Povestea lui Harap Alb - Ion Creanga

Ion Creanga, este un reprezentant de seama al realismului romanesc, prozator original, fiind considerat
creatorul basmului cult -“unic prin geniul lui oral”. Alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Ion Luca
Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane.

Basmul cult „Povestea lui Harap Alb”, publicat in 1877, in revista „Convorbiri literare” este o
creatie epica, in proza, de intindere medie, in care intamplari reale se impletesc cu cele fantastice, iar
personajele ce reprezinta binele le inving pe cele care reprezinta raul. Are toate caracteristicile specifice
basmului, atat la nivel formal cat si de continut: tema, motive, timp si spatiu imaginare, apar cifrele magice
care se repeta (3), obiectele miraculoase, formulele specifice initiale, mediane si finale, calitatile deosebite ale
personajul principal, care porneste intr-o calatorie initiatica, de formare, in care se confrunta cu raul si trece
peste probe ajutat de animale fabuloase, fiinte cu puteri supranaturale si fapturi himerice.

Ca si curent literar apartine realismului prin: tema, obiectivitatea perspectivei narative, construirea
personajelor in relatie cu mediul in care traiesc, folosirea tehnicii detaliului semnificativ, stil impersonal,
umanizarea fantasticului, fabulosul fiind tratat in mod realist.

Viziunea despre lume este realista, in stransa legatura cu tema si reprezinta modul in care autorul
vede lucrurile, le intelege, le interpreteaza, precum si atitudinea lui fata de aspectele realitatii.

Tema este reprezentata de triumful binelui asupra raului, ce duce maturizarea mezinului
craiului si este sustinuta de motivele specifice basmului: superioritatea mezinului, lupta, victoria,
calatoria, probele depasite, demascarea si pedepsirea raufacatorului, casatoria si rasplata eroului.

Titlul este un element sugestiv, cu rol anticipativ, care introduce cititorul in lumea operei, fiind in
stransa legatura cu tema. Din punct de vedere structural, titlul este analitic (format din dintr-un substantiv
comun şi un substantiv propriu compus). Din punct de vedere stilistic, titlul are dublu sens - denotativ
(propriu) - semnifica o specie literara si numele initiatic al protagonistului, care este un oximoron si
conotativ (figurat) - reflecta dubla ipostaza a personajului, „harap” insemna o persoana cu pielea inchisa la
culoare, rob, sluga, „alb” semnifica puritatea sufletească, originea nobila.

Perspectiva narativa este obiectiva, relatarea facandu-se la persoana a III - a, deoarece naratorul
este, omniscient, omniprezent, dar lipsit de obiectivitate, subiectivitatea sa se face simtita prin
comentariile la persoana I, dovedind totodata si un grad de implicare -“Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul
din poveste, inainte mult mai este.” Modul de expunere predominant este naratiunea, care alterneaza cu
dialogul si descrierea.

Conflictul principal are la baza lupta dintre bine si rau care se finalizează prin triumful binelui.

Subiectul basmului urmareste modul in care personajul principal parcurge un drum al initierii la
finalul caruia devine imparat (caracterul de Bidungsroman al basmului).

Chiar din incipit sunt fixate coordonatele spatio-temporale vagi, nedeterminate, nedefinite: “intr-o
tara”, “alta tara, mai departata”, “odata”. Acțiunea începe cronologic, la ,,o margine a pământului” și se
finalizează la cealalta. Simetria incipit - final se realizează prin formule tipice, formula inițială ( ,,Amu
cică era odată...) avand rolul de a introduce cititorul in lumea fabuloasa a basmului, iar formula finală il
scoate din fictiune: ,,Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă”. Pe parcurs apar si formule mediane
“si merge el cat mai merge” cu rol de a mentine treaza atentia cititorului.
Expozițiunea îl prezintă pe crai care are trei feciori, iar fratele său mai mare, la celălalt capăt al
lumii, Verde-Împărat, are trei fete. Acesta ii cere craiului ,,pe cel mai vrednic dintre nepoți” pentru a-l urma
la tron, constituie intriga basmului și cuprinde motivul împăratului fără urmaș.
Desfășurarea acțiunii se concretizează prin proba la care craiul își supune fiii: îmbrăcat în piele de
urs îi iese fiecăruia înaine de sub un pod, simbol al trecerii spre o altă etapă e vieții. Fiul cel mic este singurul
care depășește această probă (motivul superiorității mezinului), după ce este ajutat de Sf. Duminică, care îl
răsplătește pentru milostenia sa, dar și de calul năzdrăvan. Înțeleptul crai îl sfătuiește pe mezin “să te feresti
de omul ros, iar mai ales de cel span” în călătorie, dăruindu-i pielea de urs.
Dupa ce iese din imparatia tatalui sau, craisorul se rătăcește în pădurea-labirint. Incalca sfatul dat de
parinte si isi ia drept calauza un span. Acesta prin vicleșug, îi fură identitatea, având un rol foarte important
în inițierea tânărului, fiind considerat răul necesar.
O secvență reprezentativă este coborârea fiului de crai în fântână - “Fiul craiului, boboc in felul
sau la trebi de aieste”, se baga in fantana. Naivitatea tanarului este sancționată si face posibila supunerea prin
viclesug. Cand intra in fantana, Spanul il inchide si ii cere pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de identitate,
sa devina robul lui si sa jure "pe ascuţişul paloşului" sa-i dea ascultare in toate "până când va muri şi iar va
învia". Spânul îl va numi Harap-Alb. Ajuns la curtea unchiului său ca slugă, eroul este supus de catre span la
o succesiune de trei probe initiatice, pe parcursul cărora își va dovedi calitățile. Primele două ( aducerea
,,salăților” din Grădina Ursului și a pielii cerbului, cu tot cu nestemate) sunt depășite tot cu ajutorul Sfintei
Duminici.
Cea de-a treia probă (aducerea fetei Împăratului Roș pentru a-i deveni sotie Spanului) este mai
complexă și include alte probe si doua secvente semnificative. cand pe drum, protagonistul evita sa
striveasca o nunta de furnici, trecand prin apa, si construieste un stup unui roi de albine fara adapost,
fiind rasplatit cu cate o aripa. De aici reiese sensibilitatea si bunatatea lui fata de vietuitoarele neinsemnate,
dand pentru prima data dovada de profunda maturitate.
De asemenea se insoteste cu cinci figuri fantastice: Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila si Pasari-Lati-
Lungila, personaje ce-l vor ajuta la curtea Imparatului Ros. Aici este supus altor probe, proba focului (noaptea
petrecuta in odaia incinsa) este depășită cu ajutorul lui Gerilă, a ospățului exagerat, mulțumită lui Flămânzilă
și Setilă, alegerea macului de nisip se datorează furnicilor, pazirea fetei cu ajutorul lui Ochila si Pasari-Lati-
Lungila, iar recunoasterea fetei cu ajutorul albinelor. Utima proba este initiata chiar de fata, care cere o
intrecere intre turturica ei si calul lui Harap-Alb, pentru a aduce smicele de mar dulce, apa vie si apa moarta
de unde se bat muntii in capete. Calul castiga proba, iar cei doi tineri pornesc spre Verde-Imparat. Ajunsi in
Imparatie, fata de împărat dezvăluie adevarata identitate a lui Harap-Alb (punctul culminant), iar Spanul ii
taie capul (etapă a morții inițiatice). Învierea fiului de crai de către fata împăratului, cu ajutorul obiectelor
magice, semnifică renașterea inițiatică. Calul il omoara pe Span.
Deznodământul cuprinde răsplata eroului. El reintră în posesia paloșului, se căsătorește cu fata
Împăratului Roș și urcă pe tronul împărăției unchiului său, ceea ce sugerează maturizarea completă a eroului.

Personajele basmului sunt monumental construite, reprezentand mai multe tipologii, binele si raul in
diversele lor ipostaze: protagonistul, naivul pe cale de initiere - Harap Alb; antagonistul, raul absolut, tipul
omului viclean - Spanul; trimitatorul, tatal protector - craiul; ajutoarele cu puteri supranaturale - Sfanta
Duminica, cei cinci tovarasi, calul; donatorii - craiasa furmicilor si a albinelor, etc.
Portretele celor cinci tovarăși ai lui Harap-Alb sunt ironii aduse unor defecte umane majore, dar se
atrage atenția și asupra faptului că aspectul fizic poate ascunde calități sufletești precum bunătatea sau
prietenia.
Caracterizarea personajelor se realizează prin mijloace directe (de catre narator, alte personaje si
prin autocaracterizare), dar mai ales prin mijloace indirecte, trăsăturile acestora fiind dezvăluite de fapte,
vorbe, comportament sau relația cu celelalte personaje.

Harap - Alb este persoajul principal, eponim (da numele titlului), agent al actiunii si purtator al
mesajului scriitorului catre cititor, in jurul lui se desfasoara intreaga actiune.
! in cazul eseului particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un basm cult !! Adaug
personajul principal Harp-Alb
!! in caz de eseu - relatia dintre doua personaje!!
!!Adaug + Spanul!!
..................................................................................................................................................................

In concluzie, „Harap - Alb” este un basm cult, ce are ca particularitate umanizarea fantasticului,
fiind reprezentativ pentru opera lui Ion Creanga.

Scriitorul impune in literatura romana o tipologie de personaje puternic umanizate si individualizate

prin limbaj si umor.
 !Eseu - Particularitati de constructie a unui personaj principal dintr-un basm cult! PERSONAJUL
PRINCIPAL - Harap Alb

Din punct de vedere social, Harap Alb apare in mai multe ipostaze „fiul craiului cel mai mic”, frate,
sluga -„ sluga la darloaga”, petitor, imparat - „imparat asa de iubit, de slavit si de puternic”- (caracterizare
directa). Trece de la un statut social privilegiat la unul inferior, insa dupa multe incercari revine la statutul
initial.

Din punct de vedere moral, daca la inceput este naiv, inocent, lipsit de experienta, ajunge sa invate
din propriile greseli, sa evolueze si să întrunească toate calitatile necesare unui viitor imparat: bun, generos,
milostiv, intelept, curajos, cinstit si demn. Fata de Span dovedeste loialitate si credinta, isi respecta juramantul
facut. Nu are puteri supranaturale, ci trasaturi pur umane, este ajutat de prietenii sai, dovedind la randul sau ca
este un bun prieten. - „prietenos cu fiecare”, „mult mai omenos” – (caracterizare indirecta)
Pe plan psihologic este initiatul, surprins pe parcursul întregului proces de maturizare. La început
este fricos, nesigur. Pe parcurs devine un caracter puternic „mare si tare”, dobândindeste încredere în sine .

Trasatura dominanta a personajului este - bunatatea - „inima ta cea buna”.

Cele doua secvente semnificative prezentate anterior (cu furnicile si albinele pe care le ajuta
neconditionat), scot in evidenta trasatura dominanta de caracter a protagonistului - bunatatea.

Eseu - relatia dintre doua personaje + Spanul

Alaturi de protagonist apare Spanul, un personaj secundar, antagonist si negativ, foarte important în
derularea evenimentelor, nu atat prin insusiri supranaturale ca in basmele populare, ci mai ales prin
autenticitatea lui umana.

Din punct de vedere social este un om ”insemnat”- (caracterizare directa), care doreste sa parvina
social si sa devina imparat, prin falsa identitate si casatoria cu o printesa.- “si, de azi inainte, eu o sa fiu in
locul tau nepotul imparatului, despre care mi-ai vorbit, iara tu - sluga mea”.- (caracterizare indirecta)

In ceea ce priveste statutul moral este lingusitor, viclean, rau, nedrept, stapanul tiran si avid de
putere. - “le era drag ca sarea-n ochi, pentru ca le spunea inima ce fel de om fara de lege este ".

Pe plan psihologic este initiatorul, caracterul diabolic, intruchiparea raului necesar. -”unii ca acestia
sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...”.-

Cele doua secvente semnificative prezentate anterior (cea a coborarii in fantana si cele trei probe),
scot in evidenta tipul de relatie dintre cei doi (initiat-initiator, invatacel - mentor, protagonist - antagonist ),
conflictuala, dar absolut necesara in formarea eroului ca om şi ca viitor imparat. Prin interventia decisiva a
personajului negativ, raul necesar, Harap-Alb evolueaza. Trecand prin esecuri si suferinte se incheie procesul
sau de initiere. Acest fapt evidentiaza ideea conform careia binele si raul sunt necesare perfectionarii
personalitatii umane.