I .

Particularități de construcție ale unui text aparținând lui Ion Creangă

Harap-Alb

RI : Reprezentant de seamă al epocii marilor clasici alături de Mihai

Eminescu , Ioan Slavici și I.L. Caragiale, Ion Creangă publica
basmul ,,Povestea lui Harap-Alb” în revista ,,Convorbiri literare ” la
1 august 1877.
Textul analizat a fost considerat un bildungsroman cu subiect fabulos
structurat în modalități de exprimare realistă. Opera ilustrează
principiile estetice ale realismului prin descrierea impersonală a
mediului și a personajelor din incipit : ,, Amu cică era odată într-o
țară un craiu care avea trei feciori”.
De asemenea, remarcăm preferința autorului pentru conturarea unor
personaje tipice. Mezinul se înscrie în categoria novicelui care se va
iniția, Spânul ilustrează tipologia parvenitului, iar Sfânta Duminică
este pedagogul bun și blând.
Ion Creangă pornește de la tiparul consacrat al basmului popular,
valorificând temele și motivele literare ale acestuia, însă
reorganizează structurile stereotipe , conform stilului și viziunii sale
artistice. Astfel, subiectul urmărește evoluția personajului central
aflat într-o confruntare cu forțele răului pe care reușește să le
învingă.
Spre deosebire de basmele populare , textul lui Creangă se
individualizează prin: ritmul alert al narațiunii ,limbajul
regional,umanizarea fabulosului și nota comică. În textul
dat ,fabulosul este umanizat prin faptul că autorul construiește
personaje cu puteri supranaturale a căror viață se desfășoară
conform unor deprinderi și obiceiuri specific omenești.
Triumful binelui este o supratemă frecventă în operele epice cu
acțiuni fabuloase, ea fiind dublată în ,,Povestea lui Harap-Alb” de
tema inițierii, a maturizării treptate a eroului.
RII: Titlul basmului are în componența sa un oximoron ce
evidențiază prin simbolurile sale cromatice evoluția spirituală de la
ipostazaa de neinițiat la cea de împărat luminat.
Cei doi termeni situați în opoziție Harap- Alb dezvăluie dubla
identitae a protagonistului: cea aparentă,de slugă a Spânului și cea
reală de fiu de crai . Substantivul ,,povestea” indică natura fabuloasă
a întâmplărilor prin care trece mezinul craiului în drumul lui spre
maturizare.
Perspectiva narativă aparține naratorului omniscient,
omniprezent,extradiegetic, care naraează la persoana a
treia.Obiectivitatea naratorului este uneori încălcată prin intervenții
subiective în discurs. Acesta sancționează naivitatea mezinului : „fiul
Craiului, boboc în felul său de la trebi aieste se încrede Spânului și
se bagă în fântână , fără să îi trăsnească prin minte ce i se poate
întâmpla”.
Acțiunea basmului este liniară, succesiunea secvențelor narative
fiind redată prin înlănțuire. Urmărește destinul unui fiu de crai
plecat în călătorie spre împărăția unchiului pentru a-i prelua
tronul.Nesocotind sfaturile tatălui său, devine sluga unui Spân și
este nevoit să treacă prin mai multe probe. La final este eliberat
din robie ,se căsătorește cu fata Împăratului Roș și devine împărat.
La nivel tematic, aspectul existențial abordat îl constituie
inițierea,etapă necesară în transformarea fiului de crai.
RIII: O scenă semnificativă pentru tema basmului este secvența
întâlnirii cu antagonistul deghizat în slugă. Deși fusese sfătuit de
tatăl său să evite tovărășia cu oamenii spâni și cu cei roși, mezinul
se dovedește lipsit de înțelepciune. Astfel, în ciuda înfățișării ciudate
a Spânului, îl acceptă slugă, demonstrând faptul că în acel moment
este neinițiat. Vocea narativă sancționează naivitatea fiului de crai
printr-o intervenție subiectivă în discurs: ,,Fiul craiului, boboc în
felul său la trebi de aieste se potrivește Spânului și se bagă în
fântână, fără să i trăsnească prin minte ce se poate întâmpla.”
Acesta este momentul în care se declanșează conflictul dublu:
interior și exterior, marcând, de asemenea, debutul propriu-zis al
maturizării. Mezinul își pierde statutul de fiu de crai și odată cu el
toate avantajele obținute fără efort: banii și cartea de recomandare
pentru unchiul său.
Mesajul transmis cititorului este acela că avantajele materiale sunt
perisabile în timp, în schimb inteligența ,experiența de viața nu.
Scena contribuie și la caracterizarea celor două personaje
polarizate etic. Feciorul craiului este naiv, comod, superficial, iar
Spânul dă dovadă de viclenie și perseverență. Episodul se încheie
cu schimbarea identităților.
Un alt episod relevant pentru tema inițierii fiului de crai îl
regăsim în finalul basmului când Harap-Alb se întoarce triumfător
după ce îndeplinise și ultima provocare a Spânului. Întâlnirea cu
acesta prilejuiește ocazia demascării uzurpatorului. Fata Împăratului
Roș dezvăluie adevărata identitate a lui Harap-Alb, iar Spânul
simulează mânia și îl ucide pe protagonist.
Gestul său nu este dictat de dorința de a se răzbuna, ci de
conștientizarea faptului că maturizarea fiului de crai s-a încheiat, iar
acesta poate deveni liber . Jurământul lor era valabil până la
îndeplinirea unor condiții : ,,atâta vreme ai a mă sluji până când îi
muri și iar îi învie”. Spânul și-ar fi dovedit răutatea dacă l-ar fi
păstrat în viață ,întrucât, fiind un om de onoare ,protagonistul nu
și-ar fi încălcat jurământul.
Finalul basmului evidențiază statutul Spânului în viața fiului de
crai. Acesta este răul necesar, în absența căruia procesul de
maturizare nu ar fi fost la fel de complex. Toate provocările
impuse l-au ajutat să își descopere potențialul și să își depășească
limitele.