Eseu poezie modernistă

Ion Barbu - Riga Crypto şi lapona Enigel

Tema și viziunea despre lume într-un text poetic modernist aparținând lui Ion Barbu

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o orientare literară, într-un curent literar;
Poezia interbelică de factură modernistă se caracterizează printr-o intelectualizare (abstractizare) a mesajului
Scriitorii simt nevoia de a cultiva o liricǎ de tip reflexiv (cu o puternică încărcătură filosoficǎ), în care accentul nu cade pe
exprimarea unor sentimente, ci pe vehicularea unor idei abstracte, filosofice. Limbajul liric este unul metaforic,
plurisemnificativ, adesea ambiguu.
Modernismul se afirmă plenar în poezia românească interbelică prin creaţia lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga,
respectiv Ion Barbu. Cel din urmă este o aparitie aproape singulară într-un context cultural puțin pregătit pentru receptarea
unui lirism dificil, deseori ermetic. Modernitatea versurilor i-a fost remarcată de către Lovinescu care îl recomandă citiorilor
ca pe un „poet nou”.
Mai puţin prolific decât contemporanii sǎi (opera sa poetică se rezumă la un singur volum de poezii), Ion Barbu
tinde spre o altă formulă poetică (lirismul pur), fiind creatorul unui univers poetic de mare originalitate.
Un loc aparte în creaţia lirică barbiană îl deţine Riga Crypto şi lapona Enigel. Aceasta este capodopera creaţiei lui
Ion Barbu şi face parte din volumul Joc secund, aparţinând celei de-a doua etape a creaţiei barbiene (baladică). În timp, a
născut interpretări diferite: unii au perceput-o ca pe o legendă despre naşterea ciupercilor otrăvitoare, în timp ce alţii văzut
în ea un „Luceafăr întors”.
Autorul a subintitulat-o baladă. Aspectul baladic reiese din faptul că ni se prezintă un fir epic, iar realul se
împleteşte cu fabulosul (o cipuercă, îndrăgostită de o laponă, caută s-o convingă să rămână în lumea lui). Întâmplarea
excepţională e pusă pe seama unor personaje stranii, cu trăiri tensionate, profunde, ce se definesc în antiteză. Lexicul
uşor arhaic şi oralitatea sunt alte trăsături ale baladei, pe care le observăm şi în acest text barbian.
Fără a fi o „baladă” propriu-zisă, Riga Crypto şi lapona Enigel e mai degrabă o poezie de cunoaştere (aspect
definitoriu pentru modernism) întrucât ea ilustrează povestea dramatică a omului care caută să cunoască esenţa lumii.

Prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat;
Poemul barbian are la bază mitul nunţii dilematice (imposibile). Ne prezintă o tentativă eșuată de nuntire între
exponenții unor lumi diferite (vegetală – Crypto și umană – Lapona).
De fapt, ni se prezintă două nunţi: una reală, obişnuită, surprinsă la finalul ei (când unul dintre nuntaşi se
adresează menestrelului rugându-l să-i cânte, aşa cum făcuse „acum o vară”, povestea iubirii eşuate dintre Enigel şi Crypto)
şi alta iniţiatică, curmată tragic, pentru că, surprins de soare, Crypto e transformat în ciupercă otrăvitoare, iar fata îşi
continuă drumul spre sudul solar. Această nuntă suferă o denaturare în final: Crypto devine soţul măsălariţei (buruiană
otrăvitoare).
Rama poemului e concepută sub forma unui dialog între menestrel şi nuntaş. La cererea insistentă a nuntaşului
(evidentă prin folosirea verbelor la modul imperativ: zi-l, zi-mi-l), menestrelul începe să actualizeze cântecul despre lapona
Enigel şi regele Crypto. Atmosfera e tipică nunţii: pungi, panglici, beteli, fundă, socru-mare.

Balada propriu-zisă începe cu prezentarea „eroilor”. Mai întâi este conturat portretul lui Crypto. Aflăm că
acesta este regle ciupercilor (stăpânul unei lumi inferioare), în care supuşii sunt ghiocei, toporaşi, bureţi. Numele pe care
îl poartă corespunde firii sale („inimă ascunsă”). Supuşii nu-l prea iubesc, acuzându-l de sterilitate: „ sterp îl făceau şi
nărăvaş, că nu vroia să înflorească”. Pe seama sa bârfesc bureţii, suspectându-l că ar avea o relaţie specială cu vrăjitoarea
de la fântâna tinereţii. Crypto trăieşte într-un mediu întunecat şi umed. Soarele, după cum el însuşi precizează, îi este
duşman („eu de Soare mult mă tem”). Regele ciupercilor este o fiinţă dificilă, nesociabilă, respinsă de supuşi. Tronul său este
„veşnic” (aluzie la faptul că nu-şi poate modifica destinul, că soarta sa este de a domni peste lumea vegetală). Viaţa lui
Crypto stă sub semnul norocului, a şansei de a fi cules, valorizat de laponă. Gândul de a aspira spre o condiţie superioară este
o „otravă” care declanşează tragedia finală.

Pagină 1 din 2
 Eseu poezie modernistă

Următoarea secvență poetică ne-o prezintă pe lapona Enigel. Aceasta este exponenta lumii superioare, evoluate.
Este un omolog al Luceafărului din poemul emineascian. Enigel reprezintă umanul care aspiră spre astral (Soarele). Ca fiinţă
superioară, are fântână în piept (raţiune, conştiinţă). Autorul îi subliniază provenienţa (locuitoare a Laponiei) şi ocupaţia (e
păstoriţă de reni). Trăieşte într-un mediu ostil („ţări de gheaţă”), din care lipsesc verdeaţa şi soarele (adică tocmai afectul şi
sensibilitatea). Portretul ei fizic este sumar: este mică, liniştită (delicată, plăpândă), vorbeşte frumos (înţelept) şi subţirel
(delicat). Este contemporană regelui Crypto („pe aceleaşi vremi trăia cu el”). E implicată într-un proces de transhumanţă:
îşi duce renii de la iernat la păşunat. Obosită, poposeşte în poiana regelui Crypto.
Aventura celor doi (idila) se desfăşoară în visul fetei (motivul visului apare şi în Luceafărul eminescian). Tabloul e
construit în maniera unui text dramatic, căci apare dialogul, iar eroii dovedesc trăiri puternice. În timp ce doarme pe muşchiul
crud al ierbii, de ea se apropie Crypto, ispitind-o să rămână în lumea lui. Fata îl refuză, atrăgându-i atenţia că încă nu s-a
copt, că este imatur şi că trebuie să aştepte trecerea prin toate etapele evoluţiei. Vorbele fetei îl ingrijorează pe Crypto. El
înţelege că această coacere i-o poate favoriza doar Soarele, dar acesta îi este duşman („eu de Soare mult mă tem”). Regele
ciupercilor încearcă să o convingă să rămână în lumea lui, vorbindu-i de valorile supreme ale acestei lumi: somnul-uitarea,
lipsa raţiunii şi umbra-moartea sufletului. Fata mărturiseşte că această propunere i-a săgetat inima ca o „lamă de blestem” şi
îi atrage atenţia că pentru ea lumea umbroasă înseamnă moarte şi recunoaşte că aspiraţiile ei nu coincid cu ale lui. Ea se
închină Soarelui, în timp ce Crypto se închină umbrei. În lumea guvernată de Crypto, doar „carnea creşte” (trupul, însă nu şi
sufletul).
Deznodământul prezintă noua stare a personajelor. Fata depăşeşte capcana şi pleacă mai departe, evoluând în mod
firesc spre Soare. Renunţând la Crypto, aceasta dovedeşte responsabilitate faţă de propriul destin. Deşi îndurerată (plânge),
nu-şi schimbă destinaţia călătoriei. Rămâne „prea cuminte” (raţională, lucidă). În schimb, Crypto are un destin tragic.
Soarele „aprins inel” îl surprinde pe Crypto întârziat prea mult în stăruinţele lui pe lângă Enigel şi îi străpunge „pielea
cheală” – simbol al fragilităţii şi al vulnerabilităţii. Fiinţă fără profunzime, fără o dimensiune sufletească sau spirituală
capabilă să reflecte lumina soarelui, este otrăvit de aceasta.
În opoziţie categorică cu el, omul este „fiară bătrână” – fiinţă puternică şi evoluată, capabilă de reflecţie: „Că sufletul
nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână / Iar la făptura mai firavă / Pahar e gândul cu otravă”. Pentru aspiraţia lui spre lumea
umană a laponei, Crypto a fost pedepsit: focul solar i-a fript inima şi l-a transformat într-o cipercă otrăvitaoare. Astfel este
pedepsit pentru încercarea (nepermisă) de a-şi depăşi regnul. Nebun, iasă gol la drum, în tovărăşia altei mirese: măselariţa.
Finalul are valoarea unei morale: avertizează asupra consecințelor pe care le implică încercarea iresponsabilă de depăşire
a propriului regn.
Ilustrarea a două elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative pentru tema și viziunea despre lume (de exemplu:
imaginar poetic, titlu, incipit, relații de opoziție și de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/ tropi, elemente de prozodie etc.)
Poemul e construit după tehnica povestirii în povestire (a povestirii în ramă), inaugurată de scriitorul Boccacio în
Decameron şi valorificată şi de Sadoveanul în romanul Hanul-Ancuţei.
Titlul deschide un orizont de aşteptare prefigurând imaginea unui cuplu de îndrăgostiți. De data aceasta
membrii cuplului sunt antagonici căci aparțin unor regnuri diferite.
Din punct de vedere compoziţional, poemul cuprinde două mari părţi: rama (strofele 1-4) şi balada propriu-
zisă. La rândul ei, această parte cuprinde câteva tablouri: prezentarea eroilor (portretele celor doi) și idila lor pastorală.
Timpul şi spaţiul în care se consumă povestea de dragoste sunt vag conturate. TIMPUL e dedus din succesiunea
anotimpurilor, lapona pleacă de la iernat la păşunat (iarnă primăvară). Este un anotimp al trecerii în noul an. SPAŢIUL îl
constituie poiana regelui Crypto. Pentu fată, aceasta devine loc de popas, dar şi o capcană. Indirect, autorul face trimitere
către alte două spaţii: ţările de gheaţă urgisită (în literatură, frigul este un simbol al raţiunii, al gândirii, al lucidităţii) şi
Polul Sud – ţinut solar, simbol al afectului.

Riga Crypto şi lapona Enigel rămâne un text de referință al liricii moderniste interbelice ce impresionează prin
profunzimea ideilor abordate, dar şi prin originalitatea limbajului.

Pagină 2 din 2