Basmul cult

″Povestea lui Harap-Alb″ de Ion Creangă

1. Tema si viziunea despre lume in basmul cult

2 . Particularitati de constr. a unui personaj

3. Relatia dintre doua personaje

I.INTRODUCERE

″Perioada Marilor Clasici″ este marcata de imaginea unor figuri reprezentative ale literaturii
romane, Ion Creanga, alaturi de Mihai Eminescu, Ioan Slavici si Ion Luca Caragiale. Creanga s-a
impus in literatura romana prin originalitatea stilului, oferind literaturii culte farmecul si
spontaneitatea literaturii populare. Considerat "cel mai de seama ctitor al basmului romanesc
cult" (Nicolae Ciobanu), Creanga a reusit sa creeze o opera inconfundabila, pornind de la
tiparele basmelor populare si realizand, prin povestile sale, creatii originale, proiectand in
fabulos intamplari si situatii desprinse din lumea satului. Considerat de George Calinescu o
”oglindire a vietii in moduri fabuloase”, basmul este o naratiune ampla care ofera o reprezentare,
cu mijloacele fabulosului, a confruntarii dintre bine si rau, cu personaje polarizate in functie de
cele doua valori morale, binele și răul, definite ca arhietipuri neindividualizate si antrenate intr-o
actiune conventionala. Devenind o creație culta, basmul (cult) exprima viziunea proprie a
autorului care porneste de la schema basmului popular, nuanteaza tema si motivele literare,
individualizeaza personajele, confera fabulosului o dimensiune realistă, stilul devine tot mai
elaborat, prin impletirea elementelor de oralitate si umor.

II. FORMULAREA IPOTEZEI

Reprezentativa pentru specia basmului cult este opera "Povestea lui Harap-Alb", ″sinteza
basmului romanesc″ ( Nicolae Ciobanu), operă publicata in anul 1877 in revista "Convorbiri
literare". Aceasta ia forma unui bildungsroman, cu subiect fabulos deoarece surprinde formarea

1
unui tanar in contact cu experienta vietii, ia forma unui tipar narativ traditional, particularizat
prin interventiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare.

La nivelul operei, viziunea autorului junimist in procesul devenirii personalitatii umane

este una realista deoarece valorifica elementele de compozitie specifice basmului popular si
creeaza o opera originala la nivelul temei, al costructiei narative, al personajelor si al
stilului, intemeiaza lumea fictiunii pe un substrat antropologic bogat, care incorporeaza
sensul vietii, al valorilor artistice romanesti, vigoarea realista si substanta sufletului national.
Miraculosul devine ″un simplu ingredient pentru puterea realista a picturii oamenilor și a vieții
lor sufletesti″, aparținand supranaturalului. Naratorul nu mai este o instanta supraindividuala, ci o
prezenta textuala care isi asuma explicit rolul de povestitor.

III. DEZVOLATAREA ARGUMENTELOR

Viziunea proprie a autorului despre lume reliefeaza valori precum incredera in om, in
calitati precum: prietenia, solidaritatea, cumpătarea, răbdarea, înțelepciunea. Aceasta este
reliefata, in primul rand, de modul in care se nuanteaza tema basmului popular. Se observa ca
accentul nu cade asupra luptei dintre bine si rau, ci asupra initierii, tema fiind reprezentata de
maturizarea personajului care dobandeste calitati necesare unui imparat prin intermediul
calatoriei. El devine puternic, iubit, slavit, invata sa pretuiasca prietenia si solidaritatea, calitati
dobandite prin dificultatile pe care le intalneste in drumul sau. Ilustrativa pentru tema basmului
este scena din finalul operei, in care Spanul, intelegand stadiul de maturizare la care a ajuns
Harap-Alb, hotareste sa actioneze decisiv si il pedepseste pe protagonist, taindu-i capul. Uciderea
lui coincide cu eliberarea de sub puterea juramantului. Spanul va fi ucis de calul eroului, geste
care dovedeste ca raul va fi pedepsit.
Evidentiind tema, titlul operei este emplematic, analitic, un alt element compozitional
care face trimitere prin termenul ”povestea” la intamplarile prin care trece eroul, sintetizand
semnificatiile basmului prin numele protagonistului.”Harap–Alb” este o constructie oximoronica
care sugereaza dublul statut al personajului, amestecul de calitati si defecte, de bine si de rau, dar
si dubla experienta a vietii si a mortii traita de protagonist. De asemenea, prin asociere, titlul
contureaza ipostaza initiala a personajului, epitetul cromatic "alb" face referire la originea
nobila, inocenta si naivitatea acestuia, tânăr novice care ulterior devine rob, deoarece nu are
suficienta experienta de viata, nu poate distinge suficient de clar valoarea de nonvaloare. Al

2
doilea termen, "Harap" desemneaza o persoana cu parul si pielea de culoare neagra, sclav, rob, o
nouă ipostază pentru personaj, cea de slugă Spanului. Eroul va primi acest nume in scena in care
debuteaza cu adevarat procesul lui de formare, coboara in fantana fiu de crai și, jurand credință
spanului, iese rob. El il va pierde atunci cand procesul inițiatic se va încheia, primind
recompensa.
Constructia narativa ilustreaza originalitatea lui Creanga si prin motivele specifice
modelului folcloric, intalnite în situatii narative repetitive, pe care autorul le nuanteaza, punand
in lumină procesul devenirii protagonistului și evidențiind tema basmului: împaratul cu trei
feciori, imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului care reușește să își depășească frații mai
mari și reușește unde ceilalți eșuează, supunerea prin viclesug, probele, dezvaluirea identitatii si
motivul nuntii. In centrul structurii narative, autorul situeaza motivul drumului cu obstacole,
simbolul descoperirii realitatii, a semenilor si al cunoasterii de sine care echivaleaza cu o inițiere
și o maturizare, etape esențiale în procesului devenirii personajului.
La nivelul constructiei narative, autorul nuanteaza formulele specifice basmului, incipitul
si finalul, evidentiind viziunea sa realista asupra lumii. Astfel prin structura ”amu cica era
odata intr-o tara un crai…”, autorul contureaza reperele unei lumi imaginare, construite pe
tiparele fabulosului. Retine atentia adverbul ”cica” care sugereaza nesiguranta, incertitudinea,
naratorului si indoiala in ceea ce priveste evenimentele relatate, in timp ce adverbul temporal
”amu”, marcă a oralității, vine in contradictie cu adverbul ”odata” si creeaza ideea de fabulos,
mitic, transpune intamplarile intr-un timp nedeterminat. Nici personajele nu sunt bine
individualizate: ″un crai″, ″trei feciori″, accentuandu-se caracterul ireal al intamplarilor.
Formula finala are rolul de a sustrage cititorul din lumea fictiunii, facand trimitere la o lume
aflata sub puterea banului ”iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iar cine nu, se uita si
rabda”. Banul creeaza diferentele dintre cei care ”beau si mananca” si ”cei care rabda”, in
lumea povestilor, fericirea este asemanata cu belsugul gastronomic, accesibil oricui. Prin urmare,
finalul este inchis, eroul se casatoreste cu fata imparatului, devine el insusi imparat, incheie un
ciclu initiatic pe care nu il va mai repeta. Totodata incipitul si finalul sunt strategii narative care
inchid un univers fictional ce se vrea mai aproape de real decat universul propus de basmul
popular unde predomina fabulosul.
Un alt element compoziționale este reprezentat de relațiile spatio-temporale,
semnificative pentru conturarea viziunii autorului asupra lumii. Ele evoca un timp fabulos, mitic,

3
un tinut imaginar si nemarginit. Desi timpul si spatiul sunt nedeterminate, ca si in basmul
popular, exista in text elemente de culoare locala, elemente de vorbire regionala, prin care
fantasticul este localizat, astfel incat delimitarea dintre spatiul real si cel fabulos este ambiguă.
De asemenea, dificultatea calatoriei eroului care trebuie sa ajunga de la un capat la altul este pusa
in lumina și prin repere spatiale precum: ”gradina ursului”, ”padurea cerbului”, ”tinutul
Imparatului Ros”.
Totodata, timpul are si el o conotatie realista, cum afirma George Calinescu, deoarece
feciorul cel mare pleca la drum ca si cand s-ar duce la taiat lemne in padure si, de multe ori,
exista elemente care dau impresia de veridicitate, chiar daca se pastreaza caracterul fabulos al
povestirii.
Un alt element structural important in evidentierea temei si a viziunii fabuloase asupra
lumii a lui Creanga este actiunea care se articuleaza pe schema consacrata a basmului
popular, urmarind evolutia protagonistului, cele doua motive literare, calatoria initiatica si
probele depasite, toate sustin caracterul basmului cult. Conform teoreticianului, Vladimir Propp,
basmul are un tipar narativ stereotip. De la starea initiala, de echilibru (expozitiune) ce
caracterizeaza traiul linistit al unui crai care avea trei fii, se trece la un element perturbator,
cartea primita de la Verde Imparat care, neavand urmasi la tron, ii cere sa trimita pe unul dintre
fiii sai. Acest element va declansa desfasurarea actiunii care urmareste refacerea echilibrului si
maturizarea eroului. Probele la care va fi supus ulterior eroul sunt tipice pentru structura
basmului traditional. Doua sunt scenele semnificative care evidentiaza tema initierii. Prima
dintre ele este cea a ratacirii prin padurea labirint atunci cand tanarul, iesind din spatiul
ocrotitor al casei parintesti, rataceste prin hatisurile unei paduri si, neavand de ales, accepta,
incalcand sfatul parintesc, tovarasia Spanului. Padurea labirint semnifica lumea necunoscuta,
contactul cu experienta vietii in urma careia va dobandi calitatile necesare unui bun imparat.
Totodata padurea ilustreaza metaforic dificultatile vietii tanarului carora trebuie sa le faca fată și
care vor duce la schimbarea statutului sau din mezin al craiului, devenind sluga Spanului.
O alta secventa semnificativa este cea a supunerii prin viclesug, coborarea in fantana
care reprezinta si ”o coborare in Infern”. Personajul primeste identitate si un alt statut social,
primeste numele Harap-Alb, simbolic si pentru dualitatea conditiei sale din fiu de crai devine
sluga, ipostaza pe care trebuie sa o cunoasca pentru a fi, la randul lui, un bun imparat. Drumul cu
obstacole prilejuieste confruntarea protagonist-antagonist care il va supune la alte probe al caror

4
numar este multiplicat de autor prin procedeul triplicitatii. La curtea Imparatului Verde este
supus de catre Span la trei probe: aducerea ”salatilor” din gradina ursului, a pieii cerbului si
a fetei Imparatului Ros. Ultima dintre acestea se va dovedi si cea mai complexa deoarece
Imparatul Ros il supune la alte trei incercari: dormitul intr-o camera de arama incinsa, ospatul si
alegerea macului de nisip. Pazirea fetei imparatului, recunoasterea acesteia si aducerea apei vii si
a apei moarte sunt incercari pe care le va depasi cu ajutorul adjuvantilor (cei cinci nazdravani,
craiasa albinelor, regina furnicilor). Actiunea atinge punctul culminant in momentul in care
Harap-Alb este ucis, ca urmare a demascarii Spanului, raul fiind pedepsit. Deznodamantul este
reprezentat, ca in orice basm, de dubla rasplata a protagonistului: primirea imparatiei si casatoria
cu fata imparatului.
Un alt element de compozitie care contribuie la conturarea viziunii despre lume a
autorului este conflictul, acesta conturandu-se in momentul in care Craisorul il intalneste pe
Span si il transforma in sluga sa. Spre deosebire de basmul popular, confruntarea dintre bine si
rau lipseste, accentul fiind pus pe o confruntare de ordin moral. Relevant pentru tema basmului
este si modul de expunere predominant, naratiunea obiectiva, realizata la persoana aIII-a, pusa
pe seama unui narator obiectiv, omniscient si omniprezent, asociata interventiilor subiective ale
naratorului atunci cand acesta intervine pentru a-si exprima anumite pareri, pentru a comenta
intamplarile si pentru a realiza legatura intre secventele epice, "dar ce-mi pasa mie".
Viziunea realista a autorului asupra lumii este conturata si prin ipostazele naratorului,
care manifestă o înclinație ludică, un narator auctorial car trăiește intr-un alt timp al diegezei, iar
la final sugerează că a fost și el invitat la ospăț. Alteori se adresează direct ascultătorilo, la
persoana aI-a, ăți spune părerea despre cele intamplate: ″Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să vă
spun povestea și vă rog să ascultați.″ Această relativizare a punctului de vedere micșorează
distanța dintre timpul real al narării și timpul fabulos al diegezei. In plus, naratorul cult confera
impresia de oralitate, asociind fabulosul popular cu evocarea universului rural in mod realist,
astfel incat comportamentul unor personaje grotesti si caricaturale aminteste de personajele din
Amintiri din copilarie. Limbajul are şi el un rol important în caracterizarea personajelor –
„ vorbirea” eroilor din basm, ca şi discursul naratorului, ilustrează un registru stilistic popular,
marcat oral şi regional, caracteristică a stilului de excepţie a lui Ion Creangă (eroii lui Creangă
„se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte” – G. Călinescu).

5
 In concluzie, autorul umanizeaza lumea basmului, iar aceasta devine o lectie despre
umanitate, lectia unui bun pedagog, care stie ca omul invata mult mai usor prin suferinta, prin
propria experienta, decat din simple cuvinte. Ion Creanga a reusit sa creeze o opera originala, cu
semnificatii generale, pornind de la tiparele basmului popular ilustrand o viziune realista asupra
lumii si asupra formarii unui tanar in contact cu experienta vietii. Povestea lui Harap-Alb
reprezinta in aceelasi timp "insasi \sinteza basmului romanesc, toata filozofia noastra populara,
intre fatalitatea raului si ideeala cautare a binelui." Pompiliu Constantinescu

Subiectul 2. Caracterizarea personajului

1. Introducere.
2. Formularea ipotezei
3. Dezvoltarea argumentelor: tema, titlul, relatia incipit-final
Personajele basmului se pot incadra, conform tipologiei stabilite de Vladimir Propp in: personaj
erou ( Harap-Alb), raufacator (ursul si cerbul), donator ( regina furnicilor, craiasa albinelor),
falsul erou (Spanul). Aceste personaje sunt purtatoare ale unor valori simbolice, carora autorul
le ambiguizeaza caracterul si le transforma, pe parcursul textului, în modele de existenta: craiul
este tipul parintelui nemultumit de odraslele sale, calul este un model al devotamentului, Spanul
intruchipeaza raul necesar experientei, Imparatul Ros, tipul omului nemilos, fata imparatului
este personajul justitiar, iar craiasa albinelor, regina furnicilor sunt modele de corectitudine.
Personajele se desprind de schema creatiei populare, individualizandu-se prin limbaj psihologic
si comportament tipic taranesc, dupa cum afirma si George Calinescu: "se comporta taraneste,
vorbesc moldoveneste, au complexitate".
Dupa cum reiese si din titlul creatiei, protagonistul și eroul emblematic al basmului este
Harap-Alb, un erou in formare, ceea ce da povestii aspectul de bildungsroman, insumand
calitati umane exceptionale si neavand puteri supranaturale. Acesta nu parcurge doar un drum
spre lume, ci și unul spre sine, se maturizează și își va construi o identitate, de aceea este un
personaj evolutiv din punct de vedere psihologic, un model uman. El este construit pe
schema realista si se indeparteaza de modelul consacrat al lui Fat-Frumos, personaj prezent in
basmul popular, intrunind calitati si defecte. Construcția sa este determinate de specificul
universului fabulos. Esenta acestui personaj care se indeparteaza de basmul popular este

6
surprinsa de criticul Nicolae Manolescu, care il considera "un fel de Fat-Frumos juvenil,
neexperimentat, mai mult ajutat de altii decat viteaz".
Calatoria devine pentru protagonist o lupta permanenta prin care isi testeaza curajul
inteligenta, rabdarea, generozitatea, probele la care este supus, il invata sa pretuiasca prietenia,
omenia, respectul cuvantului si puterea de a iubi. Ca statut social, el este fiul cel mic al craiului,
singurul dintre odraslele acestuia capabil sa treaca de proba podului, individualizandu-se, inca de
la inceput, prin curaj si milostenie. El reprezinta idealul de frumusete morala, inspirit de
frumusetea omului simplu, care crede în forța sufletului său, de aceea drumul pe care îl va
parcurge are o dublă valență inițiatică: spre cunoașterea lumii și a propriului univers interior.
Din punct de vedere psihologic este "slab de inger" si "mai fricos decat o femeie", asa
cum il vede Sfanta Duminica, in timp ce Spanul, avand rol de formator, il considera "fecior de
om viclean". El simbolizează noblețea și sensibilitatea sufletului omenesc, fiind dispus să facă
doar bine, să-i ajute și să-i înțeleagă pe alții.
Complexitatea personajului este relevata prin mijloacele variate de caracterizare,
atat directe, cat si indirecte. In mod direct, naratorul obiectiv, reda naivitatea protagonistului,
considetandu-l "boboc in felul sau la trebi de aieste". De asemenea, Sfanta Duminica il prezinta
milostiv si generos, amintind mereu ca "puterea milosteniei si inima ta cea numa te ajuta", in
timp ce Spanul il numeste "sluga netrebnica" si "sluga vicleana", exprimandu-si astfel ura, dar si
teama de a nu fi dat in vileag, desi la inceput i se adresa prin formulari de tipul "luminate
craisor". Profilul moral al personajului se completeaza si prin trasaturile evidentiate de
imparatul Verde care vede in el o sluga vrednica.
Mijloace de caracterizare indirecta sunt reprezentate de: fapte, vorbe, comportament si
relatiile cu celelalte personaje, evidentiaza aceeleasi trasaturi și urmăresc evoluția personajului,
cele două călătorii simbolice corespund copilăriei și maturității, naivității și înțelepciunii eroului,
care își îndeplinește destinul. Fiecare episod reprezintă o probă inițiatică: întalnirea cu Sf.
Duminică este proba milei, trecerea podului ii solicită curajul, sălățile se aduc cu îndemanare,
aducerea nestematelor îi incearcă stapanirea de sine, furnicile îl fac să se sacrifice, albinele
primesc adăpost și îî remarcă bunătatea, astfel realizandu-se caracterizarea indirectă prin fapte.
Naivitatea si lipsa de experienta reies din doua secvente semnificative ale firului epic.
Incapabil sa vada in spatele aparentelor, accepta tovarasia Spanului in secventa ratacirii prin
padurea-labirint, ajungand sa incalce sfatul parintesc. Faptul ca nu reuseste sa iasa singur din

7
codrul intunecat este o dovada a lipsei de experienta, iar dezvaluirea povetei primite de la crai il
arata credul si de o sinceritate nejustificata fata de un strain. Tot din naivitate si fara sa banuiasca
intentiile Spanului, intra in fantana de unde iese cu o alta identitate si un alt statut, acela de sluga.
Semnificativ pentru constructia personajului este si numele dat de Span, reprezentand o structura
oximoronica care sugereaza dualitatea conditiei umane, aflata intre bine si rau, minciuna si
adevar, viata si moarte, ceea ce confirma caracterul eponim al personajului.
Comportamentul fata de furnici si fata de albine il arata milos și bun cu fiintele
neajutorate, ″caci incepe sa creada celor asupriti si necajiti", dupa cum ii spuse Sfanta Duminica.
Cand face stup albinelor, da dovada de harnicie si pricepere, calitati necesare unui viitor bun
imparat, așa cum îi prevestise Sfanta Duminică: ″ai să ajungi împărat, care n-a mai stat altul pe
fața pămantului așa de iubit, de slăvit și de puternic.″ Umanitatea lui, bunătatea sunt dovedite si
intr-o alta etapa a initierii, cand pe pod se intalnește cu o nunta de furnici, el hotaraste sa
protejeze viata acestora, punand-o pe a sa in pericol și alegand sa treaca innot o apa. In această
secventa el dovedeste toleranta cu vietuitoarele din jurul sau, față de inceputul basmului, cand
mezinul necopt al Craiului dădea dovadă de o anumita superficialitate si impulsivitate. Episodul
sacrificiului de sine este reprezentativ si pentru un principiu fundamental al basmelor si anume
ca binele este rasplatit cu bine. Drept rasplată, el primeste de la craiasa furnicilor o aripa.
Credința îl face curajos, smerit și recunoascător tatălui (cand își dă seama că a greșit, luand-l pe
Span), Sfintei Duminici și lui Dumnezeu, lasandu-se uneori ″în știrea Sa, cum ar vrea el să facă
″. Luand pielea cerbului, ″părea că Harap-Alb soarele cu el ducea″, această probă certifică ieșirea
din ″ispita pierzaniei″ (Pompiliu Constantinescu). Personajul nu ia și nu înstrăinează ce nu este al
său, prețuiște juramantul facut Spanului, o dovadă a superiorității sale morale.
Descopera sensul prieteniei si dobandeste treptat capacitatea de a distinge esenta de
aparenta, precum si maturitate in gandire. Astfel, la intalnirea cu cei cinci nazdravani se amuza
de infatisarea lor si ii accepta ca pe niste prieteni, constient fiind ca probele nu le poate trece de
unul singur. Fata de acestia, Harap-Alb se arata tolerant, prietenos, cu initiativa si cu spirit de
conducator. In timpul calatoriei cunoaste si experienta iubirii care îi înnobilează caracterul și îi
va pune in lumina o noua calitate, în timp ce sensibilitatea, trairea acestei experiente este si un
prilej de a-si verifica taria de caracter caci, "desi o prapadea din ochi de draga ce ii era si n-ar fi
dus-o spanului, el nu incalca juramantul facut si respecta codul onoarei". Fata imparatului Ros
"farmazoana fiind", spune tuturor adevarul, il demasca pe Span care îl consideră pe Harap-Alb

8
un tradator, supunandu-l la pedeapsa capitala prin taierea capului. Invierea feciorului de crai in
finalul operei are rolul de a marca inceputul experientei protagonistului ca viitor imparat, dar si
reluarea identitatii acestuia. Astfel, maturizarea lui Harap-Aln survine odata cu parcurgerea
ultimelor doua experiente esentiale ale vietii, dragostea si moartea.
Calitatile si defectele protagonistului sunt dezvaluite si prin relatiile cu celelalte
personaje, cel mai bine definindu-se in relatia cu Spanul, personaj secundar, care ilustreaza
tipologia falsului erou. El reprezinta raul necesar, cum il numeste Sfanta Duminica, dar
indeplineste si rolul initiatorului, al formatorului si al pedagogului, care contribuie la maturizarea
mezinului. Probele la care il supune pe fiul de crai il ajuta sa invete umilinta, suferinta, pretuirea
prietenilor, dezvoltandu-i tocmai acele calitati care vor face din el un bun conducator. Spre
deosebire de basmul popular, in care relatia dintre protagonist si antagonist este de tip
conflictual, propuand de cele mai multe ori confruntarea fizica, in opera lui Ion Creanga intre
cele doua personaje se stabileste si o relatie de tip inițiat-inițiator.
Limbajul are şi el un rol important în caracterizarea personajelor – „ vorbirea” eroilor
din basm, ca şi discursul naratorului, ilustrează un registru stilistic popular, marcat oral şi
regional, caracteristică a stilului de excepţie a lui Ion Creangă (eroii lui Creangă „se comportă
ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte” – G. Călinescu).
In concluzie, autorul umanizeaza lumea basmului, iar aceasta devine o lectie despre
umanitate, lectia unui bun pedagog, care stie ca omul invata mult mai usor prin suferinta, prin
propria experienta, decat din simple cuvinte. Ion Creanga a reusit sa creeze o opera originala, cu
semnificatii generale, pornind de la tiparele basmului popular ilustrand o viziune realista asupra
lumii si asupra formarii unui tanar in contact cu experienta vietii. Povestea lui Harap-Alb
reprezinta in aceelasi timp "insasi \sinteza basmului romanesc, toata filozofia noastra populara,
intre fatalitatea raului si ideeala cautare a binelui." Pompiliu Constantinescu

9
 Numele personajului sintetizează problematica textului, ″Harap–Alb″ este o constructie
oximoronica care sugereaza dublul statut al personajului, amestecul de calitati si defecte, de bine
si de rau, dar si dubla experienta a vietii si a mortii traita de protagonist. De asemenea, prin
asociere, cei doi termini ilustrează ipostaza initiala a personajului, epitetul cromatic "alb" face
referire la originea nobila, inocența si naivitatea acestuia, novice care ulterior devine rob
deoarece nu are suficienta experineta de viata, nu poate distinge sufficient de clar valoarea de
nonvaloare. Al doilea termen, "Harap" desemneaza o persoana cu parul si pielea de culoare
închisă, ca și sufletul său obscure și inferior, sclav, rob, devenind sluga Spanului. Eroul va
primi acest nume in scena in care debuteaza cu adevarat procesul lui de formare, coboara in
fantana fiu de crai și, jurandu-i credință spanului, iese rob. El il va pierde atunci cand procesul
inițiatic se va încheia, primind recompensa. Viziunea realista a autorului asupra lumii este
conturata si prin ipostazele naratorului, care manifestă o înclinație ludică, un narator auctorial
car trăiește intr-un alt timp al diegezei, iar la final sugerează că a fost și el invitat la ospăț.
Alteori se adresează direct ascultătorilo, la persoana aI-a, ăți spune părerea despre cele
intamplate: ″Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să vă spun povestea și vă rog să ascultați.″ Această
relativizare a punctului de vedere micșorează distanța dintre timpul real al narării și timpul
fabulos al diegezei. In plus, naratorul cult confera impresia de oralitate, asociind fabulosul
popular cu evocarea universului rural in mod realist, astfel incat comportamentul unor personaje
grotesti si caricaturale aminteste de personajele din Amintiri din copilarie. Limbajul are şi el un
rol important în caracterizarea personajelor – „ vorbirea” eroilor din basm, ca şi discursul
naratorului, ilustrează un registru stilistic popular, marcat oral şi regional, caracteristică a stilului
de excepţie a lui Ion Creangă (eroii lui Creangă „se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte”
– G. Călinescu).
In concluzie, autorul umanizeaza lumea basmului, iar aceasta devine o lectie despre
umanitate, lectia unui bun pedagog, care stie ca omul invata mult mai usor prin suferinta, prin
propria experienta, decat din simple cuvinte. Ion Creanga a reusit sa creeze o opera originala, cu
semnificatii generale, pornind de la tiparele basmului popular ilustrand o viziune realista asupra
lumii si asupra formarii unui tanar in contact cu experienta vietii. Povestea lui Harap-Alb
reprezinta in aceelasi timp "insasi \sinteza basmului romanesc, toata filozofia noastra populara,
intre fatalitatea raului si ideeala cautare a binelui." Pompiliu Constantinescu

10
 Relatia dintre doua personaje in basmul cult

1. Introducere
2. Formularea ipotezei
3. Dezvoltarea argumentelor
-tema (fara scena dezvoltata)
-semnificatia titlului
-relatia incipit-final (abordate succint)
- prezentarea personajelor
-alegerea a 2-3 scene reprezentative pentru opera

În basmul lui Creangă, conflictul principal are la bază conflictul dintre bine și rău,
construit de autor într-o viziune realistă. Astfel, binele se multiplică, iar răul este reprezentat de
omul însemnat, nu de personaje fantastice, precum în basmul popular. În plus, forțele răului nu
sunt învinse în luptă directă de către protagonist, ci de adjuvanții săi. Totodată, există un conflict
interior discret conturat, între starea de neofit a mezinului și multiplele provocări cărora trebuie
să le facă față în procesul inițierii sale. In acest sens, semnificativă este relația dintre Harap-
Alb și Spân care se bazează pe principiul că răul poate avea și un rol constructiv, în sensul că
răufăcătorul contribuie la inițierea și maturizarea protagonistului, care își descoperă calitățile și
își anihilează defectele. Fără intervenția decisivă a Spânului, Harap-Alb ar fi rămas naivul din
incipit, antagonistul fiind un ”rău necesar” în procesul formării sale. Relația cu acesta îi deschide
drumul spre lumea desăvârșirii sinelui, ilustrând ideea că binele și răul sunt fațete complementare
ale personalității oricărui om. Întruchipare a răului, Spânul are rolul unui pedagog sever în
inițierea fiului de crai, misiunea sa încheindu-se în finalul basmului, când se sfârșește jurământul.
Dacă Harap-Alb este un personaj pozitiv si rotund, atunci Spânul este negativ și plat. El apare în
postura de maestru spiritual sever, care joacă un rol decisiv în maturizarea eroului. Crud, viclean
ipocrit, mincinos şi egoist, Spânul (asemănat Păzitorului Pragului) apare ca un personaj cu un
important rol în formarea tânărului: „Pentru ca Harap–Alb să devină om, Spânul trebuie să fie
rău” (Florin Ioniţă). Acest personaj instituie condiţia de robie pentru Harap–Alb (prin coborârea
în fântână – casa Profunzimii, necesară iniţierii), dar şi condiţia eliberării de sub jurământul de

11
asuprire, care presupune îndeplinirea ritualurilor de purificare şi iniţiere probele iniţiatice,
moartea şi învierea („Şi atâta vreme să ai a mă sluji, până când îi muri şi iar îi învia”).
În opoziție cu antagonistul, eroul din basmul lui Creangă este atipic în raport cu
basmul popular, deoarece rămâne în sfera umanului, neavând puteri supranaturale. Dupa cum
reiese si din titlul creatiei, protagonistul și eroul emblematic al basmului este Harap-Alb, un
erou in formare ceea ce da povestii aspectul de bildungsroman, insumand calitati umane
exceptionale, neavand puteri supranaturale. Personaj principal și eponim, fiu de crai, încadrabil
in tipologia mezinului superior celorlalti frati, acesta nu parcurge doar un drum spre lume, ci și
unul spre sine, se maturizează și își va construi o identitate, de aceea este un personaj evolutiv
din punct de vedere psihologic, un model uman. El este construit pe schema realista si se
indeparteaza de modelul consacrat al lui Fat-Frumos, personaj present in basmul popular,
intrunind calitati si defecte, construcția sa este determinata de specificul universului fabulos.
Esenta acestui personaj care se indeparteaza de basmul popular este surprinsa și de Nicolae
Manolescu, care il considera "un fel de Fat-Frumos juvenil, neexperimentat, mai mult ajutat de
altii decat viteaz". Calatoria devine pentru protagonist o lupta permanenta prin care isi testeaza
curajul inteligenta, rabdarea, generozitatea, probele la care este supus, il invata sa pretuiasca
prietenia, omenia, respectul cuvantului si puterea de a iubi.
Modalitățile de caracterizare a personajului sunt multiple, de la cele directe la cele
indirecte, de la cele clasice la cele moderne. Este portretizat moral de către narator ca fiind
”boboc de felul său la trebi de-aistea”, de Sfânta Duminică drept ”slab de înger, mai fricos decât
o muiere”, iar Spânul îl numește ”pui de viperă”. Protagonistul este conturat și prin antiteză cu
Spânul prin intențiile, valorile și trăsăturile lor. Astfel, dacă Harap-Alb este ”omul de soi bun”,
atunci Spânul este antieroul pus în slujba răului.
Statutul social inițial al personajului este cel de fiu al craiului, echivalent cu cel de neinițiat. El
trăieşte într-un orizont al inocenţei, justificată prin tinereţea sa, fiind lipsit de experienţa vieţiii.
Deşi are calităţi umane deosebite, aceastea nu sunt actualizate de la început, ci şi le descoperă
prin intermediul probelor la care este supus. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a Spânului, ca,
în final, să dobândească statutul de moștenitor la tronul Împăratului Verde, echivalent, în plan
simbolic, cu cel de inițiat. Naivitatea si lipsa de experienta reies din doua secvente
semnificative ale firului epic. Incapabil sa vada in spatele aparentelor, accepta tovarasia Spanului

12
in secventa ratacirii prin padurea-labirint, ajungand sa incalce sfatul parintesc. Faptul ca nu
reuseste sa iasa singur din
codrul intunecat este o dovada a lipsei de experienta, iar dezvaluirea povetei primite de la crai il
arata credul si de o sinceritate nejustificata fata de un strain. Pădurea-labirint devine un simbol
ambivalent, loc al morţii şi al regenerării, căci pentru mezin se va încheia o etapă şi alta va
începe: „de la un loc i se închide calea şi încep a i se încurca cărările”. Pădurea întunecată
simbolizează o fază a dezorientării, zona inconştientului, în care omul conştient poate pătrunde
doar şovăind. Traversarea labirintului devine o călătorie iniţiatică. Se pare însă că eroul lui
Creangă nu se dovedeşte capabil să ducă la bun sfârşit călătoria sa iniţiatică, nu poate înlătura
obstacolele survenite pe parcursul traversării pădurii, el lăsându-se înşelat de puterea de
convingere a Spânului, încălcând sfatul părintesc. Încă naiv, „boboc în felul său la trebi de aiste”,
si fara sa banuiasca intentiile Spanului, intra in fantana de unde iese cu o alta identitate si un alt
statut, acela de sluga.
Scena ilustrativă pentru conturarea relației cu antagonistul o reprezintă coborârea în
fântână, o reiterare involuntară a mitului coborârii în Infern, care amintește de taina botezului.
Din cauza lipsei de experiență, fiul craiului este păcălit de Spân să intre în fântână. Acesta își
schimbă statutul de nepot al Împăratului Verde în acela de slugă a Spânului, inversarea pozițiilor
sociale a celor doi marcând inceputul inițierii, și primește numele de Harap-Alb. Având o
structură oximoronică, acesta simbolizează evoluția personajului de la statutul de slugă la acela
de stăpân, traiectorie care implică experiențe diverse (bine și rău, adevăr și minciună, viață și
moarte). Primul termen –Harap- conotează aparența umila, inferioară a personajului, iar cel de-al
doilea –Alb- sugerează esența superioară, nobilă a acestuia. Întrucât jurase pe paloș, își respectă
cuvântul dat, rod al unei solide educații din copilărie de a fi integru și demn, capabil să-și asume
vinovăția cu toate urmările ce decurg din faptul că nu urmase povața tatălui său. De asemenea,
scena pune în valoare naivitatea personajului și incapacitatea sa de a discerne între aparență și
esență.
Codrul în care rătăcește semnifică lumea necunoscută eroului, care greșește pentru
prima oară, neținând cont de sfatul tatălui său de a se feri de omul spân. Deși cuminte și
ascultător de felul său, nesocotirea acestei restricții declanșează asupra tânărului un șir nesfârșit
de întâmplări neplăcute și periculoase.

13
 O altă scenă prin care se desăvârșește semnificația operei este cea din final, constând
în recunoașterea eroului și pedepsirea răufăcătorului. Fata lui Roșu Împărat îl demască pe Spân,
care ”văzând că i s-a dat vicleșugul pe față, se răpede ca un caine turbat la Harap-Alb” și îi taie
capul. Se realizează astfel o ultimă inițiere a eroului: moartea sa este una simbolică, ritualică, el
fiind supus unui proces de purificare, iar învierea semnifica finalizarea procesului de initiere si
dobândirea unei noi identități, el fiind readus la viață de iubita sa grație celor trei obiecte magice
(apa vie, apa moartă și cele trei smicele de măr dulce). În final, calul îl omoară pe Spân, semn că
rolul acestuia în procesul inițiatic a luat sfârsit. Moartea personajului negativ definitiveaza
semnificatia profunda a basmului privind rasplatirea binelui si pedepsirea raului. Limbajul are şi
el un rol important în caracterizarea personajelor, „vorbirea” eroilor din basm, ca şi discursul
naratorului, ilustrează un registru stilistic popular, marcat oral şi regional, caracteristică a stilului
de excepţie a lui Ion Creangă (eroii lui Creangă „se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte”
– G. Călinescu).
În concluzie, relația dintre Harap-Alb și Spân rămâne reprezentativă pentru viziunea
despre lume a autorului Ion Creangă care a încercat reconfigurarea structurii consacrate a
basmului popular dintr-o perspectivă realistă și simbolică. Ca toate basmele culte ale lui I.
Creangă, şi „Povestea lui Harap–Alb” ilustrează, pe toată marginea schemei universale a
basmului, o imagine a lumii rurale, cu tradiţiile şi credinţele ei şi cu psihologia umană specifică.
Proza lui Creangă reprezintă un moment important în fundamentarea literaturii originale
româneşti, atât la nivelul imaginarului epic, cât şi prin expresivitatea limbii căreia scriitorul
reuşeşte sa-i descopere toate latenţele artistice.

14