MODERNISMUL

RIGA CRYPTO SI LAPONA ENIGEL

-Ion Barbu

Imaginarul poetic barbian porneste de la premisa că poezia este

un „somn al mintii”, ea interferând cu matematica după cum
Barbu însusi declară „oricât ar părea de contradictorii acesti doi
termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al
geometriei, un loc luminos unde se întâlneste cu poezia”.
În creatia lui Barbu se disting III etape: etapa de debut, cea
balodesc-orientală si ermetică. Poezia „Riga Crypto si lapona
Enigel” face parte din volumul „Joc secund” apărut în 1930 si
apartine celei de-a doua etape ale creatiei, dar are si elemente
ermetice.
Titlul face aluzie la cuplurile nefericite din literatura universală
Romeo si Julietta sau Tristan si Isolda.
Substantivul „riga” este sinonim cu „rege”, iar „crypto” este un
cuvânt grecesc, un prefixoid care înseamnă „ascuns, enigmatic,
misterios”. Acest nume face aluzie la sufletul greu de descifrat
al Rigăi. „lapona” relevă originea fetei, Laponia, iar numele
provine din suedezul „enigel” care înseamnă înger. Astfel,
numele fetei dezvăluie natura sa angelică, luminoasă.
Ca specie literară, poezia este o baladă, asadar, are un fir epic,
personaje, iar ca moduri de expunere se remarcă naratiunea,
dialogul si descrierea. Este si o alegorie pe tema imposibilitătii
depăsirii sferei
Structural, se valorifică o tehnică narativă intitluată povestire în
povestire sau povestire în ramă. Prima este alcătuită din primele
IV strofe.
Un nuntas de la o nuntă reală se adresează unui menestrel
rugându-l să cânte despre o dragoste neîmplinită, despre o
nuntă esuată-cea dintre Rigă si laponă.
Celelalte strofe constituie povestirea propriu-zisă. În incipitul
acesteia este descris mediul în care trăieste Riga Crypto. El
împărăteste peste bureti, într-o lume a umbrei si a umezelii,
fiind bârfit de supusii săi că e sterp, nărăvas si că nu vrea să
înflorească. Asadar, el este diferit fată de cei din regatul său. Pe
muschiul crud al Rigăi vine din nord cu renii, lapona Enigel. Ca
într-un proces de transhumantă, lapona îsi duce renii către sud.
Ea adoarme în poiana lui Crypto si pe plan oniric se întâlneste
cu Riga. Acesta doreste să o atragă în lumea lui si o ispiteste de
3 ori. În primul rând cu fragi, dar fata decisă să iasădin cercul
hipnotic al Rigăi si să-si continue călătoria-refuză. În al doilea
rând se oferă pe sine însusi. Având cruzimea fiintei inocente
fata îi răspunde „Lasă. Asteaptă de te coace!” fără să-si dea
seama că pentru o ciupercă coacerea înseamnă moarte. În
ultimul rând, o pofteste pe fată „în somn fraged si răcoare”,
adică prin somn către moarte. Desi fata recunoaste puterea
cuvintelor Rigăi, totusi nu se lasă ispitită dorind să plece spre
tinutul stăpânit de soare. Pentru ea, soarele e zeul suprem „mă-
nchin la soarele întelept”. Enigel spune că sufletul omului e o
fântână în piept în care soarele se oglindeste ca roata albă.
Sufletul omenesc rupt din lumină reflectă soarele ca o oglindă.
În antiteză, trupul si pornirile sale obscure atrag întunericul. De
fapt, este vorba de un conflict între trup si suflet. Soarele
întelept patronează viata constientă-sufletul, iar umbra e
tărâmul existentei inconstiente-trupul. Din nefericire, împins de
dorinta de a-si depăsi sfera, Riga părăseste umbra, o urmează
pe fată, iar soarele îl pedepseste transformându-l într-o ciupercă
otrăvitoare.
Dorinta regelui de a-si depăsi limitele este considerată o vină
tragică si este sanctionată exemplar. Soarele pedepseste
nemilos încercarea regelui poienii de a-si depăsi conditia.
Temele poemului sunt iubirea imposibilă dintre două fiinte din
lumi diferite, aspiratia spre cunoastere, dorinta de a-si depăsi
sfera, natura duală a fiintei (ideal-material, trup-suflet).
Motivele remarcate în baladă sunt: fântâna tineretii, tări de
gheată, mirele poienii, fragii, sufletul fântână, roata albă. Roata
albă este si o metaforă care se oglindeste în sufletul fântână.
Stilistic, principala figură de stil este antiteza. Cele două
personaje au însusiri opuse: uman, dinamic, luminos si non-
uman, static, întunecos. Riga este reprezentantul unei lumi
umede, a umbrei si reprezentantul somnului ca metaforă a
mortii. El este simbolul increatului, nu e nici fruct, nici pornire
spre fruct. Lapona reprezintă dualitatea trup-suflet. Ea urmează
un traseu al initierii, o călătorie initiatică si trece prin proba
ispitirii. Fiintă puternică, lapona reuseste să învingă tentatia.
Riga este o fiintă dionisiacă. Dionisiacul reprezintă spargerea
echilibrului, descătusarea instinctelor. De exemplu, Riga vrea
să-si depăsească sfera prin nuntă alături de Enigel. Lapona este
o fiintă apolimică. Apolimicul reprezintă tendinta spre calm,
echilibru si armonie.
În această poezie se observă un mit fundamental în poezia lui
Barbu, cel al soarelui. Mitul soarelui relevă credinta lui Barbu în
puterea cunoasterii umane. În această creatie se observă
triumful soarelui căruia i se închină Enigel, iar simbolic se
observă triumful ratiunii asupra pornirilor interioare.
Se remarcă în această baladă lirismul obiectiv, adică
sentimentele si ideile sunt transmise prin intermediul unor
personaje.
Limbajul este specific modernismului, predomină oralitatea
stilului obtinută prin vocative (Enigel, Enigel!), interjectii (Iacă!),
cuvinte populare (ocărască), inversiuni (rogu-te). În plus, se
observă rima rară între un substantiv propriu si unul comun
(Enigel măcel), rima identică (Enigel, Enigel) si rima interioară în
care un cuvânt de la cezură rimează cu cel de la final (uite fragi,
tie dragi)
Balada „Riga Crypto si lapona Enigel” este constituită din mai
multe tablouri poetice, are ca moduri de expunere descrierea,
dialogul si naratiunea. Comunicarea celor două personaje se
face în plan oniric.
În primul rând, se observă si elemente ale poeziei ermetice, de
exemplu, poezia este o alegorie pe tema luptei dintre trup si
suflet sau pe tema dorintei nebunesti de a-ti depăsi sfera.
Pe de altă parte, făptura firească, Riga, este distrusă de propriul
vis si cade victimă nebuniei de a-si depăsi limitele. În antiteză,
Enigel dă dovadă de o putere nemaivăzută trecând peste
ispitele Rigăi si urmându-si calea cea dreaptă.
În concluzie, balada este un poem alegoric numit de unii critici
„luceafăr cu roluri inversate” deoarece aici femeia este fiinta
cea mai puternică. Ambele personaje stau sub semnul
metamorfozei, una pozitivă la care aspiră Enigel si una negativă
care se petrece în final cu Riga Crypto.