Riga Crypto si lapona Enigel

De Ion Barbu

Lirica modernista interbelica, in care se inscriu Ion Barbu, Lucian Blaga și Tudor Arghezi,
presupune o multitudine de perspective asupra actului poetic, o diversificare a ariei tematice
(sensul existentei, cunoasterea, creatia, iubirea) și a mijloacelor expresive. Astfel, lirismul se
intelectualizeaza fără a-și pierde valențele subiectiv expresive, devenind o modalitatea “sui-
generis” de raportare la existența. Lucian Blaga se apropie de domeniul filozofiei, Tudor Arghezi
explorează zone aparent apoetice – estetica uratului, iar Ion Barbu valorifica domeniul abstract
al matematicii (poezia din etapa ermetică).

În peisajul poeziei interbelice românești, Ion Barbu propune o formula lirica surprinzătoare,
ale carei reprezentari si atitudini lirice diferite (parnasiana, baladic orientală și ermetică) au drept
numitor comun experimentarea limitelor rostirii în încercarea de a reflecta adevărul trăirii,
sublimat în oglinda operei. Viziunea lui Ion Barbu asupra lumii și asupra creatiei se intemeiaza pe
ideea ca actul pur al existenței trebuie convertit în act estetic pentru a accede la Idee (în sens
platonician). Acest lucru presupune decantarea vitalului pulsatil atins de imperfecțiunea lumii
fenomenale pana la obținerea unei reprezentări eterate, cvasigeometrice (“Poezia e o prelungire a
matematicii” – afirma poetul matematician). Aventura existențială (cunoașterea lumii) conjugata
cu aventura limbajului reprezinta reperele poeziei barbiene în ansamblul sau, care se regasesc,
intr-o forma particulara, si în poemul “Riga Crypto și lapona Enigel”. Prin baladele lui Ion Barbu,
individualului (psihologic) și tipicului (social și de caracter) li se opune arhetipalul, iar “poeziei
leneșe” i se opune mitul poetic, propunând, precum geometria, un posibil model al lumii, liber de
constrângerile realului.
“Riga Crypto și lapona Enigel” aparține celei de-a doua etape de creatie (baladic orientală)
a lui Ion Barbu, etapa în care spațiul autohton sau cel balcanic constituie pretextul liric pentru a
crea o lume simbolica ce pastreaza insa o senzorialitate pregnantă. Fiind un poem alegoric, acesta
infatiseaza în mod simbolic (prin transpunerea nonfigurativului în figurativ) confruntarea dintre
instinctualitate și rațiune, precum și ideea desavarsirii spirituale. Subintitulata balada, “Riga Crypto
și lapona Enigel” depășește structura tradițională a acestei specii, devenind un poem de
cunoaștere ce apropie prin eros două ființe între care există însă o distanța ontologică. Dupa cum
afirma Nicolae Manolescu, Riga Cripto…este un “Luceafar cu rolurile invserate”, fiinta superioara
fiind fata. Poemul prezinta drama cunoasterii si incompatibilitatea dintre doua lumi – umanul și
vegetalul. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul de masti, eroii lirici avand
semnificatie simbolica.
 Titlul aduce în prim-plan eroii poemului, situați pe niveluri ontologice diferite, comunicarea
fiind posibila doar în sfera oniricului. Riga reprezinta forma arhaica pentru rege, Crypto
desemneaza apartenența acestuia la familia criptogamelor, sugerandu-se totodată caracterul
criptic, ascuns al regelui ciupercilor, ființă solitară, neînțeleasă în propria lume. Lapona indica
originea fetei (tinutul polar), iar Enigel reprezinta un nume cu sonoritate nordica. Tema principala a
poemului este iubirea neimplinita, sustinuta de doua subteme specifice
modernismului:cunoașterea și condiția umană duală – confruntare dintre materie și spirit.
Din punct de vedere compozitional, poemul este alcatuit din doua parti, fiecare prezentând
cate o nuanță: una implinita, devenită cadru al celeilalte nuanțe inițiatice, modificate în final prin
căsătoria rigai Crypto cu “maselarita”, o ipostaza degradanta a propriului regn. Asadar, discursul
poetic este structurat dupa modelul naratiunii in rama– “punere in abis” – simbol al oglindirii.
Primele patru strofe au rolul unui prolog ce contureaza atmosfera de la finalul nuntii implinite si
cuprind dialogul dintre menestrel si nuntas. Menestrelul – simbol al artistului proiectat în timp
anistoric, al poveștilor exemplare – este imbiat sa rosteasca trista poveste de dragoste dintre riga
Crypto și lapona Enigel. Portretul menestrelului este conturat prin epitetele “trist” și “mult
îndărătnic”, iar comparația “menestrel trist ca vinul vechi, ciocnit la nunta” sugerează atat
atitudinea contemplativă, în sensul desprinderii de lumea contingenta, cat si starea de gratie
necesara rostirii cantecului poetic, prin apelul la motivul licorii dionisiace – vinul. Ideea de stilizare
pe care o presupune arta este redata prin ornamentele înfățișate: “pungi, panglici, beteli cu
funda”, iar timpul profan este părăsit pentru a se institui timpul privilegiat al poveștii.
Partea a doua a poemului (nunta povestita) cuprinde mai multe tablouri poetice: portretul
și imparatia rigai Crypto, portretul și locurile natale ale laponei, popasul, intalnirea dintre cei doi in
visul fetei, chemarile rigai, refuzurile laponei și transformarea rigai într-o ciuperca otravitoare. În
debut sunt realizate, prin antiteza, portretele celor doi eroi lirici. Crypto este regele ciupercilor, un
inadaptat în propria lume care aspiră, prin eros, la o existenta superioară, refuzul împlinirii în
regnul vegetal este sugerat de versul “nu voia sa înflorească”. Spațiul umezelii este definitoriu
pentru riga Crypto (“în pat de rău și huma unsa” – amestec impur de elemente), simboluri ale unei
existențe vegetative, inferioare, lipsite de lumina spiritului. Lapona vine din “tari de gheata
urgisita” – simbol al intelectului pur ce caută dogoarea existenței. Enigel conduce turmele de reni
spre sud, călătoria avand insa semnificații simbolice – aventura existențială intru desavarsirea
spirituala.
Intalnirea celor doi se produce în vis, doar astfel fiind posibilă neutralizarea diferențelor
ontologice. În prima chemare-descantec, riga Crypto își îmbie aleasa cu ceea ce este specific
propriei lumi – “dulceata”, “fragi” – daruri de nuntire, refuzate categoric de Enigel. Refuzul laponei
îl pune intr-o situatie dilematica, iar Crypto alege chiar sacrificiul de sine, în numele iubirii. Al doilea
refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto, “bland, plăpând, necopt”, evidențiind
distanța ontologică separatoare. Opoziția copt-necopt, reluata în al treilea refuz prin antiteza
soare-umbra, relevă modelul existențial diferit al celor doi și imposibilitatea nuntirii. Pentru a-si
continua drumul către cunoaștere, lapona refuza chemarile rigai, iar făptura firavă este distrusă de
propriul vis – cade victimă neputinței si indraznelii de a-și depăși limitele. Finalul este trist; riga
Crypto se transforma într-o ciuperca otravitoare și se nunteste cu maselarita, o ipostază degradată
a regnului vegetal.
Textul, ca orice alegorie, are o structura polifonica, nivelul factual narativ fiind sustinut de
un nivel de profunzime, mitico-simbolic. O cheie interpretativa a textului o poate oferi un alt poem
barbian, “Ritmuri pentru nuntile necesare”, poem ce infatiseaza devenirea spirituala prin
parcurgerea unor trepte initiatice – Cercul Venerei (semnificand cunoașterea prin senzorialitate,
erosul ca energie degradată- riga Crypto), Cercul lui Mercur (cel al intelectului pur- lapona Enigel) si
Camara Soarelui (cunoasterea absoluta, spiritul pur). Omul – “fiara batrana” a invatat sa-si
stapaneasca instinctele și să-și urmeze drumul spre cunoaștere, el fiind singurul care are darul
suprem – conștiința – idee sugerata de metafora “Ca sufletu-i fantana-n piept”.
La nivel formal, poemul este structurat atat pe baza unor relații de simetrie (cele doua
nunti), cât și de opozitie, (antiteza dintre eroii lirici)– lumina- umbra, caldura-racoare, somn-veghe,
uscat-umed. În conturarea portretelor celor doi membri ai cuplului sunt folosite: epitete “sterp”,
“naravas”, “mica, linistita, prea cuminte” si metafore “fiara batrana”, “sufletul – fantana” –
definirea condiției umane. Folosirea asonantelor, a repetitiilor și a vocativelor contribuie la crearea
magiei verbale, în acord cu lumea cvasifabuloasa evocată. Farmecul poemului rezidă în atmosfera
magic-onirica ce creeaza impresia desprinderii de lumea reala a contururilor ferme si a alunecarii
intr-un taram al poveștii, pe fundalul cantecului menestrelului.
În concluzie, “Riga Crypto și lapona Enigel” evocă, intr-o maniera alegorica si expresiva
(folosindu-se de eroi lirici drept masti), aventura fiintei intru desavarsirea spirituala, care implica
renuntarea la instinctualitatea degradantă, rafinarea intelectului și sublimarea celor două
concepte(pasiune și rațiune) în sfera superioară a artei (“mantuit azur”), pentru a accede la lumea
spiritului pur.