul si parintele isi dezvaluie identitatea. Este prima proba pe care tanarul o trece cu success. Tatal ii da blana si sfatul sa se fereasca de omul ros si mai ales de cel span. Tanarul se afunda in codru, autorul facand o pauza descriptiva, in care infatiseaza frumusetea padurii, asemeneaCodrilor Neamtului in care a copilarit. Se intalneste cu Spanul in trei ipostaze diferite, acesta il roaga sa-l ia ca sluga, dar tanarul refuza, datorita sfatului tatalui. Dupa al III-lea refuz, Spanul profita de lipsa de experienta a baiatului si ii explica ca sfatul tatalui nu este aplicabil intr-o tara a spanilor. Speriat ca nu va gasi calea de iesire si ametit de explicatiile Spanului, tanarul cedeaza, calca sfatul si il accepta in slujba sa. Cei doi ajung la o fantana fara cumpana si roata, unde Spanul coboara si se racoreste. Cand tanarul face acelasi lucru, Spanul pune

capacul si il obliaga sa jure ca vor schimba identitatile pana va muri si va reinvia. Ca sluga, el primeste numele Harap-Alb. Drumul de la fantana, care este un prag al maturizarii, pana la Verde-Imparat nu este prezentt, reprezentand o elipsa narativa. Fantana simbolizeaza taina nasterii si renasterii protagonistului. Ajunsi la unchiul sau, tinerii sunt bine primiti si fetele il simpatizeaza pe H.A., fiind mirate de rautatea cu care varul lor il trateaza. Spanul il trimite sa aduca un sac de salata din gradina unui urs infricosator, proba trecuta cu ajutorul calului si Sfantei Duminici. La fel este ajutat si la aducerea pielii si capului cerbului batute in nestemate . La intoarcere cu trofeul, multi imparati se ofera sa-l cumpere , insa loial, tanarul il duce stapanului sau, loial juramantului facut. A III-a proba este aducerea fetei lui Ros-Imparat, pe care Spanul dorea s-o ia de nevasta. Ajuta un alai de furnici si un roi de albine si drept recompense primeste cate o aripioara, careia sa-i dea foc la nevoie. Intalneste cinci personaje fabuloase: Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, desprinse parca din lumea satului humulestean. Ele sunt caracterizate cu mult umor si jovialitate de autor. Alaiul seamana cu obiceiul popular, in care tanarul de la tara vine la casa iubitei cu prietenii s-o ceara tatalui, iar acesta il pune sa treaca prin incercari. Uimit de obraznicia lui H.A. de a-i cere fata, Ros-Imparat vrea sa-l piarda. Il culca in casa de arama incinsa, impreuna cu prietenii sai, proba trecuta cu ajutorul lui Gerila, il pune la un ospat imens, unde Setila si Flamanzila il ajuta, ii cere sa aleaga macul de nisip pana dimineata (furnicile), o pazeste peste noapte pe fata (Ochila si Pasari-Lati-Lungila) si o recunoaste de cea identica (albinele). Fata il supune si ea unei probe: Sa isi trimita fiecare animalul miraculos sa aduca: trei smicele de mar dulce, apa moarta si apa vie de unde muntii se bat cap in cap. Pe drum, H.A. se indragosteste de fata si ezita sa o duca Spanului. Totusi cuvantul dat prin juramant este mai puternic. Cand alaiul ajunge la unchiul sau, Spanul se repede sa o imbratiseze, dar fata il respinge si spune tuturor adevarul. Spanul ii reteaza capul tanarului, crezand ca l-a tradat . Calul il ia in zbor pe Span si apoi ii da drumul si se face praf. Spanul poate fi inteles ca un pedagog deghizat . El trebuie sa apara si sal supuna pe tanar unor incercari , pentru a disparea cand misiunea lui s-a incheiat. Fata pune capul langa trunchi, smicelele pe rama, toarna apa moarta sa vindece si apa vie sa il reinvie. El trebuia sa moara ca sluga, tinand legamantul si sa renasca ca fiu de crai, capatand statutul sau real. Finalul este fericit, ca in orice basm, prin nunta imparateasca grandioasa la care sunt poftite toate persoanele, dar si cei saraci sau povestitorul. Cu umorul specific, Creanga se amuza ca pot manca si bea cei amarati, nu ca in timpurile sale unde se uita si rabda. Triumful binelui si cultivarea adevarului, curajului, dreptatii, prieteniei si istetimii au efect moralizator. Creanga isi iubeste personajele chiar pe cele negative, le intelege si le accepta defectele, tratandu-le de la duiosie la grotesc.

Naratiunea ampla, proverbele, exprimarea poznasa, regionalismele dau oralitate stilului si un farmec aparte.

Povestirea Hanu- Ancutei (povestire in rama, interbelica, creatie lirico-epica) Mihai Sadoveanu
Hanu-Ancutei este cea mai stralucita creatie lirico-epica din opera de maturitate a lui Mihai Sadoveanu, aparuta in 1928. Este considerate o fresca a lumii arhaice moldovenesti, in care incanta limba populara, presarata cu regionalism, cuvinte si expresii specific zonei, prezentand mentalitatea si universul oamenilor ce traiesc intr-un timp mitic, in care viata este guvernata de un cod de legi morale cu adanci radacini in spiritualitatea si traditia poporului. Volumul este realizat prin tehnica povestirii in rama, fiind relatate noua povestiri ce au naratori diferitiin cadrul unei povestiri ample. In rama, este prezentat hanul la care popesc intr-o toamna aurie mai multi oameni, ospateaza si, antrenati de atmosfera primitoare, sunt indemnati sa povesteasca intamplari la care au participat, au fost martori sau despre care au auzit. Loculul de popas este hanul, unde se revine dupa fiecare istorisire, hangita Ancuta aduce bucate aburinde, cani cu vin, atata focul in vatra si lautarii canta. Oamenii mediteaza la cele auzite si se face introducerea urmatorului povestitor, dupa acest ritual. Hangita are acelasi nume ca mama sa, simbol al continuitatii si respectului pentru strabuni. Fiecare dintre cei noua povestitori sunt introdusi de Ancuta si comisul Ionita, el insusi povestitorul primei intamplari. Fiecare are ambitia ca povestirea sa sa fie cea mai grozava si sa-i uimeasca pe taranii care ospateaza si asculta. Ele sunt diferite, imbinand mai multe specii: snoava, idila, aventura, reportaj, portret, legenda. Intamplarile se petrec intr-un timp mitic romanesc, in vreme veche, avand ca punct de reper, hanul. Fiecare narator are felul sau specific de a povesti si intamplarea poarta un titlu semnficativ. A treia povestire este o idila si va fi relatata de Neculai Isac. Acesta ajunge la han si trezeste mirarea celorlalti prin cicatricea de la ochiul drept. Este recunoscut de comisarul Ionita, care il roaga sa spuna si celorlalti intamplarea din trecut in care si-a pierdut lumina ochiului drept. In urma cu douazeci si cinci de ani, intr-o toamna ca aceasta, pe vremea celeialtei hangite, Neculai poposeste cu carele cu butoie cu vin, in drumul sau spre Pascani. In acea vreme se ocupa cu negotul de vin si adesea poposea la han. Trist, pentru ca se despartise de o iubita si se gandea la mama lui ce isi dorea sa-l vada insurat, tanarul pleaca sa se plimbe pe langa han. Pe malul unei garle, vede o ceata de tigani care prindeau peste si faceau galagie. Privirile ii sunt atrase de de o fata de optsprezece ani, Marga, care il priveste si ea

insistent. Fata este certata de unchiul ei, Hasanache, deoarce se uita insistent la boier. Neculai le arunca cate un ban de argint, ca sa stinga conflictul. Pleaca a doua zi cu vinul si in locul numit fantana dintre plopi este oprit de Marga, care ii multumeste inca o data si ii arata niste ciubotele rosii cumparate din darul primit. Isac ii da intalnire tot in acel loc, pe inserat cand se va intoarce de la Pascani. El promite sa-i aduca o scurteica de vulpe in dar. Vinde vinul, cumpara darul promis si se intoarce nerabdator la fantana, dand drumul oamenilor cu carele spre han. Se intalneste cu Marga, dar fata este nelinistita si nu se bucura de scurta de vulpe. Fata ii spune ca fost pusa de unchiul ei si fratii acestuia sa-l atraga aici, ca sa-l omoare, sa-i ia calul si banii de pe vin. Marga il indeamna sa fuga, chiar daca va fi aspru pedepsita pentru tradare. Apar tiganii, se incinge lupta, Neculai impusca unul, iar Lupei, cainele sau, ataca pe un altul. Totusi Neculai este lovit in coada ochiului drept si cu fata plina de sange se indreapta urland spre han. Oamenii il aud, ies cu flaclii si merg la fantana. Tiganii fugisera si colacul era manjit de sange. Marga fusese omorata si aruncata in fantana. Terminand povestirea, Neculai lasa privirea in jos, parca retraind acele clipe. Hangita aduce bucate si vin, reaprinde focul in vatra si lautarii incep sa cante usor. Oamenii sunt impresionati de cele auzite si este introdus urmatorul povestitor. A saptea povestire se numeste negustor Lipscan, este un reportaj si il are ca narator pe Damian Cristisor, negustor ce are dugheana in ulita mare, in Iesi. De han se apropie un convoi de carute, incarcate cu marfa si apare proprietarul, Damian C. barbat puternic, ce rade cu obrajii plini si bine hraniti de crestin. El se intorcea dupa o calatorie de un an la Liov, Paris, Tighina, Lipsca, Strassbourg. Omul plecase dupa marfa pentru magazinul de la Iasi, pe care il tinea cu fratele sau. El este recunoscut de hangita si rugat sa povesteasca ce minunatii a vazut prin locurile prin care a trecut. Omul povesteste ca a mers cu trenul un sir de casute pe roate, imbucate pe sine si trase de o caruta in fata ce mergea cu foc. Niste ciobani se mira si nu cred ca poate circula o caruta fara cal. In tara nemteasca, casele sunt una peste alta, cate patru, cinci, ulitele sunt facute dintr-o singura bucata de piatra, barbatii au toti ceas, iar femeile palarii. Ei mananca carne de vita sau porc fiarta cu cartofi si beau bere un fel de lesie amara. Moldovenii ii compatimesc ca n-au aflat de gustul sarmalelor, borsului, crapului la protap, puiului fript pe tigla sau de vinurile atat de gustoase. Negustorul spune ca in toate targurile si satele este scoala, la care fetele si baietii sunt obligati sa mearga. Moldovenii se felicita ca asemenea lucruri nu sunt pe la noi. Pe unde au umblat nu a avut necazuri si nu a fost nevoit sa dea in dar ceva, pentru ca domneste legea. Chiar imparatul a pierdut un proces cu un morar si judecatorul i-a dat dreptate omului simplu pentru ca a dovedit cu acte. Oamenii nu-i dau crezare negustorului. Un imparat nu poate pierde in fata unui morar, niciunde in lume.

De la intrarea in Moldova, el a trebuit sa dea un dar vamesilor, hotilor, jandarmilor si supraveghetorilor, ca sa treaca cu marfa. Stiind acest lucru, cumparase mai multe baidere de lana rosie, pe care le-a daruit, ajungand cu bine. Mai trebuie sa duca un dar preotului Mardare si nasului sau Aga Temistocle Bucsan, care ii facuse hartiile de libera trecere. El le povesti oamenilor, razand, ca va merge sa se odihneasca dupa anul de drumuri si apoi vrea sa se insoare pentru ca este inca holtei. Ii daruieste Ancutei o zgardita de margele si o saruta pe amandoi obrajii. Opera uimeste prin naratiunea ampla, placerea de a povesti, limba melodioasa, incarcata de regionalisme si arhaisme, care redau atmosfera locurilor si timpurilor.

Raceala Tragedie de inspiratie folclorica, teatru parabola care imbina tragedia, comedia, drama, alegoria Marin Sorescu

Tragedia de inspiratie istorica, "Raceala", publicata in 1976 in revista "Teatru", evoca o eroica pagina din istoria poporului roman, in lupta pentru apararea independentei, sub conducerea voievodului Vlad Tepes. Este o opera dramatica moderna postbelica, alcatuita din patru acte si 22 de tablouri, in care dispare actiunea clasica si accentul se muta pe subiectul dramatic cu semnificatii alegorice. Se observa o pluriinterpretare, care presupune un public initiat, o alegorie a puterii megalomane a sultanului, aratand efemeritatea gloriei, a maririi, decaderea unui sistem politic totalitar. Titlul operei este metaforic. Semnificatiile se deduc din tabloul final, anume ca "raceala" simbolizeaza atitudinea romanilor in fata destinului istoric nefericit, modul in care infrunta moartea ca o frecventa si trecatoare boala. Oamenii nu mor, sunt doar "osteniti" si din razboi nu se aleg cu moartea, ci cu o raceala trecatoare. Reperele temporale fixeaza actiunea in anul 1462, cand Mahomed al II-lea Cuceritorul, care in 1453 cucerise Constantinopolul, vine in Tara Romaneasca sa il pedepseasca pe nesupusul si viteazul Vlad Tepes si sa-l Instaleze pe tron pe fratele acestuia, Radu cel Frumos. Reperele spatiale descriu Tara Romaneasca, in vecinatatea Dunarii, prin satele prin care trec turcii. Modul de expunere predominant este dialogul, exista didascalii, iar opera este destinata a fi reprezentata pe scena.

In actul I se evoca atmosfera care domneste la curtea sultanului. In timp ce oastea marsaluieste spre Dunare, Mohamed sta in cortul sau preocupat sa transforme imperiul in stil renascentist. Ziua scrie legi, iar noaptea ode si gazeluri, spre nemultumirea generalilor care nu isi vazusera comandantul" de la caderea Bizantului" . Dorind sa para cult si rafinat, sultanul il are ca partener de discutii poetice, filozofice, istorice si politice pe Pasa din Vidin, un om educat, dar caustic, care indrazneste sa nu fie de acord cu ideile sultanului. Autorul introduce o tehnica numita "teatru in teatru" prin prezentarea unei trupe de actori inchisi intr-o cusca atarnata de caruta sultanului. Ei joaca caderea Bizantului si soarta invinsilor, pentru placerea sultanului de a savura victoria si umilirea celor invinsi. Actul al doilea contureaza conflictul extern intre Mahomed si Tepes. Intuind dimensiunea uriasa a adversarului sau, Sultanul isi arunca masca de aristrocrat spiritual si se dezvaluie cu toata brutalitatea, ca un tiran cinic si monstruos. Actul al treilea descrie momentul cand turcii trec Dunarea. Apar si scene in care este prezentat poporul roman, viteaz si optimist, animat doar de dorinta de a invinge dusmanul. Actul al IV-lea, compus din trei tablouri, infatiseaza intalnirea sultanului cu capeteniile sale, un spectacol al actorilor si moartea capitanului Toma, ranit, care se stinge intr-o atmosfera de tragedie senina ca in baladele populare. Finalul consta in victoria romanilor asupra turcilor, expeditia lui Mohamed devenind o aventura supusa hazardului istoriei. Universul navalitorilor turci graviteaza in jurul sultanului, realizand un tablou grotesc, in care atat soldatii cat si conducatorii au in comun coruptia (Besleaga da locotenetului pungi de galben pentru a putea intra in cortul sultanului), ipocrizia (Laudarea poeziilor sultanului) ,sau dorinta de parvenire (Radu cel Frumoas este educat sa obtina puterea cu orice pret). Universul romanilor este centrat in jurul spiritului lui Tepes, avand ca trasaturi intelepciunea, patriotismul, spiritul ironic in situatii tragice si asumarea destinului. Cusca bizantina reprezinta o imagine tragicomica, o lume a aparentelor, a decadentei si fastului mimat care simbolizeaza cultivarea megalomaniei lui Mahomed, deoarce ii aminteste de marile victorii, dar simbolizeaza si viitoarea decadere a puterii otomane. Personajele sunt numeroase, unele puternic individualizate precum sultanul, Tepes, Pasa din Vidin, altele doar simple siluete simbolice. Tepes este un personaj absent, conturat prin celelalte personaje ce graviteaza in jurul sau. Este simbolul patriotismului, devotamentului, al dragostei de tara. Un voievod informat, deoarece stie secretul de fabricatie al tunurilor turcesti, numarul trupelor si camilelor. Drastic, el trage in teapa dusmanii, facand un fel de"padure macabra". Darz, este in stare sa puna munte peste munte, sa faca un zid si sa intinda capcane pentru apararea tarii. Pasa din Vidin il caracterizeaza direct afirmand ca are

sclipiri de geniu. Poate face "una boacana", insa "de scanteiat, scanteiaza". Are un uimitor simt al realitatii, este un bun strateg, vede just proportiile si ia decizii prompte. Tepes aduce in lupta un popor vechi, indraznet, iute, optimist si vital, toata tara: barbatii, femei, copii, lautari, plugari, pastori, un neam cu spiritualitate aleasa, are face"haz de necaz". Mohamed al II-lea, desi vrea sa para luminat, un om al Renasterii, este un reprezentant al medievalului. Isi conduce imperiul prin semne facute cu degetul, este incapabil de concesii, violent si plin de sine, neputincios in fata confruntarii cu Vlad Tepes. Pasa din Vidin traieste drama spiritului liber. Educat , cultivat, el se lasa inselat de falsa amabilitate a lui Mohamed, ii critica creatiile si sfarseste mutilat de sultan, care nu poate accepta decat laudele. Ideea centrala ce se desprinde din opera este aceea ca romanii sunt un popor ales, cu reale calitati: omenie, harnicie, umor, vitejie, patriotism, oameni multumiti cu saracia lor, care inteleg istoria dura si nefavorabila abatuta de 2000 de ani asupra lor. Autorul alterneaza intre ironie si gravitate, tragic si comic, spirit intelectual si umor popular. El pune in antiteza portul lui Tepes "de stoinic ", " indraznet pana la nebunie", " semet","ghiaur ce ii intrece in viclesuguri si cruzime ", "stie sa isi struneasca maiestrit oamenii" cu sultanul Mohamed, mizantrop, megaloman si egocentric. La nivelul limbajului, autorul nu are intentia de a reface culoarea locala prin arhaisme, semnificatiile tragicului absurd, fiind imbracate in umor fin, ironie, jocuri de cuvinte, replici aluzive, ceea ce reprezita elementul original al tehnicii lui Marin Sorescu. Procedand la o demitizare a istoriei, intentionand sa extraga din evenimentele istorice idei generale, scriitorul da faptelor un spirit meditativ, le face vivace si de un farmec inimitabil. Marin Sorescu introduce in teatrul istoric un stil nou prin care lasa in umbra solemnitatea arhaica a dramei romantice.

MODERNISM Riga Crypto si lapona Enigel Poezie epica interbelica, balada culta filozofica Ion Barbu

Reprezentant de frunte al modernismului romanesc, Ion Barbu publica poezia "Riga Crypto si Lapona Enigel" in volumul "Joc secund", aparut in 1930. Este o balada culta moderna, o alegorie in care personajele sunt masti lirice, purtatoare de idei, un Luceafar intors, care descrie o iubire imposibila, intre doua fiinte ce apartin unor lumi diferite, deci incompatibile.

Poezia este structurata in 27 de strofe, majoritatea catrene, dar si strofe de 5, 6 sau 7 versuri. Titlul reda in maniera traditionala cei doi membri ai cuplului, regele Crypto, care domneste peste intuneric, umezeala si umbra in padure, barfit de supusi si facut "sterp", deoarce nu vrea sa infloreasca si gingasa lapona Enigel, plecata in cautarea soarelui si a luminii. Numele fetei este preluat de la raul Ingul. Tehnica de redactare este "poveste in poveste" sau "poveste in rama", deoarece in prezentarea nuntii, la "spartul petrecerii, in camara", menestrelul este rugat de "un nuntas fruntas" sa spuna trista poveste a iubirii celor doi. Practic, povestea propriu-zisa, o incepe menestrelul prin prezentarea regelui "inima ascunsa" ce imparatea peste bureti si era considerat "naravas". In antiteza cu el, gingasa "lapona mica, linistita" pleaca din tinuturile arctice in cautare de soare, lumina si caldura. Cei doi sunt reprezentantii regnului vegetal si animal, simbolizand omul inferior si cel superior. Este un Luceafar intors, deoarece aici fiinta superioara este fata, iar fiinta inferioara este barbatul, regele Crypto. Obosita, fata popseste in poiana si adoarme cu renii, fiind vazuta de rege, care se indragosteste de ea. Intalnirea celor doi are loc in vis, ca si in poemul eminescian. Crypto rosteste o chemare incarcata de dorinta, de sentimente calde si emotionante, contrare firii sale reci si intunecoase. El o cheama in lumea sa, rugand-o sa renunte la aspiratia spre soare si lumine spirituala. Fata il refuza, explicand "ma-nchin la soarele-ntelept" si afirmand "eu de umbra mult ma tem". Apare motivul soare-umbra ce sugereaza cele doua lumi care nu pot comunica in planul ideilor si sentimentelor, fiind incompatibile. Soarele este simbolul vietii spirituale, luminii sufletesti si cunoasterii, specific fiintelor superioare ce aspira spre un ideal. Umbra, intunericul si umezeala caracterizeaza omul obisnuit incapabil de inaltare, de ideal, care nu intelege lumea omului superior. Orice incalcare a limitelor sau cutezanta de a intra intr-o lume care nu i se potriveste si pe care nu o intelege, din partea omului obisnuit, este drastic pedepsita de soarta. Crypto iese in lumina soarelui si acesta il pedepseste pentru cutezanta si il transforma intr-o ciuperca otravitoare. Se va casatori cu "maselarita mireasa", o planta toxica, iar nunta va fi oficiata de "LaurulBalaurul", tot o planta otravitoare. Asocierea acestora este posibila, deoarece apartin aceleiasi lumi. Conditia omului obisnuit este tragica prin neputinta depasirii limitelor si incapacitatea de aspiratie spre absolut. Tema si structura narativa ar putea incadra poezia in romantism, insa ea depaseste curentul prin explorarea fiintei umane duale, care oscileaza permanent intre ideal si material, intre rational si instinctual. Apare o subtilitate estetica, proprie poetului, prin care exprima cunoasterea ca iubire, ratiune si contemplare poetica. Incadrarea in cele doua regnuri diferite, relatiile de opozitie, limbajul oral, familiar cu elemente simbol, dar avand caracter filozofic, inscriu poezia in modernism. Un alt argument al incadrarii in modernism este prozodia varabila, cu strofe cu numar diferit de versuri, rima incrucisata, imbratisata sau monorima si masura de 5-9 silabe.

Suflete tari (drama moderna de idei, psihologica de constiinta) Camil Petrescu

Autor analitic, atat in roman, cat si in teatru, Camil Petrescu este creatorul unor personaje framantate de idealuri, care traiesc intr-o lume a ideilor pure, imposibil de aplicat in realitatea concreta. Din acest motiv ei esueaza, neputand sa accepte compromisul. Piesa a avut premiera in 1992 si a aparut in volum abia in 1925. Tema o constitue drama de constiinta a personajului principal, izvorata dintr-un conflict complex si puternic in planul ideilor absolute. Dintr-un orgoliu nemasurat, el se incapataneaza sa aplice aceste idei in lumea reala, cu care ele sunt incompatibile. Destinul nefericit al personajului este un rezultat al incapacitatii de a se rupe din lumea ideilor, convins ca iubirea absoluta poate invinge diferentele de clasa sociala. Titlul dramei denumeste personajele care se confrunta, caractere cu trasaturi morale traditionale, personalitati puternice, adevarate "suflete tari", pentru care alegerile facute sunt irevocabile. Andrei Pietraru si Ioana Boiu-Dorcani, apartin unor clase sociale diferite, antagonice, fiind dominati de conceptii inflexibile. Ioana este mandra de apartenenta sa la aristocratie, cu o distinctie strivitoare, dispretuitoare cu celelalte categorii sociale, considerandu-le inferioare. Andrei este insetat de iubire absoluta, capabil de sacrificiu si convins ca sentimentul iubirii poate sterge orice diferenta intre cei doi membri ai cuplului. Structural, piesa este alcatuita din trei acte, care la randul lor sunt divizate in scene si tablouri, ele avand in deschidere un prolog, prin care prevestete tragedia din final. Relatiile spatiale sunt complexe, stabilind un spatiu real deschis al evenimentelor, in Bucuresti, in casa familiei Boiu, o cladire"veche, cu ziduri groase ca de cetate" si un spatiu imaginar inchis, psihologic, in mintea si sufletul protagonistului. Relatiile temporale descriu in principal o perspectiva contiuna, care incepe in toamna anului 1913 si se deruleaza cronologic pana in final. Sunt relatate prin flashback elemente din trecut. Drama este o specie a genului dramatic in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale, printr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Actiunea dramei incepe in casa boierului Matei Boiu-Dorcani, in enorma biblioteca, in care Andrei Pietraru, discuta cu Serban Saru-Sinesti, care il asteapta sa coboare pe boier. Autorul realizeaza prin caracterizare directa in didascalii un portret fizic amplu "un tanar ca de 30 de ani, inalt, delicat, fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida, ochii verzi-albastri, foarte puternici, patrunzatori." Andrei se angajase

in urma cu 6-7 ani, pe timpul verii sa puna in ordine arhiva si bilioteca boierului Boiu. Student in ultimul an, apreciat de profesorul sau, Marculescu, cu a carui fata era logodit, tanarul are in fata un viitor stralucit. Urma sa finalizeze facultatea, sa se casatoreasca si sa mearga la un doctorat in strainatate, apoi avand asigurat un post universitar. Fiu de tarani din Valeni, el venise impruna cu alti doi prieteni pentru studii la Bucuresti, fiind o speranta a generatiei sale. Din pacate se indragostise de fata boierului, Ioana, pe care o iubea in taina si renunta la intreg viitorul pentru a putea ramane in preajma acesteia. Desface logodna, renunta la facultate, doctorat pentru un post de bibliotecar, mult sub calificarea si posibilitatile sale. Serban Saru-Sinesti, cumnat cu profesorul Marculescu, avocat si vicepresedinte al Camerei, venise sa ii propuna lui Matei sa faca parte din viitorul guvern, ca ministru. Avocatul discuta cu Andrei in bilioteca, contrariat de decizile tanarului pe care nu le intelege. Matei il refuza pe Serban, marturisind ca a capatat o aversiune fata de politica, de fostul partid si nu isi doreste sa mai fie a treia oara ministru. In plus, mosia de la Dorcani pe care o administreaza singur ii rapeste suficient timp. Apare in scena Ioana, care ramasese cu sotia lui Serban, Maria Saru-Sinesti. Fire distanta, rece, tanara de 30 de ani, de o frumusete extraordinara, cu o zestre impresionanta, reprezenta o partida ravnita, insa cu un aer de superioritate, ironica si sarcastica ii descurajeaza pe pretendenti. Fata seamana cu strabunica, Suzana Boiu, al carei tablou se afla in biblioteca si ramasese in memoria neamurilor prin decizia de a se casatori cu un haiduc ca sa-l scape de condamnarea la moarte. Ioana are senzatia ca spiritul de curaj se manifesta si in ea de la strabuna ei. Fata cauta o carte, il intreaba pe Andei de ea, acesta se emotioneaza intimidat si este repede pus la punct cu dispret. Tanarul este vizitat de prietenul sau, Culai Darie, care venise sa-l ia acasa pentru o scurta vacanta, sperand sa-l rupa din atmosfera apasatoare si imbacsita a casei care ii intuneca mintile. Andrei il refuza si Culai ii reproseaza suparat ca isi distruge viata, alergand dupa un vis nebun, fiind imposibila iubirea spre care aspira. Vrea sa-l trezeasca la realitate si sa realizeze ca iubirea lui este o boala, o nebunie, care il va duce la moarte. Andrei este de acord cu Culai, insa nu poate renunta la dragoste. Il roaga sa-i fie martor la un duel cu printul Bazil Serban, un aristocrat ingamfat, care facea parte din aceiasi lume cu Ioana. Intervenise o altercatie intre cei doi, la teatru, cu o seara inainte si mandru, simtind ca a fost jignit, Andrei il provoaca la duel. Andrei este decis sa isi declare sentimentele in acea zi. Dupa plecarea lui Culai, Andrei vorbeste cu Elena, o tanara care lucra si ea in casa Boiu, indragostita in taina de Andrei. Elena il iubeste, insa intuieste sentimentele pentru Ioana si din acest motiv nu si le dezvaluie pe ale ei. Fata este speriata de eventualitatea unui duel si ii povesteste ca a fost angajata in urma cu 7 ani sa il ingrijeasca pe fratele Ioanei, Grigore Boiu, ranit in duel. Acesta moare dupa doua luni de chinuri, lasand in suferinta intreaga familie. Il sfatuieste sa renunte la duel, deoarece este o confruntare doar de orgolii, care poate sa aiba un sfarsit dramatic. Tot despre duel vorbesc si membrii familiei Boiu, Ioana considerand ca o confruntare a unui aristocrat cu un servitor este umilitoare. Fata chiar incearca sa il convinga pe Andei sa renunte, lucru interpretat ca o slabiciune pentru el, de catre tanar. Intr-o disputa cu Culai, iritat de tonul plin de repros al prietenului, Andrei promite ca isi va destainui sentimentele si ii va saruta mana Ioanei pana la miezul noptii, altfel se omoara.

Ioana este ceruta in casatorie chiar de printul Bazil spre incantarea tatalui, deoarece acesta descinde dintr-o familie renumita. Fata insa este dispretuitoare si il vede ca pe un om monden, de lume, preocupat de sport si petreceri, superficial, un mediocru ,"un preparat de educatie si timp liber ", vrea sa refuze propunerea, insa tatal o sfatuieste sa se mai gandeasca. Urcand in camera, il gaseste pe Andrei, care timid isi declara sentimentele, insa este ironizat cu dispret. Tanarul devine manios, ii reproseaza ca si-a rata viata si ii explica ca in cazul cand nu isi va duce la indeplinire promisiunea, se va impusca. Ioana este amuzata de acest teatru ieftin si de prost gust, iar Andrei iritat, o ia in brate si o saruta. Fata se abandoneaza visand la aventura strabunicii si devine iubita lui in toatalitate. Andrei este fericit, considerand ca si-a implinit idealul, ca iubirea poate sa invinga diferentele de clasa sociala. Are loc duelul, printul Bazil este ranit si acuza ca Andrei nu a respectat semnalul de tragere. Andrei si martorii sai ripostesza ca totul s-a desfasurat corect, iar victoria lui este meritata. Tanarul vrea sa demonstreze Ioanei ca are curaj si demnitate aristocratica, chiar daca este fiu de taran. Culai afla de la Andrei ca Ioana i-a devenit iubita, si il acuza ca este nedemn sa o necinsteasca pe fata stapanului sau in propria casa. Trebuie sa ii spuna boierului despre cele intamplate, altfel, acesta il va acuza de josnicie, si prefacatorie pentru a obtine zestrea si pozitia sociala a fetei. Prietenul sau este neincrezator in sentimentele Ioanei, fiind convins ca nu sunt profunde, ca trateaza iubirea lor ca pe un capriciu, o aventura romantica. Ii reproseaza ca trece indiferent pe langa iubirea Elenei, fata care "si-a pustiit tineretea, si-a secat viata, cu ochii la tine" si el nici macar nu a observat. Ioana il anunta ca tatal ei vrea sa plece la mosie si doreste ca Andrei sa ii marturiseasca adevarul inainte de plecare. Baiatul ezita si Ioana ameninta ca totul se va sfarsi intre ei, daca nu are curaj si demnitate, caci ea il vrea"puternic poruncitor". Matei Boiu vine in biblioteca si ii comunica lui Andrei ca i-a facut rost de un post de profesor suplinitor la un liceu din Bucuresti, pentru a putea sa isi termine facultatea. Batranul a gasit pe altcineva pentru arhiva si bilioteca, considerand ca tanarul trebuie sa isi urmeze calea. Ii multumeste pentru seriozitatea si devotamentul cu care muncise si vrea sa se retraga din camera. Incurcat, Andrei ii multumeste la randul sau pentru cei mai frumosi ani din viata si brusc ii marturiseste ca o iubeste pe Ioana si o cere de sotie. Matei este initial amuzat de gluma prosta a tanarului, il considera nebun, dar intrarea Ioanei, care isi sustine iubitul, il infurie pe batran. Il acuza manios ca este un ratat, un student intarziat, un vanator de zestre, care i-a necinstit copilul si casa. Plin de resentimente se intreaba cum Ioanei nu i-a fost sila de iubirea cu o sluga. Este dezgustat si acuzele sale, ascultate inital cu respect de Andrei, il supara si raspunde mandru ca o iubeste si nu are nevoie de zestre, dorind ca el sa o dezmosteneasca. Dispretuitor, resemnat, vlaguit de durere, tatal anunta ca va pleca la mosie cu Elena si cateva slugi, unde va ramane pana la sfarsitul vietii. Nu o dezmosteneste pe Ioana si spera ca Andrei sa se simta bine in averea stransa de atatea generatii, pentru ca nimic nu poate rascumpara cinstea fetei pierduta. Elena intra in biblioteca dupa plecarea boierului si a Ioanei, dorind sa isi ia ramas bun de la Andrei. il imbratiseaza si in acel moment patrunde Ioana care interpreteaza gresit gestul si striga sufocata de indignare"cu sugile din casa!". Elena se sperie si fuge, ceea ce agraveaza situatia. Andrei incearca sa-i

explice adevarul, insa Ioana manioasa il acuza folosind jignirile tatalui. Disperat Andrei o intreaba daca il va crede, in cazul in care se impusca si tanara dispretuitoare, crede ca joaca teatru, ca in noaptea in care a cucerit-o. Dezamagit, Andrei apuca un revolver si "cu un zambet alb, cu o liniste de mort"se impusca in inima, spunand "Pe dumneata te-am ucis in mine...Esti moarta...mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata. Naucita si disperata, Ioana striga dupa ajutor, intra servitorii, Culai si celalalt prieten din sat, medic, venit sa-l vada pe Andrei si constata tragedia intamplata. Medicul il consulta si realizeaza ca a ratat inima, putand fi salvat. Ferm, Culai decide sa il ia sa il duca la Valeni, acasa, sa se vindece, impreuna cu Elena, pe care o roga sa mearga cu ei. Ioana protesteaza, insa Culai ii raspunde "Andrei al dumitale a murit". Importanta nu este sinuciderea din final, ci moartea iubirii absolute in sufletul zbuciumat al lui Andrei, esecul generat de imposibilatatea implinirii in iubire. Camil Petrescu este creatorul dramei psihologice car se manifesta in constiinta personajelor prin imposibilitatea aplicarii in realitate a unor idei absolute, ce ii macina si le determina destinul tragic. Conceptul de absolut nu este unul filozofic ci moral, personajele fiind insetate de certitudini morale, etice, incapabile de comprimisuri. Ele sunt invinse de propriul ideal.