Harap Alb

Basmul cult este specia genului epic, in proza, de intindere medie, cu o actiune desfasurata
pe un singur plan narativ, cu un numar mare de personaje, reprezentand valori morale si in care este
prezenta lupta dintre bine si rau. Basmul poate fi interpretat si ca un bildungsroman, roman initiatic.
Structura compozitionala are ca element constitutive calatoria pe care o intreprinde Harap Alb, care
devine un act initiatic in vederea formarii eroului pentru viata.

Opera se incadreaza in specia literara basm cult, prin caracteristicile acestei specii literare. O
prima trasatura a basmului cult este prezenta formulelor specific. Formula initiala “Amu cica era
odata”, are rolul de a introduce cititorul in lumea fabulosului, cea mediana ‘Si mersera si mersera”
mentine treaza atentia cititorului si ii succita interesul, iar formula finala “Cine are bani, pe la noi, bea
si mananca, cine nu, sta si se uita”, scoate cititorul din lumea fictionala. O a doua trasatura a
basmului cult este prezenta cifrelor magice, in “Povestea lui Harap-Alb” cifra magica fiind 3: sunt 3
frati la curtea Craiului, 3 surori la curtea lui Verde Imparat, calul vine sa manance jaratic de 3 ori, se
da de 3 ori peste cap, il inalta la cer de 3 ori pe Harap ALb, acestea se intalneste de 3 ori cu Spanul, la
curtea lui Ros Imparat este supus la 3 probe.

Intre povestitor si ascultatori, exista o conventie artistica, imprumutata si de basmul cult:

totul este posibil, naratiunea are un caracter fabulous. Personajele si actiunile sunt iesite din comun,
timpul si spatial sunt imaginare. Intamplarile se petrec candva, odata, atunci si undeva, intr-o
imparatie.

Naratiunea, desi se face la persoana a III-a, nu are un caracter obiectiv, deoarece naratorul
omniscient intervine prin comentarii si reflectii, astfel creandu-se acea legatura afectiva dintre el si
cititor. Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune
imbinarea naratiunii cu dialogul si descrierea.

Actiunea basmului urmeaza o linie ascendenta, astfel incat, de cele mai multe ori, inceputul
se afla in opozitie cu sfarsitul, eroul facand un salt de la o pozitie sociala umila la una inalta. Ea se
desfasoara totodata linear, succesiunea secventelor narrative si a episoadelor realizandu-se prin
inlantuire,

Momentele subiectului corespund actiunilor realizate de erou. Situatia initiala in care este
prezentat eroul si curtea craiului reprezinta expozitiunea, primirea scrisorii de la imparatul Verde,
hotararea fiului mai mic de a-si incerca si el norocul si intalnirea cu Spanul constituie intriga, probele
pe care le trece Harap Alb impreuna cu prietenii sai alcatuiesc desfasurarea actiunii, punctul
culminant consta in demascarea Spanului si recunoasterea meritelor adevaratului mostenitor, iar
prin deznodamant se reface echilibrul initial si are loc rasplata eroului prin mostenirea tronului si
casatoria cu fata imparatului Roș.

Tema basmului, imprumutata din basmul popular, este triumful binelui asupra raului. De
asemenea, se reiau anumite motive narative specifice speciei: superioritatea mezinului, calatoria,
supunerea prin viclesug, probele, demascarea raufacatorului, pedeapsa acestuia si casatoria.

Conflictul este reprezentat de lupta dintre bine si rau. Se observa ca Spanul, personajul
negative al basmului, reprezentativ pentru fortele raului, joaca un rol aparte in viata eroului. El ii este
chiar de ajutor acestuia, deoarece, la sfarsitul tuturor probelor la care il supune pe Harap Alb,
adolescentul devine adult. Chiar calul ii atrage atentia stapanului sau cu privire la necesitatea ca
Spanul sa existe in viata lui Harap Alb: “Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca
fac pe oameni sa prinda la minte…”
 In acest basm exista o relatie de simetrie intre incipit si final. Incipitul este reprezentat de
formula initiala “Amu cica era odata”. Aceasta are rolul de a introduce cititorul in lumea fictionala si
de a-l determina sa accepte conventia conform careia, odata intrat in aceasta lume, va intelege ca
fiintele fabuloase si intamplarie neobisnuite vor popula actiunea. Finalul are rolul de a scoate cititorul
din lumea fictionala, readucandu-l in lumea reala: “Cine are bani, pe la noi, bea si mananca, cine nu,
sta si se uita.” Finalul inchide basmul, impreuna cu incipitul, ca intr-o rama.

Relatiile spatiale si temporale sunt vagi, imprecise, ca in orice basm, fiind impinse mult spre
trecut: “Amu cica era odata intr-o tara”. Este evident ca reperele de timp neprecizate fac ca cititorul
sa fie introdus intr-un timp al fabulosului, contribuind la crearea unei atmosfere specific. Spatial in
care se desfasoara actiunea este un taram al fantasticului, pentru ca include fiinte fabuloare: Gerila,
Flamanzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila, Ochila, fiinte care se metamorfozeaza: calul, Sfanta Duminica,
fata Imparatatului Rosu, dar si animale vorbitoare: calul, regina albinelor, regina furnicilor.

Harap Alb este personajul principal al basmului. Este caracterizat atat cu ajutorul mijloacelor
directe (portretul facut de narrator si de alte personaje), cat si indirecte (caracterizarea prin propriile
actiuni, nume). Harap Alb este cel mai reprezentativ dintre eroii pozitivi ai lui Creanga. El nu are
trasaturi supranaturale, puterea sta in gandul lui bun. Personajul este caracterizat si prin opozitia cu
personajul negative, simbol al fortei raului, Spanul. Spanul are rolul unui initiator, este “un rau”
necesar, fara de care nu s-ar fi putut realiza initierea eroului pozitiv. Harap alb devine un erou
exemplar nu prin insusiri miraculoase asa cum se intampla de obicei in basme, ci prin trasaturile sale
profund umane.

Ion creanga este un povestitor prin excelenta cu un stil propriu si incofundabil. Originalitatea
autorului sta in conceperea scrieri sale ca un mic roman de aventuri, cu multe detalii specific care
nuanteaza miscarile, gesturile si starile sufletesti ale personajelor. Astfel, personajele si actiunile
capata individualitate, devin de neconfundat. Regresiunea de la fantastic la real are aceeasi functie
de umanizare, dand un contur realist subiectului de basm. Umorul face ca fabulosul sa coboare pe
pamant, sa fie umanizat, dar asta nu echivaleaza cu o degradare a acestuia.

Modul de a povesti al lui Creanga se caracterizeaza prin ritmul rapid al povestirii care rezulta
din eliminarea explicatiilor generale, a digresiunilor, a descrierilor etc., individualizarea actiunilor si a
personajelor prin amanunte care particularizeaza si prin dramatizarea actiunii prin dialog. La Creanga,
dialogul are functie dubla, ca in teatru: prin el se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele,
care traiesc si se individualizeaza prin limbaj.

O alta particularitate a povestilor lui Creanga este placerea cu care sunt spuse. Se creeaza o
legatura intre narrator si cititor care capata accente affective. Exprimare afectiva este marcata de
prezenta interjectiilor, a exclamatiilor, a dativului etic. Aceasta exprimare afectiva ofera si caracterul
oral al basmului deoarece frazele lui Creanga lasa impresia de spunere.

Umorul este realizat prin mijloace diferite, cum ar fi: exprimarea mucalita (asocierea
surprinzatoare a unor cuvinte: “sa traiasca 3 zile cu cea de-alaltaieri), ironia (“Doar unu-I imparatul
Roș, vestit prin meleagurile aceste pentru bunatatea lui cea nepomenita si milostivirea lui cea
auzita”), poreclele si apelativele caricaturale ( “tapul cel ros”, “Buzila”), zeflemisirea (“Tare-mi esti
drag!...”), diminutive cu valoarea augmentative (“buzioare”, “bauturica”), descrierea celor cinci
nazdravani, scene comice (cearta dintre Gerila si ceilalti in casa de arama), citate cu expresii si vorbe
de duh(“Da-I cu cinstea, sa peara rusinea”).In ceea ce priveste limbajul, Creanga foloseste limba
populara: termeni regionali, expresii, exprimare locutionala, eruditia paremiologica. Totusi, el nu
copiaza limba taraneasca, ci o recreeaza, devenind astfel o marca a stilului sau.