Riga Crypto și Lapona Enigel

de Ion Barbu

,,Poetul fără precursori și fără urmași”, Ion Barbu se singularizează

prin formula sa lirică ce ambiguizează sensurile mesajului și
propune un nou tip de lirism, lirismul absolut.
RI: Publicată în anul 1924,poezia ,,Riga Crypto și lapona Enigel”
face parte din ciclul ,,Uvedenrode”, al volumului ,,Joc secund”,
apărut în anul 1930, în perioada interbelică.
Textul ilustrează principiile estetice ale modernismului interbelic
prin tematica abordată: iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii
și opțiunea existențială a omului superior.
O altă trăsătură modernă o constituie limbajul poetic încifrat,bogat
în simboluri, ambiguu. Astfel,soarele exprimă absolutul, gheața este
expresia rațiunii, iar fântâna sugerează puterea de a reflecta în
conștiință. Barbu folosește metafore surprinzătoare și cuvinte cu
sonorități neobișnuite. De asemenea, remarcăm și înnoiri prozodice:
strofe inegale, versuri cu măsură variabilă.
Subintitulată baladă, opera depășește limitele tradiționale ale
speciei,devenind un poem alegoric pe tema cunoașterii și a
condiției omului de geniu, simbolizat de lapona Enigel. Finalul
textului explică apariția ciupercilor otrăvitoare, conferindu-i acesteia
aspect de legendă.
RII: Titlul baladei conține numele celor doi protagoniști, dezvăluie
statutul lui Crypto, rege al lumii vegetale și arată originea fetei,
locuitoare a țării ghețurilor.
 Apelativul lui Crypto, derivat de la ,,cryptos”, indică firea sa
introvertită, ,,inimă ascunsă”. Crypto nu-și comunică aspirațiile celor
din mediul său. Sensul denotativ al termenului trimite
la ,,criptogame”, specie de plante inferioare care se înmulțesc prin
spori.
Personajul feminin are un nume cu rezonanță nordică. Acesta
poate fi asociat cu latinescul ,,angelus” și anunță aspirațiile ei
superioare, dar și statutul de om de geniu.
Din punct de vedere compozițional, textul este alcătuit din două
părți, structurate după modelul narațiunii în ramă. Textul se
deschide și se închide cu evocarea a două nunți: o nuntă împlinită
și o nuntă din lumea plantelor otrăvitoare.Ele intercalează istoria
unei nunți ratate, imposibile, ai cărei protagoniști sunt Crypto și
Enigel.
Poemul este structurat pe baza opozițiilor dintre spiritual-
material(carnal), conștiință-inconștient, cunoaștere-trăire, apolinic-
dionisiac, viață-moarte. Poate fi observată și relația de simetrie
apărută între cele două nunți, prima în care cuplul se realizează,
nunta reală, între ființe asemenea, cealaltă nunta dorită, care eșuează.
Simetria are rolul de a dezvălui o lege cosmică: nunta se poate
realiza numai între cei care au același statut ontologic.
Imaginarul poetic este reprezentat de spațiul definitoriu al celor
două personaje. Pentru Crypto,acesta este reprezentat de umezeala
perpetuă și impură: ,,În pat de râu și humă unsă”, în timp ce
lapona vine ,,din țări de gheață urgisită”, ceea ce explică aspirația
ei spre soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care
ocazionează popasul în ținutul rigăi.
RIII: O secvență sugestivă pentru ilustrarea temei și a viziunii
asupra lumii o constituie întâlnirea laponei cu Riga Crypto și
încercările acestuia de a o determina să renunțe la aspirațiile ei
superioare. Cele trei încercări sunt tentații ale trăirii instinctuale.
Crypto este pregătit să se sacrifice pentru visul său, chiar dacă
acest lucru presupune moartea.
Enigel depășește proba ispitirii și exprimă convingerea omului
superior care își învinge slăbiciunile și optează pentru continuarea
drumului spre absolut. Respins de Enigel, Crypto suportă și
consecimțele încercării de a-și depăși condiția și este transformat
într-o ciupercă otrăvitoare, fiind obligat să nuntească în interiorul
propriului regn.
O idee poetică centrală a discursului este aceea că inițierea este
necesară pentru a înțelege incompatibilitatea celor doi îndrăgostiți.
Întâlnirea lor devine probă pentru ambii. Crypto este incapabil să
sesizeze capcana. Nerăbdător să-și depășească limitele, Crypto
devine victima incompatibilității dintre posibilitățile sale limitate și
aspirațiile nepotrivite.
Povestea are o pronunțată dimensiune alegoric-simbolică. Ion
Barbu imaginează un itinerar al cunoașterii umane, vorbind despre
cele trei cercuri date omului spre a fi străbătute pentru a se
desăvârși spiritual: cercul Venerei, al cunoașterii prin afecte, al lui
Mercur, corespunzând laturii raționale, intelectului și Soarele,
cunoașterea absolută.
Crypto, reprezentând increatul în poetica lui Ion Barbu, este
existența lipsită de consistență, nivelul inferior, instinctualitatea pură,
răcoarea, umezeala, carnea, somnul, semn al morții spirituale. Fuga
lui de Soare exprimă reticența față de lumea rațională, caracterizată
prin evoluție, deci prin îmbătrânire și moarte. În mod ciudat se
sugerează accesul la eternitate, specific universului vegetal, care se
regenerează (veșnic tron de rouă, parcă).
Altele sunt orizonturile lui Enigel, simbolizând conștiința,
cercetarea, reflexivitatea. Popasul ei în ținutul rigăi este doar o
probă, o tentație pe care o depășește. Al treilea cerc rămâne,însă,
doar o aspirație, țel dorit, dar inaccesibil ființei pământene. Cumul de
metafore- simbol ale răsfrângerii/oglindirii, soarelui și fântânii
vorbesc despre puterea gândului, interzisă ființelor inferioare,
specifică oamenilor.
Rațiunea este o fiară bătrână, metaforă a ființei raționale, care a
învățat să fie necruțătoare cu ispitele trupului, a învățat să le
domine. Ideea subliniată și de versurile ,,Iar la făptura mai
firavă/Pahar e gândul, cu otravă”, gândul fiind un atribut exclusiv
al ființei raționale. Pentru cine nu e făcut să raționeze, încercarea
de a gândi reprezintă o primejdie mortală.
Având în centru intenția de a oferi o abordare poetică a
problemei cunoașterii, poemul lui Ion Barbu utilizează numeroase
elemente moderniste, plecând de la tema iubirii văzută ca
instrument de cunoaștere a celuilalt și, prin ea, a propriei ființe și a
tensiunii dureroase resimțite de om, supus unor tendințe conntrarii,
la simboluri care ambiguizează sensurile și la eliberarea completă a
versurilor de constrângeri( strofă polimorfă, amestec de registre
lingvistice).