Construcția subiectului se definește printr-o intrigă

dublă, dar și prinr-un punct culminant semnificativ prin

motivele introduse: metamorfoza, moartea și învierea
eroului sunt necesare în devenirea sa. Confruntarea finală
cu Spânul este anunțată chiar de acesta, fiind termenul-limită al
păstrării jurământului. Pedepsit uman și providential, Spânul și-a
îndeplinit misiunea, iar fata împăratului Roș încheie printr-un
ritual magic parcursul unei formări de caracter, folosind apă vie,
apă moartă și trei smicele de măr dulce. Se observă implicarea
vegetalului și a apei ca expresie a vieții, apa moartă funcționând
ca un catalizator al acestei formule aproape magice.
Se observă că tânărul a trăit, așa cum se regăsește în
mentalitatea populară, cele trei experiențe ale ființei umane pe
parcursul vieții-botezul, nunta și înmormântarea- ultima având
rol temporar, de revenire la ipostaza inițială.
Nunta este un simbol al vieții și este necesară , o nuntă
universală, o treaptă de accedere la un statut superior, un
eveniment în urma căruia tânărul devine împărat, acela luminat,
anticipat de Sfânta Duminică. Din nou naratorul se implică activ
ca participant la întâmplarea cu rol formator.
Personajele la Creangă sunt instanțe narative care
îmbracă forma realului sau a fabulosului, acesta din urmă în
formă umanizată, o altă particularitate a basmului cult. Ele
ilustrează anumite tipologii: eroul, protagonistul- Harap-Alb,
antagonistul- Spânul; donatorul- Sf. Duminică; personaje
adjuvante- calul, cei cinci uriași, albinele, furnicile; răufăcătorul-
ursul, cerbul, împăratul Roș. Verde-Împărat constituie o
categorie aparte, considerat cunoscător al tainelor lumii, aflat în
ipostaza înțeleptului. De asemenea, fata împăratului Roș,
numită fermecătoare, farmazoana, adică o imagine a
vrăjitoarei capabile de reda viața tânărului fiu de crai, dar și de a
se metamorfoza( transformarea ei în turturică). În fapt, tânăra
deține secretul vieții și pe cel al morții datorită cunoașterii sale
intuitive, sufletești, spirituale. Împăratul Roș este cel care
probează tăria de caracter a lui Harap-Alb, are îndemânarea de
face acest lucru, deoarece, complementar cu Verde-Împărat,
încheie un ciclu existențial al devenirii. Sfânta Duminică e
pedagogul bun care face totul in locul lui, i dă problema gata
rezolvată. Este personajul donator. Spânul e pedagogul rău, e
neiertător şi il pune mereu în primejdie. Efectul este insă contrar
aşteptărilor. Spânul va face din el un erou. Calul e pedagogul
rezervat, care supervizează totul și intervine numai când e strict
necesar. El spune despre Spân: "unii ca aceştia sunt trebuitori pe
lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte." Este
ajutorul tânărului năpăstuit. Impăratul Roş este străinul care
il tratează cu duritate şi indiferență. El îl învață să nu aștepte mila
de la nimeni.
Cei cinci uriași, definiți prin nume simbolice, derivate cu
sufixul augmentativ –ilă sunt portretizați prin hiperbolă,
enumerație, repetiție sau oximoron, amintind de personajele lui
Francois Rabelais din roamnul Gargantua și Pantagruel,
ilustrând umanizarea, respectiv localizarea fantasticului: ei
vorbesc, râd și se bucură, sunt cinici sau hâtri, asemeni unor
țărani ai lui Creangă.
Din această perspectivă proza autorului clasic are se
încadrează în realism , acesta redând o realitate a timpului său,
oferind judecăți de valoare sau creând tipuri de personaje,
mentalități populare. Oralitatea stilului reflectă componenta
specifică prozei sale, la fel și comicul care îmbracă diverse forme.
Stilul colocvial se definește in primul rând prin
atitudinea naratorului care, prin adresări directe către cititor(
Dar ia să nu ne depărtăm cu vorba) sau forme de dativ etic( Și
unde nu mi ți-l ia calul pe Harap-Alb și îl ridică până la nori...),
precum și participări efective la evenimente( Am fost și eu pe-
acolo.) devine un povestitor puțin credibil uneori, din cauza
subiectivității viziunii sale, în ciuda așa-zisei narări obiective.
La nivelul limbajului se observă:
- expresii onomatopeice („şi odată pornesc ei, teleap, teleap,
teleap!"), verbe imitative şi interjecţii („Măi Păsărilă, iacătă-
o, ia! colo după luna, zise Ochila...");
- interogații (“Că altă, ce pot să zic?”) şi exclamații(“Mă rog,
foc de ger era: ce să vă spun mai mult!”)
- inserarea de fraze ritmate (portretul lui Ochilă), versuri
populare („De-ar şti omul ce-ar păţi/ Dinainte s-ar păzi!”)
sau versuri construite dupa model popular („Lumea de pe
lume s-a strâns de privea,/ Soarele şi luna din cer le râdea");.
- exprimarea locuţionala: locuţiuni şi proverbe/ expresii
idiomatice („Până l-am dat la brazdă, mi-am stupit sufletul
cu dânsul. Numai eu îi vin de hac. Vorba ceea: «Frica păzeşte
bostănăria»").
Paremiologia populară este o caracteristică a prozei
lui Creangă, definind inserarea de proverbe și zicători cu rol
educativ, moralizator, prin formula de coerență vorba
ceea..( La plăcinte înainte, la război înapoi/ Apără-mă de
găini, că de câini nu mă tem etc)
Comicul de limbaj- plăcerea zicerii, verva, jovialitatea, senzația
de zicere, spunere, nespecifică în general prozei:
- exprimarea mucalită: „sa trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri
- ironia: „Doar unu-i Împăratul Roş, vestit prin meleagurile
aceste pentru bunătatea lui cea nepomenită şi milostivirea lui
cea neauzită";
- porecle şi apelative caricaturale: Buzilă, mangosiţi, farfasiţi;
- diminutive cu valoare augumentativa: buzişoare, băuturică;
Concluzii
 Basmul este o specie a genului epic în proză (rareori în
versuri) în care personaje supranaturale dar și reale trec prin
intâmplări fabuloase, pentru a susține ordinca valorică a binelui.
In Estetica basmului, G. Călinescu afirmă că acesta e un gen
vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiință,
observație morală etc.
Basmul lui Creangă e construit în întregime pe
principiul cifrei trei: confruntările fiilor de crai cu ursul de sub
pod; aparițiile Spânului; încercările la care îl supune pe Harap-
Alb (salata, cerbul, aducerea fetei impăratului Roş); probele
pețitului (casa de fier, ospățul pantagruelic, separarea macului de
nisip); probele la care il supune fata însăși (s-o identifice, s-o
păzească, să aducă apă vie şi apă moartă). Construirea subiectului
pe principiul cifrei trei e considerată de V. I. Propp o trăsătură
specifică basmului şi o numeşte triplicare.
Funcția estetică a triplicarii basmului, de a constitui o
tărăgănare tactic și o gradație in plan compozițional, deoarece
aproape orice consumator de basme știe că acestea au un final
fericit, naratorul îşi rezervă dreptul de a intârzia drumul spre
deznodământul cunoscut/aşteptat și de a spori, paradoxal,
placerea ascultătorului/cititorului. In Povestea lui Harap-Alb,
incercările inițiatice triplicate nu sunt foarte previzibile. Luptele
cu zmeii din alte basme au o știută gradație ascendentă prin
dificultatea lor sporită de la treaptă la treaptă; aici, climaxul
constă în independența pe care Harap-Alb o capătă în raport cu
ajutorul Sfintei Dumineci.
Tot ca marcă a basmului cult este și supralicitarea
triplicării: cea de a treia incercare ordonată de Spân - aducerea
fetei - conține alte trei incercari la care il supune împăratul (casa
înroşită, masa excesivă şi alegerea macului din nisip) şi trei la care
il supune fata (recunoaşterea, păzirea și aducerea apei).
Funcția practică a triplicării- triplicând, naratorul îşi domină
mai bine materialul. El dozează efectele fiecărei secvențe în
drumul spre maturizare al protagonistului.
Caracterizare de personaj: Harap-Alb
1. Introducere autor, specie:
a. Creanga- unul dintre marii clasici, a carui opera reflectă epoca
ce sta sub influenta junimista
b. Creatorul basmului cult, opera sa este „epopeea poporului
roman”, Creanga fiind „Homer al nostru” (Ibraileanu)
c. Autorul reinventeaza conceptul de basm, pe care il construieste
pe schema celui popular: personajul este surprins in evolutie prin
redarea conflictului interior si viziunea subiectiva a naratorului,
uneori implicat in actiune.
2. Introducere text, aparitia, explicarea titlului,
simbolistica generala -> caracterul de bildungsroman;
naratiunea simplă, concentrată pe evolutia personajului
eponim, mezinul craiului.
- prezentarea subiectului în momentele esentiale (calatoria
initiatica, devenire interioara, descoperirea iubirii, a discerne
intre bine si rau)
- două motive esentiale in consrtuctia personajului sunt pe langa
cel al calatoriei și cel al labirintului, triplicarea si metamorfoza,
ultimul asociat învierii, regenerării.
3. Introducere personaj:
- statul social, moral, psihologic, explicate, evidentiind aspectele
relevante ce redau o trăsătură dominantă a personajului.
a. SOCIAL -> superioritatea mezinului si destinul prestabilit:
LUME IDEALĂ în care tânărul reușește având niște virtuti-
ipostaza familială, în afara familiei, finală
b. MORAL-> bunătatea și onestitatea- un exemplu elocvent
c. PSIHOLOGIC-> este preocupat de posibilitatea, de gravitatea
greșelii: nu încalcă interdictia părintească imediat; se framântă;
se rușineaza de esecurile fraților. – alte exemple
4. Ipostaza personajului cu referire la conflict, ipostaza
initiala si cea finala:
a. Conflict exterior -> protagonist- antagonist: Contribuie la
formarea personajului
b. Conflict interior -> oscilatia protagonistului intre bine și rău,
între a face ce este drept, corect si tentatia greselii
c. IPOSTAZA INITIALĂ -> NAIVITATE, LIPSA DE EXPERIENTA
(este invatat cum sa procedeze -> donatorul, personaje
adjuvante...)- IPOSTAZA FINALA -> IMPARAT (statut social
castigat); a învins în lupta cu sinele, cu lumea
5. Ipostaza personajului cu referire la actiune, relatia cu
celalalte personaje si doua scene semnificative in care
acesta este definit.
a. ACTIUNE: prezent in toate momentele esentiale, parcurge un
traseu initiatic, actiunea fiind simpla, desfasurata pe un singur fir
narativ, care surprinde evolutia personajului, prin motivul
probelor, ce ii formeaza caracterul + de exemplificat
b. IN RELATIA CU CELALALTE PERSONAJE: Referire la cei 5
tovarasi, albine si furnici pe de o parte, la confruntarea cu
raufacatorii, pe de alta parte – ursul, cerbul – personaje
fabuloase, menite sa zădărniceasca efortul eroului și să-i formeze
caracterul -> el invata lectia RĂBDĂRII, a CURAJULUI, a
ASCULTĂRII
c. Imaginea protagonistului se reflecta in mod explicit în scena
coborârii în fântână -> prezentare, explicare, relevanta pentru
statutul personajului -> NAIVITATE, SLABICIUNE DE
CARACTER, NEASCULTAREA, dar capatarea intelepciunii
(discernere intre BINE si RAU)
- Scena confruntarii finale cu Spanul -> prezentare, explicare,
simboluri, secventa citata
6. Incheiere -> un enunt sau două prin care se
concluzionează asupra simbolisticii personajului și a
rolului său în narațiune