PENTRU TEZĂ

I.
Subiecte mici:
- Text la prima vedere: fragmente din opere studiate sau de autori studiați
- Exerciții de limbă:
 Sinonime, cuv. semantice (ex: natura: copaci, padure, iarba…), sens conotativ  denotativ,
fam. lexicala, propoziții cu locuțiuni
- Exerciții de literatură:
 Figuri de stil/ img. Artistice, caracterizare personaj, demonstratrea incadrării in genul epic
(Balaurul, La tigănci), sau fragment care nu e in carte(Harap-Alb, Alexandru Lăpusneanul)

II. Subiecte combinate:

- Ex. compoziția (Harap-Alb), titlul (La tigănci), relații spațiale si temporale (Balaurul)...
- Povestirea unei scene

III. Subiectul mare:

 Tema si viziunea despre lume:

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

– evidenţierea a două trăsături ale basmului cult identificate în textul ales;
– prezentarea a două episoade/citate/secvențe comentate din basmul cult studiat,
relevante
pentru tema şi viziunea despre lume;

– ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale basmului cult

studiat,
semnificative pentru tema şi viziunea despre lume (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale
şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare,
registre
stilistice, limbajul personajelor etc.);

– susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în
basmul
cult studiat
 1. „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă:

Basmul cult este o creație amplă a genului epic, cu o narațiune liniară, personaje purtătoare de
valori simbolice, individualizate prin atributele exterioare şi prin limbaj, acțiuni care implică
fabulosul și care prezintă drumul inițiatic al eroului, iar conflictul dintre bine şi rău se încheie prin
victoria binelui.

Textul “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, face parte din spectia basmului cult, având în
compoziția sa, coordonate neprecizate și conflictul dintre bine si rau. Prezența fabulosului, dar
eroul lipsit de puteri supranaturale, impreună cu clișeele compoziționale evidențianză
apartenența la specie. Reperele temporale şi spaţiale sunt nedeterminate. În basmul cult se
îmbină naraţiunea cu dialogul şi cu descrierea.

(Ion Creangă a scris numeroase basme in epoca marilor clasici, precum și textul „Povestea lui
Harap-Alb”, publicat in 1877. În această epoca s-au creat opere inspirate din folclor, adăugând
aspecte specifice literaturii culte. Geneza este reprezentată de intenția autorului cult, de a creea
o operă complexă, iar la Creangă apar trăsături specifice basmului cult, dar si elemente de stil
mai puțin întâlnite la alți autori.)

Titlul este analitic, alcătuit din termenul „povestea” care face referire la specia basmului și
structura „lui Harap-Alb”, numele temporar al eroului, dat de către Spân până la înviere. Numele
personajului principal este un oximoron, figură de stil de construcție formată din 2 cuvinte
incompatibile din punct de vedere logic.

Compoziția basmului cult este un element de originalitate și este alcătuită din formula inițială
cu limbaj popular: „Amu cică era odată intr-o țară un craiu care avea trei feciori” si cea finală
care introduce elemente de umor: „Și a ținut veselia ani întregi și acum mai ține încă. Cine se
duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi? cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi
rabdă". Formula mediana „Se cam duc la împărăție, Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din
poveste, înainte mult mai este", separa basmul în episoade, fiind o trăsătură a basmului cult,
având funcție structurală.

Relații spațiale și temporale. Acțiunea este plasată în spațiu și timp. Spațiul acțiunii îmbină
elementul fabulos al munțiilor în capete, cu elemente din lumea reală, ca podul sau pădurea.
Timpul acțiunii este neprecizat, se evidențiază elementul mitic, iar timpul narării este cronologic.
Astfel apare cronotopul fabulos cu influențe din realitate.

Tema, motivele și conflictul. Tema textului este dublă, caracteristică basmului cult. Prima temă,
lupta dintre bine și rău este evidențiată în episodul de la fântână și constituie conflictul operei,
cel dintre Harap-Alb și spân, când acesta îl împinge pe fiul craiului și ii pune viața în pericol.
Acesta îl amenință pe erou cu moartea și scapă devenind sluga Spânului și primește numele,
Harap-Alb.
Fiul craiului primește 3 probe. Era nevoit să îi aducă salată din grădina Ursului, apoi să îi aducă
pielea cerbului cu diamante, iar ultima probă, aducerea fetei Împăratului Roș. Din acest episod
reiese motivul fântânii și motivul probelor, întâlnit de două ori în operă. A doua temă, specifică
basmului este maturizarea. Fiul craiului pleacă dintr-o situație inițială de echilibru, o parte
pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul iniţial, trecerea probelor, refacerea
echilibrului şi răsplata eroului. Maturizarea este treptată, dar este evidențiată in episodul
întoarcerii la palat împreună cu fata Împăratului Roș. Fata avea îndoieli în legătură cu identitatea
fiului de crai. Aceasta divulgă secretul, eroul ținându-se de promisiunea făcută Spânului pâmă la
final, demonstrând onoare și înțelepciune. Motivele literare prezente în acest episod sunt
motivul calului care se sacrifică pentru binele eroului și motivul apei vii si al apei moarte, fiind
leacul pentru învierea lui Harap-Alb.

Acțiunea și caracterizarea. La început apare motivul împăratului fără moștenitori care îi

testează pe fii fratelui său, mezinul fiind singurul care trece de prima probă. Băiatul, însoțit de
calul său, pleacă mai departe. Personajul principal, Harap-Alb, fiul cel mai mic al craiului și
nepotul Împăratului Verde este prezentat în operă fiind nevoit să parcurgă drumul inițiatic,
pentru a deveni împărat. Statutul său social este reprezentat de traseul complex, de la statutul
superior, fiu de crai, va deveni slugă și va ajunge la final împărat. Satutul moral și psihologic sunt
aspecte care reies din caracterizarea directă și indirectă. În primul rând apar calitățile și defectele
de la curtea tatălui, evidențiate la începutul operei. Acesta era neexperimentat, dar mila și
bunătatea sa din episodul cu Sf. Duminică apărută în chip de cerșetoare, se detașează de
caracterul altor personaje, fiind singurul dintre fii care o ajută. Aceasta îl recompensează cu
sfaturi și îl pregătește pentru călătorie. Curajul eroului se observă în episodul luptei cu tatăl
deghizat, care îi oferă sfaturi pe are însă nu le urmează cu exactitate, iar din pricina naivității se
rătăcește în pădurea labirint și se întâlnește cu spânul. Acesta acceptă răul, rămâne sluga
spânului după episodul amenințării de la fântână și se maturizeză prin suferințele prrin care
trece. Caracterizarea indirectă se realizează prin relația cu celelalte pers. și prin probele date de
spân, aducerea sălăților și nestematelor, ajutorul dat Sf.Duminici și aducerea fetei de împărat.
Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii
spirituale (concretizat în trecerea probelor) şi modificarea statutului social al
protagonistului. Acest caracter e eviențiat prin proba iubirii, esențială ptr. inițierea eroulu și
apare pe drumul de întoarcere, unde Harap-Alb și fata împăratului se îndrăgostesc, dar și proba
morții, revenind la curtea împăratului Verde. Fata îl demască pe spân ptr. ca eroul să rămână om
de onoare. Tăierea capului lui Harap-Alb demonstrează că spânul contribuie la împlinirea eroului
ptr. că trebuie să moară slugă, ptr a învia împărat. La sfârșit eroul nu va mai avea statut și nume
de slugă, el a învins moartea și este gata ptr. căsătorie și ptr. a domni.

Viziunea despre lume. (vezi caiet)

2. „Balaurul” de Mihail Sadoveanu:
Povestirea este o specie a genului epic in proză in care întâmplările sunt înfățișate cu un
puternic caracter subiectiv de către un narator, martor sau participant direct, la întâmplările
relatate.

„Balaurul” de Mihail Sadoveanu, face parte din specia povestirii, având caracterul epic dovedit de
întâmplările la care au participat câteva personaje, Boierul Bolomir, Irinuța, Ifrim zodierul,
hangița Ancuța, Leonte și caracterul subiectiv dat de perspectiva narativă, subeictivă a lui Moș
Leonte, narator-martor la evenimentele relatate la persoana I. De asemenea, accentul este pus
pe acțiune mai mult decât pe portretul personajelor și apare ceremonialul care însoțește actul
povestirii, evocarea și prezența fabulosului.

Titlul este sintetic, alcătuit din substantivul „Balaurul”, denumind o ființă fanstastică, dar care în
realitate este un fenomen natural, o furtună, un vârtej. Acest titlu avertizează asupra posibilelor
aspecte supranaturale pe care cititorul le va întâlni in lectură.

Relațiile spațiale și temporale. Acțiunea este plasată în spațiu și timp, în carte, timpul fiind cel
al Ancuței de acum, iar trecutul fiind diferit în fiecare povestire. Spațiul narării este curtea
hanului, iar spațiul acțiunii, diferit. De aici reiese cronotopul complex. În povestire, spațiul acțiunii
este reprezentat de vecinătatea hanulu, iar timpul, reprezentat de tinerețea lui Moș Leonte.

Tema, motivele, conflictele și acțiunea. Tema textului este pătrunderea supranaturalului în

real printr-o făptură fanstastică fiind evidențiată în episodul întoarcerii Irinuței împreună cu fiul
lui Vuza de la Roman, fiind un episod relevant atât ptr. temă cât și ptr. conflictul dintre boierul
Bolomir și Irinuța. Atunci Si-a facut aparitia, boierul cu slujitorii săi. După ce s-a întețit vântul a
apărut un balaur, iar acesta l-a cuprins pe boier, aruncându-l într-o groapă, unde a murit. În
acest episod apar motivele soțului înșelat, motivul furtunii și motivul hanului care evidențiază
conflictul exterior între boier și Irinuța. Un alt episod relevant pentru temă, este cel de la zodier
în care Bolomir îl întreabă ce este cu Irinuța și îl roagă să îi citească în zodii, dar zodierul nu îi
dezvăluie adevărul din frică și milă pentru fată. În acest episod se remarcă motivul zodierului și
motivul cărții care stau la baza citirii în zodii și care dezvăluie adevărul ascuns de Leonte.
Cronotopul fantastic este dat de timpul neprecizat și de spațiul în care se unesc elemente
reale și mitice se leagă de compoziția volumului. Ea se bazează pe tehnica povestirii în
ramă, o tehnică narativă bazată pe înscrierea unuia sau a mai multor nuclee narative într-o
narațiune exterioară prezentă ca o ramă și unul sau mai multe timpuri trecute pentru
fiecare narațiune interioară.
3. “La țigănci” de Mircea Eliade:
Nuvela e o specie a genului epic în proză de dimensiuni medii cu o acțiune desfășurată pe un
singur fir narativ și având un conflict central în care sunt implicate câteva personaje dintre care
se detașează un erou principal, acesta fiind caracterizat complex.

Nuvela fantastică este in tip de nuvelă care prezintă întâmplări din care de multe ori dispare
logica obișnuită și apare impresia de provocare a imaginației existând doua tipuri, doua serii de
personaje sau doua ipoteze ale aceluiași personaj care corespund planului real sau ireal și având
de obicei un final deschis ambiguu.

Titlul este sintetic, reprezentat de substantivul la plural „țigănci” însoțit de prepoziția „la” ptr. A
reda denumirea locului în care se petrece ptr. Gavrilescu ieșirea din timp. Denumirea reflectă
privirea scandalizată a bucureștenilor când trec pe lângă acest loc.

Compoziția. Construcția textului e ordonată, chiar simetrică, în care apar 8 episoade dispuse in
cele 4 planuri, Real-Ireal-”Real”-Ireal. Primul episod se petrece ”La țigănci”, alte 3 în lumea
exterioară, dar diferită de cea inițială și ultimul din nou ”La țigănci”. În mod surprinzător, singurul
plan care rămâne același este cel ireal, deoarece personajul nu mai este sigur pe ceea ce se
întâmplă în planul real. Pendularea între rea-ireal este caracteristică prozei fantastice.

Relații spațiale și temporale. În primul rând, timpul narării nu se caracterizează prin aspectul
cronologic, deoarece apar rupturi temporale între prezent și trecut, iar timpul acțiunii este
neprecizat ca în orice proză fantastică. Se sugerează doar vârsta personajului în planul său real și
începutul acțiunii în trecut, în urmă cu 21 (?) de ani. Spațiul acțiunii are aspecte reale și ireale. În
primul rând apare orașul București cu spații caracteristice vieții obișnuite, iar în al doilea rând
apare spațiul ireal ca un loc de acces către lumea Ființei, grădina țigăncilor cu clădirile din
interior, având un cronotop fantastic.

Tema și motivele. Tema textului este inițierea în moarte, fiind vizibilă in episodul ieșirii de la
țigănci, încheierea inițierii prin drumul făcut cu birja spre pădure împreună cu Hildegard. Acest
episod marchează sfârșitul rutinii și a drumului cunoscut, tramvaiul având un drum limitat.
Motivele care reies sunt motivul pădurii și motivul birjei. Un alt episod relevant pentru temă este
episodul în care Gavrilescu povestește despre colonelul Lawrence, personalitate cu care
protagonistul se identifică, aparent prin simbolul căldurii despre care a auzit că l-a făcut să
sufere în deșert, dar în realitate, prin destinul lor comun. Refuzat de armata britanică la înrolare,
refuză un destin mediocru și ajunge cel mai bun negociator în armată, dar totuși destinul nu
poate fi schimbat, având o moarte lipsită de eroism. Destinul are anumite limite cum se va vedea
și la Gavrilescu, fascinația sa pentru colonel venind de fapt din subconștient. Motivele acestui
episod sunt motivul tramvaiului și motivul drumului.

Acțiune, conflict, caracterizare. Conflictul este exprimat de opoziția dintre real și ireal,
caracteristică prozei fantastice. În operă este prezentat Gavrilescu, un profesor de pian,
amintindu-și în tramvai, că a uitat partiturile la fata la care îi dădea ore. Din autocaracterizarea
inexactă a lui ”Eu sunt Gavrilescu, artist” aflăm statutul său din trecut, omite actuala sa ocupație,
aceea de profesor de pian. Acesta coboară, iar în timp ce aștepta următorul tramvai, este atras
de grădina țigăncilor. Profesorul intră și este sfătuit să le ghicească pe fete. Gavrilescu își
amintește trecutul său, povestindu-le despre Hildegard, iar la scurt timp visează că se află într-
un loc întunecat. După lupta ptr. ieșire, pleacă ptr. a-și recupera partiturile, dar ajuns la Otilia, iar
după acasă nu recunoaște pe nimeni. Acesta află că lumea nu mai știa nimic de dânsul de 12 ani,
iar îngrijorat se întoarce cu birja la țigănci unde o întâlnește pe Hildegard și cu care se îndreaptă
spre pădure, cu trăsura, pe drumul morții. Caracterizarea indirectă prin relția cu alte personaje,
evidențiază simbolurile de pe traseul urmat de Gavrilescu. Tramvaiul simbolizează viața
monotonă a profesorului, fiind cercul vicios în care este prins Gavrilescu, iar grădina țigăncilor
este opusul tramvaiului, deoarece acolo se desprinde de viața reală. Atât grădina cât și umbra
reprezintă momentul morții (+hierofania), (Oglinda, birja). Personajul principal, Gavrilescu este
considerat un antierou, un personaj care prin moarte se întâlnește cu Ființa, dar nu
înțelege importanța întâlnirii ”Se întâmplă ceva cu mine și nu știu ce”.
4. “Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi:
Nuvela e o specie a genului epic în proză de dimensiuni medii cu o acțiune desfășurată pe un
singur fir narativ și având un conflict central în care sunt implicate câteva personaje dintre care
se detașează un erou principal, acesta fiind caracterizat complex.

Nuvela istorică

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde numeroase

elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopiseţul
Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche.

Titlul este sintetic, reprezentând un substantiv prpriu, numele domnitorului Alexandru

Lăpușneanul

Compoziția. Textul este împărțit în patru capitole, fiecare precedat de un motto semnificativ:
„Daca voi nu mă vreți, eu vă vreu”, „Ai să dai samă, doamnă”, „Capul lui Moțoc vrem”, „De mă voi
scula, pre mulți am să popesc și eu”. Nuvela este împărțită pe 2 planuri, cel politic și cel familial.

Relații spațiale și temporale. Timpul narării este cronologic cu unele rememorări. Naratorul
prezință trecutul tumultos al Ruxandei, familia ei fiind ucisăși fiind nevoită să trăiască cu un
bărbat pe care nu îl iubește, căsătorie care are la bază interesul domnitorului de a profita de
iubirea poporului pentru doamna Ruxanda. Relația din prezent are ca explicație imposibilitatea
doamnei de a se apropia sufletește de soțul ei. Timpul acțiunii se petrece în evul mediu, epocă
sângeroasă din trecut, timpul celei de a2a domnii a personajului principal. Spațiul acțiunii este la
cetatea de scaun a Moldovei, iar spațiile secundare la intrarea în țară lângă Tecuci și în Cetatea
Hotinului, fiind evidențiat cronotopul istoric.

Tema, acțiunea, motive, conflicte. Textul are ca temă lupta ptr putere între Alexandru
Lăpușneanul și boieri. În episodul cu ospățul este vizibil conflictul exterior dintre domnitor și
boieri și se îmbină cu planul politic. Episodul acesta evidențiază motivul ospățului și motivul
piramidei. Alexandru le poruncește slujitorilor să ucidă toți boierii prezenți și formează cu
capetele lor o piramidă în funcție de importanța fiecăruia. Acesta i-l dă pe Moțoc, mulțimii de
slujitori, ținându-se de promisiune, sabia sa rămânând nepătată de sângele acestuia. Un alt
episod relevant temei și motivului răzbunării, este cel de la sfârșitul vieții, când este nemulțumit,
deoarece nu a reușit să îi pedepsească pe cei doi boieri, Spancioc și Stroici, care nu au fost
prezenți la omorul de acum 4 ani. Aceștia își fac apariția, iar după ce se trezește domnitorul și îi
vede lângă el, îi amenință cu moartea, atât pe ei cât și pe fiul și soția sa. Domnitorul moare,
otăvit de către Ruxanda, sfătuită de Spancioc. Relația conflictuală între acesta și boieri se termină
tragic, cu moarte boierilor. Un alt conflict exterior este cel dintre Alexandru și Ruxanda care se
îmbină cu planul familial. În scena dialogului, trecerea rapidă de la tandrețe la furie, denotă
impulsivitatea, după ce Ruxanda îi cere să înceteze cu omorurile. Relația dintre cei doi e marcată
de încercările ei nereușite de a se apropia de sufletul lui, iar finalul evidențiază amenințările la
adresa ei și a copilului lor. Din aceste motive, Ruxanda ia hotărârea de a-și otăvi soțul. Relația
conflictuală dintre soți se rezolvă prin moartea domnitorului.