Particularități narative in basm/Tema si viziunea autorului

1)Perioada literară-Societatea Junimea și revista Convorbiri literare au creat în perioada

cunoscută în literatura română drept „epoca marilor clasici”, un climat adecvat și o altă
modalitate de a recepta și înțelege cultura și literatura română, decât predecesorii lor,
pașoptiștii. În contextul mișcării literare, cinci personalități și-au depășit epoca și s-au impus
cunoștinței publice: Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici si
I.L.Caragiale. Ion Creanga se impune in epoca prin povesti, povestiri si basme, prozatorul
având meritul de a extrage substanța folclorică a poveștilor populare, păstrând tematica,
motivele, stereotipiile, dar urmărind efecte estetice.
2)Contextul apariției operei literare: Publicata in revista “Convorbiri literare”, in anul
1877, “Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga aduce un reviriment al speciei basmului
prin reactualizarea temelor de circulație universala si adaptarea tiparului tradițional, de
inspirație folclorica, la viziunea originala a autorului.
3)Formula estetică-Povestea lui Harap-Alb” este, ca specie literară, un basm, o creație
epică amplă, ce impune „oglindirea vieții în moduri fabuloase”, cu personaje care nu sunt
numai oameni, ci și ființe himerice, purtătoare de valori simbolice, antrenate într-o luptă în
care se confruntă binele și răul, acesta din urmă fiind mereu biruit. Opera reda trăsăturile
basmului cult.Se observă că modul de a povesti al lui Creangă se caracterizează prin ritmul
rapid al povestirii care rezultă din eliminarea explicațiilor generale, a digresiunilor, a
descrierilor, prin individualizarea acțiunilor și a personajelor prin amănunte care
individualizează și prin dramatizarea acțiunii prin dialog, oralitate și umor. Viziunea
autorului este realista: localizează și umanizează fantasticul, fiind recunoscut prin
erudiția paremiologică,prezinta o viziune carnavalesca a lumii si evoca situații de viața
țărănești ,chiar humuleștene.
4) Tema operei este triumful binelui asupra răului. De asemenea, se reiau anumite teme
și motive narative specifice basmelor populare: superioritatea mezinului, călătoria,
supunerea prin vicleșug, probele, demascarea răufăcătorului, pedepsirea acestuia,
căsătoria și încoronarea. Opera poate fi interpretată şi ca un „Bildungsroman”, un roman de
formare, deoarece călătoria pe care o întreprinde Harap-Alb îi călește caracterul și
personalitatea. Este înfățișată maturizarea crăișorului de la un tânăr naiv, ușor de păcălit
(„boboc”) la prințul care știe ce este necazul, cum să depășească greutățile vieții și cum să-și
păstreze prietenii, ajutându-i și fiind ajutat de aceștia.
5)O scenă semnificativă pentru tema operei o reprezintă prima probă la care este supus
eroul, și anume înfrângerea ursului (a tatălui deghizat în urs) care se află sub podul ce
desparte împărăția părintească de lumea necunoscută. Este o probă menită să-i testeze
hotărârea şi curajul. Podul simbolizează trecerea de la o lume la alta, de la cunoscut la
necunoscut, de la imaturitate la maturitate. Mezinul depășește această probă cu ajutorul
calului năzdrăvan, care „dă năvală asupra ursului”.
               Un alt moment important îl constituie rătăcirea în pădurea-labirint, un element
simbolic, esențial în procesul de maturizare. Pentru că este imatur, eroul încalcă sfaturile date
de tatăl său şi, la a treia apariție a Spânului, se lasă păcălit de acesta şi îl angajează ca slugă
pentru a-l călăuzi în acest tărâm neprimitor. Dând dovadă de naivitate, eroul se lasă păcălit şi
acceptă să coboare în fântână pentru a se răcori. Aceasta este
o coborâre simbolică în infern, care reprezintă începutul inițierii spirituale. Coborârea îi oferă
eroului un nume şi o nouă identitate. Schimbarea identității reale cu cea aparentă se observă
din semnificația numelui pe care îl primește de la Spân: Harap-Alb („harap” înseamnă rob
ţigan). Jurământul pe care îl face eroul în fântână are dublu rol: subliniază faptul că Harap-
Alb este un om de onoare care îşi va ţine cuvântul dat, dar anticipează şi finalul basmului,
deoarece include condiţia eliberării de jurământ: „şi atâta vreme să ai a mă sluji, până îi muri
şi iar îi învia.”
7) Elemente de compozitie: titlul
Scena este ilustrativa si in decodificarea titlului oximoronic, sugerând dubla identitate a
eroului, cea aparenta (de “arap”, de sluga a Spânului) si cea reala (de fecior de crai si viitor
împărat – “alb”). In același timp, prin contrastul cromatic negru-alb, se reda armonizarea
defectelor si a calităților umane, protagonistul nefiind un model etic idealizat, asemenea
celor invulnerabili precum Prâslea sau Făt-Frumos, ci un tânăr ezitant, care greșește, suferă si
se îndreaptă
8)Acțiunea se desfășoară linear, succesiunea secvențelor narative şi a episoadelor se
realizează prin înlănțuire. 
9)Incipitul stabilește timpul şi spațiul în care se desfășoară acțiunea, dar acestea nu au
coordonate reale, ci vagi, imaginare: „Amu cică era odată într-o ţară un crai care avea trei
feciori”. Reperele spațiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să călătorească
de la un capăt al lumii la celălalt, simbolizând trecerea de la imaturitate la maturitate. Incipitul
se află în strânsă legătură cu formula finală: „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine
încă. Cine se duce acolo bea şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară
cine nu, se uită şi rabdă.” Cele două formule marchează intrarea şi ieșirea din fabulos.
10)Momentele subiectului corespund acțiunilor realizate de erou. După ce părăsește
spațiul securizant al familiei și al casei părintești, cu ajutorul Sfintei Duminici și al calului
năzdrăvan, crăișorul se confruntă cu o serie de probe menite să-i testeze calitățile. El devine
robul Spânului, care îi dă o nouă identitate și un nume: Harap-Alb. Eroul este supus de către
Spân la trei probe: aducerea „sălăţilor” din Grădina Ursului, a pieii cu pietre preţioase a
cerbului şi a fetei împăratului Roș. Prin bunătate şi toleranță, Harap-Alb obține ajutorul
crăiesei furnicilor şi al crăiesei albinelor, apoi îi câștiga drept prieteni devotați pe cei cinci
năzdrăvani: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. După recunoașterea și
pedepsirea antagonistului (Spânul), eroul se va căsători cu fata Împăratului Roș și va deveni,
la rândul lui, împărat.
9)Narațiunea, deşi se face la persoana a III-a, nu are un caracter obiectiv,
deoarece naratorul omniscient intervine prin comentarii şi reflecții, astfel creându-se o
legătură afectivă dintre el şi cititor. Spre deosebire de basmul popular, unde predomină
naraţiunea, basmul cult presupune îmbinarea narațiunii cu dialogul şi descrierea.
10)Textul se remarcă prin registrul oral al narațiunii, susținut de formulele adresării directe,
termeni și expresii populare, „ziceri” tipice, ilustrând erudiția paremiologică a scriitorului.
Proverbele și zicătorile se introduc frecvent prin expresia „Vorba ceea...” și asigură o
atmosferă de bună dispoziție, conturând totodată viziunea populară asupra întâmplărilor.
Oralitatea se marchează și prin expresii onomatopeice, exprimare afectivă, interogații,
exclamații etc. O altă caracteristică a stilului este umorul, dat de exprimarea ironică („să
trăiască trei zile cu cea de-alaltăieri"), porecle și apelative caricaturale („Buzilă”), diminutive
cu sens augmentativ („buzișoare”, „băuturică”).
 11)In concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult in care fantasticul este
ancorat in social, viziunea originala reflectandu-se in particularitatile de constructie a
personajelor, care sunt umanizate si dobandesc complexitate printr-un profil psihologic ce nu
apare in specia populara. Eroul se diferentiaza de prototipul consacrat in basmul popular
intrucat se dovedeste nesigur de reusita, greseste din naivitate, dar evolueaza prin suferinta
careia i se atribuie un rol purificator. Confruntarea cu antagonistul exclude o desfasurare de
forte, insa renasterea personajului pozitiv ca initiat asigura caracterul moralizator prin
triumful glorificator al binelui.