Povestea lui HARAP-ALB

Opera literara “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un basm cult
publicat in revista “Convorbiri literare” la 1 august 1877. Este “o adevarata
epopeea poporului roman”, basm unic in literatura romana prin multiplicarea
probelor mezinului, avand caracter de bildungsroman.
Ion Creanga este un reprezentant al clasicismului, un membru al Junimii,
fiind cel mai mare povestitor al literaturii romanesti.
Basmul este o specie a genului epic in proza sau in versuri in care personaje
imaginare cu insusiri deosebite sunt puse in situatii fantastice, prezentand lupta
dintre bine si rau, in care binele este biruitor, avand un autor cunoscut. Fantasticul
este o categorie sociala ce transforma realitatea, avand ca finalitate introducerea
in sfera imbosibilului a irealului.
Titlul este un element de prelectura, un prag textual ce introduce lectorul in
universal imaginar, deschizand un orizont de receptare a mesajului, fiind
considerat o component de parataxa. Este eponim si anunta tema textului,
prezentarea intamplarilor din viata protagonistului. Din punct de vedere obviu
este alcatuit dintr-o structura nominala al carei element central este substantivul
propriu “Harap-Alb”. Din punct de vedere obtuz numele personajului ii reflecta
conditia duala: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb).
Tema basmului o constituie lupta dintre bine si rau, sustinuta de motive
literare precum: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug,
muncile, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria. De asemenea, apare
tema destinului, pe care personajul principal trebuie sa si-l indeplineasca,
parcurgand un drum initiatic, menit a-l determina sa descopere lumea, dar mai
ales sa se descopere.
Basmul trateaza ideea ciclitatii existentei umane, intrucat protagonistul pare
a parcurge acelasi traseu initiatic ca si tatal sau, in tinerete, avand asupra lui
hainele, armele si calul parintelui.
 Naratorul este obiectiv, omniscient si omniprezent, relatand intamplarile la
persoana a III- a, iar perspectiva narativa este “din spate”, cu focalizare externa.
Exista pasaje in care naratorul devine subiectiv prin comentarii si reflectii asupra
intamplarilor sau personajelor. Basmul are caracter dramatic: in anumite pasaje
naratiunea se imbina cu dialogul si face trecerea de la un eveniment la altul.
Incipitul in “Povestea lui Harap-Alb” este reprezentat de formula initiala:
“Amu cica era odata, intr-o tara”, al carei rol este de a realiza legatura dintre planul
realitatii sic el fabulos. Reperele spatio-temporale sunt vagi, nedeterminate “o
tara”, “odata”. Actiunea incepe la “o margine a pamantului” si continua la cealalta
margine. Finalul este unul inchis, reprezentat de victoria binelui asupra raului, prin
uciderea Spanului de catre cal. Relatia dintre incipit si final pune in evidenta
organizarea simetrica a textului, formula initiala si cea finala realizand legatura
dintre universul fabulos al operei si universul real al cititorului.
In expozitiune aflam ca un crai avea trei feciori, carora le spune ca unul
dintre ei va merge sa-i urmeze la tron fratelui sau. Hotaraste sa verifice curajul
fiilor sai imbracandu-se intr-o blana de urs. Singurul care trece proba este Harap-
Alb, sfatuindu-l inainte Sfanta Duminica. Inainte de a pleca, tatal sau ii spune sa se
fereasca de omul span sic el rosu.
Intriga este momentul cand Spanul ii iese in cale si insista sa vorbeasca cu
mezinul, care cedeaza, nesocotind sfatul tatalui sau.
In desfasurarea actiunii Harap-Alb primeste acest nume devenind sluga
spanului, schimbandu-si identitatea apoi trece printr-o serie de probe pe care le
trece viteaz. Pleaca impreuna cu fata lui Rosu Imparat, aceasta descoperindu-i
identitatea si indragostindu-se de el.
Spanul ii taie capul lui Harap-Alb care este inviat cu apa vie, moment ce
marcheaza punctul culminant.
In final, calul isi razbuna stapanul, Harap-Alb devine mostenitor la tronul
unchiului si se casatoreste cu fata de imparat.
Ca in orice basm sunt prezente o serie de clisee compozitionale, precum:
formulele initiale, formulele mediane, formulele finale, cifrele magice (trei feciori,
trei fete, trei smicele), obiectele magice (apa vie si apa moarta si cele trei smicele
de mar dulce), personajele ajutatoare (calul, Sfanta Duminica, furnicile, albinele,
cei cinci uriasi), donatorii (tatal, Regina furnicilor, Regina albinelor), personajele cu
puteri supranaturale (Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila).
Harap-Alb este personajul principal al basmului. Este un personaj real,
pozitiv, dinamic, intrucat se schimba pe parcursul actiunii, evoluand de la statutul
de fiu al craiului la cel de imparat. Este caracterizat direct de catre narator (“boboc
in felul sau”, “slab de inger”, “mai fricos ca o muiere”) si de Sfanta Duminica
(“luminate craisor”). Trasaturile morale reies din caracterizarea indirecta din
modul in care actioneaza, gandeste, vorbeste si atitudinea fata de celelalte
personaje. Eroul este vazut in evolutie, de la naivitate la intelepciune.
Una din caracteristicile care individualizeaza scrisul lui Creanga este
oralitatea. Oralitatea este asigurata, in “Povestea lui Harap-Alb”, de: expresii
populare, exclamatii retorice, interogatii retorice, imprecatii, expresii idiomatice,
proverb si zicatori. Umorul reprezinta inclinarea spre glume si ironii, ascunse sub o
amprenta de seriozitate.
Asadar, consider ca opera “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga este un
basm cult ce pune in evidenta lupta dintre bine si rau, fiind o parabola a
maturizarii unui tanar, o creatie originala ce uimeste prin gigantismul viziunii si
umor, este “o bucata rupta din viata poporului moldovenesc” (Garabet Ibraileanu).