Povestea 

lui  Harap-Alb-de Ion Creangă

- argumentare apartenenţă specie -
- basm cult/iniţiatic -
 

Basmul cult românesc capătă strălucire în opera lui Creangă, a cărui originalitate se observă la nivelul
stilului, al naraţiunii, al construcţiei personajului şi al viziunii care umanizează fantasticul.
Despre raporturile dintre opera lui Ion Creangă şi folclor s-a discutat mult, încă de la sosirea sa la
Junimea. Asupra acestui aspect s-au pronunţat G. Panu, T. Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu:
„Ion Creangă este un mare prozator şi numai cititorul de mare rafinament artistic îl poate gusta cum
trebuie.” (Viaţa lui Ion Creangă). Observaţia criticului este valabilă mai ales cu privire la Povestea
lui Harap-Alb. Basmul a apărut la 1 august 1877 în Convorbiri literare, fiind reprodus în acelaşi an în
Timpul. Basmul e apreciat pentru „ritmul trepidant al naraţiunii, gigantescul viziunii, umor” (V.
Streinu), e o sinteză de „realism şi fabulos” (G. Călinescu), aparținând Epocii Marilor Clasici-
epocă în care au creat și s-au afirmat și Mihai Eminescu, Ioan Slavici și I.L. Caragiale.
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, adică o specie literară a genului epic, în proză,de mare
întindere, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, în care întâmplările reale se
împletesc cu cele fantastice, iar personajele ce reprezintă binele luptă cu forţe potrivnice pe care le biruie.
Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, sunt prezente clişeele compoziţionale, numerele şi obiectele
magice. Fiind o creaţie cultă, în basmul „ Povestea lui Harap-Alb” , autorul preia tiparul narativ al
basmului popular, reorganizând elementele stereotipe conform viziunii sale artistice şi propriului stil.
Fiind o operă epică, „ Povestea lui Harap-Alb” are narator, acţiune şi personaje. Naraţiunea la
persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, care se implica afectiv , intervenind adesea prin
comentarii sau reflecţii. Modul de expunere predominant este naraţiunea îmbinată cu dialogul şi
descrierea.
Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative specifice sunt: superioritatea
mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria etc.
Semnificative pentru tema și viziunea despre lume a scriitorului sunt două secvenţe narative. Prima
este importantă pentru marcarea conflictului de tip exterior şi caracterizarea personajelor: Spânul reuşeşte,
prin viclenie, să-l atragă pe mezinul craiului în fântâna unde îl ţine captiv, obligându-l, în schimbul
eliberării, să jure că va păstra secretul, în sensul că Spânul se dă drept fiul cel mic al craiului (devenind
astfel un impostor) şi mezinul să-i fie slugă cu numele Harap-Alb (rob alb, slugă albă). Episodul
demonstrează că eroul negativ izbuteşte să-l înşele pe naivul băiat care, neexperimentat, cade în capcană
şi urmează să ţină piept probelor impuse de rivalul său, care vrea să-l piardă şi în acest fel să-l înlocuiască
la tron.Ajutat de Sfânta Duminică, de calul său, de alte personaje cu puteri supranaturale, Harap-Alb trece,
cu perseverenţă, peste toate cele trei încercări.
O altă secvenţă semnificativă este aceea în care fata împăratului îl demască pe Spân, acesta îi taie
capul lui Harap-Alb, iar eroul negativ este răpus de calul năzdrăvan. Fata îl readuce la viaţă pe erou,
folosindu-şi puterile supranaturale, dar şi cele trei smicele de măr dulce, apă vie şi apă moartă.Cele două
motive (al morţii şi al învierii) sunt urmate de motivul nunţii, pentru că fata şi mezinul craiului se
căsătoresc.Harap-Alb devine împărat, ceea ce confirmă maturizarea sa.
Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire.
Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi: „Amu cică era odată într-o ţară ...”, iar fuziunea dintre real şi
fabulos se realizează încă din incipit.
În basm, sunt prezente clişeele compoziţionale. Astfel, formula iniţială: „Amu cică era odată”
şi formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă ...” sunt formule care marchează
intrarea şi ieşirea din fabulos. Formulele mediane, „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi
nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”, realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin
suspansul cititorului. Sunt prezente şi numerele magice: 3,12, 24, semne ale totalităţii.

1
 Subiectul basmului îl constituie parcurgerea drumului maturizării de către erou, ceea ce presupune
un lanţ de acţiuni convenţionale: o situaţie iniţială de echilibru – expoziţiunea; un eveniment care
dereglează echilibrul iniţial – intriga; apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea probelor – desfăşurarea
acţiunii; refacerea echilibrului şi răsplata eroului – deznodământul.
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compoziţional, unor etape ale drumului iniţiatic:
etapa iniţială, de pregătire pentru drum – „fiul craiului”, „mezinul” (naivul), parcurgerea drumului iniţiatic
– „Harap-Alb” (novicele, cel supus iniţierii) şi răsplata – „împăratul” (iniţiatul).
“ Povestea lui Harap-Alb” este un basm iniţiatic (bildungsroman) deoarece urmăreşte eroul de-a lungul
probelor care îl determină să devină matur pentru a putea conduce o împărăţie. Aceste probe sunt diverse
şi verifică atât calităţile fizice, cât şi cele morale ale eroului, având totodată şi o valoare simbolică.
Situaţia iniţială de echilibru – expoziţiunea – este redată de crai şi cei trei fii ai săi.
Factorul perturbator– intriga – este „cartea” primită de la Verde-Împărat prin care acesta îl roagă pe
crai să trimită pe unul dintre fii, cel mai vrednic, să-i urmeze la tron. Desfăşurarea acţiunii
 începe atunci când craiul hotărăşte să testeze curajul fiilor săi, întâmpinându-i la pod deghizat în
urs. Podul simbolizează trecerea la o altă etapă a vieţii şi se face într-un singur sens. Mezinul este singurul
care trece proba cu ajutorul calului năzdrăvan. Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri. Drept
răsplată pentru milostenia arătată Sfintei Duminici, mezinul primeşte sfaturi de la aceasta să ia „calul,
armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire pentru a izbândi. Calul, cu puteri supranaturale, va deveni
tovarăşul şi sfătuitorul eroului. Trecerea podului este urmată de rătăcirea în pădurea – labirint.
Traversarea acesteia este o probă prin care eroul şi-ar putea dovedi maturitatea, însă Harap-Alb se
rătăceşte, ceea ce semnifică că mai are multe de învăţat. Având nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale
Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc şi îl ia ca slugă. Naiv încă, Harap-Alb coboară în fântână,
fără a se gândi la urmări. Coborârea în fântână simbolizează moartea eroului din care va renaşte cu o altă
identitate. Schimbarea numelui (a identităţii) reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de
Spân. Personajul intră în fântână naiv fecior de crai pentru a deveni, la ieşire, Harap-Alb, rob al Spânului.
Ajunşi la curte împăratului Verde, Spânul îl supune la trei probe: să aducă sălățile din Grădina
Ursului, capul şi pielea cerbului bătute cu nestemate şi pe fata Împăratului Roş pentru căsătoria Spânului.
Harap-Alb trece aceste probe, cu ajutorul miraculos al Sfintei Duminici, crăiasa furnicilor, crăiasa
albinelor, a personajelor himerice: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă şi a obiectelor
magice. La curtea Impăratului Roş, Harap-Alb este supus la două serii de probe, fiind ajutat de personaje
himerice şi animaliere cu puteri supranaturale. Alte trei probe se leagă doar de fată: păzirea nocturnă şi
prinderea fetei, transformată în pasăre şi ghicitul fetei. Ajunşi la curtea Împăratului Verde, fata îl demască
pe Spân, care îl acuză pe Harap-Alb că a divulgat secretul şi îi taie capul, dezlegăndu-l, în acest fel, de
jurământ. Calul este acela care distruge întruchiparea răului.Decapitarea eroului este ultima treaptă şi
finalul iniţierii. Învierea este făcută de fata Impăratului Roş cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal.
Deznodământul este fericit, restabilindu-se echilibrul initial, iar eroul este recompensat prin
căsătoria cu fata iubită şi primirea împărăţiei. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea
eroului.
La fel ca în basmul popular, există un personaj principal, Harap-Alb, asimilat unui fiu de crai. Eroul
şi ajutoarele sale reprezintă forţele binelui, iar Spânul şi Roşu-Împărat, forţele răului, din a căror
confruntare ies învingătoare forţele binelui. Din punctul de vedere al relaţiei cu eroul, unele personaje sunt
asociate lui, ajutându-l: Sfânta Duminică, calul, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăţi-Lungilă,
crăiasa furnicilor şi crăiasa albinelor, iar altele sunt antagonice: Spânul şi Împărâtul Roş, toate personajele
fiind simbolice.
Harap-Alb este personajul principal, cel iniţiat. El nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri
excepţionale, dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calităţi psiho-morale: bunătate, milostenie,
generozitate, prietenie, curaj, necesare unui împărat. Numele personajului sugerează situaţia atipică în care
este pus de Spân, de a fi slugă deşi are alt statut: rob, slugă (Harap) de origine nobilă (Alb).
Harap-Alb, fecior de crai, este un Făt-Frumos din basmele populare, destoinic şi curajos, dar rămâne
în zona umanului, fiind prietenos, cuminte şi ascultător, ca un flăcău din Humuleşti. El este un personaj

2
pozitiv şi întruchipează înaltele principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul, dreptatea, cinstea,
prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect din întâmplări, fapte, din propriile vorbe
şi gânduri şi direct din ceea ce alte personaje spun despre el. 
La început, Harap-Alb, aşa cum reiese din caracterizarea directă realizată de către narator, este
înfăţişat ca un tânăr fiu de crai, cel mai mic dintre fraţi, naiv şi novice: „Fiul craiului cel mai mic, făcându-
se atunci roş cum îi gotca ...”, „Fiul craiului, boboc în felul său ...”. În urma parcurgerii drumului iniţiatic
presărat cu diverse probe menite să verifice atât calităţile fizice, cât şi cele morale ale eroului, Harap-Alb
devine un om matur, capabil să conducă o împărăţie. Caracterizarea indirectă a personajului reiese din
faptele lui, atitudinea sa, limbajul său şi relaţia cu celelalte personaje. Astfel, el apare ca un tânăr milostiv,
curajos, îşi asumă consecinţele greşelilor, responsabil, prietenos şi comunicativ.
Spânul este personajul antagonist şi reprezintă întruchiparea răului, dar are şi rolul iniţiatorului,
fiind astfel „un rău necesar”: „Şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată ...”. De aceea calul
năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea eroului să fie încheiată.
In relatia cu Spanul, mezinul craiului dovedeste loialitate şi credinţă faţă de stăpânul său, întrucât
jurase pe paloş, îşi respectă cuvântul dat, rod al unei solide educaţii căpătate în copilărie, de a fi integru
şi demn, capabil să-şi asume vinovăţia, cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase sfatul tatălui.,
este cinstit, Harap-Alb nu-l trădează niciodată pe spân.
Ca şi în viaţa reală, flăcăul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos şi de Sfânta Duminică.
Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plânge de soartă, cere numai ajutorul acelora în care avea
încredere, semn că învăţase ceva din experienţa cu spânul. Depăşind cu bine toate probele, flăcăul
demonstrează că e „soi bun" (G.Călinescu) prin valorile morale care compun codul comportamentului
ţărănesc: inteligenţa, bunătatea, perseverenţa, răbdarea, capacitatea de adaptare la diverse situaţii ale
vieţii.
Specific basmului cult este modul cum personajele sunt individualizate. Prin portretele fizice ale
celor cinci tovarăşi ai eroului, se ironizează defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde calităţi
sufleteşti.
In concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult în care întâmplările reale
se împletesc cu cele fantastice, iar personajele ce reprezintă binele luptă cu forţe potrivnice pe care le
biruie şi în care autorul reorganizează elementele stereotipe conform viziunii sale artistice şi propriului
stil, înscriind astfel această operă în seria capodoperelor literaturii române. Prin Harap-Alb, autorul
evidenţiază destinul unui personaj care, deşi nu are puteri supranaturale (cum se întâmplă, de
regulă, cu protagonistul din literatura populară), izbuteşte să parcurgă drumul iniţiatic. El devine
împărat „iubit”, „slăvit” şi „puternic”, împlinind, astfel, profeţiile Sf. Duminici.