Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creanga

Ion Creanga ramane primul mare povestitor al romanilor, care desavarseste arta povestirii in literatura
romana conferindu-i valente artistice fara egal. Este unul din scriitorii perioadei marilor clasici.
Povestea lui Harap-Alb a fost publicata in Convorbiri literare in 1877.
Basmul este o creatie literara care, la origine, se transmitea prin viu grai; acest mod de transmitere
directa, specific culturii populare se numeste oralitate.
Oralitatea ca mod de transmitere presupune sincretism de limbaje; limbaj verbal, dar si nonverbal-
gestica, mimica, miscare, muzica, etc. Oralitatea nu este doar un mod de transmitere, ci si de creatie,
deoarece povestitorul nu isi compune inainte opera, ci o realizeaza spontan, pe loc.
Basmul are la baza un tipar narativ, care presupune :* o situatie initiala de echilibru - expozitiunea;* un
eveniment, o imprejurare care deregleaza echilibrul initial – intriga;* o actiune de recuperare a
echilibrului – desfasurarea actiunii si punctul culminant;* restabilirea echilibrului si rasplatirea eroului –
deznodamantul.
Rolul formulelor initiale si finale: *inrameaza lumea pe care o comunica povestitorul, avertizand asupra
specificului ei; *fac trecerea de la lumea reala din afara operei la lumea fictionala din interiorul operei;
*avertizeaza si pregatesc ascultatorul sa intre in conventia unei comunicari literare.
In basm, timpul si spatiul au o ordine proprie, evenimentele fiind proiectate in dimensiune fabuloasa.
Fabulosul – categorie estetica, mod de reprezentare a lumii caracterizat prin intamplari si personaje care
sunt exclusiv produsul imaginatiei, fara corespondent in lumea reala.
Basmul cult preia tiparul narativ si functiile basmului popular.
Creanga proiecteaza propria viziune artistica asupra lumii.
Comicul este un mod de reprezentare artistica a realitatii menit sa genereze rasul prin evidentierea unui
contrast : dintre frumos si urat, dintre aparenta si esenta, dintre valoare si nonvaloare, dintre efort si
realizare, dintre intentie si rezultatul ei.
Umorul este o forma a comicului prin care situatiile, personajele care starnesc rasul sunt prezentate
dintr-o perspectiva critica, dar cu bunavointa, intelegere si simpatie.
Personajele basmului: *atat oameni, cat si fiinte imaginare; *personaje negative si pozitive; *caracter
universal : feciorul de imparat sau de om sarac, fratele cel mic, zmei; *apar donatorii, personaje care il

1
sprijina pe erou in aventura sa daruindu-i un obiect miraculos ce-l va ajuta la nevoie; *ajutoare - se pun la
dispozitia eroului, care duce la bun sfarsit o sarcina si cu ajutorul lor.
Apar numerele magice : 3, 12, 24 purtatoare de semnificatii simbolice.
Personajele basmului sunt construite pe tipar clasic, iar felul in care sunt individualizate este specific
basmului cult.
In basmul cult discursul narativ poarta amprenta originalitatii autorului. Stilul este elaborat, naratiunea
ca mod de expunere se imbina cu descrierea si cu dialogul, care pe de o parte construieste suspansul, pe
de alta parte ajuta la caracterizarea personajelor.
De asemenea, fabulosul, in basmul lui Creanga, este tratat in mod realist.
Naratiunea se face la persoana a III-a de catre un narator omniscient. Deoarece acest narator intervine
adesea prin comentarii si reflectii aspra discursului narativ, isi pierde caracterul obiectiv.
Tema basmului se concetizeaza in aventura fiintei umane care lupta pentru apararea, recuperarea,
obtinerea, impunerea unei valori.
Motive narative : calatoria sinonima cu aventura si cunoasterea, muncile, supunerea prin viclesug, etc.
Episoadele narative sunt redate prin inlantuire, iar actiunea se desfasoara linear.
Incipitul aduce cu sine contaminarea realului cu fabulosul. Eroul trebuie sa cunoasca viata, realitatea
traita pentru a strabate in plan simbolic drumul de la copilarie-adolescenta catre maturitate.
Etapele drumului initiatic – caracterul de bildungsroman. Eroul porneste in aventura sa ca fiu mai mic al
craiului, mezinul, tanar naiv, impulsiv, curios. Parcurgerea drumului initiatic sub identitatea lui Harap-
Alb, iar rasplata initierii– imparatia, maturizarea.
Eroul reuseste sa dobandeasca in situatiile- limita o serie de calitati care apartin planului psiho-moral si
care-l vor ajuta in trecerea probelor.
Motivul imparatului fara urmasi reprezinta factorul perturbator al situatiei initiale si determina calatoria
de formare a personalitatii si de maturizare.
Actiunea pregatitoare. Sfatuit de Sf. Duminica, deghizata in cersetoare, eroul ia calul, hainele si armele
tatalui de cand era mire.
Trecera podului simbolizeaza iesirea din spatiul protector al casei parintesti, o prima treapta in drumul
maturizarii, iesirea din copilarie.

2
Urmeaza ratacirea in padurea-labirint, simbol al lumii pe de o parte, plina de pericole si rataciri, iar pe
de alta parte loc al mortii si al renasterii « de la un loc i se inchide calea si incep a i se incurca cararile ».
Inca naiv, « boboc in felul sau la trebi de aiestea » se crede in tara spanilor si il tocmeste sluga pe Span.
Coborarea in fantana, in plan simbolic, presupune un alt tip de cunoastere, cunoasterea de sine.
Schimbarea numelui si astfel a identitatii reprezinta inceputul initierii spirituale in care va fi calauzit de
catre Span. Devine sclav al Spanului, al raului necesar (Harap), dar ramane Alb in rapot cu sine, ramane
un erou de origine nobila. Juramantul prin care se obliga sa-i dea ascultare Spanului il obliga sa-si
respecte cuvantul pana la capat, deoarece include si conditia eliberarii, sfarsitul initierii.
Trecerea primelor probelor- ajutorul Sf. Duminici(personaj – donator) : adecerea salatilor din Gradina
Ursului ii solicita curajul, aducerea pielii cerbului batuta cu nestemate, mai complicata necesita
stapanirea de sine si respectarea cuvantului dat, in pofida ispitei de a se imbogati.
A treia proba este mai complexa. Are de trecut un alt pod, iar simbolistica este aceeasi, trecerea spre o
alta treapta a maturizarii in vare eroul trebuie sa-si asume responsabilitatea actelor sale.
Da dovada de toleranta si spirit deschis atunci cand accepta tovarasia unor personaje himerice precum
Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, personaje care au ca modele tarani humulesteni,
ale caror defecte au fost mult exagerate. Vor trece impreuna proba focului- renastere(casa de arama in
care sunt gazduiti) ; proba pamantului si a apei- proba vietii (ospatul pantagruelic la care sunt invitati) ;
aparenta si esenta - alegerea macului de nisip cu ajutorul furnicilor ;proba alegerii fete cu ajutorul
albinei- motivul dublului ; prinderea fetei transformata in pasare, cu ajutorul lui Ochila si al lui Pasari-
Lati –Lungila.
Ultima proba este trecuta prin inselaciune de catre cal, care reuseste sa-i fure turturicii smicelele de mar
dulce, apa vie si apa moarta.
Finalul il dezleaga de juramant, moare Harap-Alb si reinvie fiul craiului in plan simbolic, ca initiat.
Decapitarea eroului este ultima treapta a initierii, avand semnificatia coborarii in Infern, care permite
inceputul unui nou mod de existenta.
Limbajul prozei narative . Modalitatile nararii prezente in text sunt povestirea insotita de reflectiile
autorului, inlantuirea si reprezentarea- planul semnificatiilor simbolice.
Originalitatea limbajului este conferita de registrele stilistice: popular, oral si regional prin : expresii
populare, frecventa proverbelor introduse in text prin constructia vorba ceea.

3
 Umorul este construit cu ajutorul poreclelor si apelativelor caricaturale : mangositi, farfasiti ; diminutive
cu valoare augmentativa – bauturica, buzisoare ; caracterizari pitoresti- portretele lui Gerila si al lui
Ochila.
Oralitatea stilului se realizeaza prin fraze ritmate, versuri populare, locutiuni si proverbe (Vorba ceea :
« Frica pazeste Bostanaria ») ; interjectii onomatopeice (« Si odata pornesc ei, teleap, teleap, teleap ! »)
Concluzie . Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece dincolo pe tiparul basmului popular,
autorul construieste in nota originala , proprie, un univers care reflecta viziunea artistica despre lume a
acestuia, individualizarea personajelor – tipologii umane, reductibile la o trasatura dominanta, comicul –
categorie estetica aflata in relatie cu umorul.

sau

Lumea basmului

Conform opiniei lui Mircea Eliade, mitul reda o istorie sacra, el dezvaluie sacralitatea in fapturile
zeilor sau eroilor mitici. Deci mitul ar fi o „iruptie a sacrului in profan”.
Aceasta presupune optiunea pentru alegorie, care este o lege obligatorie a mitului pentru ca in
spatiu profan nu exista termeni care sa descrie o experienta sacra si pentru ca mitul trebuie sa ascunda
profanilor astfel de secrete.
Basmul lui Creanga ascunde simboluri profunde deoarece, precum Nica a lui Stefan a Petrei, Harap-
Alb se angajeaza intr-o fascinanta aventura initiatica, intampinand aceleasi obstacole si primejdii, cu
mentiunea ca in basm, limitele realul;ui si ale imposibilului sunt invinse.
Pornind de la caracterul mitic al drumului, al cararii a carei origine metaforica s-a pierdut demult,
se poate vorbi de „drumul vietii” ca la o calatorie.
Ca orice basm, „Povestea lui Harap-Alb” este o scriere fabuloasa, respectand principiul conflictului
bine-rau, personajul confruntandu-se cu mai multe tipuri de rau: neputinta de a savarsi fapte eroice, de a
stapani timpul si spatiul, fiind nevoit sa apelelze la calul nazdravan, viclenia lumii reprezentata de Span, lupta
cu fortele naturii, cu ursul, cu cerbul, cu deminia Imparatului Ros.

4
 Fiu al craiului si nepot al lui Verde Imparat, Harap-Alb este ales de soarta sa reuneasca cele doua
jumatai ale unui intreg, binele si raul, yin si yang-ul.
Cererea lui Verde Imparat reprezinta factorul perturbator al situatiei initiale si determina
parcurgerea drumului initiatic de cel mai bun dintre fiii Craiului (prezent motivul imparatului fara urmasi,
dar si cel al mezinului).
Initierea consta in parcurgerea drumului de catre erou de la profan la initiat, trecand prin mai
multe etape prezentate alegoric in basm, fiecare superioara celei precedente.
Imprumutarea hainelor tatalui, a armelor si calului din tinerete simbolizeaza calitatile spirituale
ereditare, pe care Craiul la randul lui initiat le-a transmis fiului. Gasirea calului tine de metamorfoza sub
semnul focului care reinnieste, reinvie, purifica, avad ca scop dezvaluirea esentei dincolo de aparenta.
Podul leaga sfarsitul imparatiei de inceputul unui spatiu enigmatic, nesfarsit, amenintator, plin de
paduri intortocheate, ce sugereaza in cod mitologic obstacolele si labirintul.
Craiul incearca sa vada daca fiii sunt capabili sa patrunda tainele necunoscutului care ii asteapta
dincolo de pod. Simbolismul podului marcheaza trecerea de la pamant la cer, de la starea omeneasca la cea
supraomeneasca, de la contingenta la nemurire.
Trecerea podului este urmata de ratacirea in padurea labirint, simbol ambivalent, al mortii si
regenerarii.
Eroul este inselat de puterea de convingere a Spanului si aparent se pare ca nu poate duce la bun
sfarsit initierea.
Spanul poate fi interpretat ca aparitie a diavolului, iar tocmai manifestarea esentei raului determina
aparitia personalitatii spirituale a lui Harap-Alb.
O data schimbul de identitate pronuntat cand este inchis in fantana, devenit sluga si pierzandu-si
toate atuurile dobandite prin nastere, eroul intra in slujba Spanului prin juramant cavaleresc si va invata
umilinta, va fi supus la probe decisive, dar mai ales i se va pune la incercare cuvantul dat, adica onoarea.
Fazele prin care trece relatia Span – Harap – Alb de-a lungul basmului, este similara fazelor prin
care trece relatia om- rau de-a lungul vietii. Copil fiind, Harap-Alb nu auzise de Span, deci era pur si
nevinovat. In adolescenta afla de la tata despre existanta acestuia, iar in timpul calatoriei devine sluga al
Spanului, alegorie a faptului ca a ajuns robul propriilor pacate.
La final, acesta este ucis de catre cal, fapt ce ar reprezenta ca dupa trecerea treptelor de initiere,
Harap-Alb infrange definitv pacatul.

5
 Se poate vorbi si despre o alegorie viata-moarte; calatoria de initiere incepe cu „moartea in fantana”
a fiului de Crai, urmata de „nasterea” lui Harap-Alb.
In trecerea probelor este ajutat de animale miraculoase, albina, furnica si Sf. Duminica.
Deasemenea, cei cinci tovarasi cu care se va intovarasi la drum, traiesc intr-o deplina singuratate, fiind
respinsi din zona umanului. Fiecaruia Harap-Alb ii face cate un portret in care imbina caricatura, hazul,
grotescul, fabulosul si realul. Personajele pot reprezenta principiul „lumii pe dos” sau renuntarea la conventii.
Comportandu-se ca niste tarani humulesteni, sfataosi si sugubeti, ei sunt personaje simbolice.
Ei reprezinta de fapt, obstacolele pe care trebuie sa le invinga omul în drumul sau spre fericire:
propriile limite, datorate trupescului, simţurilor (frigul-Gerila, foamea-Flamanzila) dar si limitele materiale,
obiective (timpul-Ochila, spatiul-Pasari-Lati-Lungila).
Cu ajutorul apei vii si apei moarte eroul se intaorce in lumea celor vii ca initiat. De asemenea este
eliberat de sub juramantul Spanului.
Pe parcursul operei se face apel la simbolul oglinzii ce-l reflecta pe Harap-Alb; oglinda reflecta
adevarul, sinceritatea, continutul inimii si al constiintei.
Trecand la o alta parte a simbolului oglinzii se ajunge la mitul lui Narcis.
Se poate afirma afirma in concluzie ca moartea lui Harap-Alb este o experienta a eliberarii de
narcisism, deoarece Narcis, cazand in apa, este eliberat de cautarea idealului de frumusete precum fusese
blestemat, deci apa vie si apa moarta cu care este stropit fiul de crai il elibereaza de calitatea de sluga pe care a
fost obligat sa o adopte.

cmarin