Ion Barbu este un poet modernist, ca şi Tudor Arghezi şi Lucian Blaga,

aparţinând perioadei interbelice a literaturii. Numele său este un pseudonim

literar pentru Dan Barbilian, matematician de reputaţie europeană. Apărută în
volumul "Joc secund" din anul 1930, "Riga Crypto şi lapona Enigel" este o
capodoperă a universului poetic barbian care îmbină epicul cu liricul pentru a
transmite un mesaj filosofic profund, setea de cunoaștere a omului indiferent de
condiţia sa, om obișnuit sau geniu.
Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin intelectualizarea emoţiei,
ambiguitatea limbajului, imaginarul poetic inedit si înnoirile prozodice. Prima
trăsătură o reprezintă intelectualizarea emoţiei, căci substanţa lirică a poemului
este dublată de un substrat filozofic, poemul fiind construit pe o serie de
antiteze: inferior-superior, material-spiritual, sacru-profan, apolinic - dionisiac,
intuneric - lumină, aceste opoziţii fiind reprezentate de personajele-simbol ale
textului (Crypto si Enigel) si de cele două lumi.
O altă trăsătură modernistă o reprezintă ambiguitatea limbajului. Balada poate fi
citită la un prim nivel de interpretare ca o legendă despre nașterea ciupercilor
otrăvitoare, dar se deschide spre un nivel superior de interpretare ca alegorie a
ființei umane însetate de cunoaștere. Interpretarea dată de însuși Ion Barbu
acestui poem “un Luceafar întors" relevă asemănarea cu capodopera creației lui
Eminescu ce ilustrează aceeași idee, drama incompatibilității dintre două lumi
care încearcă să comunice și să se împlinească. Crypto, reprezentantul lumii
materiale, tinde spre iubirea lui Enigel, aceasta reprezentând lumea superioară,
spirituală ce aspiră spre cunoaștere absolută.
Tema este duală, asemenea celei din „Luceafărul”. Regăsim, pe deoparte, tema
iubirii, ca stare de înălțare, de ascendență a spiritului uman, și care este mobilul
celei de-a doua teme: condiția omului de geniu și incompatibilitatea dintre
lumea sa și lumea inferioară. Universul poetic este construit cu ajutorul
motivelor literare, precum cel al visului, al oglinzii, al fântânii, al soarelui prin
care se ilustrează cele două tipuri umane: geniul care aspiră spre cunoaștere și
care dorește depășirea propriei condiții și omul de rând care continuă viața
alături de cei din mediul său.
Viziunea despre lume nu se lasă ușor de revelat, surprinde o experiență
inițiatică, fiind o poezie pură a existenței și necesită un cititor inițiat, ilustrând o
lirică esențializată a ideilor. Viziunea este una modernă, în mod special prin
multitudinea semnificațiilor pe care opera le propune cu ajutorul metaforelor-
simbol. Astfel, Crypto și Enigel sunt reprezentanții a două lumi distincte,
spațiile spre care aspiră fiind simbolice: lumina și umbra. Modalitățile de
cunoaștere sunt diferite: sentimentală și rațională, iar destinele lor propun
interpretări folozofice legate de evoluția umană.
Imaginarul poetic conturează spațiul lui Crypto ca fiind un spațiu impur, al
amestecului dintre elementele primordiale (apă, pământ), caracterizat de o
umezeală perpetuă. Pentru Enigel este un spațiu rece, din care reiese și aspirația
sa pentru soare și lumină. Ea este o ființă superioară care parcurge un drum
inițiatic în căutarea cunoașterii, reprezentată în poem de soare, surprinzându-se
totodată și o mișcare de transhumanță.
Titlul surprinde un joc de cuvinte cu redundanță simbolică, și include numele
personajelor, care devin eponime. Are rol anticipativ, amintind de marile
povești de iubire din literatura universală și poate fi asemănat cu „Romeo și
Julieta”. Numele „Crypto” înseamnă tăinuit, ascuns, ceea ce îi caracterizează
apartenența în lumea ciupercilor. „Riga” se traduce drept rege, și îi conturează
statutul asupra făpturilor inferioare din regnul vegetal. „Lapona Enigel” are
sonoritate nordică, „Enigel” înseamnă înger, prin traducere din suedeză. Este
stăpâna regnului animal, a turmelor de reni și reprezintă ipostaza cea mai
evoluată a regnului.
Poemul are structură narativă, și este o povestire în ramă, marcată de o
interferență a genurilor. Opera cuprinde 27 de strofe, cele mai multe catrene, dar
exista și strofe de 5-7 versuri. Se pot identifica două părți: Prima nuntă, cea
consumată, împlinită, care se constituie în cadrul celeilalte nunți și cea de-a
doua nuntă, inițiatică, neîmplinită, între Crypto și Enigel, modificată în final
prin căsătoria lui Crypto cu măselarița.
Totodată, se conturează 7 tablouri poetice, în funcție de desfășurarea firului
narativ, introduse printr-un prolog:
În prolog, putem afla că povestea urmează să fie spusă de către menestrel unui
„nuntaș-fruntaș”. Invocația repetată de 3 ori simbolizează ruperea de lumea
cotidiană și intrarea în starea de grație. Se face delimitarea dintre cadrul lumesc
și cadrul sacru, al rostirii cântecului. Aici, menestrelului i se alcătuiește un
portret și joacă rolul mistagogului, cu scopul de a preveni mirii asupra nunții
dilematice: „trist”; „mai aburit ca vinul vechi”; „mult îndărătnic”.
În primul tablou se conturează portretul și împărăția Rigăi. „Riga Crypto”,
regele ascuns este craiul bureților, căruia dragostea pentru Enigel îi este falsă,
aparentă. Riga este rege al plantelor inferioare, care nu înfloresc. Mai mult, este
chiar bârfit și ocărât de supuși, într-un mediu marcat de umezeală perpetuă și
impură: „În pat de râu și humă arsă”. Fântâna reprezintă un motiv al renașterii,
prin apele mereu mișcătoare simbolizează nu atât nemurirea, cât și o întinerire
continuă, fiind un loc al cunoașterii de sine. Pentru Riga accesul la fântână este
condiționat de pactul faustic, pentru Lapona, accesul este centrat pe sufletul-
fântână care-i asigură eternitatea. De aici reies încă o dată diferențele
ireconciliabile dintre protagoniști.
În al doilea tablou apar portretul, locurile natale și oprirea din drum a Laponei.
Lapona este păstorița care își conduce turmele de reni spre sud, fiind o stăpână a
regnului animal, în ipostaza de ființă rațională. Vine din „țări de gheață
urgisită”, dintr-un spațiu rece, „urgisit” insemnând blestemat, ceea ce motivează
aspirația ei către soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care
ocazionează popasul în ținutul Rigăi. Totodată, putem spune că spațiul de
proveniență al lui Enigel este în antiteza cu cel al lui Crypto, în ceea ce privește
puritatea. Sintagma „de la iernat la pășunat” reprezintă trecerea timpului, și
pentru Lapona depășirea barierelor spațiale.
Al treilea tablou aduce în față întâlnirea dintre cele două entități. Aceasta are
loc în vis, în plan oniric „lin adormi”, somnul devenind motiv literar. Riga este
afișat a fi înconjurat de înțelepți „eunuc bătrân”, iar metafora „îmbie cu
dulceață” anticipează prima chemare.
Tabloul cu numărul 4 include cele trei chemări ale Rigăi și două refuzuri ale
Laponei. Prima chemare are rezonanță de incantație magică, iar Crypto încearcă
să o atragă cu fragi, element specific al lumii sale. Iubirea instinctuala este
conturata „și toarnă-i în puiac”. Refuzul îl pune pe el într-o situație dilematica.
Prin „mai la vale” se redă dorința Laponei de a își continua fără obstacole
drumul spre sud, spre cunoaștere.
A doua chemare ia forma unui descântec și Riga se oferă chiar pe sine, arătând
că este capabil de sacrificu. Refuzul pune în față percepția Laponei: aspirația
spre soare și incompatibilitatea dintre cei doi. La rândul ei, păstorița îi cere
sacrificiul suprem „așteaptă de te coace”, iar Crypto, refuzând scoate în
evidență incapabilitatea inițierii, fragilitatea și opunerea față de aspirațiile
Laponei. Soarele apare ca simbol al existenței spirituale, al împlinirii umane.
Pentru ea reprezintă cunoașterea absolută, pentru el – moartea.
Al cincilea tablou constituie răspunsul final al Laponei și refuzul categoric,
revelându-se relația dintre simbolul solar și condiția superioară a sa. Explicația
pe care o oferă Enigel deslușește responsabilitatea față de propriul destin.
Soarele este simbolul existenței spirituale, pe care Riga o refuză în favoarea
existenței instinctuale, sterile, vegetative, remarcându-se antiteza dintre cele
două medii. Prin sintagma „la umbra numai carnea crește” se sugerează că
uitarea soarelui echivalează cu negarea condiției umane.
Al șaselea tablou se centrează pe încheierea întâlnirii. Soarele este conturat ca
fiind în mișcare, sugerând tema trecerii ireversibile a timpului. Se identifică din
nou statutul de ființă inițiată, superioară al Laponei, capabilă de a înțelege
importanța timpului și de a face sacrificii pentru atingerea propriului ideal.
Întrebarea retorică „Lumina iute cum să-i placă?” reevidențiază limitarea lui
Crypto, imposibilitatea de a își depăși condiția, dar și discrepanță dintre cele
doua lumi. Conturarea directă a statutului Rigăi „Crypto-regele ciupearcă”
reamintește de faptul că este apartenent al unei lumi banale, inferioare față de
Lapona. Inelul este emblema unei nunți burlești. Ultimele trei versuri redau
despărțirea cauzată de inferioritatea Rigăi.
Ultimul tablou reprezintă pedepsirea Rigăi, unde acesta, distrus de propriul vis
cade victimă a dorinței de a își depăși condiția. Paharul este echivalent cu
gândul, condiția care se dorește a fi depășită prin iubire, iar opoziția fântână-
pahar este echivalentă cu opoziția dintre superioritatea Laponei și inferioritatea
lui Crypto. „Omul – fiară bătrână” accentuează faptul că omul îi ademenește pe
ceilalți în îndeplinirea propriilor aspirații, aceasta având un efect distrugător. Se
conturează alegoria operei, aceea că omul de geniu este total incompatibil cu
omul comun, Lapona fiind asociată cu treapta lui Mercur, iar Crypto cu roata
Venerei, a iubirii instinctuale, lipsita de profunzime. Enigel trece de pe roata lui
Mercur pe roata soarelui, însă Riga dorește să sară de pe prima treaptă, direct pe
cea a soarelui, și este pedepsit. Pentru ciupercă, căsătoria cu cineva din regnul
lui reprezintă înflorirea, ciclitatea vieții și întoarcerea la regnul de care aparține,
„Laurul Balaurul” și măselarița reprezentând ipostaze degradante ale acestuia.
Pedeapsa stabilită pentru Riga este nebunia.
Finalul, în plan simbolic, reprezintă supremația destinului asupra vieții, faptul
că nici măcar iubirea nu poate schimba firul prestabilit al vieții. Drama operei
este a Laponei, Riga apare în visul ei și reprezintă ispita în drumul spre
atingerea absolutului.
În concluzie, prin poezia "Riga Crypto și lapona Enigel", putem spune că lon
Barbu „neagă” o întreagă tradiție literară, înlocuind ideea impusa în literatură că
dragostea este un miracol în sine, poetul prezentând drama incompatibilității și
legea nemiloasă a iubirii în care supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este
sacrificat.